Adresat: Parlamentului Republicii Moldova
11 octombrie 2013
La 3 septembrie 2013 câteva organizații non-guvernamentale au făcut un apel public către Parlamentul Republicii Moldova, atenționând asupra expirării la 27 noiembrie 2013 a mandatului profesorilor de drept titulari din cadrul Consiliului Superior al Magistraturii (CSM) și au solicitat Parlamentului să organizeze un concurs public pentru a alege trei membri ai CSM.
Legea cu privire la CSM prevede doar că Parlamentul Republicii Moldova urmează să aleagă trei membri ai CSM din rândul profesorilor de drept titulari, fără a specifica însă procedura nemijlocită de selectare. Parlamentul poate alege diferite modalități de selectare a membrilor CSM. Până în prezent, Parlamentul nu a desfășurat niciodată o procedură transparentă de numire a membrilor CSM din rândul profesorilor de drept titulari. Lipsa unei proceduri transparente și clare de selectare și numire a membrilor CSM ridică semne de întrebare cu privire la independența și profesionalismul membrilor selectați. Practica Parlamentului cu privire la numirea membrilor altor instituții subordonate Parlamentului sau persoanelor cu funcții de răspundere numite de Parlament variază.
Până la 10 octombrie 2013, semnatarii apelului din 3 septembrie 2013 nu au fost informați despre decizia sau cel puțin intenția Parlamentului cu privire la modalitatea de selectare și numire a profesorilor de drept titulari, membri ai CSM. Din acest considerent, solicitam în mod repetat Parlamentului să organizeze un concurs public pentru selectarea membrilor CSM din rândul profesorilor de drept titulari.
Parlamentul poate decide selectarea candidaților de către Comisia Juridică, Numiri și Imunități sau de o Comisie specială. Organul care va organiza concursul nu este esențial. Subsemnații solicită insistent doar organizarea concursului public, cu respectarea următoarelor principii: claritate în proceduri și termene, timp rezonabil pentru candidați de a depune dosarele, cerințe rezonabile faţă de potenţialii candidaţi, transparență, implicarea societății civile în procesul de selectare prin consultare și observarea audierii candidaților, și motivarea hotărârii cu privire la selectare.
În vederea facilitării procesului de selectare a membrilor CSM din rândul profesorilor de drept titulari de către Parlament, subsemnații propun și un proiect de Hotărâre a Parlamentului pentru crearea Comisei speciale de organizare și desfășurare a concursului pentru selectarea candidaților la funcția de membru al Consiliului Superior al Magistraturii din rândul profesorilor de drept titulari, un proiect de anunț și un proiect de regulament cu privire la procedura de selectare a membrilor CSM.
Organizații semnatare:
- Amnesty International Moldova,
- Asociaţia „GENDER CENTRU”,
- Asociaţia „Promo-LEX”,
- Centrul de Analiză și Prevenire a Corupției,
- Centrul de Informații „GENDERDOC-M”,
- Centrul de Investigații Jurnalistice,
- Centrul de Resurse Juridice (CRJM),
- Centrul Național al Romilor (CNR),
- Coaliția Nediscriminare,
- Consiliul Național al Tineretului din Moldova (CNTM),
- Fundația Est-Europeană,
- Institutul de Politici Publice (IPP),
- Institutul pentru apărarea drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului,
- Institutul pentru Drepturile Omului din Moldova (IDOM),
- Victor Munteanu, Director, Programul de Drept al Fundației Soros Moldova,
- Transparency-International Moldova.
Persona de contact: Nadejda Hriptievschi, Centrul de Resurse Juridice, tel. 022-843-602, mob. 069 817237 sau email nadejda.hriptievschi@old2.old.crjm.org.