Dorești să beneficiezi de mecanismul 2% – înregistrează-te!

 

La 30 noiembrie 2016, Guvernul a aprobat Regulamentului cu privire la mecanismul de desemnare procentuală, care este instrumentul de aplicare al „Legii 2%”. Regulamentul stabilește modul de înregistrare al beneficiarilor desemnării procentuale și procedura prin care persoanele fizice pot redirecționa acestora 2% din impozitul său pe venit. Organizațiile necomerciale și cultele religioase care doresc să beneficieze de mecanismul 2% trebuie să se înregistreze preliminar la Ministerul Justiției.

În perioada 2-29 decembrie 2016, organizațiile non-guvernamentale care acționează în interes public și organizațiile religioase din țară pot depune la Ministerul Justiției o cerere de înregistrare în Lista beneficiarilor desemnării procentuale. Cererea poate fi descărcată AICI.

Cererea trebuie completată, semnată și depusă la următoarea adresă: Ministerul Justiției al Republicii Moldova, Direcția Organizații Necomerciale, str. 31 August 1989 nr. 82, MD-2012 (bir. 128/boxa pentru corespondență) sau expediată prin e-mail la adresa: secretariat@justice.gov.md (în acest caz cererea trebuie să fie semnată și scanată).

Până la data de 31 decembrie 2016, Ministerul Justiției va publica Lista beneficiarilor desemnării procentuale pe pagina sa web. Între 1 ianuarie și 31 martie 2017, contribuabilii persoane fizice vor putea desemna 2% din impozitul său pe venit doar organizațiilor înscrise în această listă.

În vederea facilitării procesului de înregistrare a beneficiarilor  mecanismului de desemnare procentuală, Centrul de Resurse Juridice din Moldova (CRJM) a întocmit un Ghid și un Infografic. Ghidul  explică cine pot fi beneficiari ai desemnării procentuale, care sunt criteriile pe care trebuie să le întrunească organizațiile pentru a participa la mecanism, când și unde acestea se pot înregistra, care este setul de acte necesare pentru înregistrare, precum și care sunt obligațiile beneficiarilor după înregistrare.

Ghidul este disponibil în limbile ROMÂNĂ și RUSĂ.

Infograficul prezintă, într-o manieră vizuală, sinteza și schema procesului de aplicare la mecanismul 2% și  este accesibil, la fel, în limba ROMÂNĂ și RUSĂ.

infografic_V3.6-01

Societatea civilă solicită Guvernului publicarea în regim de urgență a Regulamentului 2%

 

Organizațiile semnatare solicită Guvernului publicarea în regim de urgență a Regulamentului cu privire la mecanismul de desemnare procentuală, aprobat la ședința Guvernului din 2 noiembrie 2016. Lipsa publicării în Monitorul Oficial face imposibilă demararea procedurii prealabile de înregistrare a organizațiilor beneficiare la mecanism și implicit, imposibilitatea de a aplica mecanismul 2% pentru anul 2017. Acest fapt va influența negativ sustenabilitatea financiară a organizațiilor societății civile în anul următor și va diminua substanțial din eforturile depuse de către autorități pentru a sprijini activitatea organizațiilor societății civile.

La 2 noiembrie 2016, Guvernul a adoptat Hotărârea de Guvern de aprobare a Regulamentului cu privire la mecanismul de desemnare procentuală, care este instrumentul de aplicare a „Legii 2%”. Această lege permite persoanelor fizice să direcționeze 2% din impozitul lor pe venit către anumite organizații ale societății civile. Regulamentul stabileşte mecanismul prin care contribuabilii, persoane fizice, pot desemna 2% din suma impozitului pe venit către beneficiarii desemnării procentuale.

Până la 29 noiembrie 2016, Hotărârea Guvernului din 2 noiembrie 2016 nu a fost publicată în Monitorul Oficial, deși, după data adoptării Regulamentului, au fost tipărite șase ediții ale Monitorului Oficial (edițiile din 4, 8, 11, 18, 25 și 29 noiembrie 2016). În același timp, între 2 octombrie și 29 noiembrie 2016, au fost publicate o serie de alte hotărâri adoptate la o ședință ulterioară a Cabinetului de Miniștri.

Nepublicarea Regulamentului cu privire la desemnarea procentuală face imposibilă demararea procedurii prealabile de înregistrare a organizațiilor beneficiare de către Ministerul Justiției. Potrivit Regulamentului, înregistrarea organizațiilor beneficiare ar urma să aibă loc în termen de 20 zile de la publicarea Regulamentului dar nu mai târziu de 31 decembrie 2016, ziua în care lista beneficiarilor desemnării procentuale ar urma urmează a fi publicată pe pagina web oficială a Ministerului Justiției.

