ANUNȚ DIN 12 IANUARIE 2018, ORA 14.00
Numărul de participanți pentru atelierele de instruire a fost completat. Dacă doriți, vă puteți înregistra în lista de așteptare. În cazul în care participanții înregistrați vor refuza participarea, veți fi contactat în ordinea înregistrării.
Centrul de Resurse Juridice din Moldova invită reprezentanții organizațiilor societății civile să participe la atelierele de instruire pentru facilitarea aplicării mecanismului de desemnare procentuală (Legea 2%).
Atelierele vor avea loc la 21 și 22 februarie 2018 (aceeași sesiune de instruire va avea loc și la 21 și la 22 februarie 2018). Scopul atelierelor este capacitarea organizațiilor societății civile (OSC) pentru valorificarea beneficiilor Legii 2%.
Beneficiarii instruirilor pot fi reprezentanți ai OSC-urilor:
- asociații obștești,
- fundații,
- instituții private,
- culte religioase și părțile lor componente.
Subiectele abordate în cadrul atelierelor vor cuprinde în principal următoarele aspecte:
- Ce este mecanismul 2%.
- Cum se fac desemnările procentuale. Procedură, etape, termeni și instituții implicate.
- Utilizarea și raportarea utilizării desemnărilor procentuale. Răspundere și sancțiuni. Accesul la informație.
- Campania de informare 2%, canale și instrumente practice de promovare pentru atragerea contribuabililor.
Numărul maxim de participanți per training va fi de 20 de persoane.
Înregistrarea la ateliere se va face în ordinea expedierii formularelor de participare. Prioritate se va acorda persoanelor care anterior nu au participat la instruirile organizate de CRJM privind mecanismul de desemnare procentuală.
Data limită de completare a formularului este 31 ianuarie 2018.
Locația și agenda atelierelor urmează a fi decise în urma procesării formularelor de participare, în funcție de răspunsurile participanților.
Participarea la ateliere este gratuită.
Organizatorii vor acoperi cheltuielile de transport suportate de către participanții din afara localității în care vor fi desfășurate atelierele de instruire.
Persoană de contact: Natalia Șeremet, [email protected], tel.: 022 843 601, extensia 107.
Sesiunile de instruire sunt organizate în cadrul proiectului „Promovarea supremației legii prin monitorizarea de către societatea civilă”, implementat de Centrul de Resurse Juridice din Moldova cu suportul financiar al Agenției Statelor Unite pentru Dezvoltare Internațională (USAID).