Din 2019, Agenția Servicii Publice (ASP) a preluat sarcina de gestionare a Listei beneficiarilor mecanismului 2%, atribuție exercitată anterior de către Ministerul Justiției. Astfel ASP este autoritatea care va recepționa, de acum încolo, cererile de înregistrare la mecanismul 2%, va verifica dacă solicitanții corespund condițiilor de eligibilitate prevăzute în Regulamentul cu privire la mecanismul de desemnare procentuală, va actualiza anual Lista beneficiarilor 2% și o va publica pe pagina sa oficială: www.asp.gov.md.
Transferul de competențe a fost realizat întrucât ASP este autoritatea publică care recent a preluat și atribuția de înregistrare a organizațiilor necomerciale. În acest fel, etapa de verificare a eligibilității aplicanților la mecanism va fi facilitată de faptul că ASP deține dosarele organizațiilor necomerciale.
Schimbarea competențelor ASP nu va afecta nicidecum eligibilitatea organizațiilor care s-au înregistrat la mecanismul 2% în luna septembrie 2018.
Comunicatul oficial al Ministerului Justiției poate fi accesat aici.