13-14 februarie Masă rotundă„Competențele Autorității Naționale de Integritate și practica judiciară în materie de control al averii, intereselor personale, precum și respectării regimului juridic al conflictelor de interese, al incompatibilităților și al restricțiilor”

Centrul de Resurse Juridice din Moldova (CRJM) și Autoritatea Națională de Integritate (ANI) organizează masa rotundă cu genericul „Competențele Autorității Naționale de Integritate și practica judiciară în materie de control al averii, intereselor personale, precum și respectării regimului juridic al conflictelor de interese, al incompatibilităților și al restricțiilor”. Acest eveniment va avea loc la Chișinău, în perioada 13 – 14 februarie 2020. 

În cadrul evenimentului, se va discuta despre cadrul legal privind activitatea ANI, competențele ANI privind verificarea și controlul averii și intereselor personale ale subiectului declarării, practica judiciară cu privire la actele de constatare și procesele-verbale contravenționale întocmite de ANI și contestate în instanța de judecată. De asemenea, discuțiile mesei rotunde se vor axa și pe colaborarea ANI cu alți reprezentanți din sectorul justiției pentru asigurarea respectării drepturilor și libertăților fundamentale.

La eveniment sunt invitați judecători, procurori, reprezentanți ai Centrul Național Anticorupție, Ministerului Afacerilor Interne, Serviciului Prevenirea și Combaterea Spălării Banilor. În cadrul evenimentului va participa Horațiu PĂTRAȘCU, judecător la Curtea de Apel București, în cadrul Secției Contencios Administrativ și Fiscală.