Arhivă Anunțuri
26 decembrie 2019
Prezentare generală:Centrul de Resurse Juridice din Moldova (CRJM) este o organizație non-guvernamentală cu sediul în Chișinău, creată în noiembrie 2010 de un grup de juriști, care contribuie la consolidarea democrației și a statului de drept în Republica Moldova, cu accent pe justiție și drepturile omului. CRJM realizează activități de cercetare și advocacy și este o organizație independentă și neafiliată politic. Pe parcursul anului 2018, CRJM a implementat 8 proiecte cu o valoare totală a ieșirilor de fonduri de 599.000 dolari SUA. Pentru următoarele perioade 2019-2021, CRJM planifică să implementeze 5-6 proiecte cu o valoare anuală totală de 660.000 dolari SUA.I. Scopul concursului:CRJM anunță concurs de oferte pentru achiziția de servicii de Audit general al Asociației pentru 3 ani consecutivi 2019-2021. Compania selectată va presta serviciile solicitate conform condițiilor indicate de CRJM în prezenta solicitare de oferte şi în baza contractului de prestare servicii semnat între părţi (compania selectată şi CRJM) pentru perioada solicitată.II.Obiectul auditului:Compania de audit selectată va efectua Auditul anual general al Asociației în conformitate cu Standardele Internaționale de Audit (ISA 700/705) și a Situațiilor Financiare întocmite de Asociație în conformitate cu Standardele Naționale de Contabilitate (SNC), pentru 3 ani consecutivi , începând cu perioada 1 ianuarie – 31 decembrie 2019.Pachetul de raportare final, care va conține toate livrabilele indicate la p.IV, în limbile română și engleză, precum şi versiunea electronică a acestuia (în format pdf şi word), pentru anul încheiat la 31 decembrie 2019 va fi prezentat Asociației  până pe 15 iunie 2020.III. Perioada de efectuare a audituluiAuditul anual general al Asociației pentru anul încheiat la 31 decembrie 2019 urmează să fie desfășurat în perioada 15 aprilie – 15 iunie 2020. Perioadele exacte și durata desfășurării serviciilor de audit pentru anul încheiat la 31 decembrie 2020 și 31 decembrie 2021, vor fi stabilite în contractul de audit încheiat cu compania selectată, de preferință sunt lunile aprilie – iunie 2021-2022.IV. Livrabile în urma efectuării auditului:1. Opinia Auditorului trebuie să corespundă prevederilor Standardelor Internaționale de Audit ISA 700/705;2. Situațiile Financiare întocmite în conformitate cu Standardele Naționale de Contabilitate pentru perioada încheiată la 31 decembrie 2019, respectiv 31 decembrie 2020-2021. Situațiile Financiare vor conține note separate pentru toate proiectele implementate anual de Asociație, în care vor fi reflectate, pe scurt, alocarea şi cheltuirea resurselor financiare pe fiecare proiect în parte;3. Scrisoarea către management, în care auditorul va include concluzia de audit privind:Punctele slabe identificate și evaluarea riscurilor;Lipsa documentelor confirmative cuantificate în sume exacte, în cazul în care acestea există;Recomandările auditorului pentru a înlătura deficiențele identificate (recomandările vor fi prezentate în ordinea priorităților);Concluziile auditorului privind acțiunile CRJM în vederea implementării recomandărilor auditurilor precedente (completarea de către auditor a Registrului Rezultatelor Acțiunilor Corective ale CRJM);Răspunsul/comentariile conducerii la punctele slabe identificate.                                             4. Raport de constatări efective - la efectuarea auditului o atenție deosebită se va acorda următoarelor aspecte, care vor fi analizate separat de auditori în cadrul unui Raport de constatări efective agreate cu CRJM:                                                                                                                                              Analiza cheltuielilor mijloacelor de grant şi verificarea existenței documentelor justificative aferente costurilor suportate, cu scopul de a determina dacă acestea sunt raționale după caracterul lor general. Auditorul va determina dacă cheltuielile sunt recunoscute și înregistrate conform legislației în vigoare și cerințele contractului de grant;Analiza costurilor salariale per proiecte - dacă acestea sunt înregistrate pe toată durata anului în mod sistematizat și analiza costurilor salariale în baza documentelor justificative suficiente.Examinarea rapoartelor financiare prezentate donatorului - dacă acestea includ o comparație pentru fiecare articol bugetar, între costurile/cheltuielile reale ale activităților și costurile/cheltuielile bugetate aprobate pentru perioada auditată. Verificarea respectării contractului de grant de către beneficiarul grantului (corectitudinea documentării delegărilor şi verificarea respectării altor condiții importante stipulate în contract);Verificarea veniturilor și pierderilor aferente variațiilor de curs valutar, în conformitate cu contractele de grant ;Examinarea dacă soldul de ieșire al anului precedent corespunde soldului de intrare al anului curent;Evaluarea sistemului de evidentă contabilă și examinarea principiului contabil utilizat de Asociație  (metoda de casă sau de angajamente),  cu scopul de a determina dacă administrarea grantului se efectuează adecvat, veniturile şi cheltuielile pot fi ușor identificate.Verificarea aplicării de către CRJM a recomandărilor către management în urma auditului situațiilor financiare pentru anul precedent (anul 2018).Examinarea conformității Asociației la legislația fiscală aplicabilă, referitoare la impozite în general și celor aferente asigurărilor sociale de stat.Verificarea acumulării și utilizării dobânzilor bancare, la mijloacele financiare acordate de donator, aflate în conturile Asociației, dacă asemenea există;Verificarea procedurilor de achiziții, care trebuie să fie în conformitate cu cerințele contractului de grant și/sau politicile Asociației;Verificarea implementării recomandărilor specificate în Planul de Acțiuni Consolidat a Matricii Managementului bazat pe Rezultate a CRJM pentru perioada de gestiune supusă auditării;Evaluarea capacităților de gestionare a fondurilor transmise de către CRJM beneficiarilor de sub-grant, în conformitate cu politicile donatorului și formularea recomandărilor, dacă este cazul;Verificarea existenței conflictelor de interese, raportarea, investigarea și soluțiile adoptate conform procedurilor interne ale CRJM;Verificarea calității sistemul de control intern, Auditorul va identifica orice deficiență semnificativă în funcționarea controlului intern și evaluarea riscurilor legate de aceste deficiențe.V. Criteriile de selectare:Examinarea ofertelor va fi efectuată de către Comisia de achiziții în baza următoarelor criterii de selectare:Oferta tehnică:Imaginea și reputația companiei (criteriu valabil în cazul prezentării referințelor). Apartenența companiei la o rețea internațională va constitui un avantaj;Experiență în domeniu - companiile de audit interesate trebuie să aibă experiență în auditarea organizațiilor necomerciale din Republica Moldova;Calificarea echipei care va efectua auditul (minim 5 ani de experiență pentru audit manager și minim 2 ani pentru ceilalți membri ai echipei, calitatea de membru al ACCA va constitui un avantaj);Perioada propusă pentru efectuarea auditului, care va corespunde termenelor indicate la p.IV „Perioada de efectuare a auditului”.Oferta Financiară:Prețul total al serviciilor pentru auditul efectuat pentru 3 ani consecutivi. Prețul oferit trebuie sa fie unul competitiv cu respectarea coraportului preț-calitatea ofertei tehnice.VI. Sarcini tehnice:Pachetul de raportare va fi verificat, semnat de auditorul responsabil (în opinia de audit trebuie să fie inclus numele, prenumele și poziția auditorului calificat şi licențiat, nu doar denumirea companiei) și va fi prezentat Asociației conform termenelor indicate la p.IV „Perioada de efectuare a auditului”;Pachetul de raportare va fi prezentat într-un singur exemplar original, în limbile română și engleză, precum şi versiunea electronică a acestora (în format pdf și word);Compania selectată, în calitate de auditor precedent al CRJM va asigura comunicarea cu auditorul viitor în vederea obținerii probelor de audit, revizuirea foilor de lucru și confirmării soldurilor de deschidere;Conținutul pachetului de raportare va fi prezentat și discutat cu cenzorul CRJM de către un reprezentant al companiei de audit;Auditorii vor răspunde la întrebările CRJM referitor la evaluarea performanțelor contabilului/managerul financiar al Asociației (completarea de către auditor a formularului pentru evaluare);Auditorii vor avea acces la toate documentele şi actele contabile în ceea ce privește procedura de alocare, gestionare şi raportare a granturilor Asociației. CRJM va asigura sprijinul şi spațiul necesar pentru auditor în vederea facilitării procesul de audit. Activitatea CRJM este auditată anual. La solicitare, rapoartele întocmite în anii anteriori vor fi puse la dispoziția companiei selectate.Conținutul pachetului de raportare sau extrase din acesta pot fi făcute publice de către CRJM fără vreo limitare, cu condiția că nu este denaturat sensul constatărilor.VII. Oferta de participare la concursOferta de participare la concurs va conține informație concisă cu prezentarea următoarelor:Licența pentru activitatea de audit (copia);Descrierea companiei ofertante și datele de contact (denumirea companiei ofertantului, date și persoana de contact, adresa electronică);Experiența în domeniu (auditarea organizațiilor necomerciale) din ultimii 3 ani, care sa includă portofoliu de clienți, perioada, tipul auditului efectuat, numele şi datele de contact ale persoanelor de referință;CV-ul actualizat al persoanelor care vor fi implicate nemijlocit în auditarea Asociației și copia certificatului de calificare a Auditorului responsabil în auditarea Asociației;Oferta financiară cu indicarea prețurilor serviciilor de audit în dolari SUA, completată după modelul atașat, în format EXCEL (urmează hyperlinkul). Oferta financiară va include prețul per an auditat separat, pentru toate livrabilele solicitate la p.IV. Compararea ofertelor financiare se va face în dolari SUA. Ofertele prezentate în altă valută vor fi convertite la cursul oficial al BNM din data limită pentru prezentarea ofertelor;Pperioada propusă de efectuare a auditului;În cazul existenței unui conflict de interese, real sau potențial cu membrii sau angajații CRJM, candidatul / candidata se obligă să-l declare printr-o declarație scrisa în formă liberă anexată la ofertă.VIII. Prezentarea ofertelor:Oferta trebuie să fie datată și semnată de către compania ofertantă și expediată prin e-mail la application@old2.old.crjm.org sau depusă direct la sediul CRJM, str. A. Șciusev nr. 33, Chișinău, MD-2001, până pe 12 ianuarie 2020.Pentru informații suplimentare, Vă rugăm să ne contactați la numărul de telefon (022) 843-601, extensia 101 sau la adresa de e-mail: aurelia.celac@old2.old.crjm.orgCRJM își rezervă dreptul să nu aleagă nicio companie de audit în cazul în care ofertele primite nu vor corespunde cerințelor sau bugetului disponibil.Toate companiile ofertante, care vor depune ofertele, vor fi anunțate despre decizia cu privire la compania selectată după finalizarea procesului de selectare a ofertelor, însă nu mai târziu de 19 ianuarie 2020.CRJM este o organizație care promovează incluziunea și diversitatea. Noi valorificăm diferențele, promovăm egalitatea și abordăm frontal comportamente discriminatorii, astfel consolidând capacitatea organizațională. Toate companiile calificate sunt încurajate să aplice. Noi nu discriminăm în funcție de dizabilitate, rasă, culoare, etnie, gen, religie, orientare sexuală, vârstă, stare civilă, statut parental sau orice alt criteriu protejat prin lege. 
