Pandemia COVID-19 ne-a schimbat ireversibil. Muncim tot mai mult de acasă, ședințele de planificare s-au mutat din sala de ședințe pe ZOOM, cumpărăm mai mult de pe online pentru a evita să mergem fizic în magazine. Chiar și o consultare la medic acum poate fi desfășurată în cabinetul de examinare virtual, în cadrul unei ședințe de telemedicină.
Toate aceste schimbări nu ar fi fost posibile fără un singur lucru, internetul – instrumentul care face posibilă adaptarea noastră într-o lume obligată să se izoleze. Faptul că internetul este esențial în 2021 este un lucru incontestabil. În timpul pandemiei, am reușit să valorificăm din ce în ce mai mult posibilitățile oferite de internet. Acesta a devenit un mediu important de comunicare și de contact cu lumea din jur. Utilizând internetul, am schimbat modul în care socializăm, ne informăm despre ce se întâmplă zilnic la nivel global și local sau concepem ideea unei afaceri.
Poate fi considerat totuși accesul la internet un drept al omului (așa cum sunt dreptul la sănătate sau dreptul la muncă)? De ce unele state își doresc să limiteze accesul la internet? Încercăm să găsim răspunsul la aceste întrebări în acest articol.
Ce spun tratatele privind drepturile omului?
Semnatarii Declarației Universale a Drepturilor Omului (DUDO), documentul de bază privind protecția drepturilor omului la nivel mondial, nu puteau să prevadă un drept de acces la internet, din simplul motiv că această invenție urma să fie pilotată abia 20 ani mai târziu. Declarația a fost semnată în 1948, în timp ce Internetul a apărut către sfârșitul anilor 1968[1] .
În lipsa unui „drept separat” accesul la rețeaua internet a fost integrat și interpretat treptat ca parte a dreptului fundamental privind libertatea de exprimare. Libertatea de exprimare este prevăzută de o serie de tratate internaționale privind drepturile omului.[2] Aceasta prevede, printre altele, libertatea de opinie și libertatea de a primi sau a comunica informații fără a ține seama de frontiere.
Ținând cont de lipsa oricăror frontiere pe internet, acesta este pe bună dreptate cel mai bun facilitator pentru exercitarea libertății de exprimare. Respectiv, accesul la internet poate fi considerat ca și o precondiție pentru exercitarea libertății de exprimare, iar restricționarea accesului, drept încălcare a acestei libertăți.[3]
Caz curios în practica CtEDO privind dreptul de acces la internet
Aspectul accesului la internet ca drept separat fost tratat parțial de către Curtea Europeană a Drepturilor Omului (CtEDO) în cauza Kalda v. Estonia, abia în anul 2016. Cauza viza plângerea unui deținut privind refuzul administrației penitenciarului de a-i acorda acces la anumite pagini de internet care conțineau informații juridice. Reclamantul s-a plâns în special că interdicția de a-i acorda acces la aceste pagini web i-a încălcat dreptul de a primi informații prin internet și l-a împiedicat să efectueze cercetări juridice pentru procedurile judiciare care îl vizau.
CtEDO a considerat că a existat o încălcare a articolului 10 (libertatea de exprimare) din Convenție, constatând că refuzul autorităților de a acorda reclamantului acces la pagini de internet care conțin informații legale i-a încălcat dreptul de a primi informații. Curtea a menționat în acest caz că statele contractante NU sunt obligate să asigure acces la internet. Cu toate acestea, în cazul în care statul a decis să acorde acest acces, el trebuie să justifice temeinic refuzul oricăror utilizatori de a accesa anumite pagini web.
Pot și vor statele să reglementeze internetul?
Nici un stat sau instituție internațională nu este în mod oficial responsabilă de reglementarea rețelei internet. Guvernarea internetului se bazează pe asigurarea, prin eforturi comune ale statelor, a principiului neutralității rețelei internet (Net Neutrality).[4] Neutralitatea rețelei sau neutralitatea internetului este principiul prin care furnizorii de servicii de internet și guvernele statelor ar trebui să trateze toate datele disponibile pe rețea în mod egal, pentru a asigura accesul tuturor utilizatorilor, fără asumarea unor atribuții exclusive de reglementare și/sau control.[5]
La nivel internațional, în 2012 Consiliul Națiunilor Unite a adoptat prin consens o rezoluție ce prescrie promovarea, protecția și respectarea drepturilor omului pe internet.[6] Rezoluția afirmă că orice persoană trebuie să beneficieze de protecția drepturilor sale în aceeași măsură, dezvoltând principiul: „what applies offline, applies online” (tot ce se aplică în spațiul real, este aplicabil și spațiului virtual). La nivel European, Consiliul Europei (CoE) a elaborat câteva principii de activitate în ceea ce privește sfera reglementării internetului. Conform strategiei de Guvernare a Internetului[7], statele membre ale Consiliului Europei trebuie să asigure, printre altele:
- Protecția tuturor drepturilor și libertăților fundamentale, precum și afirmarea universalității lor, indivizibilității, interdependenței, în conformitate cu standardele internaționale în mediul virtual;
- Recunoașterea și susținerea drepturilor omului și a libertăților fundamentale în operațiunile și activitățile lor, atunci când proiectează noi tehnologii, servicii și aplicații;
- Asumarea unor drepturi și responsabilități în ceea ce privește reglementarea internetului în chestiuni de politici publice. Cu toate acestea, statele, sub rezerva dreptului internațional, trebuie să se abțină de la orice acțiune care ar afecta direct sau indirect persoane sau entități din afara jurisdicției lor teritoriale.
