La 23 iulie 2019, Guvernul Republicii Moldova, în parteneriat cu Centrul de Resurse Juridice din Moldova au organizat Forumul „Reformarea justiției și combaterea corupției” la Palatul Republicii din Chișinău. În cadrul Forumului s-a discutat despre prioritățile cu privire la reformarea justiției și combaterea corupției, atât din perspectiva Guvernului, reprezentanților sectorului justiției, cât și a societății civile, în vederea identificării direcțiilor fezabile și efective în aceste domenii.
Din partea Guvernului, cu cuvânt de salut au venit Prim-ministra Republicii Moldova, dna Maia SANDU și ministra Justiției, dna Olesea STAMATE, reiterând importanța și urgența inițierii unor acțiuni de reformă în sectorul justiției. Cu un mesaj de susținere a inițiativelor și eforturilor Republicii Moldova în eradicarea corupției și îmbunătățirea sistemului judiciar au venit reprezentanții partenerilor de dezvoltare: Dereck HOGAN, Ambasadorul SUA, Peter MICHALKO, Șeful delegației Uniunii Europene și Adam AMBERG, Consilier / Șef al Secției Cooperare pentru Dezvoltare din partea Ambasadei Suediei în Republica Moldova.
Prima sesiune „Priorități cu privire la procuratură, prevenirea și combaterea corupției” a fost dedicată dezbaterii următoarelor subiecte: asigurarea independenței și responsabilității reale a procurorilor, investigarea eficientă a marii corupții, eradicarea corupției din justiție, verificarea eficientă a averilor angajaților din sectorul public, alte măsuri de prevenire și combatere a corupției.
A doua sesiune „Priorități cu privire la sistemul judecătoresc” a abordat următoarele teme: asigurarea independenței și responsabilității reale a judecătorilor, autoadministrarea sistemului judecătoresc v. corporativism, instruirea, selecția și promovarea judecătorilor, reforma Curții Supreme de Justiție, transparența sistemului judecătoresc.
La eveniment au fost invitați experți străini din regiune, dna Laura ȘTEFAN, expertă justiție și anticorupție din România, Eka ZGULADZE, expertă anticorupție din Georgia și Andreea CHIȘ, judecătoare din România, care au împărtășit din experiențele relevante contextului Republicii Moldova.
Evenimentul a fost organizat în cadrul proiectului „Suport instituțional pentru dezvoltarea organizației”, implementat de Centrul de Resurse Juridice din Moldova și finanțat de Suedia.
Discursul Prim-ministrei Maia Sandu în cadrul Forumului „Reformarea justiției și combaterea corupției” este disponibil
Transmisiunea video a evenimentului poate fi privită urmând link-ul: