Author: mihaela cibotaru
Nicio reformă a justiției nu va funcționa fără voință politică – concluzia participanților la Forumul „Reformarea justiției și combaterea corupției”
Cadrul legal din Republica Moldova și reformele inițiate în domeniul justiției sunt bune, însă acestea nu vor avea efect fără asumarea lor de către politic și fără o voință veritabilă de implementare a acestora. Aceasta este una din ideile principale subliniate de vorbitorii celei de-a doua zi din cadrul Forumului „Reformarea justiției și combaterea corupției”, desfășurat la Chișinău la 24-25 septembrie 2020.
„Consiliul Europei sprijină reformele inclusive, complexe și transparente, însă nimic nu va funcționa dacă nu există voință politică”, a declarat Hanne JUNCHER, șefa departamentului „Justiție și cooperare juridică” al Consiliului Europei. „Nu este suficient de a implementa o reformă, este nevoie de mecanisme de monitorizare pentru a vedea care este schimbarea reală a sistemului. Textul final al strategiei trebuie să includă angajamentul de luptă cu corupția, asigurarea integrității sistemului judecătoresc și respectarea rolului Consiliului Superior al Magistraturii și al Consiliului Superior al Procurorilor”, a apreciat doamna Juncher.
„Pentru reformarea justiției este nevoie de voință politică adevărată, fără care nimic nu se întâmplă. Există instrucțiuni foarte clare privind modernizarea unui sistem de justiție - recomandările Comisiei de la Veneția, ale comitetului GRECO, care constituie un cadrul foarte bun și pot fi folosite ca un ghid pentru reformă. Este nevoie de o viziune strategică, care să abordeze totul integral, de la miez”, a opinat domnul Martjin QUINN, șef adjunct de Unitate, DG Justiție a Comisiei Europene. „Conform rezultatelor sondajelor, cetățenii Moldovei nu au încredere în reformă, ceea ce înseamnă că orice reformă trebuie să fie cuprinzătoare și ambițioasă. În cazul Moldovei noi vorbim de o necesitate de reformare fundamentală a justiției, nu de o simplă ajustare a sistemului. În final contează nu existența unei strategii pe hârtie, dar rezultate palpabile și încrederea cetățenilor”, a subliniat domnul Quinn.
„Atâta timp cât va fi posibil să cumperi hotărâri judecătorești la pachet – din prima instanță până la Curtea Supremă de Justiție, nicio majorare de salarii, nicio fortificare a instrumentelor anticorupție, niciun fel de eliminare de imunități nu vor da vreun rezultat”, a declarat Alexandru TĂNASE, Ex-ministru al Justiției și ex-Președinte al Curții Constituționale a Republicii Moldova, referindu-se la motivele care au dus la un asemenea nivel al corupției. „Avem garanții constituționale pentru judecători pe care nu le găsim în legislația țărilor europene, dar nu funcționează. Schimbarea regulilor fără schimbarea oamenilor nu va da niciun rezultat”, a adăugat domnul Tănase.
„Este regretabil că, în pofida eforturilor depuse în ultimii 10 ani, sistemul judiciar rămâne a fi afectat de probleme structurale și funcționale”, a declarat Radu FOLTEA, Secretar de Stat al Ministerului Justiției. Printre motivele care au dus la această stare de lucruri dumnealui a numit menținerea factorilor coruptibili și a elementelor care afectează integritatea actorilor din justiție, practicile judiciare neuniforme și aplicarea pe alocuri deficitară a cadrului normativ, cultura juridică subdezvoltată, concentrarea excesivă pe acțiuni pe termen scurt și lipsa unei viziuni sistemice pe termen mediu și lung.
Printre alte probleme menționate de vorbitori în cadrul Forumului „Reformarea justiției și combaterea corupției” au fost responsabilitatea redusă a judecătorilor, controlul din partea politicului, inclusiv datorită păstrării termenului inițial de 5 ani de numire în funcție de judecător, sarcina de muncă a judecătorilor, eficiența și calitatea justiției.
