Vladislav Gribincea: „Judecătorii se tem de executiv și iau decizii în funcție de voința celor care se află la putere”

Ce fel de justiție e acea care condamnă un magistrat participant la o vânătoare ilegală şi autor al împuşcăturii fatale soldată cu moartea unui om - la doi ani de închisoare cu suspendare... şi o justiţie care îl lasă să fuga din sala de judecată pe un fost ministru găsit vinovat de neglijență în serviciu soldatată cu moartea unui om în timpul violenţelor din aprilie 2007?

Despre cazurile Papuc și Crețu - hârtie de turnesol a justiției moldovenești, discutăm cu juristul Vladislav Gribincea, directorul Centrului de Resurse Juridice din Moldova (CRJM).

 

Europa Liberă: Domnule Gribincea, despre justiție vorbim mult la modul abstract, mult de tot în ultima vreme, dar avem acum, din punctul meu de vedere, două pretexte excelente pentru o discuție punctuală și concretă. De aceea, vă întreb: când vă uitați cu ochi de profesionist la cazul Papuc - fostul ministru de interne condamnat pentru violențele din aprilie 2009, la capătul unui extrem de anevoios proces de judecată, și lăsat să se „evaporeze”din sala de judecată, cu o foarte mare probabilitate să nu mai fie prins și încarcerat - la ce vă gândiți personal?

Vladislav Gribincea: „Astfel de cazuri în cauze obişnuite nu se întâmplă şi, probabil, situaţia domnului Papuc vorbeşte despre o predispoziţie a judecătorilor de a fi extrem de sensibili atunci când este vorba de limitarea drepturilor persoanelor influente sau care au fost influenţe în Republica Moldova. Probabil, este destul de răspândită în rândul judecătorilor, temerea de a afecta cumva mai-marii acestei ţări. Nu se ştie cine mai revine la putere...”

Europa Liberă: Când ziceţi că nu se întâmplă în mod normal aşa ceva, ce aveţi în vedere?

Vladislav Gribincea: „În momentul în care Curtea de Apel pronunţă o sentinţă cu închisoare, în toate celelalte cazuri persoanele condamnate şi prezente în sală sunt luate sub strajă imediat. În cazul domnului Papuc, arestarea nu a avut loc.”

Europa Liberă: Instituţiile de drept din R. Moldova şi-au tot pasat de la una la alta responsabilitatea în ce priveşte arestul şi anunţarea în căutare a fostului ministru, care nu a putut fi reţinut chiar din sala de judecată, pentru că la şedinţă nu au fost chemaţi şi poliţişti, iar după asta dispozitivul hotărârii judecătoreşti a ajuns la Inspectoratul General de Poliţie abia a doua zi. Într-un final, la zece zile de la condamnarea lui Gheorghe Papuc, Judecătoria Centru a anunțat că acesta a fost dat în căutare naţională. Cum să privim la toate aceste întâmplări?

Vladislav Gribincea: „În alte cazuri aşa ceva nu se întâmplă, iar scuze pot fi găsite oricând. Eu sunt convins că aici pur şi simplu s-a dorit ca condamnatul să nu fie arestat imediat, pentru a-i da o şansă să scape.”

Europa Liberă: Pe 19 ianuarie s-a pronunţat verdictul.Mai credeţi că mai sunt şanse să fie găsit şi încarcerat?

Vladislav Gribincea: „Vorbim de domnul Papuc, adică de un general. În mod normal, o persoană cu titlul de general, care a deţinut funcţii destul de importante în această ţară ar trebui să dea un exemplu pentru toţi şi să se prezinte singur la autorităţi, să nu aştepte să fie căutat pentru executarea sentinţei. Domnul Papuc a ales să nu facă acest lucru şi, probabil, se va eschiva în continuare de la urmărirea penală.”

Europa Liberă:Cine ar trebui să răspundă pentru felul cum s-au comportat instituţiile statului?