Fenomenul „Internet shutdowns” sau pana de curent internet
Cu toate că statele s-au angajat să asigure accesul tuturor utilizatorilor, fără asumarea unor atribuții exclusive de reglementare și/sau control a internetului, tot mai des, în special în statele cu o democrație fragilă, autoritățile încearcă să limiteze sau chiar să oprească accesul la internet.
Fenomenul Internet shutdowns se întâmplă atunci când anumite entități, de obicei Guvernul – slăbesc sau întrerup intenționat accesul la internet și/sau la unele aplicații mobile (de ex. , Whatsapp,Facebook sau Telegram) pentru a exercita controlul asupra fluxului de informații.[8]
Potrivit coaliției globale #KeepItOn, în 2019 au fost documentate cel puțin 213 încercări de a suspenda sau închide accesul la internet de către peste 35 de state. Printre acestea se numără India, Venezuela, Rusia și chiar Marea Britanie. În 2020, opriri parțiale sau complete ale internetului au avut loc și în Belarus în urma alegerilor prezidențiale.
În Moldova, ultimul incident major de deconectare a rețelei mobile de internet a avut loc în cadrul evenimentelor din aprilie 2009, atunci când autoritățile au deconectat acoperirea telefonică în perimetrul Pieței Marii Adunări Naționale. Blocarea accesului a fost cauzată de faptul că peste 10,000 de protestatari s-au alăturat pe Twitter (unii cu tehnologie GPRS pe mobil) pentru a-și împărtăși opiniile și a răspândi vestea protestelor politice de la Chișinău. Autoritățile au încercat inclusiv să închidă câteva pagini web pentru câteva zile.[9]
Numărul și țările care au întrerupt accesul la internet în 2019
Sursa: Raport elaborat de KeepItOn în anul 2019 privind întreruperile accesului la internet, disponibil la: https://www.accessnow.org/cms/assets/uploads/2020/02/KeepItOn-2019-report-1.pdf
Numărul și durata deconectărilor de internet variază și poate ajunge la perioade destul de lungi. De exemplu, în timp ce în Siria, Tadjikistan sau Turcia întreruperile accesului la internet au durat ceva mai mult de șapte zile, în Ciad a avut o întrerupere a internetului care a durat 472 de zile.[10]
__________________________________________________________
În perioada 2018 – 2019 Ciad a închis accesul la platformele de socializare, inclusiv WhatsApp, Twitter, Facebook, Instagram și YouTube, pentru o perioadă de 472 de zile. Guvernul a încercat să justifice întreruperea accesului din motive de securitate națională. Cu toate acestea, autoritățile au blocat accesul exact în perioada când președintele Ciadului, Idriss Deby, a declarat despre intenția sa de a rămâne la putere până în 2033 (acesta exercită funcția de președinte din anii 1990) [11].
_________________________________________________
Atunci când autoritățile întrerup accesul la internet, de cele mai multe ori aceștia încearcă să se justifice. Potrivit coaliției globale #KeepItOn, cea mai obișnuită justificare oficială pentru oprirea internetului este combaterea știrilor false, a discursului de ură sau a conținutului care promovează violența. În realitate, motivele reale pentru care statele întrerup sau limitează accesul la internet sunt deseori legate de acțiunile de protest, acțiuni militare, izbucniri de violență, instabilitate politică, sărbători religioase sau alegeri.
Justificări „oficiale” versus cauze reale pentru care a fost întrerupt accesul la internet
Tentativa statelor de a-și crea propriul internet
Chiar dacă statele ar trebui să asigure accesul tuturor utilizatorilor la internet, fără asumarea unor atribuții exclusive de reglementare și/sau control, mai multe state din lume încearcă să construiască propriul internet, pentru a putea controla fluxul de informații și accesul utilizatorilor. Din 2014, Rusia construiește Runet, o infrastructură autonomă de internet, independentă de internetul extern. La sfârșitul anului 2019, autoritățile rusești au adoptat inclusiv așa-numita lege privind suveranitatea internetului. Noua lege permite guvernului să blocheze traficul, activitățile sau site-urile „rău intenționate”[12]. Exerciții similare au loc și în alte state ale lumii. Coreea de Nord are Kwangmyong, o rețea administrată central, accesibilă numai printr-o distribuție internă Linux. Cuba are RedCubana, o alternativă la rețeaua deschisă care găzduiește versiuni cubaneze de site-uri web populare precum Wikipedia, împreună cu aplicații locale. Iranul are și el o rețea internă de informații (numit și Halal internet). Această rețea controlată de guvern găzduiește site-uri iraniene și poate urmări toți utilizatorii săi, permițând în același timp acces moderat în lumea exterioară.[13]
Ce pot face ONG-urile pentru a proteja accesul la internet?