„Reforma justiției este foarte complicată și de durată, nu vom putea face o justiție perfectă în 3-4 ani, dar putem implementa acum anumite măsuri pentru ca peste 10-15 ani justiția să fie cu totul alta. Putem prioritiza lucrurile, încât strategia să fie un document scurt, clar și ambițios, care să se concentreze pe problemele existente și să ofere soluții realizabile”, a menționat Vladislav GRIBINCEA, președintele Centrului de Resurse Juridice din Moldova (CRJM). În opinia dumnealui, „în domeniul justiției sunt trei probleme principale – independența insuficientă a judecătorilor și procurorilor, profesionalismul unora dintre ei și integritatea actorilor din justiție – problema dominantă, care le influențează pe primele două”.
„Asigurarea unui sistem de independență a judecătorilor este o provocare adevărată. Din 2019, când a fost lansat Raportul Comisiei Internaționale a Juriștilor, până la moment lucrurile nu s-au schimbat simțitor. Constatările și provocările au rămas aceleași”, a menționat doamna Róisín PILLAY, Directoare de Program pentru Europa și Asia Centrală în cadrul Comisiei Internaționale a Juriștilor.
Despre una dintre soluțiile pentru eficientizarea justiției, dar care poate influența calitatea ei și soluționa volumul de muncă a judecătorilor, a vorbit Victor GUZUN, expert în e-guvernare. „În Estonia digitalizarea instanțelor a început încă în anul 2000. Tehnologiile și e-justiția în Estonia a evoluat enorm: dosarele sunt transmise justițiabililor online, semnate electronic, rapid și în siguranță”, a împărtășit domnul Guzun.
În urma celor două zile ale Forumului va fi elaborat un sumar al principalelor idei, concluzii și soluții propuse de participanții la Forum. Acesta va fi transmis autorităților relevante și poate servi drept punct de reper în elaborarea documentelor de politici în domeniul justiției și combaterii corupției.
Forumul „Reformarea justiției și combaterea corupției” este organizat de CRJM, în cadrul proiectului „Suport instituțional pentru dezvoltarea organizației”, finanțat de Suedia, în parteneriat cu Institutul pentru Politici și Reforme Europene în cadrului proiectului „Suport pentru elaborarea și implementarea politicilor în domeniul justiției în Republica Moldova”, implementat cu sprijinul financiar al Uniunii Europene. Evenimentul a fost organizat în parteneriat cu Radio Europa Liberă și platforma www.privesc.eu.
Înregistrarea video a Forumului „Reformarea justiției și combaterea corupției” poate fi privită pe www.privesc.eu: sesiunile din 24 septembrie și sesiunile din 25 septembrie.
Videoul sesiunilor din 24 septembrie 2020
Videoul sesiunilor din 25 septembrie 2020
Vox Populi 2020 – Videouri realizate de Radio Europa Liberă Moldova în parteneriat cu Centrul de Resurse Juridice din Moldova, pentru Forumul „Reformarea justiției și combaterea corupției” desfășurat la 24-25 septembrie la Chișinău. Radio Europa Liberă Moldova este partenerul media al evenimentului.
Vox Populi 2020 – Cum poate scăpa Moldova de fenomenul corupției ?
Vox Populi 2020 – De ce cetățenii Republicii Moldova preferă să dea mită ?
Vox Populi 2020 – De ce este important ca oamenii să știe despre salariile și averile celor plătiți din banii statului ?
Vox Populi 2020 – Actualul sistem de justiție din Moldova trebuie sau nu schimbat ? De ce ?
Vox Populi 2020 – Ce asociații vă trezesc cuvintele „judecător” și „procuror” ?
Vox Populi 2020 – Dacă ați avut de-a face cu sistemul judiciar, cum a fost experiența Dvs. ?