Vladislav Gribincea: „Lucrurile sunt destul de încurcate. Cred că Consiliul Superior al Magistraturii ar trebui să demareze o investigaţie în acest sens, iar Ministerul Afacerilor Interne - la fel ar trebui să declanşeze o investigaţie separată şi să identifice care, de fapt, a fost problema şi cine sunt cei vinovaţi. În cazul în care se relevă că este vorba de o problemă sistemică, atunci ar trebui să se înlăture cauzele.”

Europa Liberă: Din câte înţeleg, dumneavoastră nu vi se pare o problemă sistemică, ci vi se pare un caz individual, în care, dat fiind profilul inculpatului, s-a aranjat totul ca el să le scape „printre degete” instituţiilor statului.

Vladislav Gribincea: „Din câte am înţeles, argumentul era că în sală nu era poliţie. Există poliţist de gardă la Curtea de Apel Chişinău şi acel poliţist are competenţă conform legii să reţină persoanele. De asemenea, în sală era procurorul. Procurorul, conform legii, de asemenea are asemenea competenţe.”

Europa Liberă: Deci, în momentul când l-au văzut că pleacă, cineva din aceste persoane trebuia să se sesizeze?

Vladislav Gribincea: „În cazul în care nu este poliţia, persoana poate fi reţinută de procuror sau de către poliţist, care nu are în atribuţii principale acest lucru, şi ulterior, când vine poliţia specializată în acest sens, să fie transmis autorităţilor pentru executarea sentinţei.”

Europa Liberă: E limpede. Şi dacă ne-am uita la verdictul în cazul Crețu - doi ani cu suspendare pentru participarea la o vânătoare ilegală, se pare totuşi, deşi nu este chiar clar, soldată cu moartea unui om și tăinuirea acestei isprăvi – deci, un magistrat tăinuieşte de rând cu alţi participanţi vânătoare. Dacă ne uităm la această condamnare la modul general, ca la o condamnare a unui inculpat anume de o justiţie anume - ce spune ea despre justiție?

Vladislav Gribincea: „Pentru mine nu este foarte clar dacă domnul Creţu a fost condamnat pentru participarea la vânătoarea ilegală sau doar pentru faptul că din acţiunile lui a decedat din imprudenţă cineva. Dacă vorbim de sancţiune, atunci e ceva obişnuit ca în astfel de cazuri să se aplice o sancţiune cu suspendare. Totuşi, acest caz este unul deosebit, este vorba despre cazul unui magistrat cu funcţie importantă în sistem la acea dată. O persoană, care, se pare, a negat cu vehemenţă vinovăţia sa. Atunci când este vorba despre un magistrat care neagă cu vehemenţă vinovăţia, sancţiunea pare neobişnuit de blândă.”

Europa Liberă: Deci, dacă avem un omor din imprudenţă, în această situaţie doi ani cu suspendare nu ar trebui să ne mire şi problema ar trebui căutată în faptul că vânătoarea nu ar fi fost tratată ca ilegală, da?

Vladislav Gribincea: „Problema poate fi privită din două perspective. Prima este fondul dosarului şi aici lucrurile sunt destul de complicate şi sensibile, nu am văzut motivarea sentinţei judecătoreşti, probabil aceasta va veni în câteva săptămâni.

În ceea ce priveşte însăşi severitatea sancţiunii, lucrurile sunt mai complicate, dar oricum, nu cunoaştem toate circumstanţele cauzei, judecătorul le cunoaşte şi aş dori să am încredere în sentinţa judecătorească. Blândeţea sancţiunii generează discuţii, dar acestea pot fi spulberate printr-o motivare bună a deciziei judecătoreşti.”

Europa Liberă: Nu vi s-a părut suspect timpul când s-au pronunţat aceste verdicte – adică faptul că un dosar care datează din 2009 şi altul – la fel cu o anumită istorie destul de îndelungată – au fost finalizate concomitent parcă?

Vladislav Gribincea: „Eu am urmărit şi alte dosare destul de sensibile pentru judecător şi am observat că înainte de alegeri multe dintre acestea au fost amânate până după alegeri. Înţelegerea mea a acestui fenomen este că judecătorii, deşi formal sunt independenţi, totuşi se tem de executiv şi iau uneori decizii în funcţie de voinţa celor care sunt la putere şi nu numaidecât în funcţie de spiritul sau buchia legii.