10 decembrie 2019
Centrul de Resurse Juridice din Moldova (CRJM) este o organizație non-guvernamentală cu sediul în Chișinău, creată în noiembrie 2010 de un grup de juriști, care contribuie la consolidarea democrației și a statului de drept în Republica Moldova, cu accent pe justiție și drepturile omului. CRJM realizează activități de cercetare și advocacy și este o organizație independentă și neafiliată politic. I. Scopul concursului:În vederea implementării obiectivelor sale, CRJM preconizează să organizeze un eveniment de 4 zile – școala de iarnă „Democrația aplicată”,  în afara mun. Chișinău, în perioada 30 ianuarie-2 februarie 2020,  în cadrul proiectului „Suport instituțional pentru dezvoltarea organizației”, implementat cu sprijinul financiar al Suediei.În acest sens, CRJM anunță concurs de oferte pentru achiziția de servicii de cazare, alimentație și închiriere a unei săli de conferințe necesare organizării evenimentului pentru 25 de persoane, pentru perioada 30 ianuarie- 2 februarie 2020.Astfel, Vă invităm să trimiteți ofertele dumneavoastră de preț conform cerințelor de mai jos: II. Rezultatele așteptate:Compania selectată va presta serviciile solicitate conform condițiilor indicate de CRJM în prezenta solicitare de oferte şi în baza contractului de prestare servicii semnat între părţi (compania selectată şi CRJM) pentru perioadele solicitate.III. Criteriile de selecție:Compania trebuie să întrunească următoarele criterii:1.Cerințe față de condițiile de cazare:-     cazare (camere SNGL, DBL cu paturi separate) și condiții adecvate de ședere pe timp de iarnă pentru numărul de persoane indicat în modelul de ofertă financiară atașat la ToR;-      alte comodități: sistem de încălzire, TV. 2. Cerințe pentru desfășurarea evenimentului:-      sală de conferințe cu un spațiu adecvat numărului de participanți indicat la p. II Scopul concursului;-      echipament necesar: proiector, ecran, flipchart;-      servicii de alimentație, la cerere: mic dejun, prânz, pauze de cafea, cină; se va exclude utilizarea paharelor de unică folosință, lingurițelor sau agitatoarelor din plastic. Pentru alimentație se va tine cont de utilizarea produselor alimentare în stare proaspătă, de producere locală și de sezon;-      asigurarea pe toată durata evenimentului cu apă plată îmbuteliată în recipient de sticlă;-      conexiune la Internet - vă rugăm să indicați numărul de utilizatori activi ai conexiunii la internet, existența sau lipsa accesului Wi-Fi;-      spațiu în exterior amenajat pentru diverse activități, plimbări și petrecerea timpului în aer liber.-      locuri de parcare.3. Oferta financiară4. Amplasarea locației-      în raza de până la 30-50 km de la Chișinău 5. Reputația și imaginea companiei (în cazul prezentării referințelor) Oferta de participare la concurs va conține informație concisă cu indicarea următoarelor:date despre companie (denumirea, adresa, telefonul de contact, adresa electronică, persoana responsabilă, inclusiv portofoliu cu fișiere media (foto și/sau video) sau link-uri către pagini on-line; referințele vor fi înalt apreciate;autorizațiile de funcționare (copiile certificatului de înregistrare/extrasul din registrul de stat al companiei, autorizației sanitare de funcționare);oferta financiară cu semnătura persoanei responsabile (completată după modelul atașat la prezenta solicitare). Prețurile vor fi indicate în MDL per persoană/ cameră/sală,  cu aplicarea scutirii de TVA cu drept de deducere, conform cerințelor indicate în modelul de ofertă financiară. În cazul livrărilor cu aplicarea scutirii de TVA cu drept de deducere, Beneficiarul va prezenta setul de documente confirmative. Prețurile indicate în oferte vor fi finale și nu vor putea fi ajustate după termenul-limită de prezentare a ofertelor. Compararea ofertelor financiare se va face în MDL. Ofertele prezentate în altă valută vor fi convertite  la cursul oficial al BNM din data limită pentru prezentarea ofertelor;în cazul existenței unui conflict de interese, real sau potențial, ofertantul se obligă să-l declare în baza unei declarații completate în formă liberă, anexate la ofertă.Ofertele vor fi expediate prin e-mail la application@old2.old.crjm.org sau direct la sediul CRJM (str. A. Șciusev 33, MD-2001, mun. Chișinău, Republica Moldova) până pe 24 decembrie 2019. Oferta câștigătoare va fi desemnată în baza celui mai bun raport calitate (cerințe pentru desfășurarea evenimentului)/preț. Pentru informații suplimentare, Vă rugăm să ne contactați la numărul de telefon 022 843601 sau la adresa de e-mail: application@old2.old.crjm.org.Notă: CRJM își rezervă dreptul să nu aleagă nicio companie în cazul în care ofertele primite nu vor corespunde cerințelor sale.CRJM este o organizație care promovează incluziunea și diversitatea. Noi valorificăm diferențele, promovăm egalitatea și abordăm frontal comportamente discriminatorii, astfel consolidând capacitatea organizațională. Toate companiile calificate sunt încurajate să aplice. Noi nu discriminăm în funcție de dizabilitate, rasă, culoare, etnie, gen, religie, orientare sexuală, vârstă, stare civilă, statut parental sau orice alt criteriu protejat prin lege. 
10 decembrie 2019
Centrul de Resurse Juridice din Moldova (CRJM) este o organizație non-guvernamentală cu sediul în Chișinău, creată în noiembrie 2010 de un grup de juriști, care contribuie la consolidarea democrației și a statului de drept în Republica Moldova, cu accent pe justiție și drepturile omului. CRJM realizează activități de cercetare și advocacy și este o organizație independentă și neafiliată politic. Pe parcursul anului 2018, CRJM a implementat 8 proiecte cu o valoare totală a ieșirilor de fonduri de 599.000 dolari SUA. Pentru următoarele perioade 2019-2021, CRJM planifică să implementeze 5-6 proiecte cu o valoare anuală totală de 660.000 dolari SUA.I. Scopul concursului:CRJM anunță concurs de oferte pentru achiziția de servicii de Audit general al Asociației pentru 3 ani consecutivi 2019-2021. Compania selectată va presta serviciile solicitate conform condițiilor indicate de CRJM în prezenta solicitare de oferte şi în baza contractului de prestare servicii semnat între părţi (compania selectată şi CRJM) pentru perioada solicitată.II. Obiectul auditului:Compania de audit selectată va efectua Auditul anual general al Asociației în conformitate cu Standardele Internaționale de Audit (ISA 700/705) și a Situațiilor Financiare întocmite de Asociație în conformitate cu Standardele Naționale de Contabilitate (SNC), pentru 3 ani consecutivi , începând cu perioada 1 ianuarie – 31 decembrie 2019.Pachetul de raportare final, care va conține toate livrabilele indicate la p.IV, în limbile română și engleză, precum şi versiunea electronică a acestuia (în format pdf şi word), pentru anul încheiat la 31 decembrie 2019 va fi prezentat Asociației  până pe 15 iunie 2020.III. Perioada de efectuare a audituluiAuditul anual general al Asociației pentru anul încheiat la 31 decembrie 2019 urmează să fie desfășurat în perioada 15 aprilie – 15 iunie 2020. Perioadele exacte și durata desfășurării serviciilor de audit pentru anul încheiat la 31 decembrie 2020 și 31 decembrie 2021, vor fi stabilite în contractul de audit încheiat cu compania selectată, de preferință sunt lunile aprilie – iunie 2021-2022.IV. Livrabile în urma efectuării auditului:Opinia Auditorului trebuie să corespundă prevederilor Standardelor Internaționale de Audit ISA 700/705;Situațiile Financiare întocmite în conformitate cu Standardele Naționale de Contabilitate pentru perioada încheiată la 31 decembrie 2019, respectiv 31 decembrie 2020-2021. Situațiile Financiare vor conține note separate pentru toate proiectele implementate anual de Asociație, în care vor fi reflectate, pe scurt, alocarea şi cheltuirea resurselor financiare pe fiecare proiect în parte;Scrisoarea către management, în care auditorul va include concluzia de audit privind:Punctele slabe identificate și evaluarea riscurilor;Lipsa documentelor confirmative cuantificate în sume exacte, în cazul în care acestea există;Recomandările auditorului pentru a înlătura deficiențele identificate (recomandările vor fi prezentate în ordinea priorităților);Concluziile auditorului privind acțiunile CRJM în vederea implementării recomandărilor auditurilor precedente (completarea de către auditor a Registrului Rezultatelor Acțiunilor Corective ale CRJM);Răspunsul/comentariile conducerii la punctele slabe identificate.        4. Raport de constatări efective - la efectuarea auditului o atenție deosebită se va acorda următoarelor aspecte, care vor fi analizate separat de auditori în cadrul unui Raport de constatări efective agreate cu CRJM:Analiza cheltuielilor mijloacelor de grant şi verificarea existenței documentelor justificative aferente costurilor suportate, cu scopul de a determina dacă acestea sunt raționale după caracterul lor general. Auditorul va determina dacă cheltuielile sunt recunoscute și înregistrate conform legislației în vigoare și cerințele contractului de grant;Analiza costurilor salariale per proiecte - dacă acestea sunt înregistrate pe toată durata anului în mod sistematizat și analiza costurilor salariale în baza documentelor justificative suficiente.Examinarea rapoartelor financiare prezentate donatorului - dacă acestea includ o comparație pentru fiecare articol bugetar, între costurile/cheltuielile reale ale activităților și costurile/cheltuielile bugetate aprobate pentru perioada auditată. Verificarea respectării contractului de grant de către beneficiarul grantului (corectitudinea documentării delegărilor şi verificarea respectării altor condiții importante stipulate în contract);Verificarea veniturilor și pierderilor aferente variațiilor de curs valutar, în conformitate cu contractele de grant ;Examinarea dacă soldul de ieșire al anului precedent corespunde soldului de intrare al anului curent;Evaluarea sistemului de evidentă contabilă și examinarea principiului contabil utilizat de Asociație  (metoda de casă sau de angajamente),  cu scopul de a determina dacă administrarea grantului se efectuează adecvat, veniturile şi cheltuielile pot fi ușor identificate.Verificarea aplicării de către CRJM a recomandărilor către management în urma auditului situațiilor financiare pentru anul precedent (anul 2018).Examinarea conformității Asociației la legislația fiscală aplicabilă, referitoare la impozite în general și celor aferente asigurărilor sociale de stat.Verificarea acumulării și utilizării dobânzilor bancare, la mijloacele financiare acordate de donator, aflate în conturile Asociației, dacă asemenea există;Verificarea procedurilor de achiziții, care trebuie să fie în conformitate cu cerințele contractului de grant și/sau politicile Asociației;Verificarea implementării recomandărilor specificate în Planul de Acțiuni Consolidat a Matricii Managementului bazat pe Rezultate a CRJM pentru perioada de gestiune supusă auditării;Evaluarea capacităților de gestionare a fondurilor transmise de către CRJM beneficiarilor de sub-grant, în conformitate cu politicile donatorului și formularea recomandărilor, dacă este cazul;Verificarea existenței conflictelor de interese, raportarea, investigarea și soluțiile adoptate conform procedurilor interne ale CRJM;Verificarea calității sistemul de control intern, Auditorul va identifica orice deficiență semnificativă în funcționarea controlului intern și evaluarea riscurilor legate de aceste deficiențe;V. Criteriile de selectare:Examinarea ofertelor va fi efectuată de către Comisia de achiziții în baza următoarelor criterii de selectare:Oferta tehnică:Imaginea și reputația companiei (criteriu valabil în cazul prezentării referințelor). Apartenența companiei la o rețea internațională va constitui un avantaj;Experiență în domeniu - companiile de audit interesate trebuie să aibă experiență în auditarea organizațiilor necomerciale din Republica Moldova;Calificarea echipei care va efectua auditul (minim 5 ani de experiență pentru audit manager și minim 2 ani pentru ceilalți membri ai echipei, calitatea de membru al ACCA va constitui un avantaj);Perioada propusă pentru efectuarea auditului, care va corespunde termenelor indicate la p.IV „Perioada de efectuare a auditului”;Oferta Financiară:Prețul total al serviciilor pentru auditul efectuat pentru 3 ani consecutivi. Prețul oferit trebuie sa fie unul competitiv cu respectarea coraportului preț-calitatea ofertei tehnice.VI. Sarcini tehnice:Pachetul de raportare va fi verificat, semnat de auditorul responsabil (în opinia de audit trebuie să fie inclus numele, prenumele și poziția auditorului calificat şi licențiat, nu doar denumirea companiei) și va fi prezentat Asociației conform termenelor indicate la p.IV „Perioada de efectuare a auditului”;Pachetul de raportare va fi prezentat într-un singur exemplar original, în limbile română și engleză, precum şi versiunea electronică a acestora (în format pdf și word);Compania selectată, în calitate de auditor precedent al CRJM va asigura comunicarea cu auditorul viitor în vederea obținerii probelor de audit, revizuirea foilor de lucru și confirmării soldurilor de deschidere;Conținutul pachetului de raportare va fi prezentat și discutat cu cenzorul CRJM de către un reprezentant al companiei de audit;Auditorii vor răspunde la întrebările CRJM referitor la evaluarea performanțelor contabilului/managerul financiar al Asociației (completarea de către auditor a formularului pentru evaluare);Auditorii vor avea acces la toate documentele şi actele contabile în ceea ce privește procedura de alocare, gestionare şi raportare a granturilor Asociației. CRJM va asigura sprijinul şi spațiul necesar pentru auditor în vederea facilitării procesul de audit. Activitatea CRJM este auditată anual. La solicitare, rapoartele întocmite în anii anteriori vor fi puse la dispoziția companiei selectate.Conținutul pachetului de raportare sau extrase din acesta pot fi făcute publice de către CRJM fără vreo limitare, cu condiția că nu este denaturat sensul constatărilor.VII. Oferta de participare la concursOferta de participare la concurs va conține informație concisă cu prezentarea următoarelor:Licența pentru activitatea de audit (copia);Descrierea companiei ofertante și datele de contact (denumirea companiei ofertantului, date și persoana de contact, adresa electronică);Experiența în domeniu (auditarea organizațiilor necomerciale) din ultimii 3 ani, care sa includă portofoliu de clienți, perioada, tipul auditului efectuat, numele şi datele de contact ale persoanelor de referință;CV-ul actualizat al persoanelor care vor fi implicate nemijlocit în auditarea Asociației și copia certificatului de calificare a Auditorului responsabil în auditarea Asociației;Oferta financiară cu indicarea prețurilor serviciilor de audit în dolari SUA, completată după modelul atașat, în format EXCEL. Oferta financiară va include prețul per an auditat separat, pentru toate livrabilele solicitate la p.IV. Compararea ofertelor financiare se va face în dolari SUA. Ofertele prezentate în altă valută vor fi convertite la cursul oficial al BNM din data limită pentru prezentarea ofertelor;Perioada propusă de efectuare a auditului;În cazul existenței unui conflict de interese, real sau potențial cu membrii sau angajații CRJM, candidatul / candidata se obligă să-l declare printr-o declarație scrisa în formă liberă anexată la ofertă.VIII. Prezentarea ofertelor: Oferta trebuie să fie datată și semnată de către compania ofertantă și expediată prin e-mail la application@old2.old.crjm.org sau depusă direct la sediul CRJM, str. A. Șciusev nr. 33, Chișinău, MD-2001, până pe 24 decembrie 2019.Pentru informații suplimentare, Vă rugăm să ne contactați la numărul de telefon (022) 843-601, extensia 101 sau la adresa de e-mail: aurelia.celac@old2.old.crjm.orgCRJM își rezervă dreptul să nu aleagă nicio companie de audit în cazul în care ofertele primite nu vor corespunde cerințelor sau bugetului disponibil.Toate companiile ofertante, care vor depune ofertele, vor fi anunțate despre decizia cu privire la compania selectată după finalizarea procesului de selectare a ofertelor, însă nu mai târziu de 31 decembrie 2019.CRJM este o organizație care promovează incluziunea și diversitatea. Noi valorificăm diferențele, promovăm egalitatea și abordăm frontal comportamente discriminatorii, astfel consolidând capacitatea organizațională. Toate companiile calificate sunt încurajate să aplice. Noi nu discriminăm în funcție de dizabilitate, rasă, culoare, etnie, gen, religie, orientare sexuală, vârstă, stare civilă, statut parental sau orice alt criteriu protejat prin lege. 