Soluții eficiente pentru probleme actuale din justiție și combaterea corupției la Forumul „Reformarea justiției și combaterea corupției”
Un angajament sincer, ferm și sustenabil de reformare a justiției, o luptă veritabilă cu corupția, egalitatea tuturor în fața legii, implicarea în reformă a celor chemați să o implementeze și a societății civile – acestea sunt unele din elementele-cheie menționate la Forumul „Reformarea justiției și combaterea corupției”. Evenimentul, organizat de Centrul de Resurse Juridice din Moldova (CRJM) în parteneriat cu Institutul pentru Politici și Reforme Europene (IPRE), se desfășoară la Chișinău în zilele de 24-25 septembrie 2020.
„Reformarea justiției și combaterea corupției sunt două elemente interdependente care rămân a fi o prioritate majoră pentru Republica Moldova. Una din prioritățile Ministerului Justiției este asigurarea unei justiții independente, responsabile și de calitate. Toate reformele realizate în ultimii ani au nevoie de sustenabilitate. Ea poate fi oferită în primul rând de reprezentanții sistemului justiției. Pe această cale îi susținem și îi încurajăm să continue munca de schimbare”, a spus domnul Radu FOLTEA, Secretar de Stat la Ministerul Justiției din Republica Moldova.
„Reforma justiției trebuie realizată până la nivelul comunităților locale. Cetățenii trebuie să beneficieze de un serviciu al justiției corect, accesibil și transparent pentru ca societatea să fie una democratică și sustenabilă”, a menționat în deschiderea evenimentului doamna Anna LYBERG, Ambasadoarea Suediei în Republica Moldova.
Necesitatea unui angajament continuu în reformarea justiției a fost subliniată și de domnul Peter MICHALKO, Ambasadorul Uniunii Europene în Republica Moldova, care a menționat că „credibilitatea eforturilor pentru diminuarea corupției precum și încrederea publicului în justiție sunt subminate. Există exemple de hotărâri și decizii politizate de către instanțele naționale din ultimii ani, implementarea limitată a mecanismelor anticorupție, inclusiv în sistemul judiciar, desemnarea netransparentă a candidaților pentru funcțiile importante din sistemul judiciar și lipsa răspunderii penale implicate în frauda bancară.”
„Discuțiile deschise și sincere despre provocările cu care se confruntă cetățenii Republicii Moldova sunt critice pentru orice progres în combaterea corupției și în construirea unui sistem al justiției independent și just pentru toți. Un pas clar de îmbunătățire este implementarea recomandărilor GRECO din Consiliul Europei. Un alt pas este adoptarea unei strategii comprehensive a reformei justiției.”, a declarat domnul Dereck HOGAN, Ambasadorul SUA în Republica Moldova.
„Reforma justiției și combaterea corupției sunt sinonime cu bunăstare și siguranța în ziua de mâine, care ne lipsesc destul de mult. Aceste reforme sunt greu de realizat, însă ele nu au alternative. Este mai bine să ne mișcăm acum, decât să pierdem trei sau cinci ani așteptând un moment potrivit, bineînțeles evaluând riscurile”, a opinat Vladislav GRIBINCEA, președintele Centrului de Resurse Juridice din Moldova.
În domeniul combaterii corupției, un element important este schimbarea atitudinii față de fenomenul corupției. „Aceasta se construiește foarte mult pe exemplul personal”, a subliniat Laura ȘTEFAN, expertă anticorupție din România, subliniind importanța comportamentului de zi cu zi al autorităților.
Discuțiile între experții invitați au vizat modalitățile de combatere a corupției: legislația clară, aplicarea consistentă a acesteia de către instituțiile de stat, aplicarea unor sancțiuni pentru corupție cu adevărat descurajante, inclusiv a confiscării averii funcționarilor publici care nu poate fi justificată, carențele în sistemul de declarare a averilor funcționarilor publici, etc.
„Sancțiunile pentru corupție trebuie să fie potrivite și proporționale – nu întotdeauna privațiunea de libertate este soluția potrivită. Dacă crima are motivație financiară, confiscarea averilor trebuie să fie accentul principal”, a opinat Pawel WOJTUNIK, Ex-Director al Biroului Central Anticorupție din Polonia.
