CRJM anunță concurs de oferte pentru achiziția de servicii de audit al Organizației pentru doi ani consecutivi 2017- 2018.
Compania selectată va presta serviciile solicitate conform condițiilor indicate de CRJM în prezenta solicitare de oferte şi în baza contractului de prestare servicii semnat între părţi (compania selectată şi CRJM) pentru perioada solicitată.
Obiectul auditului:
Compania de audit selectată va efectua auditul general al Organizației pe parcursul perioadelor de activitate 1 ianuarie – 31 decembrie 2017 și 1 ianuarie – 31 decembrie 2018.
Auditul pentru anul încheiat la 31 decembrie 2017 urmează să fie desfășurat în perioada 23 aprilie – 31 mai 2018. Perioada exactă de audit pentru anul încheiat la 31 decembrie 2018 va fi stabilită în contractul de audit încheiat cu compania selectată, de preferință sunt lunile aprilie – mai 2019.
Raportul de audit general al Organizației în limbile română și engleză, precum şi versiunea electronică a acestora (în format pdf şi word), pentru anul încheiat la 31 decembrie 2017 vor fi prezentate până pe 31 mai 2018.
Raportul de audit (opinia auditorului) trebuie să corespundă prevederilor Standardelor Internaționale de Audit (ISA 700/705). În cadrul auditului general se vor examina situațiile financiare întocmite în conformitate cu Standardele Naționale de Contabilitate pentru perioada încheiată la 31 decembrie 2017, respectiv 31 decembrie 2018.
De asemenea, în cadrul auditului se va verifica sistemul de control intern şi respectarea legislației fiscale în vigoare în cadrul activităților Organizației. Auditorul va identifica orice deficiență semnificativă în funcționarea controlului intern.
Raportul de audit va conține note separate la toate proiectele implementate de Organizație, în care vor fi reflectate, pe scurt, alocarea şi cheltuirea resurselor financiare pe fiecare proiect în parte. La efectuarea auditului pe proiecte o atenție deosebită se va acorda următoarelor aspecte:
- Analiza cheltuielilor mijloacelor de grant şi a documentelor corespunzătoare prezentate donatorului, cu scopul de a determina dacă acestea sunt raționale după caracterul lor general. Auditorul va determina dacă cheltuielile sunt recunoscute și înregistrate conform legislației în vigoare și cerințele contractului de grant;
- Evaluarea sistemului de evidentă contabilă a Organizației, cu scopul de a determina dacă administrarea grantului se efectuează adecvat, veniturile şi cheltuielile pot fi ușor identificate. Documentele contabile trebuie să reflecte separat operațiunile de primire şi cheltuire a mijloacelor grantului;
- Verificarea acumulării și utilizării dobânzilor bancare, la mijloacele financiare acordate de donator, aflate în conturile Organizaţiei, dacă asemenea există;
- Verificarea respectării contractului de grant de către beneficiarul grantului. Verificarea rapoartelor prezentate donatorului, verificarea procedurilor de achiziții, care trebuie să fie în conformitate cu cerințele contractului de grant și/sau politicile Organizației, respectarea bugetului aprobat, corectitudinea documentării delegărilor, atât locale cât și internaționale şi verificarea respectării altor condiții importante stipulate în contract.
Criteriile de selectare:
Examinarea ofertelor va fi efectuată de către Comisia de concurs în baza următoarelor criterii:
- Experiență în domeniu – companiile de audit interesate trebuie să aibă experiență în auditarea organizațiilor necomerciale din Republica Moldova;
- Calificarea echipei care va efectua auditul (minim 5 ani de experiență pentru audit manager și minim 2 pentru ceilalți membri ai echipei, calitatea de membru al ACCA va constitui un avantaj);
- Prețul total al serviciilor pentru auditul efectuat doi ani consecutivi si perioada propusă pentru efectuarea a auditului;
- Imaginea și reputația companiei. Apartenența companiei la o rețea internațională va constitui un avantaj.