Europa Liberă: În definitiv, ce diagnostic aţi pune justiţiei după aceste două procese?

Vladislav Gribincea: „Reformele lansate în justiţie aduc roade, dar impactul acestor reforme este încă minor. Acel sindrom al dependenţei de executiv sau legislativ în rândul judecătorilor este deosebit de răspândit şi, cu părere de rău, mă tem că în rândul judecătorilor sunt prea puţin cei curajoşi, care ar putea să dea o palmă, când merită, celor vinovaţi.”

Europa Liberă: Dumneavoastră şi colegii dvs. De la CRJM v-ați făcut un fel de meserie din a analiza cum funcționează justiția, cum se comportă magistraţii. Recent ați publicat un studiu despre promovarea în funcții a judecătorilor. Aţi analizat anul  2014, deci tocmai perioada de după reforma acestui sistem de promovare a magistraţilor. Concluziile nu sunt deloc îmbucurătoare. Întrebarea mea este, totuşi: vedeți vreo legătură între felul cum ajung în funcții judecătorii și cum judecă ei în ultimă instanţă?

Vladislav Gribincea: „Bineînţeles. Promovarea unor persoane cu verticalitate pronunţată în sistem, cu regret, la moment nu are loc, iar fără judecători cu verticalitate de fier este destul de greu să ai justiţie echitabilă într-o ţară de genul nostru.”

Europa Liberă: Dar când s-a reformat sistemul acesta de promovare, tocmai asta s-a spus: că îl reformăm ca să-l facem să funcţioneze bine.

Vladislav Gribincea: „În urma analizei promovărilor din ultimul an, impresia noastră a fost că Consiliul Superior al Magistraturii promovează persoane în funcţii doar deoarece doreşte aşa, chiar dacă activitatea anterioară, chiar dacă reputaţia unui judecător sau performanţele personale dictează o altă soluţie.”

Europa Liberă: De ce aţi ajuns la concluzia asta?

Vladislav Gribincea: „Deoarece avem un Colegiu de selecţie, care are criterii destul de detaliate de evaluare a candidaţilor în vederea numirii sau promovării. Candidaţii cu cel mai înalt punctaj deseori nu iau funcţiile cele mai bune în sistem, iar candidaţii cu punctaj slab sau chiar cel mai slab sunt promovaţi. Şi bineînţeles că o astfel de situaţie generează foarte multe întrebări şi neîncredere în Consiliul Superior al Magistraturii.”

Alba-neagra cu dosarele în instanţele de judecată

Distribuirea aleatorie a dosarelor în instanţele de judecată este o normă care nu se respectă. Mai mult decât atât, unii judecători ar manipula sistemul electronic, ceea ce ar duce la fraudarea sistemului judecătoresc. Iar modalitatea de comitere a fraudelor nu mai este un mister.

Săptămâna aceasta, mai multe ONG-uri au solicitat Consiliului Superior al Magistraturii (CSM) să investigheze modalitatea şi corectitudinea distribuirii aleatorie a dosarelor în instanţele de judecată, unde există abateri destul de grave.

Istorie judecătorească
Distribuirea aleatorie a fost introdusă, pentru prima dată, în anul 2006. De la început, era vorba de un mecanism de distribuire manuală, prin care judecătorii erau introduşi într-o listă şi primul dosar care venea se ducea la judecătorul X. „Existau spaţii mari pentru abuzuri”, susţine Vlad Gribincea, preşedintele Centrului de Resurse Juridice din RM (CRJM).

Trei ani mai târziu, în 2009, a fost introdus deja Programul Integrat de Gestionare a Dosarelor, cu suportul Guvernului american. „Acest program avea un modul separat pe distribuirea aleatorie a dosarelor, numai că acel modul avea două alternative: automat şi manual. Preşedintele instanţei decidea dacă aceasta să fie automată sau manuală. Majoritatea continuau să folosească distribuirea manuală. De fapt, repartizau dosarele cum vroiau ei”, a adăugat Gribincea.