În cadrul primei zile a Forumului au participat reprezentanți ai comunității donatorilor, Parlamentului, Ministerului Justiției, Procuraturii Generale, Centrului Național Anticorupție, Autorității Naționale de Integritate, Curții Supreme de Justiție, experți independenți locali și internaționali, jurnaliști și reprezentanți ai societății civile.
În cadrul celei de-a doua zile a Forumului, pe 25 septembrie, specialiștii și experții invitați vor vorbi despre viziunea de reformare a justiției, independența și responsabilitatea judecătorilor și procurorilor și accesibilitatea, eficiența și calitatea justiției.
Forumul „Reformarea justiției și combaterea corupției” este organizat de CRJM, în cadrul proiectului „Suport instituțional pentru dezvoltarea organizației”, finanțat de Suedia, în parteneriat cu IPRE în cadrului proiectului „Suport pentru elaborarea și implementarea politicilor în domeniul justiției în Republica Moldova”, implementat cu sprijinul financiar al Uniunii Europene.
Videoul sesiunilor din 24 septembrie 2020
Videoul sesiunilor din 25 septembrie 2020
Vox Populi 2020 – Videouri realizate de Radio Europa Liberă Moldova în parteneriat cu Centrul de Resurse Juridice din Moldova, pentru Forumul „Reformarea justiției și combaterea corupției” desfășurat la 24-25 septembrie la Chișinău. Radio Europa Liberă Moldova este partenerul media al evenimentului.
Vox Populi 2020 – Cum poate scăpa Moldova de fenomenul corupției ?
Vox Populi 2020 – De ce cetățenii Republicii Moldova preferă să dea mită ?
Vox Populi 2020 – De ce este important ca oamenii să știe despre salariile și averile celor plătiți din banii statului ?
Vox Populi 2020 – Actualul sistem de justiție din Moldova trebuie sau nu schimbat ? De ce ?
Vox Populi 2020 – Ce asociații vă trezesc cuvintele „judecător” și „procuror” ?
Vox Populi 2020 – Dacă ați avut de-a face cu sistemul judiciar, cum a fost experiența Dvs. ?
Moldova at the European Court of Human Rights: over 600 violations in 23 years
23 years ago, on 12 September 1997, the Republic of Moldova became a party to the European Convention on Human Rights (ECHR). The Republic of Moldova committed to respect the rights guaranteed by it and recognized the jurisdiction of the European Court of Human Rights (ECtHR).
The Legal Resources Centre from Moldova (LRCM) has developed a Synthesis of the violations found by the ECtHR regarding Republic of Moldova in order to increase the awareness among professionals about the activity of the ECtHR in Moldovan cases, to facilitate the application of ECtHR standards at national level, as well as to prevent similar violations.
Thus, between 12 September 1997 and 30 June 2020, the ECtHR issued 461 judgments, in which it found 616 violations of the ECHR by the Republic of Moldova.
The most frequent violated rights are:
- the right to a fair trial (Art. 6 ECHR) - 200 violations (32,5%);
- prohibition of torture (Art. 3 ECHR) - 142 violations (23%);
- the right to liberty and security (Art. 5 ECHR) - 92 violations (15%);
- the right to an effective remedy (Art. 13 ECHR) - 60 violations (9,7%);
- the right to respect for private and family life (Art. 8 ECHR) - 30 violations (4,9%);
- the right to freedom of expression (Art. 10 ECHR) - 19 violations (3,1%).
The most frequent violations are:
- non-execution of judgments - 68 violations (11%);
- irregular quashing of final judgments - 52 violations (8,4%);
- detention in poor conditions - 46 violations (7,5%);
- inadequate investigation of ill-treatment and deaths - 45 violations (7,3%);
- ill-treatment - 31 violations (5%);
- deprivation of liberty contrary to national law - 28 violations (4,5%);
- unjustified arrest - 27 violations (4,4%).
The synthesis was elaborated based on the study of the ECtHR case-law in Moldovan cases available on the ECtHR website. The violations were systematized in a table, according to articles and types of violations found by the ECtHR. In the table, for each category, are listed all judgments in which a violation of the same type was found.