10 decembrie 2019
Centrul de Resurse Juridice din Moldova (CRJM) este o organizație non-guvernamentală cu sediul în Chișinău, creată în noiembrie 2010 de un grup de juriști, care contribuie la consolidarea democrației și a statului de drept în Republica Moldova, cu accent pe justiție și drepturile omului. CRJM realizează activități de cercetare și advocacy și este o organizație independentă și neafiliată politic.În vederea implementării obiectivelor sale, CRJM solicită oferte de la companii specializate, având ca scop scopul de a procurarea  patru unități de laptop de model DELL XPS,  cu următoarele caracteristici:Model și specificații Laptop  (4 unități)DELL XPS 13 Aluminium/Carbon Ultrabook (9360), 13.3" FullHD (Intel® Core™ i5-8250U up to 3.40GHz , 8GB DDR3 RAM, 256GB SSD, Intel® UHD 620 Graphics, CardReader, WiFi-AC/BT, TB3, 4cell, HD720p Webcam, Backlit KB, RU, W10ProDimensiune ecran13" / 13.5"CuloareArgintiu sau NegruSistem de operareWindows 10 PROAdapter (4 unități)Dell USB Type-C Dock WD15 with 130W Adapter - 1*HDMI, 1*miniDP, 1*VGA, 1*RJ-45, 2*USB 2.0, 3*USB 3.0Procurarea este efectuată în cadrul proiectului „Suport instituțional pentru dezvoltarea organizației”, implementat cu sprijinul financiar al Suediei.Criterii de selecție:Conformitatea cu modelul și parametri tehnici solicitați de CRJM;Oferta financiară;Termen de garanție și livrare.Oferta va include: Date generale ale companiei (denumirea companiei, persoana și telefonul de contact, adresa electronică, pagina web);Certificatul de înregistrare/ extrasul din Registrul de Stat  al companiei;Oferta financiară trebuie completată după modelul atașat aici, în format EXCEL cu indicarea prețului în USD, cu aplicarea scutirii de TVA cu drept de deducere. Compararea ofertelor financiare se va face în USD. Ofertele prezentate în altă valută vor fi convertite la cursul oficial al BNM din data limită pentru prezentarea ofertelor;Termene de garanție și condițiile de livrare;În cazul existenței unui conflict de interese, real sau potențial, cu CRJM, ofertantul se obligă să-l declare în baza unei declarații completate în formă liberă și anexate la ofertă.Oferta trebuie să fie datată și semnată de compania ofertantă și expediată prin e-mail la application@old2.old.crjm.org sau depusă direct la sediul CRJM (str. A. Șciusev 33, MD-2001, mun. Chișinău) până pe 16 decembrie 2019.Prețurile indicate în ofertă vor fi fixe şi nu pot fi schimbate pe durata contractului. Nicio ofertă recepționată de CRJM după termenul-limită indicat mai sus nu va fi examinată. Toate companiile ofertante vor fi anunțate despre decizie cu privire la achiziție după finalizarea procesului de selectare.Pentru informații suplimentare, Vă rugăm să ne contactați la numărul de telefon 022 843 601, ext.110 sau la adresa de e-mail: application@old2.old.crjm.org.Notă: CRJM își rezervă dreptul de a selecta lotul solicitat de la una sau mai multe companii ofertante (în funcție de disponibilitatea în stoc a laptop-urilor), ori să nu aleagă nici o ofertă în cazul în care ofertele primite nu vor corespunde cerințelor sale.CRJM este o organizație care promovează incluziunea și diversitatea. Noi valorificăm diferențele, promovăm egalitatea și abordăm frontal comportamente discriminatorii, astfel consolidând capacitatea organizațională. Toate companiile calificate sunt încurajate să aplice. Noi nu discriminăm în funcție de dizabilitate, rasă, culoare, etnie, gen, religie, orientare sexuală, vârstă, stare civilă, statut parental sau orice alt criteriu protejat prin lege. 
2 decembrie 2019
Centrul de Resurse Juridice din Moldova (CRJM) este o organizație non-guvernamentală cu sediul în Chișinău, creată în noiembrie 2010 de un grup de juriști, care contribuie la consolidarea democrației și a statului de drept în Republica Moldova, cu accent pe justiție și drepturile omului. CRJM realizează activități de cercetare și advocacy și este o organizație independentă și neafiliată politic.   Scopul concursului:CRJM anunță concurs de oferte pentru selectarea unei companii care oferă servicii de pasageri pe teritoriul Republicii Moldova. Persoana juridică selectată va presta serviciile solicitate conform condițiilor indicate de CRJM în prezenta solicitare de oferte, în baza contractului de prestare servicii semnat între părți în perioada decembrie 2019 – decembrie 2021.În acest sens, companiile de transport pasageri interesate, urmează să prezinte oferte de preț, care vor conține informația prezentată în Anexa nr.1.Criteriile de selecție:Experiența profesională a companiei ofertante (inclusiv prezența pe piață);Experiența șoferilor (minim 5 ani de experiență, cunoașterea regiunilor Moldovei constituie un avantaj);Condiția și echiparea mijloacelor de transport (se va da preferință mijloacelor de transport hibride sau electrice);Reputația profesională (criteriu valabil la prezentarea referințelor);Oferta financiară;Condițiile de rezervare a mijlocului de transport (timpul de notificare necesar prealabil prestării serviciilor) și condițiile de achitare.Oferta va include: Date generale ale companiei (denumirea companiei, persoana și telefonul de contact, adresa electronică, pagina web);Certificatul de înregistrare/ extrasul din Registrul de Stat al companiei și un  CV succint al șoferilor disponibili, cu indicarea experienței profesionale;Portofoliul (poze ale mijloacelor de transport propuse pentru prestarea serviciilor);Oferta financiară trebuie completată după modelul atașat, în format EXCEL cu indicarea prețului în MDL per oră, pentru fiecare poziție separat, termenele de prestare și condițiile de achitare. Compararea ofertelor financiare se va face în MDL. Ofertele prezentate în altă valută vor fi convertite la cursul oficial al BNM din data limită pentru prezentarea ofertelor;Referințele vor fi înalt apreciate, cu indicarea datelor de contact ale persoanelor de referință.În cazul existenței unui conflict de interese, real sau potențial, cu CRJM, ofertantul se obligă să-l declare în baza unei declarații completate în formă liberă și anexate la ofertă.Oferta trebuie să fie datată și semnată de compania ofertantă și expediată prin e-mail la application@old2.old.crjm.org sau depusă direct la sediul CRJM (str. A. Șciusev nr.33, MD-2001, mun. Chișinău), până la 16 decembrie 2019. Notă: CRJM își rezervă dreptul să nu aleagă niciun candidat în cazul în care ofertele primite nu vor corespunde cerințelor sale. Toate companiile ofertante vor fi anunțate despre decizia cu privire la compania selectată după finalizarea procesului de selectare a ofertelor.Pentru informații suplimentare, Vă rugăm să ne contactați la numărul de telefon 022 843601 ext.110 sau la adresa de e-mail: application@old2.old.crjm.org.  CRJM este o organizație care promovează incluziunea și diversitatea. Noi valorificăm diferențele, promovăm egalitatea și abordăm frontal comportamente discriminatorii, astfel consolidând capacitatea organizațională. Toate companiile calificate sunt încurajate să aplice. Noi nu discriminăm în funcție de dizabilitate, rasă, culoare, etnie, gen, religie, orientare sexuală, vârstă, stare civilă, statut parental sau orice alt criteriu protejat prin lege. 
