La 27 septembrie 2018, Centrul de Resurse Juridice din Moldova (CRJM) a organizat un eveniment public pentru a discuta analiza Strategiei de recuperare a mijloacelor sustrase din sistemul bancar al Republicii Moldova în perioada 2007-2014, prezentată de autorități în luna iunie a acestui an. La eveniment au fost invitați reprezentanții Parlamentului, Guvernului, Centrului Național Anticorupție, Băncii Naționale a Moldovei, a sistemului judecătoresc, ai partenerilor de dezvoltare și ai societății civile. Din autoritățile publice, doar Guvernul și Autoritatea Națională de Integritate au onorat invitația.
Vladislav Gribincea, președintele CRJM, a susținut în cadrul evenimentul că, în urma analizei Strategiei de recuperare, nu este clar cine a aprobat documentul și care este gradul de angajare pentru implementarea lui cu succes. Totodată, nici după aproape 4 ani de la încheierea fraudei, nu este cunoscută cu exactitate suma sustrasă din sistemul bancar. Strategia nu menționează nici faptul că, după trei ani de investigații, niciun leu din banii sustrași nu a fost încă restituit.
Analiza constată că cel puțin 20% din sumele sustrase din sistemul bancar nu sunt investigate în genere. Deși a fost constatată sustragerea a cel puțin 13.3 miliarde de lei, procurorii urmăresc recuperarea a doar 10.7 miliarde, deoarece 2.6 miliarde ar fi fost deja recuperate prin vânzarea bunurilor băncilor lichidate. Procurorii raportează că au fost identificate 5.2 miliarde de lei, fiind sustrase de dl Ion SHOR, deși judecătorii din prima instanță au constatat că nu există probe cu privire la sustragerea de către dl Shor a 2.5 miliarde de lei, adică circa jumătate din suma cu care operează procurorii. La fel, autoritățile raportează încasarea unei sume de 2.7 miliarde de lei de la Ilan SHOR, deși o hotărâre judecătorească de încasare a acestei sume nu există. În același timp, după aproape 4 ani de la încheierea fraudei bancare, investigațiile procurorilor privitor la circa 38% din toată suma sustrasă (5.1 miliarde de lei), încă sunt în desfășurare.
Autorii analizei consideră că Strategia este mai mult un document de advocacy, inclusiv pentru că a fost elaborată și făcută publică în ajunul vizitei conducerii Republicii Moldova la Bruxelles. Totodată, Strategia se referă, în cea mai mare parte, la activități care rezultă deja din legislație, ceea ce pune la îndoială valoarea practică a Strategiei pentru investigarea fraudei bancare.
Textul complet al Analizei Strategiei de recuperare a mijloacelor sustrase din sistemul bancar al Republicii Moldova este disponibil în limba română și în limba engleză.
Înregistrarea video a evenimentului de prezentare a Analizei strategiei de recuperare a mijloacelor sustrase din sistemul bancar al Republicii Moldova în perioada 2007-2014 este disponibilă aici.