Since 2010, LRCM analyzed ECtHR activity in Moldovan cases for each year: 2010, 2011, 2012, 2013, 2014, 2015, 2016, 2017, 2018 and 2019.
The document is available in Romanian here:
Lawyers and journalists establish partnerships to address media rights violations in Moldova
A group of lawyers from the Republic of Moldova strengthens their knowledge in the field of media law, in order to provide quality and timely legal services to journalists. The activity takes place within a training program organized by the Legal Resources Centre from Moldova (LRCM), in collaboration with the Center for Independent Journalism. The training program is designed as a response to the urgent need to defend the rights and interests of journalists in the Republic of Moldova who face flagrant violations of their rights.
The trainers of the program are Dragoș CUCEREANU, lawyer at the Registry of the European Court of Human Rights (ECtHR) and Vladislav GRIBINCEA, Executive Director of the LRCM. They will talk to participants about freedom of expression and interference with this right, freedom of expression versus other rights, as well as the ECtHR case law on freedom of expression in Moldovan cases.
The training is also attended by journalists who offer examples from their professional experience, helping to raise awareness of the problems that mass media encounters in the Republic of Moldova.
The training is organized within the project “Institutional support for Organizational development” implemented by the LRCM and financed by Sweden.
Concurs pentru achiziția de servicii de închiriere săli de conferințe / servicii de cazare și servicii de catering în mun. Chișinău și proximitatea lui
Prezentare generală:
Centrul de Resurse Juridice din Moldova (CRJM) este o organizație non-guvernamentală cu sediul în Chișinău, creată în noiembrie 2010 de un grup de juriști, care contribuie la consolidarea democrației și a statului de drept în Republica Moldova, cu accent pe justiție și drepturile omului. CRJM realizează activități de cercetare și advocacy și este o organizație independentă și neafiliată politic.
Scopul concursului:
În vederea implementării obiectivelor sale, CRJM organizează diverse evenimente (aproximativ 20 de evenimente pe an), inclusiv seminare, conferințe, ateliere sau ședințe de lucru. Astfel, CRJM și-a propus încheierea unui contract pe termen de doi ani (septembrie 2020 – septembrie 2022) cu prestatori de servicii de închiriere săli de conferințe, servicii de cazare și catering, perioadă în care, la necesitate, se va apela la serviciile acestora la prețurile indicate în oferta expediată.
Toate serviciile vor fi prestate în conformitate cu normele impuse pentru respectarea restricțiilor în contextul pandemiei de COVID-19.
Criteriile de selecție:
a) Cerințe pentru sala prevăzută pentru desfășurarea evenimentelor:
1. Locație potrivită pentru grupuri mici și medii de persoane, formatul de mese rotunde, lansări de studii, seminare, ateliere de lucru:
- pentru acomodarea grupurilor de aproximativ 20-35 de persoane (capacitatea sălii 50+ persoane)
- cu amplasare centrală, proximitate față de centrul orașului și/sau oficiul CRJM
- cu servicii de alimentație incluse sau cu posibilitatea contractării serviciilor de catering
- cu sau fără facilități de cazare
2. Locație potrivită pentru grupuri mari de persoane, formatul de conferințe și forumuri:
- pentru acomodarea grupurilor de aproximativ 50 de persoane (capacitatea sălii 100+ persoane)
- sală bine iluminată de tip open space
- posibilitatea instalării ecranelor suplimentare, la cerere și în cantitatea solicitată de către CRJM
- existența mai multor săli pentru desfășurarea concomitentă a panelelor va constitui un avantaj
- design interior modern/high-tech va constitui un avantaj
3. Locație potrivită pentru programe indoor (în încăpere) și outdoor (în aer liber), cu o durată mai mare de 1 zi, pentru formatul de școala de iarnă/vară, staff-retreat:
- amplasare în extravilanul orașului, maximum 50 de km de la Chișinău
- sală de conferință pentru acomodarea aproximativ 15-25 de persoane (capacitatea sălii 30+ persoane)
- existența spațiilor outdoor potrivite pentru activități de team-building
- existența spațiilor verzi, atât în curte, cât și în împrejurimi pentru trasee outdoor cu echipa
- servicii de alimentație incluse, mâncare gătită pe loc cu ingrediente locale
- facilități de cazare incluse pentru 15-25 de persoane
Toate locațiile menționate mai sus vor respecta următoarele condiții:
- sală propusă cu condiții adecvate și un spațiu corespunzător numărului indicat de participanți;
- echipament necesar: echipament pentru traducere sincronă, proiector, ecran (mare sau, după caz, și mare și mici), boxe, microfoane;
- servicii de alimentație, la cerere: prânz, pauze de cafea, fourchette;
- conexiune la Internet (vă rugăm să indicați numărul de utilizatori activi ai conexiunii la internet în cadrul complexului hotelier); viteza de acces (download/upload), existența sau lipsa accesului Wi-Fi, tehnologie de conexiune la internet: fibră optică, ADSL, SHDSL etc.);
- locuri de parcare (locuri de parcare gratuite pentru organizatori va constitui un avantaj).
