Asociația Obștească „Centrul de Resurse Juridice” anunță licitație pentru procurarea echipamentului descris mai jos sau analog cu cel descris, cu următoarele caracteristici tehnice minime:
Imprimantă/ Copiator
1. Model
Canon image RUNNER ADVANCE C5235i sau C5240i
sau Xerox WorkCentre 7530 sau 7535
2. Aparatul trebuie să corespundă următoarelor funcționalități:
a. Printer de rețea (obligatoriu – aparatul va fi utilizat pe post de printer principal)
b. Scanner duplex color (obligatoriu)
c. Expediere fax, email (obligatoriu)
d. Dispozitiv de finisare extern (obligatoriu, sau unul intern cu parametri similari celui extern)
e. Kit pentru imprimare directă (obligatoriu)
f. Magazie de hârtie laterala (opțional)
Ofertele comerciale urmează să conțină următoarele informații:
- denumirea, adresa poștală și e-mail, telefonul și rechizitele bancare ale ofertantului,
- semnătura persoanei responsabile și amprenta ștampilei,
- descrierea bunului propus (inclusiv analog), luând în considerație parametrii menționați,
- prețul în MDL, inclusiv TVA,
- termenul de garanție și de livrare,
- data ofertei.
Pot fi prezentate una sau mai multe variante de oferte.
Ofertele vor fie evaluate în baza următoarelor criterii principale:
- prețul produsului,
- parametrii tehnici,
- perioada de garanție,
- costul întreținerii,
- opiniile experților cu privire la produs.
A.O. „Centul de Resurse Juridice” își asumă dreptul să nu selecteze nicio ofertă în cazul în care acestea depășesc bugetul alocat pentru această procurare, sau dacă ofertele primite nu sunt conforme anunțului.
Plata va fi efectuată timp de 5 zile bancare de la livrarea produsului și semnarea actului de predare-primire. În caz de necesitate, A.O. „Centul de Resurse Juridice” va transmite o scrisoare de garanție. Plata integrală a echipamentului în avans nu poate fi făcută.
Ofertele urmează a fi prezentate până la data de 11 mai 2015, ora 14.00 (termen precedent 30 aprilie 2015, ora 14.00) la adresa electronică contact@old2.old.crjm.org sau în plic sigilat la adresa Asociației. Ofertele care nu conțin toată informația solicitată mai sus nu vor fi analizate.
Prețul indicat în ofertă nu poate fi ajustat după termenul limită pentru prezentarea ofertelor. Prețul va include serviciile de instalare a copiatorului și instruire a personalului CRJM.
Compararea ofertelor financiare se va face în lei moldovenești. Ofertele prezentate în altă valută vor fi convertite la cursul de schimb al B.C. „Victoriabank” S.A. la ziua comparării ofertelor.
Plicurile sigilate vor fi deschise și toate ofertele vor fi comparate la 11 mai 2015, ora 15.00. Ofertanții pot asista la procesul de deschidere și comparare a ofertelor. Decizia cu privire la achiziție va fi luată până pe 12 mai 2015.
Termenul exact de livrare a bunului va fi convenit cu ofertantul selectat.
Pentru informații suplimentare puteți contacta pe Mihaela Cibotaru, Ofițer pentru relații cu publicul, Tel: + 373 22 843 601, ext. 108 sau email: mihaela.cibotaru@old2.old.crjm.org.