29 November 2018
CRJM extinde termenul de aplicare pentru concursul privind contractarea serviciilor unei companii de logistică și organizare a evenimentelor pe motivul faptului că toate ofertele recepționate depășesc bugetul disponibil. Limita maximă disponibilă pentru activitățile planificate este 9100 EUR.Termen nou de aplicare: 1 ianuarie 2019.***CRJM implementează proiectul „Promovarea statului de drept și consolidarea integrității în Republica Moldova”, sprijinit financiar de Ambasada Regatului Țărilor de Jos în România. Proiectul are drept scop sporirea interesului persoanelor active și ale organizațiilor societății civile (OSC) locale privind încălcarea drepturilor omului, a democrației și a statului de drept în Moldova cu accept pe sectorul justiției și anticorupție. Activitățile proiectului prevăd, printre altele, 10 ecranizări ale seriei de filme documentare de origine olandeză, „Privind în suflet – despre profesia de judecător”, urmate de dezbateri, în perioada octombrie 2018 – decembrie 2019 pe teritoriul Republicii Moldova.În acest sens, CRJM solicită oferte de la companii de logistică și organizare a evenimentelor pentru promovarea și organizarea a 10 proiecții de film (6 proiecții pentru studenți și jurnaliști, și 4 pentru reprezentanții profesiilor juridice) în perioada ianuarie – decembrie 2019, precum și elaborarea/distribuția materialelor de vizibilitate aferente proiecțiilor. Calendarul de implementare a activităților cu date concrete va fi stabilit din timp de CRJM și va fi anunțat Prestatorului cu 2 săptămâni în avans fiecărei proiecții.Sarcinile față de Prestator:Compania selectată va presta serviciile solicitate conform condițiilor indicate de CRJM în prezenta solicitare de oferte și în baza contractului de prestare a serviciilor semnat între părți (compania selectată și CRJM).Compania selectată va asigura promovarea, organizarea și logistica proiecției filmelor, în perioada ianuarie – decembrie 2019, după cum urmează:Închirierea sălilor pentru ecranizarea filmelor în următoarele locații:Sală de conferință, sect. Centru, Chișinău - 1 proiecție pentru reprezentanții profesiilor juridice și 1 proiecție pentru jurnaliști, inclusiv servicii alimentație (o pauză de cafea (gustări/fructe) per proiecție);Universitatea de Stat din Moldova, sau o altă universitate din Chișinău – 1 proiecție pentru studenți, inclusiv echipament tehnic, la necesitate, și servicii alimentație (o pauză de cafea (plăcinte, ceai, cafea, apă) per proiecție);Sală de conferință, or. Cahul – 1 proiecție pentru reprezentanții profesiilor juridice, inclusiv echipament tehnic, la necesitate, și servicii alimentație (o pauză de cafea(gustări/fructe) per proiecție);Universitatea „Bogdan Petriceicu Hașdeu” din Cahul – 1 proiecție pentru studenți, inclusiv echipament tehnic, la necesitate, și servicii alimentație (o pauză de cafea (plăcinte, ceai, cafea, apă) per proiecție);Sală de conferință, or. Bălți - 1 proiecție pentru reprezentanții profesiilor juridice și 1 proiecție pentru jurnaliști, inclusiv echipament tehnic, la necesitate, și servicii alimentație (o pauză de cafea (gustări/fructe) per proiecție);Universitatea „Alecu Russo” din Bălți - 1 proiecție pentru studenți inclusiv echipament tehnic, la necesitate, și servicii alimentație (o pauză de cafea (plăcinte, ceai, cafea, apă) per proiecție);Universitatea de stat din Comrat - o proiecție pentru studenți, inclusiv echipament tehnic, la necesitate, și servicii alimentație (o pauză de cafea (plăcinte, ceai, cafea, apă) per proiecție);Sală de conferință, or. Ungheni - o proiecție pentru reprezentanții profesiilor juridice, inclusiv echipament tehnic, la necesitate, și servicii alimentație (o pauză de cafea (gustări/fructe) per proiecție).N.B. Prestatorul, de comun acord cu CRJM, va fi responsabil pentru rezervarea tuturor locațiilor pentru proiecțiile pentru reprezentanții profesiilor juridice și jurnaliști. CRJM, de unul singur, va fi responsabil pentru rezervarea sălilor din cadrul Universităților. Întrucât în cadrul proiecțiilor vor fi organizate pauze de cafea/gustări/fructe, prestatorul va fi responsabil, inclusiv, de achitarea serviciilor de alimentație pentru cca 30 persoane per proiecție. Asigurarea echipamentului tehnic pentru proiectarea filmelor – laptop, proiector, sunet și amplificatoare, microfon portabil și ecran sau alte echipamente necesare unei bune proiecții a evenimentului în caz de necesitate.N.B. Prestatorul va avea la dispoziție echipament tehnic suplimentar