Sarcini tehnice:
- Opinia de audit trebuie sa fie în conformitate cu ISA 700/705. Raportul de audit trebuie să conțină situațiile financiare, inclusiv notele per proiecte și scrisoarea către management;
- Raportul de audit, verificat şi semnat de auditorul responsabil (trebuie să fie inclus numele, prenumele și poziția auditorului calificat şi licențiat, nu doar denumirea companiei) va fi prezentat Organizației conform termenelor indicate la compartimentul „Obiectul auditului”;
- Raportul de audit va fi prezentat în două exemplare în limbile română și engleză, precum şi versiunea electronică a acestora (în format pdf și word);
- Compania selectată, în calitate de auditor precedent al CRJM va asigura comunicarea cu auditorul viitor în vederea obținerii probelor de audit, prin revizuirea foilor de lucru și confirmării soldurilor de deschidere;
- Raportul de audit general al Organizației și scrisoarea către management vor fi discutate cu cenzorul CRJM şi vor fi prezentate în ședința Consiliului de administrare al CRJM de către un reprezentant al companiei de audit;
- Auditorii vor răspunde la întrebările CRJM referitor la evaluarea performanțelor contabilului/managerul financiar al Organizației (completarea de către auditor a formularului pentru evaluare);
- Auditorii vor avea acces la toate documentele şi actele contabile în ceea ce privește procedura de alocare, gestionare şi raportare a granturilor Organizației. CRJM va asigura sprijinul şi spațiul necesar pentru auditor în vederea facilitării procesul de audit. Activitatea CRJM este auditată anual. La solicitare, rapoartele întocmite în anii anteriori vor fi puse la dispoziția companiei selectate.
Scrisoarea către management:
Pe lângă raportul de audit, auditorul va pregăti o scrisoare în care va include concluzia de audit privind:
- Punctele slabe identificate și evaluarea riscurilor;
- Calitatea controlului intern al Asociației (identificarea deficiențelor și evaluarea riscurilor);
- Lipsa documentelor confirmative cuantificate în sume exacte, în cazul în care acestea există;
- Recomandările auditorului pentru a înlătura deficiențele identificate (recomandările vor fi prezentate în ordinea priorităților);
- Concluziile auditorului privind acțiunile CRJM în vederea implementării recomandărilor auditurilor precedente (completarea de către auditor a Registrului Rezultatelor Acțiunilor Corective ale CRJM);
- Scrisoarea către management include secțiunea pentru răspunsul/comentariile conducerii la punctele slabe identificate;
Raportul de audit sau extrase din acesta pot fi făcute publice de către CRJM fără vreo limitare, cu condiția că nu este denaturat sensul constatărilor.
Oferta de participare la concurs va conține informație concisă cu indicarea următoarelor:
- Date de contact ale companiei (denumirea ofertantului, numărul de contact, adresa electronică);
- Descrierea companiei ofertante, a experienței în domeniu şi argumentarea oportunității selectării acesteia;
- CV persoanelor care vor fi implicate nemijlocit în auditarea Organizației;
- Licența pentru activitatea de audit (copia);
- Oferta financiară, cu indicarea prețului serviciilor de audit în dolari SUA, cu aplicarea TVA la cota zero pentru fiecare an separat şi perioada exactă de efectuare a auditului, cu respectarea termenelor indicate mai sus.
Compararea ofertelor financiare se va face în dolari SUA. Ofertele prezentate în altă valută vor fi convertite la cursul oficial al BNM din data limită pentru prezentarea ofertelor.
Oferta trebuie să fie datată și semnată de către ofertant și expediată prin e-mail la olga.burucenco@old2.old.crjm.org sau depusă direct la sediul CRJM, str. A. Șciusev nr. 33, mun. Chișinău, MD-2001, în plic sigilat, cu indicarea denumirii ofertantului și data depunerii, până pe 22 decembrie 2017.
Pentru informații suplimentare, Vă rugăm să ne contactați la numărul de telefon (022) 843-601, extensia 101 sau la adresa de e-mail: aurelia.celac@old2.old.crjm.org
Toți ofertanții, care vor depune ofertele, vor fi anunțați despre decizia cu privire la compania selectată după finalizarea procesului de selectare a ofertelor, însă nu mai târziu de 26 decembrie 2017.