Adoptarea și implementarea mecanismului de desemnare constituie una din prioritățile stabilite prin Foaia de parcurs privind agenda de reforme prioritare (acțiunea 12.3), asumată de către autoritățile Republicii Moldova și raportată ca fiind realizată.

În prezența unui termen restrâns acordat organizațiilor pentru înregistrarea la mecanism (mai puțin de 30 zile), precum și perioada scurtă acordată reprezentanților Ministerului Justiției pentru procesarea cererilor de înregistrare, există riscul imposibilității aplicării Legii 2% în anul 2017 pentru veniturile obținute în 2016.  Prin urmare, în perioada ianuarie – martie 2017, contribuabilii persoane fizice vor fi în imposibilitate să direcționeze 2% din impozitul pe venit către organizațiile beneficiare.

 Semnatarii solicită:

  • Guvernului Republicii Moldova

Să asigure publicarea în Monitorul Oficial în regim de urgență a Regulamentului cu privire la mecanismul de desemnare procentuală, cel târziu la 2 decembrie 2016.

  • Parlamentului Republicii Moldova

Să susțină actorii guvernamentali implicați în procedura de implementare a mecanismului de desemnare procentuală pentru a asigura o implementare veritabilă mecanismului 2%, acțiune asumată prin Foaia de parcurs privind agenda de reforme prioritare.

Textul integral al apelului este disponibil aici. 

Organizațiile semnatare:

  1. Centrul de Resurse Juridice din Moldova (CRJM),
  2. Asociatia Internationala a Pastratorilor Râului Eco-TIRAS,
  3. Institutul de Politici și Reforme Europene (IPRE),
  4. Fundația Pentru Dezvoltare,
  5. Asociația Obștească „SynergEtica Eur/Est",
  6. Centrul de Instruire si Consultanta Organizațională (CICO),
  7. Asociația Femeilor pentru Protecția Mediului și Dezvoltarea Durabilă (AFPMDD),
  8. Expert-Grup,
  9. AO "Femeia si Copilul - Protectie si Sprijin" (FCPS),
  10. ONG  Terra-1530,
  11. Centrul de Informații GENDERDOC-M,
  12. Centrul Naţional de Asistență şi Informare a ONG-urilor din Moldova CONTACT,
  13. Asociaţia Presei Independente (API),
  14. Asociația pentru Guvernare Eficientă și Responsabilă (AGER),
  15. Fundația Est-Europeana,
  16. Clinica Juridică Universitară,
  17. Centrul National de Drept "AD LEGEM",
  18. Federația Națională a Agricultorilor AGROinform,
  19. Promo-LEX,
  20. AO Centrul European "Pro-Europa" din Comrat,
  21. RCTV Memoria,
  22. Caroma Nord,
  23. Ambasada Drepturilor Omului,
  24. Alianța INFONET,
  25. Asociația pentru Politică Externă (APE),
  26. Keystone Moldova,
  27. AO Centrul "Speranța”,
  28. Centrul International “La Strada”,
  29. Centrul de Informare și Documentare privind Drepturile Copilului din Moldova (CIDDC),
  30. Consiliul Naţional al Tineretului din Moldova (CNTM),
  31. Centrul de Asistenta Socio-Medicală la Domiciliu (CASMED),
  32. Asociația „Motivație”,
  33. Centrul de Drept al Femeilor (CDF),
  34. Amnesty International Moldova (AIM),
  35. Centrul Parteneriat pentru Dezvoltare (CPD),
  36. Asociația Națională a Companiilor din Domeniul TIC,
  37. Institutul de Reforme Penale (IRP),
  38. Institutul pentru Drepturile Omului din Moldova (IDOM),
  39. Centrul National de Mediu,
  40. Centrul de Informare în domeniul Drepturilor Omului (CIDO),
  41. Platforma Pentru Cetățenie Activă și Parteneriat pentru Drepturile Omului,
  42. Uniunea Organizațiilor Invalizilor din Republica Moldova,
  43. Asociația Antreprenorilor cu Dizabilităţi din Republica Moldova "Abilități Europene Fără Limite",
  44. Cluster-ul organizațiilor pro-sociale cu statut de Centru "Inovații pentru Cooperări Sociale",
  45. Centrul de Resurse DIALOG-Pro,
  46. Societatea Crucii Roșii din Moldova.

