Centrul de Resurse Juridice din Moldova Vă invită la evenimentul de lansare a unui sondaj sociologic la nivel național în rândul avocaților cu privire la reforma sectorului justiției și lupta împotriva corupției, realizat în perioada octombrie – noiembrie 2018. În cadrul evenimentului va fi prezentată o notă analitică privind evoluția percepției publicului larg și specialiștilor asupra justiției în Republica Moldova din anul 2008 până în anul 2018. Sondajul și nota analitică au fost elaborate de către Centrul de Investigații Sociologice și Marketing „CBS-AXA", la comanda Centrului de Resurse Juridice din Moldova. Evenimentul va avea loc vineri, 18 ianuarie 2019, între orele 08:45 -11:15, în incinta la Summit Events & Conference Center Sala roșie (Chișinău, str. Tighina, 49/3).
Evenimentul este organizat în cadrul proiectului „Consolidarea societății civile din Moldova pentru a cere justiție”, implementat de Centrul de Resurse Juridice din Moldova (CRJM), cu suportul financiar al Departamentului de Stat al SUA prin intermediul Biroului Internațional pentru Justiție Penală și Aplicarea Legii al Ambasadei SUA (INL) în Republica Moldova.