Mecanismul actual de distribuţie

În anul 2012 a fost modificată legea, prin care distribuirea aleatorie nu se face de preşedinţii de instanţe, ci de o persoană special desemnată. Regula spune că există o persoană care înregistrează dosarele în cancelarie şi îi acordă un număr. Abia după acordarea acestui număr sistemul electronic distribuie dosarul la un judecător. „Acest sistem are câteva alternative, prin care face posibilă blocarea anumitor judecători în sistem. Aceasta se aplică atunci când judecătorul a examinat deja cauza respectivă, fiind bifat ca blocat, deoarece în momentul în care el a participat la judecarea anterioară a cazului, nu mai are dreptul să o facă. A doua situaţie în care se aplică blocarea este atunci când judecătorul se află în concediu sau pe fişă de boală”, precizează Vlad Gribincea.

Abateri

Preşedintele CRJM crede că deseori, la distribuţia dosarelor sunt blocaţi toţi judecătorii, cu excepţia unuia, la care trebuie să ajungă dosarul. Repartizarea se imprimă şi se anexează la dosar. Dar pe foaia respectivă nu este scris câţi judecători sunt blocaţi. „Şi atunci ce făceau persoanele desemnate să se ocupe de această repartizare? Distribuiau dosarul, imprimau, apoi scoteau blocajele. Această blocare este vizibilă la Centrul de Telecomunicaţii Speciale, organizaţia care gestionează baza de date”, spune juristul. El adaugă că CTS generează rapoarte lunare, care ajung la Consiliul Superior al Magistraturii, care poate vedea cine şi cum acţionează în fiecare instanţă. Vlad Gribincea ne-a oferit o situaţie de abuz. „Persoana care se ocupă de distribuirea dosarelor poate să introducă fişierul prima dată. Dacă nu-i place, aceasta anulează fişierul şi introduce cauza din nou spre redistribuie şi se ajunge la alt judecător deja. Este o şmecherie care se întâmplă mai rar, dar se întâmplă”.

Soluţii posibile

Preşedintele CRJM consideră că, pentru soluţionarea problemei, ar trebui ca blocarea judecătorilor în sistem să se realizeze în baza unor documente justificative. O altă soluţie poate fi aplicată tehnic. „Până la acordarea numărului dosarului, în calculator să fie deja indicate persoanele incompatibile. Atunci, în mod automat, sistemul va alege pe cine să blocheze.

Cazuri de fraudă
În prezent, a fost intentat un dosar penal pe numele unui magistrat de la Judecătoria Râşcani, care a manipulat sistemul. De asemenea, există o plângere pe numele vicepreşedintelui Curţii Supreme de Justiţie, înaintată de Consiliul Superior al Magistraturii la CNA.
În adresarea lor, ONG-urile aşteaptă ca CSM să intervină, deoarece „în cazul în care toţi oamenii vorbesc şi CSM tace asta creează premiză să se considere că şi în alte instanţe există aşa ceva. Atunci cum CSM ar contribui la sporirea încrederii în justiţie, dacă ar lăsa zvonurile să genereze aparenţe?”, se întreabă Vlad Gribincea.

Adresarea către CSM a fost semnată şi de Amnesty International Moldova, Promo-LEX, Asociaţia pentru Democraţie Participativă, Asociaţia pentru Guvernare Eficientă şi Responsabilă, Asociaţia Presei Independente, Asociaţia Telejurnaliştilor Independenţi, Centrul Analitic Independent „Expert Grup”, Centrul de Analiză şi Prevenire a Corupţiei, Centrul de Investigaţii Jurnalistice, Fundaţia Est-Europeană, Institutul de Politici Publice, Institutul pentru Dezvoltare şi Iniţiative Sociale „Viitorul”, Programul Buna Guvernare al Fundaţiei Soros-Moldova, Programul Drept al Fundaţiei Soros-Moldova, Transparency International Moldova.

