APEL PUBLIC
adresat avocatului parlamentar Aurelia Grigoriu pentru a-și prezenta demisia
Chişinău, 11 iulie 2013
Prin prezentul apel, semnatarii solicită avocatului parlamentar dna Aurelia Grigoriu depunerea demisiei din cauza necorespunderii comportamentului său recent cu funcția ocupată.
Dna Aurelia Grigoriu a participat la Conferința internațională cu privire la standardele europene referitoare la statul de drept, organizată la 3-5 iulie 2013 în Erevan, Armenia. La această conferinţă dna Grigoriu, în calitatea sa de Avocat Parlamentar din Republica Moldova, a ţinut un discurs cu privire la respectarea drepturilor omului în teritoriile „conflictelor înghețate”. La conferință, dna Grigoriu a prezentat situația din Georgia, creată în urma conflictului din 2008, situația din Nagorno-Karabakh și situația din regiunea Transnistreană a Republicii Moldova.
În cadrul discursului, dna Grigoriu a prezentat situația din Nagorno-Karabakh doar dintr-un punct de vedere, condamnând exclusiv o parte din conflict. Spre deosebire de prezentarea situației din Nagorno-Karabakh, în descrierea situației din Georgia și Republica Moldova, dna Grigoriu a operat exclusiv cu informații referitoare la încălcările cu privire la drepturile omului, fără mențiuni cu privire la responsabilitatea statelor implicate în conflict şi calificarea incidentelor care au dus la “conflictele îngheţate”. Abordarea situației din regiunea Transnistreană ridică multe semne de întrebare, deoarece dna Grigoriu nu s-a referit deloc la responsabilitatea Federației Ruse în privinţa încălcării drepturilor omului în această regiune, constatată inclusiv prin hotărârile Curții Europene pentru Drepturile Omului. Ea a prezentat conflictul din Nagorno-Karabakh în mult mai multe detalii decât situaţia din regiunea Transnistreană, deşi dna Grigoriu, cu siguranţă, cunoaşte cu mult mai bine situaţia din Republica Moldova.
În opinia noastră, în calitatea sa de Ombudsman din Republica Moldova, dna Grigoriu a admis în discursul său declarații politice în detrimentul prezentării situației drepturilor omului în zonele de conflict și responsabilitatea Statelor membre ale Consiliului Europei. De asemenea, la un for internațional prestigios, dna Grigoriu a prezentat situația din cele 3 zone de conflict în mod diferit.
Un avocat parlamentar ar trebui să dea dovadă mereu de tact, consecvență, responsabilitate şi exactitate în discursurile publice. Considerăm că în discursul ținut la Erevan dna Grigoriu și-a depășit atribuțiile și a creat premise pentru tensionarea relaţiilor dintre Republica Moldova, Armenia şi Azerbaidjan. Un astfel de discurs, făcut în cadrul unui for internațional de anvergură nu este demn de funcția de avocat parlamentar și afectează grav încrederea populației în instituția Avocatului Parlamentar. Din aceste considerente ne adresăm către dna Grigoriu să-și prezinte demisia în cel mai scurt timp.
Organizaţiile semnatare:
- Centrul de Resurse Juridice din Moldova (CRJM)
- Institutul de Politici Publice
- Asociația Promo-LEX
- Centrul de Resurse pentru Drepturile Omului (CReDO)
- Fundația Est-Europeană
- Centrul pentru Politici şi Analize în Sănătate (Centrul PAS)
- Centrul de Investigatii Jurnalistice
- Coalitia Nediscriminare
- Centrul Regional de Mediu – Moldova (REC Moldova)
- Platforma Parteneriatului Estic
- ONG BIOS
- Transparency International – Moldova
- Asociația Femeilor pentru Protecția Mediului și Dezvoltare Durabilă
- Asociația Micului Business (AMB)
Persoană de contact:
Ion GUZUN, Consilier juridic, Centrul de Resurse Juridice din Moldova, tel: (+373) 22 843 601, email: ion.guzun@old2.old.crjm.org