b) Cerinţe faţă de condiţiile de cazare:
- cazare (camere single și duble cu paturi separate) pentru numărul indicat de participanți;
- condiții adecvate în camere: aer condiționat cu posibilitatea de a regla temperatura în cameră în funcție de timpul de afară (cald sau rece), grup sanitar în cameră (apă caldă şi rece), TV, frigider etc.;
- oferirea serviciilor de taxi și întâlnirea oaspeților de la/ la aeroport.
c) Cerințe pentru serviciile de catering
- Meniu divers (pauze de cafea, fourchette, prânz etc.)
- Servicii logistice complete
- Transportarea bucatelor în condiții corespunzătoare (ambalaj, temperatură etc.)
d) Oferta financiară (preț competitiv cu respectarea raportului preț-calitate);
e) Accesibilitatea locației pentru persoane cu dizabilități (rampă, grup sanitar adaptat) va constitui un avantaj, în procesul de selectare a companiilor pentru evenimente care necesită aceste facilități;
f) Posibilitatea oferirii produselor, bunurilor și serviciilor cu impact negativ redus asupra mediului;
g) Experiența ofertantului (minim 3 ani), cu indicarea portofoliului de clienți;
h) Reputația și imaginea companiei (criteriu valabil în cazul prezentării referințelor).
IMPORTANT: Conform politicii de mediu implementată de către CRJM, furnizorii sunt informați despre necesitatea organizării evenimentelor în conformitate cu principiile verzi:
|
Oferta trebuie să fie datată și semnată de compania ofertantă, și expediată prin e-mail la application@old2.old.crjm.org sau direct la sediul CRJM (Chișinău, str. A. Șciusev 33) până pe 11 august 2020.
Oferta de participare la concurs va conține informație concisă cu indicarea următoarelor:
- Date despre companie (denumirea, adresa, telefonul de contact, adresa electronică, persoana responsabilă);
- Autorizațiile de funcționare (copiile certificatului de înregistrare, autorizației sanitare de funcționare);
- Oferta financiară completată după modelul atașat la prezenta solicitare. Prețurile vor fi indicate în dolari SUA și vor include toate impozitele şi taxele aferente. Compararea ofertelor financiare se va face în dolari SUA. Ofertele prezentate în altă valută vor fi convertite la cursul oficial al BNM din data limită pentru prezentarea ofertelor. De asemenea, în oferta financiară se va specifica dacă compania efectuează livrări cu scutire de TVA cu drept de deducere, în cazul prezentării pachetului de documente justificative.
Prețurile indicate în ofertă vor fi fixe şi nu vor putea fi schimbate pe durata contractului, fără motive întemeiate și fără consimțământul Asociației;
- Experiența companiei ofertante în ultimii 3 ani și portofoliul de clienți (referințele vor fi înalt apreciate);
- În cazul existenței unui conflict de interese, real sau potențial cu conducerea Asociației (președintele și consiliul de administrare), ofertantul se obligă să-l declare în baza unei declarații completate în formă liberă, anexate la ofertă.