„Este numai o bănuială”
Contactat de Adevărul Moldova, Dumitru Visternicean, membru al Consiliului Superior al Magistraturii, a recunoscut existenţa unor fraude în sistemul de distribuire aleatorie a dosarelor, dar spune că, atât timp cât acestea nu sunt demonstrate, rămân o bănuială. „Există informaţiile conform cărora ar fi fost comise careva fraude la distribuirea aleatorie a dosarelor. Însă acestea nu au fost verificate aşa cum prevede legea, cu finisarea unei note informative. Ceea ce s-a publicat în mass-media referitor la Curtea Supremă de Justiţie este numai o bănuială, care a generat multe dezbateri şi în cadrul CSM”, ne-a spus Visternicean. Cu toate acestea, magistratul afirmă că majoritatea membrilor CSM evită să discute despre acest subiect. „Eu am încercat să aduc la şedinţa ordinară problema distribuirii aleatorii a dosarelor, însă am fost respins de majoritatea membrilor. Ulterior, am încercat să propunem formarea unei comisii pentru a realiza verificarea respectivă, dar iarăşi a fost respins. CSM ar trebui să întreprindă careva măsuri, dar din păcate încă nu s-a făcut nimic. Eu sper ca acest apel al ONG-urilor va fi pus în discuţie la şedinţa CSM, care va reacţiona. Deoarece CSM este beneficiarul sistemului respectiv de repartizare aleatorie a dosarului, trebuie să ştie cum lucrează, dacă necesită perfecţionare. În opinia mea, nu trebuie să aşteptăm ca de acest lucru să se ocupe organele de drept. Asta ar însemna o ascundere de la responsabilitatea care îi revine CSM, transmisă la CNA sau Procuratură. Încălcarea de la Curtea Supremă de Justiţie este o abatere disciplinară a persoanei care va fi găsită vinovată. În acest caz pot fi aplicate toate sancţiunile disciplinare prevăzute de lege. Pedeapsa minimă disciplinară care poate fi aplicată este avertismentul, iar cea maximă - eliberarea din funcţie”, a declarat Dumitru Visternicean.

CRJM va contracta o companie pentru prestarea serviciilor tipografice și editoriale poligrafice

Asociația Obștească „Centrul de Resurse Juridice” anunţă tender pentru contractarea serviciilor tipografice și editoriale poligrafice pentru publicarea produselor CRJM. Serviciile trebuie să corespundă următoarelor cerinţe tehnice:

LotDetalii tehniceCantitatePret bucata Suma totalăTermene limită de executare (cîte zile)
Lot IFormat: letter 160 mm x 240 mm

Culori: copertă cretată, laminare mata fata, interior 1+1

Hârtie: interior - ofset 150 gr/m2

coperta  - laminată mată 250 gr/m2

Nr. estimativ de pagini: 50

(textul include text simplu și tabele)

Bloc intern încleiat

100 exemplare
Lot IIFormat: letter 160 mm x 240 mm

Culori: copertă cretată, laminare lucioasă fata. interior 1+1

Hârtie: interior - ofset 80 gr/m2

coperta  - laminată lucioasă 250 gr/m2

Nr. estimativ de pagini: 50

(textul include text simplu și tabele)

Spiralate (spirală metalică)

100 exemplare
Această ofertă se referă doar la serviciile de imprimare şi executare.

Compania selectată va primi textul cărţilor şi coperta deja editate şi machetate.

Aceste specificații sunt orientative și compania câștigătoare va fi selectată pentru a imprima toate produsele pe care CRJM intenționează să le publice în următorii ani.

Ofertantul este invitat să prezinte un dosar de ofertă care să includă:

  1. Preţul în MDL a serviciilor de imprimare, termenii de executare (in zile), inclusiv costurile aferente, pentru fiecare lot separat.
  2. Denumirea companiei, adresa poştală, e-mail, și telefonul de contact.
  3. Copia certificatului de înregistrare și portofoliul ofertantului ce țin de prestarea unor servicii asemănătoare.
  4. Semnătura persoanei responsabile şi amprenta ștampilei.

Prețurile indicate în ofertă sunt fixe şi rămân neschimbate pe perioada executării contractului.

Plata va fi efectuată timp de 5 zile bancare de la livrarea produsului şi semnarea actului de predare-primire. În caz de necesitate, CRJM va oferi o scrisoare de garanţie.