22 noiembrie 2019
Centrul de Resurse Juridice din Moldova (CRJM) este o organizație non-guvernamentală cu sediul în Chișinău, creată în noiembrie 2010 de un grup de juriști, care contribuie la consolidarea democrației și a statului de drept în Republica Moldova, cu accent pe justiție și drepturile omului. CRJM realizează activități de cercetare și advocacy și este o organizație independentă și neafiliată politic.În vederea implementării obiectivelor sale, CRJM solicită oferte de la companii specializate, având ca scop scopul de a procurarea  patru unități de laptop de model DELL XPS,  cu următoarele caracteristici:Model și specificații Laptop  (4 unități)DELL XPS 13 Aluminium/Carbon Ultrabook (9360), 13.3" FullHD (Intel® Core™ i5-8250U up to 3.40GHz , 8GB DDR3 RAM, 256GB SSD, Intel® UHD 620 Graphics, CardReader, WiFi-AC/BT, TB3, 4cell, HD720p Webcam, Backlit KB, RU, W10ProDimensiune ecran13" / 13.5"CuloareArgintiu sau NegruSistem de operareWindows 10 PROAdapter (4 unități)Dell USB Type-C Dock WD15 with 130W Adapter - 1*HDMI, 1*miniDP, 1*VGA, 1*RJ-45, 2*USB 2.0, 3*USB 3.0Procurarea este efectuată în cadrul proiectului „Suport instituțional pentru dezvoltarea organizației”, implementat cu sprijinul financiar al Suediei.Criterii de selecție:Conformitatea cu modelul și parametri tehnici solicitați de CRJM;Oferta financiară;Termen de garanție și livrare.Oferta va include: Date generale ale companiei (denumirea companiei, persoana și telefonul de contact, adresa electronică, pagina web);Certificatul de înregistrare/ extrasul din Registrul de Stat  al companiei;Oferta financiară trebuie completată după modelul atașat aici, în format EXCEL cu indicarea prețului în USD, cu aplicarea scutirii de TVA cu drept de deducere. Compararea ofertelor financiare se va face în USD. Ofertele prezentate în altă valută vor fi convertite la cursul oficial al BNM din data limită pentru prezentarea ofertelor;Termene de garanție și condițiile de livrare;În cazul existenței unui conflict de interese, real sau potențial, cu CRJM, ofertantul se obligă să-l declare în baza unei declarații completate în formă liberă și anexate la ofertă.Oferta trebuie să fie datată și semnată de compania ofertantă și expediată prin e-mail la application@old2.old.crjm.org sau depusă direct la sediul CRJM (str. A. Șciusev 33, MD-2001, mun. Chișinău) până pe 6 decembrie 2019.Prețurile indicate în ofertă vor fi fixe şi nu pot fi schimbate pe durata contractului. Nicio ofertă recepționată de CRJM după termenul-limită indicat mai sus nu va fi examinată. Toate companiile ofertante vor fi anunțate despre decizie cu privire la achiziție după finalizarea procesului de selectare.Pentru informații suplimentare, Vă rugăm să ne contactați la numărul de telefon 022 843 601, ext.110 sau la adresa de e-mail: application@old2.old.crjm.org.Notă: CRJM își rezervă dreptul de a selecta lotul solicitat de la una sau mai multe companii ofertante (în funcție de disponibilitatea în stoc a laptop-urilor), ori să nu aleagă nici o ofertă în cazul în care ofertele primite nu vor corespunde cerințelor sale.CRJM este o organizație care promovează incluziunea și diversitatea. Noi valorificăm diferențele, promovăm egalitatea și abordăm frontal comportamente discriminatorii, astfel consolidând capacitatea organizațională. Toate companiile calificate sunt încurajate să aplice. Noi nu discriminăm în funcție de dizabilitate, rasă, culoare, etnie, gen, religie, orientare sexuală, vârstă, stare civilă, statut parental sau orice alt criteriu protejat prin lege.   
15 noiembrie 2019
Centrul de Resurse Juridice din Moldova (CRJM) este o organizație non-guvernamentală cu sediul în Chișinău, creată în noiembrie 2010 de un grup de juriști, care contribuie la consolidarea democrației și a statului de drept în Republica Moldova, cu accent pe justiție și drepturile omului. CRJM realizează activități de cercetare și advocacy și este o organizație independentă și neafiliată politic.    Scopul concursului:CRJM anunță concurs de oferte pentru selectarea unei companii care oferă servicii de transport pasageri pe teritoriul Republicii Moldova. Persoana juridică selectată va presta serviciile solicitate conform condițiilor indicate de CRJM în prezenta solicitare de oferte, în baza contractului de prestare servicii semnat între părți în perioada decembrie 2019 – decembrie 2021.Oferta trebuie să fie datată și semnată de compania ofertantă și expediată prin e-mail la application@old2.old.crjm.org sau depusă direct la sediul CRJM (str. A. Șciusev nr.33, MD-2001, mun. Chișinău), până la 30 noiembrie 2019.În acest sens, companiile de transport pasageri interesate, urmează să prezinte oferte de preț, care vor conține informația prezentată în Anexa nr.1.Criteriile de selecție:Experiența profesională a companiei ofertante (inclusiv prezența pe piață);Experiența șoferilor (minim 5 ani de experiență, cunoașterea regiunilor Moldovei constituie un avantaj);Condiția și echiparea mijloacelor de transport (se va da preferință mijloacelor de transport hibride sau electrice);Reputația profesională (criteriu valabil la prezentarea referințelor);Oferta financiară;Condițiile de rezervare a mijlocului de transport (timpul de notificare necesar prealabil prestării serviciilor) și condițiile de achitare.Oferta va include: Date generale ale companiei (denumirea companiei, persoana și telefonul de contact, adresa electronică, pagina web);Certificatul de înregistrare/ extrasul din Registrul de Stat al companiei și un  CV succint al șoferilor disponibili, cu indicarea experienței profesionale;Portofoliul (poze ale mijloacelor de transport propuse pentru prestarea serviciilor);Oferta financiară trebuie completată după modelul atașat, în format EXCEL (disponibil aici) cu indicarea prețului în MDL per oră, pentru fiecare poziție separat, termenele de prestare și condițiile de achitare. Compararea ofertelor financiare se va face în MDL. Ofertele prezentate în altă valută vor fi convertite la cursul oficial al BNM din data limită pentru prezentarea ofertelor;Referințele vor fi înalt apreciate, cu indicarea datelor de contact ale persoanelor de referință.În cazul existenței unui conflict de interese, real sau potențial, cu CRJM, ofertantul se obligă să-l declare în baza unei declarații completate în formă liberă și anexate la ofertă.Oferta trebuie să fie datată și semnată de compania ofertantă și expediată prin e-mail la application@old2.old.crjm.org sau depusă direct la sediul CRJM (str. A. Șciusev nr.33, MD-2001, mun. Chișinău), până la 30 noiembrie 2019. Notă: CRJM își rezervă dreptul să nu aleagă niciun candidat în cazul în care ofertele primite nu vor corespunde cerințelor sale. Toate companiile ofertante vor fi anunțate despre decizia cu privire la compania selectată după finalizarea procesului de selectare a ofertelor.Pentru informații suplimentare, Vă rugăm să ne contactați la numărul de telefon 022 843601 ext.110 sau la adresa de e-mail: application@old2.old.crjm.org.  CRJM este o organizație care promovează incluziunea și diversitatea. Noi valorificăm diferențele, promovăm egalitatea și abordăm frontal comportamente discriminatorii, astfel consolidând capacitatea organizațională. Toate companiile calificate sunt încurajate să aplice. Noi nu discriminăm în funcție de dizabilitate, rasă, culoare, etnie, gen, religie, orientare sexuală, vârstă, stare civilă, statut parental sau orice alt criteriu protejat prin lege. 
13 septembrie 2019
CRJM solicită oferte de la persoane fizice și juridice din Republica Moldova, pentru contractarea serviciilor de machetare și/sau design grafic (inclusiv gif-uri, gifografice etc.) pentru produsele realizate de CRJM. Persoana fizică/juridică selectată va presta serviciile solicitate conform condițiilor indicate de CRJM în prezenta solicitare de oferte și în baza contractului de prestare servicii semnat între părți (persoana fizică/juridică selectată și CRJM) pentru perioada octombrie 2019 – octombrie 2021.Serviciile contractate vor fi prestate la cererea beneficiarului în număr de aproximativ cel puțin 30 produse per an.Criteriile de selecție: - Experiența candidatului (minimum 2 ani de experiență profesională în domeniu);- Portofoliu ofertantului (creativitatea și originalitatea în crearea conceptelor de design);- Termeni și condiții de realizare (disponibilitatea de a lucra în termeni restrânși și în regim de urgență va constitui un avantaj);- Reputația ofertantului (criteriu valabil în cazul prezentării referințelor);- Oferta financiară (prețul oferit trebuie sa fie unul competitiv cu respectarea raportului preț-calitate)Oferta de participare la concurs Oferta semnată va fi expediată prin e-mail la application@old2.old.crjm.org sau depusă direct la sediul CRJM, str. A. Șciusev 33, Chișinău, MD-2001, până la 27 septembrie 2019. Oferta va include:Copia certificatului de înregistrare/extrasului din Registrul de Stat  - pentru persoană juridică (cu indicarea persoanei responsabile de executarea lucrărilor de machetare/design, cu anexarea CV-ului acesteia), și CV-ul actualizat al candidatului - pentru persoană fizică. Oferta financiară trebuie completată după modelul atașat, în format EXCEL. Prețul serviciilor va fi indicat pentru fiecare poziție în parte, cu includerea termenului executării. Prețurile serviciilor pentru machetare/design vor fi indicate în valută națională (MDL). Persoanele fizice vor indicat prețul NET. Persoanele juridice vor indica prețul, inclusiv toate impozitele şi taxele aferente. De asemenea, persoanele juridice vor indica disponibilitatea livrărilor cu aplicarea scutirii TVA cu drept de deducere, la prezentarea documentelor confirmative de către Beneficiar.Compararea ofertelor financiare se va face în lei moldovenești (MDL). Ofertele prezentate în altă valută vor fi calculate la cursul oficial al BNM din data limită pentru prezentarea ofertelor.        3. Portofoliul cu prezentarea exemplelor de lucrări relevante și indicarea beneficiarilor produselor executate,  cu indicarea link-urilor sau anexarea lucrărilor;       4. Referințele vor fi înalt apreciate, cu indicarea numelui  şi datelor de contact ale persoanelor de referință. În cazul în care nu sunteți de acord ca CRJM să verifice informația, vă rugăm să menționați expres acest fapt.        5. În cazul existenței unui conflict de interese, real sau potențial, cu CRJM, ofertantul se obligă să-l declare în baza unei declarații completate în formă liberă și anexate la ofertă.Persoanele pot participa la concurs pentru unul sau ambele tipuri de servicii indicate mai sus (machetare și/sau design grafic).Pentru informații suplimentare, Vă rugăm să ne contactați la numărul de telefon 022 843601 ext.110 sau la adresa de e-mail: angela.caranfil@old2.old.crjm.org.Notă: CRJM își rezervă dreptul să nu aleagă niciun/nicio candidat/ă în cazul în care ofertele primite nu vor corespunde cerințelor sale. 
2 septembrie 2019
La 18 septembrie 2019, Centrul de Resurse Juridice din Moldova (CRJM) va organiza la Chișinău un atelier de instruire pentru facilitarea aplicării mecanismului de desemnare procentuală (Legea 2%). Scopul atelierului este capacitarea organizațiilor societății civile (OSC) pentru valorificarea beneficiilor Legii 2%.Beneficiarii instruirii pot fi reprezentanți ai OSC-urilor:asociații obștești,fundații,instituții private,culte religioase și părțile lor componente.Subiectele abordate în cadrul atelierului vor cuprinde în principal următoarele aspecte:Ce este mecanismul 2%, etape și instituții implicate;Înregistrarea în Lista beneficiarilor 2%;Cum se face desemnarea procentuală, inclusiv online;Utilizarea și raportarea utilizării desemnărilor procentuale;Răspunderea și sancțiunile;Accesul la informație.Numărul maxim de participanți care vor fi acceptați la instruire este de 30 de persoane. Înregistrarea la ateliere se va face în ordinea expedierii formularelor de participare.Vom acorda prioritate:persoanelor care anterior nu au participat la instruirile organizate de CRJM privind mecanismul de desemnare procentuală;persoanelor care reprezintă organizații din alte regiuni decât Chișinău;persoanelor care reprezintă organizații care nu sunt înregistrate în Lista beneficiarilor 2%.Pentru înregistrarea în calitate de participant la atelierul de instruire, vă rugăm să completați un formular de participare până la 10 septembrie 2019. Formularul de participare este disponibil AICI. Completarea formularului durează circa 5 minute.Participarea la instruire este gratuită. Organizatorii vor acoperi cheltuielile de transport suportate de către participanții din afara localității în care vor fi desfășurate atelierele de instruire.Locația și agenda atelierului vor fi comunicate ulterior participanților care vor fi înscriși la atelierul de instruire.Pentru detalii, puteți să o contactați pe Angela CARANFIL, Directoarea Serviciului Administrativ, angela.caranfil@old2.old.crjm.org, tel.:  022 843 601, extensia 110.Atelierul de instruire este organizat în cadrul proiectului „Promovarea supremației legii prin monitorizarea de către societatea civilă”, implementat de Centrul de Resurse Juridice din Moldova cu suportul financiar al Agenției Statelor Unite pentru Dezvoltare Internațională (USAID). 
16 august 2019
CRJM anunță extinderea concursului pentru funcția de Consilier Juridic până la 1 septembrie 2019Funcția: Consilier juridic;Contract: pe perioadă determinată (01 septembrie 2019 – 30 iunie 2020), cu o mare probabilitate de extindere sau oferire a unui contract pe termen nedeterminat;Localitatea: Chişinău, Republica Moldova.Cerinţe:a) studii universitare în domeniul dreptului;b) posedarea cunoştinţelor bune în domeniul justiţiei şi drepturilor omului;c) posedarea fluentă a limbilor română şi engleză. Cunoaşterea limbii ruse sau a altor limbi de circulaţie internaţională constituie un avantaj;d) folosirea calculatorului în activitatea zilnică şi posedarea la nivel avansat a MS Office, Windows şi internet;e) bune abilități de comunicare, prezentare, planificare, organizare;f) posedarea dreptului de a munci în Republica Moldova.Atribuții:Principalele sarcini ale juristului țin de:a) Cercetare și analiză;b) Advocacy;c) Activități de instruire;d) Reprezentare.Fișa de post a funcției este anexată aici. Condiții de muncă:a) mediu de lucru confortabil;b) posibilități de dezvoltare profesională;c) salariu motivant, care depinde de calificarea şi experienţa persoanei;d) program deplin de lucru 9:00 – 18:00;e) regim de muncă cu un grad sporit de flexibilitate.Persoanele care corespund cerințelor sunt rugate să expedieze prin email CV-ul care să conțină contactele a cel puțin două persoane de referință și o scrisoare de motivare până la 1 septembrie 2019 (termen vechi: 10 august 2019), ora 23.59, la adresa: application@old2.old.crjm.org.Selectarea va fi făcută în bază analizei CV-urilor și scrisorilor depuse, urmată de o probă scrisă și interviu. Doar candidaţii preselectaţi vor fi invitați pentru testare și interviu. Informații suplimentare pot fi obţinute prin expedierea unui e-mail la aceeași adresă.Prin depunerea dosarului, candidatul consimte implicit verificarea de către CRJM a informației furnizate de candidat. ATENȚIE – în cazul în care nu sunteți de acord ca CRJM să verifice informația la actualul angajator, vă rugăm să mențio-nați expres acest fapt în scrisoarea de motivare. Explicarea motivului nu este necesară.
20 mai 2019
Scopul concursului:În vederea fortificării capacităților instituționale ale organizației și dezvoltării abilităților de comunicare publică ale membrilor organizației, CRJM solicită oferte de preț pentru selectarea unui consultant/unei consultante sau echipe de consultanți care să livreze: (i) un training de public speaking și dicție pentru echipa CRJM și (ii) servicii de mentorat individual în domeniul public speaking și dicție. Această activitate va fi realizată în cadrul proiectului „Promovarea supremației legii prin monitorizare de către societatea civilă”, implementat cu suportul financiar al Agenției SUA pentru Dezvoltare Internațională (USAID).(i) un training de public speaking și dicție pentru echipa CRJMTraining-ul de public speaking și dicție cu o durată  maximă de 16 ore urmează. Perioada exactă urmează a fi stabilită de comun acord cu echipa CRJM și consultantul/consultanta/echipa de consultanți selectată. Trainingul va fi unul practic, implicând simulări de conferințe de presă, interviuri, discursuri la microfon etc, care să dezvolte abilitățile de comunicare publică ale echipei.În cadrul cursului de instruire este necesar să fie abordate în principal următoarele subiecte/ aspecte:tehnici de elaborare și livrare a unui discurs public convingător și memorabil;managementul emoțiilorexerciții practice pentru îmbunătățirea dicției;tehnici și strategii pentru îmbunătățirea limbajului non-verbal;managementul audienței;strategii de comunicare externă și comunicarea eficientă cu jurnaliștii.N.B. Consultantul/consultanta sau echipa de consultanți poate propune și alte subiecte considerate relevante scopului instruirii. (ii) servicii de mentorat individual în domeniul public speaking și dicție.Consultantul / consultanta va livra servicii mentorat și improvizație în baza analizei prestațiilor publice ale membrilor echipei CRJM. Consultațiile personale vor avea o durată maximă de 4 ore per angajat/ă, pentru un număr total maxim de 10 persoane.Cheltuielile pentru organizarea sesiunilor vor fi acoperite de CRJM, consultantul / consultanta urmează să indice în oferta financiară doar costurile pentru pregătirea și livrarea trainingului și a orelor de mentorat, precum și cerințele specifice pentru logistica evenimentului (spre exemplu, cerințe specifice pentru sala de lucru, rechizitele necesare etc.).Criteriile de selecție:studii superioare în psihologie, comunicare, relații cu publicul, sau alte domenii relevante;experienţa anterioară de elaborare și livrare a training-urilor și/sau orelor de curs pe comunicare publică (minim 3 ani);metodologia de lucru propusă;reputație și integritate personală/ corporativă;oferta financiară.Prezentarea ofertelor:Ofertele pot fi prezentate de persoane fizice și/sau juridice. Oferta trebuie să fie datată și semnată de către ofertant/ă și expediată prin e-mail la application@old2.old.crjm.org sau direct la sediul CRJM, str. A.Șciusev 33, Chișinău, MD-2001, până pe 3 iunie 2019. Oferta va include:Copia certificatului de înregistrare / extrasului pentru persoană juridică și CV-ul actualizat al candidatului / candidatei pentru persoană fizică, de rând cu scrisoarea de intenție, care va conţine în mod obligatoriu:(1) Lista training-urilor și/sau orelor de curs livrate în domeniul public speaking și dicție;(2) Numele şi datele de contact ale două persoane de referinţă;Un proiect al planului de curs și mentorat (metodologia) – max. 1 pagină;Oferta financiară cu indicarea prețului per zi pentru training/pregătire, prețului  per oră pentru servicii de mentorat, precum și costul total al serviciilor în dolari SUA. În cazul persoanelor fizice va fi indicat prețul net, iar persoanele juridice vor indica prețul cu aplicarea scutirii de TVA cu drept de deducere. Beneficiarul va prezenta ofertantului câștigător documentele confirmative pentru livrări cu aplicarea scutirii de TVA cu drept de deducere. Ofertele prezentate în altă valută vor fi convertite la cursul oficial al BNM din data limită pentru prezentarea ofertelor.În cazul existenței unui conflict de interese, real sau potențial cu membrii sau angajații CRJM, candidatul / candidata se obligă să-l declare în baza unei declarații completate în formă liberă și anexate la ofertă.Pentru informații suplimentare, Vă rugăm să ne contactați la numărul de telefon 022 843601 ext.108 sau la adresa de e-mail:angela.caranfil@old2.old.crjm.org   Notă: CRJM își rezervă dreptul să nu aleagă niciun/nicio candidat/ă în cazul în care ofertele primite nu vor corespunde cerințelor sale.P.S. Doar candidatul/a, persoană fizică, selectat/ă urmează să justifice onorariul solicitat prin completarea unui formular cu indicarea onorariilor solicitate pentru servicii similare de la alți trei contractori, cu anexarea documentelor justificative.
27 aprilie 2019
CRJM extinde termenul de acceptare al ofertelor pentru servicii de redactare și corectura în limbile rusă și engleză până la 10 iunie 2019. CRJM anunţă concurs de oferte pentru selectarea redactorilor (persoane fizice) care vor presta, în perioada mai 2019 – mai 2021, servicii de redactare și/sau corectură a materialelor elaborate / traduse de CRJM cu specific juridic în limbile:română;engleză;rusă.Volumul estimativ al materialelor de redactat / corectat este de:română - 300 de pagini pe an;engleză - 200 de pagini pe an;rusă - 150 de pagini pe an.Calculul pentru o pagină se face pentru 1800 de caractere fără spații.Criteriile de selecție: - Experiența în  redactare (studii superioare de specialitate și experiența în redactarea textelor cu specific juridic constituie un avantaj);- Calitatea redactării fragmentelor propuse de CRJM în cadrul prezentului concurs;- Termenul de executare;- Reputația profesională (criteriu valabil în cazul prezentării referințelor);- Oferta financiară.Oferta trebuie să fie datată, semnată de către ofertant și expediată prin e-mail la application@old2.old.crjm.org sau direct la sediul CRJM, str. A.Șciusev 33, Chișinău, MD-2001, până pe 6 mai 2019. Oferta va include:CV-ul actualizat, care va indica expertiza și experiența relevantă;Exemple relevante de lucrări redactate anterior, în particular redactări ale textelor cu specific juridic (lucrările pot fi expediate electronic, pe suport de hârtie sau indicând link-ul unde pot fi accesate acestea);Oferta financiară în lei moldovenești, care să indice prețul NET per pagină redactată (1800 de caractere fără spații). Compararea ofertelor financiare se va face în lei moldovenești (MDL). Ofertele prezentate în altă valută vor fi convertite la cursul oficial al BNM din data limită pentru prezentarea ofertelor;Termenul de realizare a redactării (pagini per zi);Referinţele vor fi înalt apreciate. În cazul în care nu sunteți de acord ca CRJM să verifice informația, Vă rugăm să menționați expres acest fapt;În cazul existenței unui conflict de interese, real sau potențial, cu CRJM, ofertantul se obligă să-l declare în baza unei declarații completate în formă liberă și anexate la ofertă.Doar persoanele preselectate, care întrunesc condițiile minime specificate de CRJM, vor fi invitate să participe la proba scrisă și vor fi evaluate în baza fragmentelor propuse pentru redactare. O persoană poate participa pentru serviciile de redactare,  pentru una sau mai multe limbi, indicate mai sus.Pentru informații suplimentare, Vă rugăm să ne contactați la numărul de telefon +373 22 843 601 ext.110 sau la adresa de e-mail: angela.caranfil@old2.old.crjm.org.  Notă: CRJM își rezervă dreptul să nu aleagă niciun/nicio candidat/ă în cazul în care ofertele primite nu vor corespunde cerințelor sale.
22 aprilie 2019
CRJM extinde termenul de acceptare a ofertelor în vederea prestării serviciilor de predare a limbii franceze până la 22 mai 2019.Scopul concursului:CRJM solicită oferte de prețuri pentru selectarea unei companii în vederea prestării serviciilor de predare a limbii franceze pentru doua nivele: începător și intermediar, pentru membrii Asociației. Programul cursurilor va fi elaborat în baza cerințelor membrilor Asociației, care urmează să frecventeze cursurile și se va focusa atât pe abilitățile de vorbire, ascultare, citire și scriere, cât și pe aspectele ce vizează îmbunătățirea gramaticii, vocabularului, pronunțării, fluenței verbale, expresiilor idiomatice etc.  Detalii tehnice:Numărul de nivele: 2 nivele – începător și intermediar;Numărul de ședințe pe săptămână: 2 sau 3, cu durata de 1,5 h sau 2,0 h;Numărul persoanelor instruite pentru cursul de franceza nivel începător: 3-5 persoane;Numărul persoanelor instruite pentru cursul de franceza nivel intermediar: 3-5 persoane;Locația de prestare a cursului: sediul CRJM, str. A. Sciusev 33, Chișinău;Metode de predare: inovative și interactive. Compania selectată va presta serviciile solicitate conform condițiilor indicate de CRJM în prezenta solicitare de oferte şi în baza contractului de prestare servicii semnat între părți (compania selectată şi CRJM).Criteriile de selecție:Oferta tehnică care va include: experiența ofertantului (inclusiv lista profesorilor, stipulând experiența profesională relevantă), portofoliul de clienți și referințe, metodele inovative de predare) – 70%;Oferta financiară – 30%.Oferta trebuie să fie datată, semnată  de către ofertant și expediată prin e-mail la application@old2.old.crjm.org sau direct la sediul CRJM, str. A. Șciusev 33, Chișinău, MD-2001, până pe 6 mai 2019. Oferta va include: Copia certificatului de înregistrare și datele companiei;Scurtă descriere despre metodele de predare aplicate și programul cursurilor propuse;Oferta financiară, cu prețurile indicate în dolari SUA, completată după modelul atașat la prezenta solicitare de oferte. De asemenea, persoanele juridice vor indica disponibilitatea livrărilor cu aplicarea scutirii de TVA, la prezentarea documentelor confirmative de către Beneficiar. Compararea ofertelor financiare se va face în USD. Ofertele prezentate în altă valută vor fi convertite la cursul oficial al BNM din data limită pentru prezentarea ofertelor;Referinţele vor fi înalt apreciate. În cazul în care nu sunteți de acord ca CRJM să verifice informația, vă rugăm să menționați expres acest fapt;În cazul existenței unui conflict de interese, real sau potențial, cu CRJM, ofertantul se obligă să-l declare în baza unei declarații completate în formă liberă și anexate la ofertă.Membrii asociației, care pe parcursul studiilor vor însuși nivele indicate în ToR, vor evolua la nivelele mai avansate în cadrul aceleiași companii.Pentru informații suplimentare, Vă rugăm să ne contactați la numărul de telefon +373 22 843 601 ext.110 sau la adresa de e-mail: angela.caranfil@old2.old.crjm.org.  Notă: CRJM își rezervă dreptul să nu aleagă niciun candidat în cazul în care ofertele primite nu vor corespunde cerințelor sale.
22 aprilie 2019
Scopul concursului:CRJM anunţă concurs de oferte pentru selectarea traducătorilor, persoane fizice și juridice, care vor presta, în perioada mai 2019 – mai 2021, servicii de traducere simultană în cadrul evenimentelor publice de lansare a studiilor și rapoartelor sale, pentru perechile de limbi: română-engleză-românăromână-franceză-românăPersoana fizică și/sau juridică selectată va presta serviciile solicitate conform condițiilor indicate de CRJM în prezenta solicitare de oferte și în baza contractului de prestare servicii semnat între părți (persoana fizică/juridică selectată și CRJM) pentru perioada mai 2019 – mai 2021.Criteriile de selecție: - Experiența profesională (studii superioare de specialitate și experiența în traducerea simultană cu specific juridic constituie un avantaj);- Reputația profesională (criteriu valabil în cazul prezentării referințelor);- Oferta  financiară.Oferta trebuie să fie datată, semnată  de către ofertant/ă și expediată prin e-mail la application@old2.old.crjm.org sau direct la sediul CRJM, str. A. Șciusev 33, Chișinău, MD-2001, până pe 6 mai 2019. Oferta va include:Copia certificatului de înregistrare pentru persoană juridică (indicând persoana responsabilă de executarea traducerii simultane și anexând CV-ul acesteia) și CV-ul actualizat al /a candidatului/tei pentru persoană fizică, care să confirme experiența de traducere simultană cu specific juridic;Exemple ale evenimentelor unde a fost prestat serviciul de traducere simultană;Oferta financiară cu indicarea prețului per oră în dolari SUA, completată după modelul atașat la prezenta solicitare de oferte. În cazul persoanelor fizice va fi indicat prețul net per oră, iar persoanele juridice vor indica prețul per oră, inclusiv toate impozitele şi taxele aferente. De asemenea, persoanele juridice vor indica disponibilitatea livrărilor cu aplicarea scutirii de TVA, la prezentarea documentelor confirmative de către Beneficiar. Ofertele prezentate în altă valută vor fi convertite la cursul oficial al BNM din data limită pentru prezentarea ofertelor;Referinţele vor fi înalt apreciate. În cazul în care nu sunteți de acord ca CRJM să verifice informația, Vă rugăm să menționați expres acest fapt;În cazul existenței unui conflict de interese, real sau potențial, cu CRJM, ofertantul se obligă să-l declare în baza unei declarații completate în formă liberă și anexate la ofertă. Persoana fizică/juridică poate participa la concurs  pentru una sau ambele perechi de limbi, indicate mai sus.Pentru informații suplimentare, Vă rugăm să ne contactați la numărul de telefon +373 22 843 601 ext.110 sau la adresa de e-mail: angela.caranfil@old2.old.crjm.org.  Notă: CRJM își rezervă dreptul să nu aleagă niciun/nicio candidat/ă în cazul în care ofertele primite nu vor corespunde cerințelor sale.
22 aprilie 2019
CRJM anunţă concurs de oferte pentru selectarea traducătorilor/toarelor, persoane fizice și juridice, care vor presta, în perioada mai 2019 – mai 2021, următoarele tipuri de  servicii:a) servicii de traducere scrisă a textelor cu specific juridic din:română – engleză;română – rusă;engleză – română;b) servicii de traducere autorizată scrisă a textelor cu specific juridic, pentru perechea de limbi engleză – română.Persoana fizică/juridică selectată va presta serviciile solicitate conform condițiilor indicate de CRJM în prezenta solicitare de oferte și în baza contractului de prestare servicii semnat între părți (persoana fizică/juridică selectată și CRJM) pentru perioada mai 2019 – mai 2021.Volumul estimativ al traducerilor este de aproximativ de:400 de pagini pe an pentru traducerile din română în engleză;150 de pagini pe an pentru traducerile din română în rusă;200 de pagini pe an pentru traducerile din engleză în română.Calculul pentru o pagină se face pentru 1800 de caractere fără spații.Criteriile de selecție: Experiența în traduceri (studii superioare de specialitate și  experiența în traducerea scrisă a textelor cu specific juridic constituie un avantaj);Calitatea traducerilor propuse de CRJM în cadrul prezentului concurs;Termenul de executare a traducerii;Reputația profesională (criteriu valabil în cazul prezentării referințelor);Oferta financiară;Oferta trebuie să fie datată, semnată  de către ofertant/ă și expediată prin e-mail la application@old2.old.crjm.org sau direct la sediul CRJM, str. A. Șciusev 33, Chișinău, MD-2001, până pe 6 mai 2019. Oferta va include:Copia certificatului de înregistrare pentru persoană juridică ((indicând persoana responsabilă de executarea traducerii și anexând CV-ul acesteia) și CV-ul actualizat al candidatului pentru persoană fizică, care să confirme experiența de traducere a textelor cu specific juridic;Exemple relevante de lucrări traduse anterior, în particular traduceri cu specific juridic (traducerile pot fi expediate electronic, pe suport de hârtie sau indicând link-ul unde pot fi accesate acestea);Oferta financiară în lei moldovenești, care să indice prețul NET per pagină (1800 de caractere fără spații) pentru persoane fizice și prețul inclusiv TVA pentru persoanele juridice. De asemenea, persoanele juridice vor indica disponibilitatea livrărilor cu aplicarea scutirii de TVA, la prezentarea documentelor confirmative de către Beneficiar. Compararea ofertelor financiare se va face în lei moldovenești (MDL). Ofertele prezentate în altă valută vor fi convertite la cursul oficial al BNM din data limită pentru prezentarea ofertelor;Termenul de realizare a traducerii (pagini per zi);Referinţele vor fi înalt apreciate. În cazul în care nu sunteți de acord ca CRJM să verifice informația, vă rugăm să menționați expres acest fapt;În cazul existenței unui conflict de interese, real sau potențial, cu CRJM, ofertantul se obligă să-l declare în baza unei declarații completate în formă liberă și anexate la ofertă.Doar persoanele pre-selectate, care întrunesc condițiile minime ale CRJM, vor participa la proba scrisă și vor fi evaluate în baza textelor propuse de CRJM. Persoana fizică/juridică poate participa la concurs pentru unul sau două  tipuri de servicii de traducere și pentru una sau mai multe perechi de limbi, indicate mai sus.Pentru informații suplimentare, Vă rugăm să ne contactați la numărul de telefon +373 22 843 601 ext.110 sau la adresa de e-mail: angela.caranfil@old2.old.crjm.org.Notă: CRJM își rezervă dreptul să nu aleagă niciun candidat în cazul în care ofertele primite nu vor corespunde cerințelor sale. 
19 martie 2019
CRJM extinde termenul de aplicare la concurs până la 17 aprilie 2019. Scopul concursului:În vederea fortificării capacităților instituționale ale organizației și dezvoltării abilităților de comunicare publică ale membrilor organizației, CRJM solicită oferte de preț pentru selectarea unui consultant/unei consultante sau echipe de consultanți care să livreze: (i) un training de public speaking și dicție pentru echipa CRJM și (ii) servicii de mentorat individual în domeniul public speaking și dicție. Această activitate va fi realizată în cadrul proiectului „Promovarea supremației legii prin monitorizare de către societatea civilă”, implementat cu suportul financiar al Agenției SUA pentru Dezvoltare Internațională (USAID).(i) un training de public speaking și dicție pentru echipa CRJMTraining-ul de public speaking și dicție cu o durată  maximă de 16 ore urmează să se desfășoare în perioada aprilie – mai 2019 (în prealabil 17-18 aprilie 2019 sau 8-9 mai 2019). Perioada exactă urmează a fi stabilită de comun acord cu echipa CRJM și consultantul/consultanta/echipa de consultanți selectată. Trainingul va fi unul practic, implicând simulări de conferințe de presă, interviuri, discursuri la microfon etc, care să dezvolte abilitățile de comunicare publică ale echipei.În cadrul cursului de instruire este necesar să fie abordate în principal următoarele subiecte/ aspecte:tehnici de elaborare și livrare a unui discurs public convingător și memorabil;managementul emoțiilorexerciții practice pentru îmbunătățirea dicției;tehnici și strategii pentru îmbunătățirea limbajului non-verbal;managementul audienței;strategii de comunicare externă și comunicarea eficientă cu jurnaliștii.N.B. Consultantul/consultanta sau echipa de consultanți poate propune și alte subiecte considerate relevante scopului instruirii.  (ii) servicii de mentorat individual în domeniul public speaking și dicție.Consultantul / consultanta va livra servicii mentorat și improvizație în baza analizei prestațiilor publice ale membrilor echipei CRJM. Consultațiile personale vor avea o durată maximă de 4 ore per angajat/ă, pentru un număr total maxim de 10 persoane.Cheltuielile pentru organizarea sesiunilor vor fi acoperite de CRJM, consultantul / consultanta urmează să indice în oferta financiară doar costurile pentru pregătirea și livrarea trainingului și a orelor de mentorat, precum și cerințele specifice pentru logistica evenimentului (spre exemplu, cerințe specifice pentru sala de lucru, rechizitele necesare etc.).Criteriile de selecție: studii superioare în psihologie, comunicare, relații cu publicul, sau alte domenii relevante;experienţa anterioară de elaborare și livrare a training-urilor și/sau orelor de curs pe comunicare publică (minim 3 ani);metodologia de lucru propusă;reputație și integritate personală/ corporativă;oferta financiară.Prezentarea ofertelor: Ofertele pot fi prezentate de persoane fizice și/sau juridice. Oferta trebuie să fie datată și semnată de către ofertant/ă și expediată prin e-mail la application@old2.old.crjm.org sau direct la sediul CRJM, str. A.Șciusev 33, Chișinău, MD-2001, până pe 2 aprilie 2019.  Oferta va include: - Copia certificatului de înregistrare / extrasului pentru persoană juridică și CV-ul actualizat al candidatului / candidatei pentru persoană fizică, de rând cu scrisoarea de intenție, care va conţine în mod obligatoriu: (1) Lista training-urilor și/sau orelor de curs livrate în domeniul public speaking și dicție; (2) Numele şi datele de contact ale două persoane de referinţă;- Un proiect al planului de curs și mentorat (metodologia) – max. 1 pagină;- Oferta financiară cu indicarea prețului per zi pentru training/pregătire, prețului  per oră pentru servicii de mentorat, precum și costul total al serviciilor în dolari SUA. În cazul persoanelor fizice va fi indicat prețul net, iar persoanele juridice vor indica prețul cu aplicarea scutirii de TVA cu drept de deducere. Beneficiarul va prezenta ofertantului câștigător documentele confirmative pentru livrări cu aplicarea scutirii de TVA cu drept de deducere. Ofertele prezentate în altă valută vor fi convertite la cursul oficial al BNM din data limită pentru prezentarea ofertelor.- În cazul existenței unui conflict de interese, real sau potențial cu membrii sau angajații CRJM, candidatul / candidata se obligă să-l declare în baza unei declarații completate în formă liberă și anexate la ofertă.Pentru informații suplimentare, Vă rugăm să ne contactați la numărul de telefon 022 843601 ext.108 sau la adresa de e-mail: olga.burucenco@old2.old.crjm.orgNotă: CRJM își rezervă dreptul să nu aleagă niciun/nicio candidat/ă în cazul în care ofertele primite nu vor corespunde cerințelor sale.P.S. Doar candidatul/a, persoană fizică, selectat/ă urmează să justifice onorariul solicitat prin completarea unui formular cu indicarea onorariilor solicitate pentru servicii similare de la alți trei contractori, cu anexarea documentelor justificative.
