CRJM extinde termenul de aplicare la concurs până la 17 aprilie 2019.
Scopul concursului:
În vederea fortificării capacităților instituționale ale organizației și dezvoltării abilităților de comunicare publică ale membrilor organizației, CRJM solicită oferte de preț pentru selectarea unui consultant/unei consultante sau echipe de consultanți care să livreze: (i) un training de public speaking și dicție pentru echipa CRJM și (ii) servicii de mentorat individual în domeniul public speaking și dicție. Această activitate va fi realizată în cadrul proiectului „Promovarea supremației legii prin monitorizare de către societatea civilă”, implementat cu suportul financiar al Agenției SUA pentru Dezvoltare Internațională (USAID).
(i) un training de public speaking și dicție pentru echipa CRJM
Training-ul de public speaking și dicție cu o durată maximă de 16 ore urmează să se desfășoare în perioada aprilie – mai 2019 (în prealabil 17-18 aprilie 2019 sau 8-9 mai 2019). Perioada exactă urmează a fi stabilită de comun acord cu echipa CRJM și consultantul/consultanta/echipa de consultanți selectată. Trainingul va fi unul practic, implicând simulări de conferințe de presă, interviuri, discursuri la microfon etc, care să dezvolte abilitățile de comunicare publică ale echipei.
În cadrul cursului de instruire este necesar să fie abordate în principal următoarele subiecte/ aspecte:
- tehnici de elaborare și livrare a unui discurs public convingător și memorabil;
- managementul emoțiilor
- exerciții practice pentru îmbunătățirea dicției;
- tehnici și strategii pentru îmbunătățirea limbajului non-verbal;
- managementul audienței;
- strategii de comunicare externă și comunicarea eficientă cu jurnaliștii.
N.B. Consultantul/consultanta sau echipa de consultanți poate propune și alte subiecte considerate relevante scopului instruirii.
(ii) servicii de mentorat individual în domeniul public speaking și dicție.
Consultantul / consultanta va livra servicii mentorat și improvizație în baza analizei prestațiilor publice ale membrilor echipei CRJM. Consultațiile personale vor avea o durată maximă de 4 ore per angajat/ă, pentru un număr total maxim de 10 persoane.
Cheltuielile pentru organizarea sesiunilor vor fi acoperite de CRJM, consultantul / consultanta urmează să indice în oferta financiară doar costurile pentru pregătirea și livrarea trainingului și a orelor de mentorat, precum și cerințele specifice pentru logistica evenimentului (spre exemplu, cerințe specifice pentru sala de lucru, rechizitele necesare etc.).
- Criteriile de selecție:
- studii superioare în psihologie, comunicare, relații cu publicul, sau alte domenii relevante;
- experienţa anterioară de elaborare și livrare a training-urilor și/sau orelor de curs pe comunicare publică (minim 3 ani);
- metodologia de lucru propusă;
- reputație și integritate personală/ corporativă;
- oferta financiară.
Prezentarea ofertelor:
Ofertele pot fi prezentate de persoane fizice și/sau juridice. Oferta trebuie să fie datată și semnată de către ofertant/ă și expediată prin e-mail la application@old2.old.crjm.org sau direct la sediul CRJM, str. A.Șciusev 33, Chișinău, MD-2001, până pe 2 aprilie 2019.
Oferta va include:
- Copia certificatului de înregistrare / extrasului pentru persoană juridică și CV-ul actualizat al candidatului / candidatei pentru persoană fizică, de rând cu scrisoarea de intenție, care va conţine în mod obligatoriu: (1) Lista training-urilor și/sau orelor de curs livrate în domeniul public speaking și dicție; (2) Numele şi datele de contact ale două persoane de referinţă;
- Un proiect al planului de curs și mentorat (metodologia) – max. 1 pagină;
- Oferta financiară cu indicarea prețului per zi pentru training/pregătire, prețului per oră pentru servicii de mentorat, precum și costul total al serviciilor în dolari SUA. În cazul persoanelor fizice va fi indicat prețul net, iar persoanele juridice vor indica prețul cu aplicarea scutirii de TVA cu drept de deducere. Beneficiarul va prezenta ofertantului câștigător documentele confirmative pentru livrări cu aplicarea scutirii de TVA cu drept de deducere. Ofertele prezentate în altă valută vor fi convertite la cursul oficial al BNM din data limită pentru prezentarea ofertelor.
- În cazul existenței unui conflict de interese, real sau potențial cu membrii sau angajații CRJM, candidatul / candidata se obligă să-l declare în baza unei declarații completate în formă liberă și anexate la ofertă.
Pentru informații suplimentare, Vă rugăm să ne contactați la numărul de telefon 022 843601 ext.108 sau la adresa de e-mail: olga.burucenco@old2.old.crjm.org
Notă: CRJM își rezervă dreptul să nu aleagă niciun/nicio candidat/ă în cazul în care ofertele primite nu vor corespunde cerințelor sale.
P.S. Doar candidatul/a, persoană fizică, selectat/ă urmează să justifice onorariul solicitat prin completarea unui formular cu indicarea onorariilor solicitate pentru servicii similare de la alți trei contractori, cu anexarea documentelor justificative.