APEL PUBLIC
adresat Centrului pentru Drepturilor Omului din Moldova, în special avocaților parlamentari Anatolie Munteanu și Tamara Plămădeală
Avocatului Parlamentar Anatolie Munteanu,
Avocatului Parlamentar Tamara Plămădeală,
Copie:
Parlamentului Republicii Moldova,
Centrului Naţional pentru Protecţia Datelor cu Caracter Personal
Chişinău, 30 iulie 2013
Prin prezentul apel, semnatarii își exprimă indignarea cu privire la scrisoarea expediată de către Centrul pentru Drepturile Omului din Moldova (CpDOM) autorităților publice locale, prin care li s-a solicitat prezentarea de date cu privire la „comportamentul deviant” al copiilor și tinerilor.
Solicităm, de urgență, avocaților parlamentari Anatolie Munteanu și Tamara Plămădeală să prezinte explicații publice cu privire la scrisoarea expediată și măsurile întreprinse pentru a contracara impactul negativ produs de documentul vizat, dacă nu și demisia acestora.
Precizăm că în luna iunie 2013, CpDOM a expediat o scrisoare semnată de către directorul CpDOM, avocatul parlamentar dl Anatolie Munteanu, tuturor autorităților publice locale din țară prin care se comunica intenția de a efectua o analiză pe țară la subiectul „analiza comportamentului deviant în rândul copiilor și a tinerilor”. Prin această scrisoare, CpDOM a solicitat autorităților publice locale să prezinte informații pentru anii 2011- 2013 (ultimul an informație ce ține de primul trimestru) cu privire la „comportamentul deviant” al copiilor și tinerilor. În aceeași scrisoare CpDOM definește termenul de „comportament deviant” ca „un caz particular al comportamentului care constă în punerea în pericol a valorilor fundamentale ale societății prin îndepărtarea semnificativă a făptuitorului de la normele sociale, morale și legale ale societății, reflectând o stare conflictuală a individului cu mediul social, prin săvârșirea unor acțiuni antisociale cu caracter nociv pentru societate”. În calitate de comportament deviant CpDOM a inclus următoarele: violența în familie, violența în școală, homosexualitatea, consumul de droguri, alcoolismul, vagabondaj, violul, furtul, omorul, prostituția ș.a.Textul integral al scrisorii poate fi accesat aici.
Considerăm că prin scrisoarea expediată, CpDOM a încălcat grav principiul egalității și interesul suprem al copilului, în special prin:
– utilizarea termenului de „comportament deviant” într-o formulă vagă, în special calificarea violenței în familie, viol ca fiind „comportament deviant”, fără a face diferență între victimă și făptuitor;
– calificarea homosexualității ca fiind „comportament deviant” contrar tuturor normelor internaționale cu privire la protecția drepturilor omului!
– colectarea unui șir de date cu caracter personal fără un scop clar definit.
Conform art. 7 a legii cu privire la protecția datelor cu caracter personal, datele referitoare la originea rasială sau etnică, la convingerile politice, religioase, datele cu caracter personal privind starea de sănătate sau viaţa intimă, precum şi cele privind condamnările penale constituie categorii speciale de date cu caracter personal. Prelucrarea categoriilor speciale de date cu caracter personal poate fi efectuată numai dacă subiectul datelor cu caracter personal şi-a dat consimţământul în formă scrisă.
Semnatarii își exprimă indignarea față de terminologia utilizată de CpDOM.
Ne exprimăm îngrijorarea față de consecințele periculoase care ar putea fi provocate de utilizarea inadecvată a termenului de „comportament deviant” de către CpDOM. Acest fapt nu doar influențează negativ opinia publică vizavi de calificarea acțiunilor incluse în scrisoare, dar subminează, totodată, respectarea și protecția drepturilor copiilor și tinerilor în Republica Moldova.
În acest context, semnatarii acestui apel solicită:
Centrului pentru Drepturile Omului:
- Încetarea imediată a procesului de colectare de date în baza scrisorii expediate, cu informarea autorităților publice locale referitor la folosirea inadecvată, în context, a termenului de comportament deviant, în special includerea inoportună a homosexualității în categoria de comportament deviant;
- Oferirea explicațiilor publice vis-a-vis de scopul propus de studiu (inclusiv necesitatea și utilitatea acestuia) și neintervenția avocatului parlamentar pentru drepturile copilului pe marginea omisiunilor comise de CpDOM în baza scrisorii respective;
Parlamentului Republicii Moldova:
- Contabilizarea și luarea de atitudine vis-a-vis de acțiunile și expunerile publice ale avocaților parlamentari care sunt contrare cu mandatul și statutul acestora;
Centrului Naţional pentru Protecţia Datelor cu Caracter Personal:
- Verificarea respectării legislației cu privire la datele cu caracter personal referitor la scrisoarea CpDOM adresată autorităților locale și utilizarea ulterioară a datelor deja colectate în baza scrisorii.
Organizaţiile semnatare:
- Centrul de Resurse Juridice din Moldova (CRJM),
- Centrul de Informare în Domeniul Drepturilor Omului (CIDO),
- Institutul de Politici Publice (IPP),
- Centrul de Informare si Documentare privind Drepturile Copilului (CIDDC),
- Asociația „MOTIVAȚIE”,
- Centrul pentru Politici și Analize în Sănătate (Centrul PAS),
- Coaliția Nediscriminare,
- Centrul de Promovare a Libertăţii de Exprimare şi a Accesului la Informaţie „Acces-info”,
- Grupul de lucru „Justiție și Drepturile Omului” al Consiliului Național pentru Participare,
- Centrul de Resurse pentru Drepturile Omului (CReDO),
- Consiliul Național al Tineretului din Moldova (CNTM),
- Asociația Keystone Moldova,
- Centrul de Investigații Jurnalistice,
- Parteneriate pentru fiecare copil,
- Alianța ONG-urilor active în Domeniul Protecției Sociale a Copilului și Familiei,
- Grupul de lucru „Politici sociale, educație și sănătate” al Consiliului Național pentru Participare.
Persoană de contact:
Ion GUZUN, Consilier juridic, Centrul de Resurse Juridice din Moldova, tel: (+373) 22 843 601, email: ion.guzun@old2.old.crjm.org