18 martie 2019
Scopul concursului:În vederea implementării obiectivelor sale, CRJM preconizează să organizeze 2 evenimente în afara mun. Chișinău în perioada iunie – iulie 2019, după cum urmează:un eveniment de planificare de 2 zile, în cadrul proiectului „Promovarea supremației legii prin monitorizare de către societatea civilă”, implementat cu suportul financiar al Agenției SUA pentru Dezvoltare Internațională (USAID). În acest sens, CRJM anunță concurs de oferte pentru achiziția de servicii de cazare, alimentație și închiriere a unei săli de conferințe necesare organizării evenimentului pentru cca 10 persoane, pentru perioada 8 - 9 iulie 2019.o școală de vară de 6 zile, în cadrul proiectului „Suport instituțional pentru dezvoltarea organizației”, implementat cu sprijinul financiar al Suediei. În acest sens, CRJM anunță concurs de oferte pentru achiziția de servicii de cazare, alimentație și închiriere a unei săli de conferințe (preferabil să fie disponibile 2 săli de conferință) necesare organizării evenimentului pentru 25 de persoane, pentru perioada 1 - 6 iulie 2019.Astfel, Vă invităm să trimiteți ofertele dumneavoastră de preț conform cerințelor de mai jos:Rezultatele așteptate:Compania selectată va presta serviciile solicitate conform condițiilor indicate de CRJM în prezenta solicitare de oferte şi în baza contractului de prestare servicii semnat între părţi (compania selectată şi CRJM) pentru perioadele solicitate.Criteriile de selecție:Compania trebuie să întrunească următoarele criterii:Cerințe față de condițiile de cazare:-          cazare (camere SNGL, DBL cu paturi separate) și condiții adecvate de ședere pe timp de vară pentru numărul de persoane indicat în modelul de ofertă financiară atașat la ToR;-          alte comodități (TV, aer condiționat etc.) vor constitui un avantaj.Cerințe pentru desfășurarea evenimentului:-          sală de conferințe cu un spațiu adecvat numărului de participanți indicat la p.II Scopul concursului; -         echipament necesar: proiector, ecran, flipchart;-          servicii de alimentație, la cerere: mic dejun, prânz, pauze de cafea, cină;-          asigurarea cu apă plată pe toată durata evenimentului;-          conexiune la Internet- vă rugăm să indicați numărul de utilizatori activi ai conexiunii la internet, existența sau lipsa accesului Wi-Fi;-          locuri de parcare. Oferta financiarăAmplasarea locației (preferabil) – în raza de până la:60 km de la Chișinău pentru evenimentul din 1 – 6 iulie 2019, și30 km de la Chișinău pentru evenimentul din 8 – 9 iulie 2019                                                                       Reputația și imaginea companiei (în cazul prezentării referințelor) Oferta de participare la concurs va conține informație concisă cu indicarea următoarelor:Date despre companie (denumirea, adresa, telefonul de contact, adresa electronică, persoana responsabilă, datele bancare), inclusiv fișiere media (foto și/sau video) sau link-uri către pagini on-line;Autorizațiile de funcționare (copiile certificatului de înregistrare, autorizației sanitare de funcționare);Oferta financiară cu semnătura persoanei responsabile (completată după modelul atașat la prezenta solicitare). Prețurile vor fi indicate în MDL per persoană/ cameră/sală, inclusiv TVA sau cu aplicarea scutirii de TVA cu drept de deducere, conform cerințelor indicate în modelul de ofertă financiară. În cazul livrărilor cu aplicarea scutirii de TVA cu drept de deducere, Beneficiarul va prezenta setul de documente confirmative. Prețurile indicate în oferte vor fi finale și nu vor putea fi ajustate după termenul-limită de prezentare a ofertelor. Compararea ofertelor financiare se va face în MDL. Ofertele prezentate în altă valută vor fi convertite  la cursul oficial al BNM din data limită pentru prezentarea ofertelor;În cazul existenței unui conflict de interese, real sau potențial, ofertantul se obligă să-l declare în baza unei declarații completate în formă liberă, anexate la ofertă.Ofertele vor fi expediate prin e-mail la application@old2.old.crjm.org sau direct la sediul CRJM (str. A.Șciusev 33, MD-2001, mun.Chișinău, Republica Moldova) până pe 1 aprilie 2019. Ofertanții pot depune oferte pentru servicii de desfășurare a ambelor evenimente indicate la p.II Scopul concursului sau pentru un singur eveniment, în funcție de disponibilitate.Oferta/tele câștigătoare va/vor fi desemnată/e în baza celui mai bun raport calitate (cerințe pentru desfășurarea evenimentului)/preț. Pentru informații suplimentare, Vă rugăm să ne contactați la numărul de telefon 022 843601 sau la adresa de e-mail: olga.burucenco@old2.old.crjm.org. 
6 februarie 2019
CRJM extinde termenul de aplicare la concurs până la 7 aprilie 2019. ***CRJM anunță concurs pentru:Funcţia: Director/Directoare serviciu administrativ;Natura contractului: contract de muncă pe termen determinat, substituire pe perioada concediului de îngrijire a copilului;Perioada: 15 aprilie 2019 – 1 mai 2020;Locul de muncă: biroul CRJM, str. A.Sciusev 33, mun. Chişinău, Republica Moldova.Atribuţii:Directorul/Directoarea serviciului administrativ asigură coordonarea activităţilor asociaţiei, precum şi buna organizare a activităților asociaţiei. Principalele sarcini se referă la:Managementul general al asociaţiei;Coordonarea activităţilor în cadrul proiectelor;Managementul resurselor umane;Logistică;Fundraising;Comunicarea cu donatorii.Fișa de post a funcţiei este anexată aici.Cerinţe faţă de candidaţi:studii superioare;cunoașterea fluentă a limbii române şi a limbii engleze. Cunoaşterea limbii ruse sau a altor limbi de circulaţie internaţională constituie un avantaj;folosirea calculatorului în activitatea zilnică şi posedarea la nivel avansat a MS Office, Windows şi internet;capacități organizatorice și de planificare;abilități foarte bune de lucru în echipă;atenție la detalii;cunoștințe în domeniul justiției și drepturilor omului, și experiența anterioară în funcții similare constituie un avantaj;deținerea permisului de muncă în Republica Moldova.Condiţii de muncă:mediu de lucru confortabil;posibilități de dezvoltare profesională;salariu motivant, care depinde de calificarea și experiența persoanei;regim de muncă flexibil.Persoanele care corespund cerințelor sunt invitate să expedieze o scrisoare de motivare și CV-ul, care să conțină datele de contact a cel puțin două persoane de referință, până la 27 februarie 2019, la adresa de e-mail: application@old2.old.crjm.org.Selectarea candidaților/telor va fi făcută în baza analizei CV-urilor și scrisorilor de motivare depuse, urmată de o probă scrisă și interviu. Informații suplimentare pot fi obținute la aceeași adresă de email sau la tel.: 022 843 601.  Doar candidații/tele preselectați/te vor fi contactați/te.Prin depunerea documentelor pentru funcția solicitată, candidatul/a consimte implicit verificarea de către CRJM a informației furnizate de candidat/ă.ATENȚIE – în cazul în care nu sunteți de acord ca CRJM să verifice informația la actualul angajator, Vă rugăm să menționați expres acest fapt în scrisoarea de motivare. Explicații specifice nu sunt necesare.     Pentru informații suplimentare, Vă rugăm să ne contactați la numărul de telefon 022 843601 ext. 110 sau la adresa de e-mail: olga.burucenco@old2.old.crjm.org.                                                                        
16 ianuarie 2019
Noul termen de depunere a ofertei: 14 februarie 2019. Scopul concursului:În vederea implementării obiectivelor sale, CRJM solicită oferte pentru procurarea produselor de birotică,  papetărie și articole de menaj indicate mai jos sau similare celor indicate mai jos.Compania selectată va presta serviciile conform solicitărilor periodice (o dată la 2-3 luni anual) ale CRJM, în baza unui contract de prestare a serviciilor semnat între părți pentru perioada februarie 2019 – februarie 2021.Sarcina tehnică: Lot I: produse de birotică și papetărieDenumirea articoluluiUnitatea de măsurăPreț unitar MDL, inclusiv TVATermene și condiții de livrare / comentariiHârtie A4 (calitate Excellent/ Premium)   Hârtie A3   Hârtie flipchart   Bloc de hârtie pentru notițe (STICK`N, 76x76, 100 file)   Mapă din plastic cu folii   Mape – plic   Dosar plastic cu multiperforatii   Marker flipchart   Marker white board   Folii A4 plastic protecția documentelor (100 buc. per set)   Biblioraft A4, plastifiat 7.5 cm   Bindere (diferite dimensiuni)   Capse Nr.24/26   Capse Nr.10   Set agrafe birou colorate-33mm   Banda corectoare-5mmx6m   Banda adezivă    Lot II: articole de menajDenumire produsePreț unitar MDL, inclusiv TVATermene și condiții de livrare / comentariiSacoșe gunoi bucătărie 60 l. Profess. Clean Time  Sacoșe gunoi bucătărie 35 l. Profess. Clean Time  Soluție anti-calcar CIF Anti-Calc. 750 ml  Domestos Power 5 WC block, pine, 55gr  Înălbitor Prima  Șervețele menajere Flamenco  Burete FrekenBok Max  Criteriile de selecție:Experiența ofertantului: prezența pe piață, clienți fideli/referințe;Preț competitiv, inclusiv cu respectarea raportului preț-calitate;Termene și condiții optime de livrare. Oferta  trebuie să fie datată și semnată de compania ofertantă și expediată prin e-mail la application@old2.old.crjm.org sau direct la sediul CRJM (str. A.Șciusev nr.33, MD-2001, mun. Chișinău), până pe 30 ianuarie 2019. Oferta va include: Datele generale ale companiei (pagina web, date și persoana de contact, datele bancare, semnătura persoanei autorizate);Copia certificatului de înregistrare/extrasul din Registrul de Stat  a companiei;Oferta financiară cu indicarea prețului în MDL, inclusiv TVA, pentru fiecare produs separat. Ofertantul va indica, de asemenea, disponibilitatea livrărilor cu aplicarea scutirii de TVA cu drept de deducere, la prezentarea documentelor confirmative de către Beneficiar. Compararea ofertelor financiare se va face în MDL. Ofertele prezentate în altă valută vor fi calculate la cursul oficial al BNM din data limită pentru prezentarea ofertelor;Termene și condiții de livrare a produselor;În cazul existenței unui conflict de interese, real sau potențial, cu CRJM, ofertantul se obligă să-l declare în baza unei declarații completate în formă liberă și anexate la ofertă.Ofertanții pot prezenta oferte pentru ambele loturi, sau doar pentru un lot.Toți ofertanții care vor depune ofertele, vor fi anunțați despre decizia cu privire la compania selectată după finalizarea procesului de selectare a ofertelor.Pentru informații suplimentare, Vă rugăm să ne contactați la numărul de telefon 022 843601 ext. 110 sau la adresa de e-mail: olga.burucenco@old2.old.crjm.org. Notă: CRJM își rezervă dreptul să nu aleagă niciun candidat în cazul în care ofertele primite nu vor corespunde cerințelor sale. 