în cazul în care vor avea loc proiecții simultane în diferite localități. Toate sălile au o capacitate maximă de 80 persoane. Adaptarea materialelor de vizibilitate existente, elaborarea la necesitate a unor materialele noi, (bannere, postere, machete) pentru proiecțiile evenimentului. CRJM va pune la dispoziția companiei selectate toate informațiile și materialele necesare sau solicitate de Prestator.Imprimarea materialelor de vizibilitate (60 de afișe în format A3 și 30 de afișe în format A4, 150 g/m2, color 4+0, luster). Distribuirea și lipirea afișelor în locațiile universitare cu flux mare de persoane (ex: holul universității, avizierele facultăților de drept, cantina universitară, avizierele căminelor de drept).Elaborarea a unui banner electronic în limba română cu traducere în limba rusă, și adaptarea acestuia la dimensiunile solicitate de canalele de promovare.Promovarea bannerului (versiunea română și versiunea rusă) pe cel puțin 3 portaluri de noutăți juridice și de tineret (site-uri preferabile: www.diez.md, www.civic.md și www.bizlaw.md). Poziționarea bannerelor va fi realizată în zonele „HOT” sau „WORM” ale site-urilor, pe linia vizuală a vizitatorilor. Promovarea online se va realiza timp de 2 săptămâni pentru fiecare peliculă destinată studenților în parte (per total 6 pelicule), în prealabil perioadei de difuzare a peliculei și va fi, după posibilitate, targetată pe locație (Chișinău, Cahul, Bălți, Comrat, Ungheni).Adaptarea trailer-ului video existent pentru promovarea proiecțiilor (durata maximă de 30 sec).Promovarea plătită a trailer-ului video pe rețelele sociale (cel puțin Facebook). Promovarea online se va realiza timp de 2 săptămâni pentru fiecare peliculă destinată studenților în parte (per total 6 pelicule), în prealabil perioadei de difuzare a peliculei și va fi țintită, după posibilitate, pe localitate (Chișinău, Cahul, Bălți, Comrat, Ungheni), categorie de vârstă (20-35) și interese (justiție, drepturile omului, ONG-uri).Elaborarea și promovarea a 6 machete în rețeaua ziarelor API. Elaborarea și promovarea machetelor se va realiza pentru fiecare proiecție destinată studenților în parte (per total 6 proiecții), în prealabil difuzării peliculei. Fiecare machetă va apărea în cel puțin 2 ediții ale ziarului regional/raional care are cea mai mare audiență din regiune.Transportarea a cel mult 4 persoane tur-retur Bălți, Cahul, Comrat, Ungheni în zilele în care vor avea loc proiecțiile.Criteriile de selecție:Corespunderea cerințelor pentru promovarea, organizarea și logistica proiecției filmelor în conformitate cu II Sarcinile față de prestator;Experiența companiei în organizarea evenimentelor similare;Oferta financiară;Imaginea și reputația.Oferta trebuie să fie datată și semnată de compania ofertantă și expediată prin e-mail la application@old2.old.crjm.org sau direct la sediul CRJM (Chișinău, str. A. Șciusev 33) până pe 13 decembrie 2018. Oferta de participare la concurs va conţine informație concisă cu indicarea următoarelor:Date despre companie (denumirea, adresa poștală, telefonul de contact, adresa electronică, persoana responsabilă pentru organizarea evenimentelor).Copia certificatului de înregistrare/extrasul din Registrul de Stat a companiei.Portofoliul celor mai importante evenimente organizate în ultimii 3 ani, inclusiv fișiere media (foto și/sau video) sau link-uri către pagini on-line.Oferta financiară, care include suma totală pentru serviciile prestate, precum și detalierea per poziție (conform modelului Excel anexat). Prețurile vor fi indicate în EUR și vor include toate impozitele şi taxele aferente.Compararea ofertelor financiare se va face în EUR. Ofertele prezentate în altă valută vor fi convertite la cursul oficial al BNM din data limită pentru prezentarea ofertelor.În cazul existenței unui conflict de interese, real sau potențial, cu CRJM, ofertantul se obligă să-l declare în baza unei declarații completate în formă liberă și anexate la ofertă.Prețurile indicate în ofertă vor fi fixe şi nu pot fi schimbate, cu excepția cazurilor când Beneficiarul va face o modificare în calendarul său de implementare. Pot fi prezentate una sau mai multe opțiuni de oferte financiare.Toți ofertanții care vor depune ofertele, vor fi anunțați despre decizia cu privire la compania selectată după finalizarea procesului de selectare a ofertelor.Pentru informații suplimentare, Vă rugăm să ne contactați la numărul de telefon 022 843601 ext. 110 sau la adresa de e-mail: olga.burucenco@old2.old.crjm.org.