Organizațiile societății civile solicită, într-un apel public, Prim-ministrului Republicii Moldova, Pavel Filip, să urgenteze prezentarea rezultatelor Recensământului populaţiei şi al locuinţelor din Republica Moldova din 2014, întrucât recensământul a avut loc încă în mai 2014, însă, până în prezent, rezultatele acestuia aşa şi nu au fost făcute publice.
Societatea civilă consideră că perioada de timp de peste un an şi 10 luni este excesiv de mare şi nu justifică inacţiunile Biroului Naţional de Statistică privind publicarea rezultatelor recensământului.
Semnatarii apelului conștientizează faptul că organizarea recensămintelor este importantă pentru elaborarea cercetărilor, activităţilor de marketing şi planificare, iar rezultatele recensămintelor sunt extrem de importante pentru asigurarea şi controlul legalităţii unor astfel de exerciţii democratice precum plebiscitele şi alegerile, evaluarea riscurilor privind securitatea naţională etc.
În acest context, societatea civilă cere Guvernului Republicii Moldova să accelereze prezentarea publicului larg a rezultatelor Recensământul populaţiei şi al locuinţelor din Republica Moldova din 2014.
Textul integral al apelului poate fi descărcat aici.
Organizațiile semnatare:
- Asociația pentru Democrație Participativă (ADEPT)
- Asociaţia Femeilor pentru Protecţia Mediului şi Dezvoltare Durabilă
- Asociaţia Femeilor Profesioniste şi de Afaceri
- Asociatia Micului Business
- Asociaţia Politici Externe
- Asociaţia Presei Independente
- Centrul Naţional de Mediu
- Centrul de Resurse Juridice din Moldova
- Centru de Resurse DIALOG-Pro
- Confederaţia Naţională a Patronatului din Republica Moldova
- Fundaţia Est Europeană
- IDIS Viitorul
- Institutul Politici Publice
- Mişcarea Ecologicăa din Moldova
- Platforma Naţională de Mediu şi Sănătate
- Promo-Lex
- REC Moldova
- TERRA 1530
- Transparency International – Moldova
Notă: La ședința Guvernului din 18 martie 2016, premierul Pavel FILIP a dispus urgentarea prelucrării datelor Recensământului populaţiei şi al locuinţelor.
Declarația este disponibilă pe pagina oficială a Guvernului: http://gov.md/ro/content/pavel-filip-dispus-urgentarea-prelucrarii-datelor-recensamantului-populatiei-si-al