Companiile ofertante pot să depună oferte pentru toate serviciile solicitate sau doar pentru anumite servicii, sau doar pentru anumite săli potrivite pentru un anumit format al evenimentului.
Toate companiile participante în concurs, vor fi anunțate despre decizia cu privire la companiile selectate după finalizarea procesului de selectare a ofertelor.
Pentru informații suplimentare, Vă rugăm să ne contactați la numărul de telefon 022 843601 ext.110 sau la adresa de e-mail: application@old2.old.crjm.org.
CRJM este o organizație care promovează incluziunea și diversitatea. Noi valorificăm diferențele, promovăm egalitatea și abordăm frontal comportamente discriminatorii, astfel consolidând capacitatea organizațională. Toate companiile calificate sunt încurajate să aplice. Noi nu discriminăm în funcție de dizabilitate, rasă, culoare, etnie, gen, religie, orientare sexuală, vârstă, stare civilă, statut parental sau orice alt criteriu protejat prin lege.
National legislation allows the abuse of foreigner’s removal
From 29 September to 1 October 2020, the Committee of Ministers of the Council of Europe will verify the measures taken by the Republic of Moldova to execute the case of Ozdil and others case. In this case, the European Court of Human Rights (ECtHR) found that the detention and "removal" of Turkish citizens from the territory of Moldova in Turkey was contrary to art. 5 and art. 8 of the European Convention on Human Rights (ECHR). Moldova violated all legal guarantees provided by international and national law when it "removed" the applicants.
On July 24, 2020, the Legal Resources Centre from Moldova (LRCM) and the Promo-LEX Association submitted to the Committee of Ministers a communication on existing guarantees and the impact of measures taken by the authorities to prevent such serious human rights violations. The LRCM and Promo-LEX found that the legislation in force does not provide effective guarantees and remedies against the abusive removal of foreigners declared undesirable. National security considerations cannot prevail over the legality and supremacy of the law. The authorities responsible for state security do not motivate the decision declaring a person undesirable, including in the trial, and do not inform the persons concerned. The examination of the appeal after the removal from the country lacks a possible decision in favor of the foreigner of any useful effect, because it does not have a suspensive effect.
Likewise, in the Republic of Moldova, when expulsion is made for reasons of national security or public order, the person may be removed to a state where his or her life will be endangered or subjected to torture, inhuman or degrading treatment. This exception is contrary to ECHR standards and ECtHR case law.
The NGOs call the Committee of Ministers to recommend the Moldovan authorities to take all measures to ensure that:
a. Moldovan judges and other public employees respect in practice Articles 5 and 8 of the Convention when deciding on the desirability of the foreigners in Moldova. The judges, prosecutors and other civil servants shall be trained how to respect the right of foreigners when dealing with the decisions concerning their removal from Moldova;
b. Law 200/2010 is amended to provide effective remedies and guarantees against abusive removal from Moldova of undesirable foreigners (introduction of the obligation to substantiate any decision declaring a person undesirable in Moldova and communication of these reasons to the foreigner concerned (amendment of art. 55 para. 3 and 56 para. 2); introduction of the suspensive effect of the appeal against such decisions (amendment of art. 57 para. 2); introduction of the absolute ban on transfer of a foreigner to regions where he/she risks torture, inhuman or degrading treatment or denial of justice (amendment of art. 60 para.4 and 63 para.4); introduction of the right of the persons declared undesirable in Moldova to choose the country of removal);
c. adequate sanctions to prevent similar incidents are promptly applied to all persons involved in the transfer of the 7 teachers to Turkey.
The Communication in English is available here.
The communication was developed within the framework of the project “Promoting rule of law in Moldova through civil society oversight” implemented by the Legal Resources Centre from Moldova with the financial support of the U.S. Agency for International Development (USAID).
* * *
In order to streamline the execution of the ECtHR judgments and prevent similar violations in the future, the non-profit organizations may send communications to the Committee of Ministers regarding measures taken by the state. Details on how to submit written communications are described in the handbook "Implementation of judgements of the European Court of Human Rights" developed by the European Implementation Network.