CRJM recomandă autorităților să îmbunătățească legislația și practica privind răspunderea disciplinară a judecătorilor

 

Aproape doi ani în urmă, la 1 ianuarie 2015, a intrat în vigoare Legea nr. 178 privind răspunderea disciplinară a judecătorilor. Această lege a introdus un șir de îmbunătățiri legislației ce ține de răspunderea disciplinară a judecătorilor, dar a creat și unele dificultăți în practica organelor disciplinare. Centrul de Resurse Juridice din Moldova (CRJM) a monitorizat cum organele disciplinare au aplicat Legea nr. 178 în ultimii doi ani. La 28 noiembrie 2016 CRJM a lansat studiul „Analiza legislației și practicii privind răspunderea disciplinară a judecătorilor”. Acest studiu analizează practica organelor disciplinare pentru anii 2015-2016 și identifică un șir de carențe în legislația ce ține de acest domeniu.

Autorii studiului constată că în Republica Moldova încrederea în justiție este foarte joasă. În noiembrie 2011 nu aveau încredere în justiție 74,5% din populație, iar în octombrie 2016 deja 89,6% din populație. În ultimii ani autoritățile au adoptat un șir de măsuri de reformare a sectorului justiției, iar procentul încrederii populației în justiție continuă să scadă. Acest lucru ar trebui să alarmeze autoritățile naționale și sistemul judiciar și să-i determine să întreprindă măsuri efective pentru îmbunătățirea activității sistemului de justiție. Răspunderea disciplinară este unul din domeniile cruciale care ar putea contribui la sporirea încrederii în justiție, dar acesta necesită îmbunătățiri atât la nivel legislativ, cât și la nivel de aplicare a legislației.

În ceea ce privește practica organelor disciplinare, autorii studiului recomandă Inspecției Judiciare să efectueze verificări obiective și imparțiale în cauzele tuturor judecătorilor. Această recomandare vine în urma constatării abordărilor selective în câteva cauze de rezonanță, în special cu privire la președinți de instanțe și Curtea Supremă.

Colegiului Disciplinar i-a fost recomandat să-și îmbunătățească practica de motivare a hotărârilor, în special în ceea ce privește individualizarea sancțiunilor disciplinare și motivarea separată pe fiecare abatere invocată. Autorii studiului au recomandat Colegiului Disciplinar să elaboreze ghiduri de unificare a practicii în acest sens.

Pentru Curtea Supremă de Justiție (CSJ), autorii studiului au recomandat ca aceasta să renunțe la practica de a analiza contestațiile disciplinare doar în partea procedurii, având în vedere faptul că Legea nr. 178 nu prevede această excepție și CSJ poate examina cauzele disciplinare și pe fond. De asemenea, CSJ este chemată să publice motivarea tuturor hotărârilor emise pe marginea contestațiilor disciplinare. În anul 2016, spre exemplu, CSJ nu a publicat hotărârile motivate decât în una din cele 9 cauze în care a publicat dispozitivele.

În ceea ce privește propunerile de modificare a legii, autorii studiului recomandă acordarea Inspecției Judiciare a competenței de a intenta procedurile disciplinare și prevederea unui rol clar de prezentare a învinuirii în fața Colegiului Disciplinar și altor organe disciplinare. Odată cu aceste modificări, autorii studiului atrag atenția asupra necesității de a spori autonomia Inspecției Judiciare față de CSM și prevederea unor proceduri clare și transparente de numire a inspectorilor-judecători, precum și de responsabilizare când aceștia nu-și îndeplinesc atribuțiile. Autorii studiului recomandă eliminarea etapei de admisibilitate și crearea unor completele de contestare care să examineze doar contestațiile depuse împotriva actelor Inspecției Judiciare.

De asemenea, având în vedere necesitatea simplificării mecanismului răspunderii disciplinare a judecătorilor, și faptul că modul de formare și componența Colegiul Disciplinar și a CSM sunt similare, autorii studiului propun excluderea procedurii de contestare a hotărârilor Colegiului Disciplinar la CSM și recomandă contestarea acestora direct la CSJ, pe fond și procedură.

Textul integral al analizei este disponibil aici.

În premieră pentru Republica Moldova, persoanele declarate incapabile vor putea avea acces liber la justiție

 

În aprilie 2016, Asociația Promo-LEX a solicitat ridicarea excepției de neconstituționalitate pentru a verifica constituționalitatea articolelor 57 alineatul 2, 58 alineatul 21, 170, alineatul 1, litera c, 267, litera b, a 306, alineatul 1 și articolul 308 alineatul 2, Codul de Procedură Civilă a Republicii Moldova. Curtea Constituțională, la 17 noiembrie 2016, a declarat neconstituționale prevederile ce limitează excesiv drepturile persoanelor cu dizabilități.

