În anul 2013, CEDO a înregistrat 1,356 de cereri îndreptate împotriva Moldovei, ceea ce reprezintă cel mai mare număr de cereri moldoveneşti primit vreodată de CtEDO într-un an. Aceasta este cu 45,1% mai mult decât în anul 2012. Raportat la populaţia ţării, în 2013, Moldova se afla pe locul 4 din cele 47 de ţări semnatare ale Convenției Europene pentru Drepturile Omului (CEDO). Creşterea atât de mare a numărului de cereri depuse poate fi explicată, în principal, prin neîncrederea în sistemul judecătoresc din Republica Moldova.
Din 1998 până în 2013, CEDO a înregistrat 9,700 de cereri îndreptate împotriva Moldovei. La 1 ianuarie 2014, 1,442 dintre acestea încă aşteptau să fie examinate. Spre deosebire de anii precedenţi, în ceea ce priveşte numărul cererilor pendinte, Moldova nu se mai află printre primele 10 ţări (în anul 2012, Moldova se afla pe locul 9, cu 3,256 de cereri pendinte).
Din totalul de 93,397 de cereri examinate de CEDO în anul 2013, 3,162 sunt cereri moldoveneşti. Dintre acestea, 3,143 (99,4%) au fost declarate inadmisibile sau scoase de pe rol, iar în 19 (0,6%) au fost pronunţate hotărâri. Procentajul cererilor moldoveneşti întemeiate examinate în anul 2013 (0,6%) este cu mult mai mic decât media la CEDO (3,9%), însă aceste cifre nu ar trebui interpretate în sensul că cererile îndreptate împotriva Moldovei sunt inadmisibile cu mult mai des decât media la CEDO. Numărul mare al cererilor inadmisibile în anul 2013 poate fi explicat, în principal, prin faptul că, din vara anului 2012, la grefa CEDO activează 3 jurişti moldoveni noi, sarcina principală a cărora este de a procesa cererile vădit inadmisibile. Din cele 1,442 cereri pendinte la 1 ianuarie 2014, doar 26% erau repartizate pentru examinare judecătorului unic, adică au fost considerate prima facie vădit inadmisibile. Celelalte 74% din cereri au fost considerate prima facie cu şanse sporite de succes. Aceste date sugerează că în anii următori va avea loc o scădere a ratei cererilor moldoveneşti declarate vădit inadmisibile.
Până la 31 decembrie 2013, CEDO a pronunţat 273 de hotărâri în cauzele moldoveneşti, dintre care 19 – în anul 2013. După numărul de hotărâri, Moldova devansează Germania, Spania, Olanda, sau Portugalia, ţări care au aderat la CEDO cu mult timp înaintea Moldovei şi au o populaţie cu mult mai mare decât cea a Moldovei. Dintre cele 250 de hotărâri în care a fost examinat irevocabil fondul, doar în 4 hotărâri (1,6%) CEDO a constatat că Republica Moldova nu a violat CEDO. Printre cele mai frecvente violări constatate în cele 250 de hotărâri sunt: neexecutarea hotărârilor judecătoreşti naţionale – în 59 de hotărâri (care se referă, în principal, la situaţii ce au avut loc până în anul 2007); anchetarea inadecvată a maltratărilor – în 33 de hotărâri; detenţia în condiţii proaste – în 26 de hotărâri; casarea neregulamentară a hotărârilor judecătoreşti irevocabile – în 25 de hotărâri; maltratarea sau recurgerea la forţa excesivă de către exponenţii statului – în 21 de hotărâri.
În cele 19 hotărâri pronunţate în 2013, CEDO a constatat 32 de violări ale CEDO. 15 dintre aceste violări (47%) se referă la un singur articol – art. 3 CEDO (interzicerea torturii). Urmează a fi, de asemenea, remarcat faptul că în anul 2013 CEDO a condamnat de 3 ori Moldova pentru violenţă domestică.
În temeiul celor 273 de hotărâri CEDO pronunţate până în 2013, Republica Moldova a fost obligată să plătească peste EUR 13,900,000, dintre care EUR 325,600 – în baza celor 19 hotărâri pronunţate în 2013. Alte circa EUR 3,100,000 au fost plătite în temeiul reglementărilor amiabile sau declaraţiilor unilaterale formulate de Guvern.
Mai multe informaţii despre cauzele moldoveneşti la CEDO le puteţi găsi în sinteza activităţii CEDO pentru anul 2013, elaborat de Centrul de Resurse Juridice din Moldova. Acest document a fost elaborat cu scopul de a spori nivelul de informare al societăţii in general și al juriştilor în special despre activitatea CEDO. Documente similare au fost elaborate și pentru anii 2010, 2011 şi 2012.
***
Analiza activităţii CEDO în anul 2013 a fost întocmită cu suportul financiar al Human Rights Initiative, în cadrul proiectului Promovarea executării efective a hotărârilor Curţii Europene a Drepturilor Omului de către Republica Moldova, implementat de Centrul de Resurse Juridice din Moldova. Opiniile exprimate în el nu reprezintă în mod necesar opiniile Human Rights Initiative, iar acesta nu poartă răspundere pentru informaţiile prezentate în el.
Evenimentul este realizat de Centrul de Resurse Juridice din Moldova cu suportul Fundaţiei Est-Europene, din resursele acordate de Guvernul Suediei prin intermediul Agenţiei Suedeze pentru Dezvoltare şi Cooperare Internaţională (Sida) și Ministerul Afacerilor Externe al Danemarcei/DANIDA.
Persoană de contact: Pavel Grecu, consilier juridic, tel: 022-843-601, ext. 106, email: pavel.grecu@old2.old.crjm.org