16 ianuarie 2019
În vederea implementării obiectivelor sale, CRJM solicită oferte pentru achiziția de servicii tipografice pentru produsele realizate de către CRJM.  Compania selectată va presta serviciile conform solicitărilor periodice ale CRJM, în baza unui contract de prestare a serviciilor semnat între părți pentru perioada februarie 2019 – februarie 2021.În baza contractului de prestări servicii, CRJM va solicita cantitatea estimativă de 1000 exemplare pe an. Sarcina tehnică: Tipul publicațieiTermene și condiții de livrare / comentarii1.       Publicație color - tiraj: 100 buc/150 bucFormat: letter 160 mm x 240 mm (B5)Coperta:  carton 250gr/m2, color, mată /lucioasă, cretatăInterior: color, față-verso, 50 paginiBloc intern încleiat 1.       Publicație alb- negru - tiraj: 100 buc/150 bucFormat: letter 160 mm x 240 mm (B5)Coperta: carton 250gr/m2, color, mată /lucioasă, cretatăInterior: alb-negru, față-verso, 50 paginiBloc intern încleiat 1.       Publicație fără copertă color  - tiraj: 100 buc/150 bucFormat:  A4Copertă: fără copertăInterior: color, față-verso, 20 pagini1 capsă 1.       Publicație fără copertă alb-negru - tiraj: 100 buc/150 bucFormat:  A4Copertă: fără copertăInterior: alb negru, față-verso, 20 pagini1 capsă 1.       Diplome personalizate - tiraj: 50 bucFormat: A4Carton alb 250gr/m2, pe o singură parte, color  Specificațiile de mai sus sunt orientative. Compania câștigătoare va fi selectată pentru a realiza inclusiv și alte produse tipografice pe care CRJM intenționează să le publice pe durata contactului încheiat cu prestatorul.CRJM își rezervă dreptul de a selecta toate pozițiile de la un ofertant sau poziții separate de la diferiți ofertanți.Criteriile de selecție: Experiența ofertantului: prezența pe piață, clienți fideli/referințe;Preț competitiv, inclusiv cu respectarea raportului preț-calitate;Termene și condiții optime de realizare / livrare.Oferta  trebuie să fie datată și semnată de compania ofertantă și expediată prin e-mail la application@old2.old.crjm.org sau direct la sediul CRJM (str. A.Șciusev nr.33, MD-2001, mun. Chișinău), până pe 30 ianuarie 2019.  Oferta va include: Datele generale ale companiei (persoana și datele de contact, datele bancare, semnătura persoanei autorizate);Copia certificatului de înregistrare/extrasul din Registrul de Stat  a companiei;Oferta financiară cu indicarea prețului în MDL, inclusiv TVA, pentru fiecare poziție separat. Ofertantul va indica, de asemenea, disponibilitatea livrărilor cu aplicarea scutirii de TVA cu drept de deducere, la prezentarea documentelor confirmative de către Beneficiar. Compararea ofertelor financiare se va face în MDL. Ofertele prezentate în altă valută vor fi calculate la cursul oficial al BNM din data limită pentru prezentarea ofertelor;Termene și condiții de livrare a produselor;În cazul existenței unui conflict de interese, real sau potențial, cu CRJM, ofertantul se obligă să-l declare în baza unei declarații completate în formă liberă și anexate la ofertă.Toți ofertanții care vor depune ofertele, vor fi anunțați despre decizia cu privire la compania selectată după finalizarea procesului de selectare a ofertelor.Pentru informații suplimentare, Vă rugăm să ne contactați la numărul de telefon 022 843601 ext. 110 sau la adresa de e-mail: olga.burucenco@old2.old.crjm.org. Notă: CRJM își rezervă dreptul să nu aleagă niciun candidat în cazul în care ofertele primite nu vor corespunde cerințelor sale. 
29 noiembrie 2018
CRJM extinde termenul de aplicare pentru concursul privind contractarea serviciilor unei companii de logistică și organizare a evenimentelor pe motivul faptului că toate ofertele recepționate depășesc bugetul disponibil. Limita maximă disponibilă pentru activitățile planificate este 9100 EUR.Termen nou de aplicare: 1 ianuarie 2019.***CRJM implementează proiectul „Promovarea statului de drept și consolidarea integrității în Republica Moldova”, sprijinit financiar de Ambasada Regatului Țărilor de Jos în România. Proiectul are drept scop sporirea interesului persoanelor active și ale organizațiilor societății civile (OSC) locale privind încălcarea drepturilor omului, a democrației și a statului de drept în Moldova cu accept pe sectorul justiției și anticorupție. Activitățile proiectului prevăd, printre altele, 10 ecranizări ale seriei de filme documentare de origine olandeză, „Privind în suflet – despre profesia de judecător”, urmate de dezbateri, în perioada octombrie 2018 – decembrie 2019 pe teritoriul Republicii Moldova.În acest sens, CRJM solicită oferte de la companii de logistică și organizare a evenimentelor pentru promovarea și organizarea a 10 proiecții de film (6 proiecții pentru studenți și jurnaliști, și 4 pentru reprezentanții profesiilor juridice) în perioada ianuarie – decembrie 2019, precum și elaborarea/distribuția materialelor de vizibilitate aferente proiecțiilor. Calendarul de implementare a activităților cu date concrete va fi stabilit din timp de CRJM și va fi anunțat Prestatorului cu 2 săptămâni în avans fiecărei proiecții.Sarcinile față de Prestator:Compania selectată va presta serviciile solicitate conform condițiilor indicate de CRJM în prezenta solicitare de oferte și în baza contractului de prestare a serviciilor semnat între părți (compania selectată și CRJM).Compania selectată va asigura promovarea, organizarea și logistica proiecției filmelor, în perioada ianuarie – decembrie 2019, după cum urmează:Închirierea sălilor pentru ecranizarea filmelor în următoarele locații:Sală de conferință, sect. Centru, Chișinău - 1 proiecție pentru reprezentanții profesiilor juridice și 1 proiecție pentru jurnaliști, inclusiv servicii alimentație (o pauză de cafea (gustări/fructe) per proiecție);Universitatea de Stat din Moldova, sau o altă universitate din Chișinău – 1 proiecție pentru studenți, inclusiv echipament tehnic, la necesitate, și servicii alimentație (o pauză de cafea (plăcinte, ceai, cafea, apă) per proiecție);Sală de conferință, or. Cahul – 1 proiecție pentru reprezentanții profesiilor juridice, inclusiv echipament tehnic, la necesitate, și servicii alimentație (o pauză de cafea(gustări/fructe) per proiecție);Universitatea „Bogdan Petriceicu Hașdeu” din Cahul – 1 proiecție pentru studenți, inclusiv echipament tehnic, la necesitate, și servicii alimentație (o pauză de cafea (plăcinte, ceai, cafea, apă) per proiecție);Sală de conferință, or. Bălți - 1 proiecție pentru reprezentanții profesiilor juridice și 1 proiecție pentru jurnaliști, inclusiv echipament tehnic, la necesitate, și servicii alimentație (o pauză de cafea (gustări/fructe) per proiecție);Universitatea „Alecu Russo” din Bălți - 1 proiecție pentru studenți inclusiv echipament tehnic, la necesitate, și servicii alimentație (o pauză de cafea (plăcinte, ceai, cafea, apă) per proiecție);Universitatea de stat din Comrat - o proiecție pentru studenți, inclusiv echipament tehnic, la necesitate, și servicii alimentație (o pauză de cafea (plăcinte, ceai, cafea, apă) per proiecție);Sală de conferință, or. Ungheni - o proiecție pentru reprezentanții profesiilor juridice, inclusiv echipament tehnic, la necesitate, și servicii alimentație (o pauză de cafea (gustări/fructe) per proiecție).N.B. Prestatorul, de comun acord cu CRJM, va fi responsabil pentru rezervarea tuturor locațiilor pentru proiecțiile pentru reprezentanții profesiilor juridice și jurnaliști. CRJM, de unul singur, va fi responsabil pentru rezervarea sălilor din cadrul Universităților. Întrucât în cadrul proiecțiilor vor fi organizate pauze de cafea/gustări/fructe, prestatorul va fi responsabil, inclusiv, de achitarea serviciilor de alimentație pentru cca 30 persoane per proiecție. Asigurarea echipamentului tehnic pentru proiectarea filmelor – laptop, proiector, sunet și amplificatoare, microfon portabil și ecran sau alte echipamente necesare unei bune proiecții a evenimentului în caz de necesitate.N.B. Prestatorul va avea la dispoziție echipament tehnic suplimentar în cazul în care vor avea loc proiecții simultane în diferite localități. Toate sălile au o capacitate maximă de 80 persoane. Adaptarea materialelor de vizibilitate existente, elaborarea la necesitate a unor materialele noi, (bannere, postere, machete) pentru proiecțiile evenimentului. CRJM va pune la dispoziția companiei selectate toate informațiile și materialele necesare sau solicitate de Prestator.Imprimarea materialelor de vizibilitate (60 de afișe în format A3 și 30 de afișe în format A4, 150 g/m2, color 4+0, luster). Distribuirea și lipirea afișelor în locațiile universitare cu flux mare de persoane (ex: holul universității, avizierele facultăților de drept, cantina universitară, avizierele căminelor de drept).Elaborarea a unui banner electronic în limba română cu traducere în limba rusă, și adaptarea acestuia la dimensiunile solicitate de canalele de promovare.Promovarea bannerului (versiunea română și versiunea rusă) pe cel puțin 3 portaluri de noutăți juridice și de tineret (site-uri preferabile: www.diez.md, www.civic.md și www.bizlaw.md). Poziționarea bannerelor va fi realizată în zonele „HOT” sau „WORM” ale site-urilor, pe linia vizuală a vizitatorilor. Promovarea online se va realiza timp de 2 săptămâni pentru fiecare peliculă destinată studenților în parte (per total 6 pelicule), în prealabil perioadei de difuzare a peliculei și va fi, după posibilitate, targetată pe locație (Chișinău, Cahul, Bălți, Comrat, Ungheni).Adaptarea trailer-ului video existent pentru promovarea proiecțiilor (durata maximă de 30 sec).Promovarea plătită a trailer-ului video pe rețelele sociale (cel puțin Facebook). Promovarea online se va realiza timp de 2 săptămâni pentru fiecare peliculă destinată studenților în parte (per total 6 pelicule), în prealabil perioadei de difuzare a peliculei și va fi țintită, după posibilitate, pe localitate (Chișinău, Cahul, Bălți, Comrat, Ungheni), categorie de vârstă (20-35) și interese (justiție, drepturile omului, ONG-uri).Elaborarea și promovarea a 6 machete în rețeaua ziarelor API. Elaborarea și promovarea machetelor se va realiza pentru fiecare proiecție destinată studenților în parte (per total 6 proiecții), în prealabil difuzării peliculei. Fiecare machetă va apărea în cel puțin 2 ediții ale ziarului regional/raional care are cea mai mare audiență din regiune.Transportarea a cel mult 4 persoane tur-retur Bălți, Cahul, Comrat, Ungheni în zilele în care vor avea loc proiecțiile.Criteriile de selecție:Corespunderea cerințelor pentru promovarea, organizarea și logistica proiecției filmelor în conformitate cu II Sarcinile față de prestator;Experiența companiei în organizarea evenimentelor similare;Oferta financiară;Imaginea și reputația.Oferta trebuie să fie datată și semnată de compania ofertantă și expediată prin e-mail la application@old2.old.crjm.org sau direct la sediul CRJM (Chișinău, str. A. Șciusev 33) până pe 13 decembrie 2018. Oferta de participare la concurs va conţine informație concisă cu indicarea următoarelor:Date despre companie (denumirea, adresa poștală, telefonul de contact, adresa electronică, persoana responsabilă pentru organizarea evenimentelor).Copia certificatului de înregistrare/extrasul din Registrul de Stat  a companiei.Portofoliul celor mai importante evenimente organizate în ultimii 3 ani, inclusiv fișiere media (foto și/sau video) sau link-uri către pagini on-line.Oferta financiară, care include suma totală pentru serviciile prestate, precum și detalierea per poziție (conform modelului Excel anexat). Prețurile vor fi indicate în EUR și vor include toate impozitele şi taxele aferente.Compararea ofertelor financiare se va face în EUR. Ofertele prezentate în altă valută vor fi convertite la cursul oficial al BNM din data limită pentru prezentarea ofertelor.În cazul existenței unui conflict de interese, real sau potențial, cu CRJM, ofertantul se obligă să-l declare în baza unei declarații completate în formă liberă și anexate la ofertă.Prețurile indicate în ofertă vor fi fixe şi nu pot fi schimbate, cu excepția cazurilor când Beneficiarul va face o modificare în calendarul său de implementare. Pot fi prezentate una sau mai multe opțiuni de oferte financiare.Toți ofertanții care vor depune ofertele, vor fi anunțați despre decizia cu privire la compania selectată după finalizarea procesului de selectare a ofertelor.Pentru informații suplimentare, Vă rugăm să ne contactați la numărul de telefon 022 843601 ext. 110 sau la adresa de e-mail: olga.burucenco@old2.old.crjm.org.
«« 2 3 4 »»