Hotărârea privind limitarea excesivă a drepturilor persoanelor cu dizabilități este compusă din 2 părți: prima se referă la dreptul de acces la justiție, iar a doua la capacitatea juridică civilă și instituția tutelei. Până recent, dacă o persoană suferea de o dizabilitate mintală, fie ea și minoră, putea fi ușor declarată incapabilă, într-o procedură mai mult formală, și lipsită totalmente de posibilitatea de a-și exercita drepturile. Aceasta nici măcar nu putea contesta hotărârea prin care era declarată incapabilă, iar ca urmare, era numit un tutore ce lua toate deciziile în numele persoanei declarate incapabile.

Avocatul Promo-LEX, Dumitru Sliusarenco, susține că, hotărârea Curții este una dintre cele mai importante din anul 2016 și acest succes a putut fi obținut ca rezultat a mai multor ani de eforturi conjugate ale Asociației Promo-LEX, Oficiului Avocatului Poporului și mai multor organizații neguvernamentale. Avocatul a mai menționat că, prevederile normative declarate neconstituționale, deși sunt de jure menite să asigure un echilibru eficient de protecție și acces la justiție pentru persoanele declarate incapabile, de facto constituiau cel mai important impediment pentru aceste persoane în realizarea dreptului efectiv de acces la justiție.

În sesizarea Asociației Promo-LEX către Curtea Constituțională, au fost invocate mai multe articole ce se referă la două aspecte majore ce vizează drepturile persoanele declarate incapabile. Primul aspect – posibilitatea persoanelor declarate incapabile de a depune cereri în instanțele de judecată, inclusiv de a contesta hotărârile și deciziile judecătorești. Iar al doilea, se raportează la posibilitatea persoanelor declarate incapabile de a participa nemijlocit în procesele de judecată sau de a-și angaja un avocat. Astfel, o categorie întreagă de persoane, care până în prezent erau total izolate de societate, vor avea posibilitatea să-și revendice și să-și apere drepturile în instanțele de judecată.

Amintim că, anual în Republica Moldova sunt declarate incapabile și private de drepturi fundamentale circa 250 de persoane, conform datelor din 2015 ale Ministerului Sănătății. Majoritatea persoanelor lipsite de capacitate juridică sunt plasate în instituții medicale sau rezidențiale specializate, fără posibilitatea de a decide singure asupra acestei măsuri și fără posibilitatea de a părăsi de sine stătător aceste instituții, în multe cazuri aceasta fiind o izolare pe viață. Totodată, efecte limitării accesului la justiție pentru persoanele cu dizabilități pot duce la: pierderea locuinței sau altor bunuri, imposibilitatea de a participa la acțiunile de divorț sau de a iniția aceste acțiuni, imposibilitatea de a depune plângeri penale și a beneficia de o investigație eficientă, imposibilitatea de a participa la acțiuni de succesiune, etc. În anul 2015, în Moldova, erau în total 3267 de persoane lipsite de capacitatea juridică.

Articol preluat integral de pe site-ul www.promolex.md.

Societatea civilă cere Parlamentului să nu introducă medierea judiciară civilă obligatorie

 

La 19 august 2016, Guvernul a aprobat un proiect de modificare a Codului de procedură civilă. Acest proiect introduce medierea obligatorie în instanțele judecătoreşti pentru mai multe categorii de cauze civile. Proiectul prevede că medierea va fi făcută de judecătorul căruia i-a fost repartizată cauza, cu obligarea părților de a se prezenta în faţa acestuia. În cazul în care părțile sunt de acord să încheie tranzacție de împăcare, judecătorul va dispune încetarea procesului. În caz contrar, dosarul se va repartiza aleatoriu unui alt judecător. La 13 octombrie 2016, proiectul a fost votat de Parlament în prima lectură. Proiectul urmează să fie discutat mâine de Parlament în lectura a doua.

Organizaţiile societăţii civile şi persoane familiarizate cu instituţia medierii au întocmit o opinie juridică în care solicită suspendarea procesului de adoptare a proiectului, organizarea audierilor parlamentare pe marginea proiectului şi îmbunătăţirea sau, după caz, respingerea acestuia. Ei susţin că introducerea medierii judiciare obligatorii va reduce la zero impactul Legii cu privire la mediere adoptată cu doar 15 luni în urmă, iar instituţia medierii benevole riscă să nu mai fie aplicată. Procedura descrisă în proiect, de fapt, nu reprezintă o mediere şi nu poate avea un impact pozitiv. Aceasta va avea un impact invers celui scontat, crescând volumul de muncă al judecătorilor şi lungind durata examinării cauzelor în instanţele judecătoreşti. Autorii opiniei mai susţin că proiectul nu conţine motive convingătoare pentru introducerea medierii de către judecător, iar referinţele la practicile altor ţări sunt interpretate tendenţios.

Textul integral al opiniei este disponibil aici.