Deși nu putem vorbi încă despre „privind accesul la internet”, internetul rămâne un instrument esențial pentru exercitarea libertății de exprimare. În timp ce accesul la internet poate fi limitat din motive justificate, totuși, este important să păstrăm principiul neutralității rețelei de internet (Net Neutrality) pentru a asigura accesul tuturor utilizatorilor, indiferent de locul unde se află.
Având în vedere amploarea fenomenului Internet Shutdowns, coaliția #KeepItOn susține și finanțează organizațiile societății civile pentru a proteja drepturile omului în era digitală, pentru a identifica și susține comunitățile care sunt afectate de suspendarea sau blocarea accesului la internet. Oricine poate sesiza în mod confidențial blocarea sau suspendarea accesului la internet pe platforma #KeepItOn prin completarea unui formular https://cutt.ly/zjgrtdw, iar organizațiile societății civile pot deveni parteneri pentru a facilita colectarea informațiilor și documentarea incidentelor de internet shutdowns.
Mai multe detalii pot fi găsite la adresa: https://www.accessnow.org/keepiton/#take-action.
_______________________________________________________________________
Acest articol face parte dintr-o serie de publicații non-academice realizate de Centrul de Resurse Juridice din Moldova (CRJM) în cadrul proiectului „Program de capacitare în drepturi digitale” susținut de Centrul Internațional pentru Drept non-profit (ICNL). Opiniile exprimate aparțin CRJM şi nu reflectă în mod necesar poziția ICNL .
[1] Johnson D.R., Post D., „The rise of Law in cyberspace” În: Stanford Law review , 1996, vol. 48, p. 1367, disponibil pe: http://papers.ssrn.com/sol3/papers.cfm?abstract_id=535: Numit inițial ARPAnet (Advanced Research Projects Agency Network din SUA). Potrivit documentului, internetul a apărut ca și o rețea destinată pentru promovarea și dezvoltarea tehnologiilor avansate în domeniul militar, fiind un mijloc de comunicare dintre centrele militare ale armatei Statelor Unite ale Americii (SUA). Odată cu extinderea rețelei ARPA și conectarea altor rețele locale create de către unele campusuri universitare din SUA pentru a facilita schimbul de informații la distanță dintre universități, internetul a devenit o creație colectivă, schimbându-și inclusiv denumirea
[2] În mod particular DUDO, Pactul Internațional Privind Drepturile Civile și Politice (ICCPR) sau Convenția Europeană pentru Drepturile Omului.
[3] Benedej W., Ketterman M., „Freedom of Expression and the Internet”, Council of Europe Publishing, Strasbourg, 2013, p. 24.
[4] Benedej W., Ketterman M.„Freedom of Expression and the Internet”, Council of Europe Publishing, Strasbourg, 2013, p. 1375.
[5] Wu T., „Network Neutrality FAQ”, disponibil pe: http://www.timwu.org/network_neutrality.html;
[6] United Nations, „The promotion, protection and enjoyment of human rights on the Internet”, 2012.
[7] Council of Europe Internet Governance Strategy 2012-2015, para. 2.
[8] The #KeepItOn report on internet shutdowns in 2019, p. 4, disponibil online: https://www.accessnow.org/cms/assets/uploads/2020/02/KeepItOn-2019-report-1.pdf.
[9] https://opennet.net/research/profiles/moldova.
[10] The #KeepItOn report on internet shutdowns in 2019, Sursa citată, p. 4.
[11] Sursa: Woodhams , S. (2019, March 28). Chad social media ban reaches one-year mark. Retrieved February 21, 2020, from https://africanarguments.org/2019/03/28/chad-social-media-shutdown-has-now-lasted-a-whole-year/ preluat din raportul #KeepItOn report on internet shutdowns in 2019, p. 4.
[12] Alena Epifanova, „Deciphering Russia’s “Sovereign Internet Law” 2019, disponibil: https://dgap.org/en/research/publications/deciphering-russias-sovereign-internet-law
[13] Danny Bradbury, (2021, 4 ianuarie) „Welcome to the splinternet – where freedom of expression is suppressed and repressed, and Big Brother is watching” preluat: https://www.theregister.com/2021/01/04/welcome_to_the_splinternet/.