Oferta urmează a fi trimisă până la data de 13 februarie 2015, ora 15.00  la adresa electronica cristina.turcu@old2.old.crjm.org.

Pentru întrebări sau detalii suplimentare puteți contacta pe Cristina Turcu la tel: 022 843 601, ext. 107 sau email: cristina.turcu@old2.old.crjm.org.

CRJM și ECPI au organizat două ateliere de lucru privind asigurarea egalității și nediscriminării

Centrul de Resurse Juridice din Moldova (CRJM) și  Centrul Euroregional pentru Inițiative Publice din România (ECPI) au organizat, în perioada 29-30 ianuarie curent, două ateliere de lucru cu subiectul „Asigurarea egalității și nediscriminării în Republica Moldova - aspecte de legislație și practică”. La primul atelier au participat 15 avocați și juriști, iar la al doilea - 19 judecători și procurori din Chișinău.

Pe parcursul a două zile participanții la atelierele de lucru au discutat diverse aspecte ale legislației Republicii Moldova și practicii ce ține de aplicarea legislației și remediile existente pentru plângerile pe discriminare, precum și recomandările de înlăturare a carențelor din legislație și practică, elaborate de echipa proiectului. Discuțiile au inclus subiecte ce țin de elementele faptei de discriminare, formele de discriminare (discriminarea directă, instigarea la discriminare și hărțuirea), sarcina probațiunii în cazurile de discriminare, depunerea cererilor de chemare în judecată în limba rusă și acordarea asistenței juridice garantate de stat persoanelor cu dizabilități mintale.

Analiza cadrului legal și a practicilor pentru asigurarea egalității și nediscriminării, precum și recomandările pentru îmbunătățirea acestora vor fi prezentate de echipa proiectului într-un raport în aprilie 2015.

Facilitatoarele atelierului au fost Romanița Iordache și Iustina Ionescu, juriste cu experiență internațională în domeniul egalității și nediscriminării, membre ale European Legal Network on Non-discrimination, rețeaua de profil a Comisiei Europene.

Atelierele de lucru au fost organizate de CRJM în parteneriat cu ECPI în cadrul proiectului „Promovarea egalității – Consolidarea agenților schimbării”, finanțat de Uniunea Europeană.

CRJM va selecta 3 formatori pentru asistenți sociali în domeniul egalității și nediscriminării

Centrul de Resurse Juridice din Moldova (CRJM) și Centrul Euroregional pentru Inițiative Publice din România (ECPI), anunţă un concurs de selectare a 3 formatori pentru asistenți sociali, care vor participa la un program de formare de formatori în domeniul egalității și nediscriminării.

Programul de instruire va consta din 2 sesiuni de formare în domeniul egalității și nediscriminării a câte 3 zile fiecare, în perioada martie-mai 2015. Formatorii care vor fi selectați în urma programului de instruire vor livra la rândul lor cel puțin o instruire cascadă în perioada mai-septembrie 2015 în calitate de formatori.

Scopul programului constă în abilitarea profesională a formatorilor pentru asistenți sociali în instruirea asistenților sociali în domeniul egalității și nediscriminării.

Programul de instruire a formatorilor va fi pregătit și livrat de experți din România care au o vastă experiență în acest domeniu, cu asistența juriștilor de la CRJM.

Sunt eligibile persoanele care sunt formatori sau potențiali formatori pentru asistenți sociali, interesați de instruirea asistenților sociali în domeniul egalității și nediscriminării și de organizarea ulterioară a sesiunilor de instruire a altor asistenți sociali în acest domeniu.

Persoanele interesate se pot înscrie la program expediind CV-ul cu indicarea experienței de formator pentru asistenții sociali la adresele de email: doina.munteanu@old2.old.crjm.org pînă la 10 februarie 2015, ora 17.00. În titlul mesajului se va indica: Concurs pentru ToT pentru asistenti sociali în domeniul egalității și nediscriminării.

La selectarea formatorilor se va lua în calcul egalitatea de gen, diversitatea candidaților, experiența acestora în calitate de formator pentru asistenții sociali, precum și capacitatea candidaților de a disemina informația unui număr larg de persoane în Republica Moldova.