Ești student la drept și te gândești să devii judecător? Sau vrei să știi cum ajung judecătorii la decizia lor, care este procesul intern pe care îl parcurg? Cât de siguri sunt de deciziile lor sau dacă au vreodată îndoieli cu privire la un verdict? Există legi cu care nu sunt de acord? Au oare prejudecăți?
Vino, în perioada 12-14 februarie 2018, să vezi seria de filme „Privind în suflet – despre profesia de judecător” și să discuți cu experții despre rolul îndoielii în procesul judiciar și prolemele etice cu care se confruntă judecătorii.
Episoadele tematice, dedicate profesiei de judecător, vor fi proiectate în principalele centre universitare din țară, la Chișinău, Bălți și Cahul, pe parcursul lunii februarie 2018.
Filmele vor fi urmate de discuții informale dintre participați și experți cu privire la dilemele profesionale ale magistraților, doza de subiectivism din deciziile judecătorești și chestiunile tehnice legate de procedurile judiciare.
- Universitatea de Stat „ Alecu Russo” din Bălți, Facultatea de Drept și Științe Sociale – 12 februarie 2018, sala 558, ora 13:10
- Universitatea de Stat „ Bogdan Petriceicu Hașdeu” din Cahul, Facultatea de Drept și Administrație Publică – 13 februarie 2018, Sala Mică a Facultății de Drept, ora 12:00
- Academia de Studii Economice a Moldovei – 14 februarie 2018, ora 13:00, sala 601
- Universitatea de Stat din Comrat – 30 mai 2018, ora 10.00, sala de conferințe
- Academia de Studii Economice a Moldovei – 6 iunie 2018, ora 18:00, blocul A, sala 601
INTRARE LIBERĂ
* * *
În 2009, jurnalistul de origine olandeză Coen VERBRAAK a creat proiectul „Kijken in de ziel” („Gazing into the soul”/ „Privind în suflet”) – o serie de scurtmetraje în care publicistul intervievează importanți reprezentanți ai diferitor profesii despre munca și viața lor personală: psihiatri, jurnaliști, doctori, politicieni și magistrați.
În seria de filme dedicată judecătorilor, Coen VERBRAAK, discută cu 12 magistrați olandezi, despre profesia lor și despre ei înșiși, în șase episoade tematice: Ocrotitorii legii, Îndoiala, Pedeapsa, Suspectul, Opinia publică și Judecătorii.
Profesia de judecător participă pe bună dreptate în proiectul lui Coen VERBRAAK deoarece magistrații se confruntă, zilnic, cu dileme etice dificile și se află de multe ori la limita dintre o decizie influențată de ceea ce prevede legea și ceea ce le dictează intima convingere.
Responsabilitatea soluționării dosarelor este una foarte mare și judecătorii au propriile dileme și griji. Prin deciziile pe care le iau, magistrații decid soarta de mai departe a inculpaților, iar sentințele lor au consecințe asupra viitorului acelor persoane care pot fi, ca exemplu, private de libertate sau lipsite de drepturile părintești etc. Cum ajung judecătorii la o soluție, care este procesul intern prin care trec? Cât de siguri sunt ei de deciziile lor și dacă au vreodată îndoieli cu privire la un verdict? Există legi pe care le aplică dar le consideră injuste? Au oare prejudecăți și cum le depășesc ei?
Filmele sunt difuzate în cadrul proiectului „Dileme etice în sistemul judiciar al Republicii Moldova” implementat de Centru de Resurse Juridice din Moldova și Expert Forum România și sprijinit financiar de Ambasada Olandei în cadrul programului MATRA.