Eveniment ONLINE pe ZOOM cu transmisie LIVE pe pagina de Facebook Centrul de Resurse Juridice.
Centrul de Resurse Juridice(CRJM) invită pe cei interesați la evenimentul de prezentare a documentului analitic „Răspunderea disciplinară a judecătorilor în Republica Moldova. Evaluarea legislației şi a practicilor”. Documentul a fost elaborat de Dr. Cristi Danileț – judecător la Tribunalul Cluj din România.
Autorul a făcut o analiză referitor la activitatea instituțiilor implicate în procesul disciplinar, statutul și rolul inspecției judiciare și al Consiliului Superior al Magistraturii (CSM), calitatea motivării hotărârilor adoptate de organele disciplinare și eficiența acestora, lacunele referitoare la răspunderea disciplinară a inspectorilor judiciari și mecanismele pentru sancționarea disciplinară a judecătorilor cu funcții de conducere în cadrul instanței judecătorești. De asemenea, au fost formulate o serie de recomandări pentru eficientizarea activității în materie disciplinară la nivel legislativ, managerial și în privința competenței profesionale.
Disfuncționalitățile în materie de răspundere disciplinară țin nu doar de procedura de tragere la răspundere și sancționare a magistraților, ci și de aspecte care privesc administrația justiției și independența judecătorilor.
În cadrul evenimentului, autorul va formula recomandări pentru îmbunătățirea temeiurilor pentru tragerea la răspundere disciplinară și a procedurii disciplinare, modificarea competențelor și consolidarea unor organe ale CSM în materie disciplinară și a instanțelor judecătorești.
Evenimentul va avea loc la 10 iulie 2020, între orele 14:00 – 15:30, pe platforma online ZOOM. Linkul prin care vă veți putea conecta vă va fi expediat după confirmarea participării la eveniment. Limba de lucru a evenimentului este româna cu traducere sincronă în limba engleză asigurată de către organizatori.
Pentru a confirma participarea și a primi linkul ZOOM expediați un mesaj până la 8 iulie 2020, ora 17:00 la adresa de e-mail [email protected].
La eveniment sunt invitați reprezentanți ai CSM, judecători, precum și reprezentanți ai Ministerului Justiției, partenerilor de dezvoltare, societății civile și mass-media.
Evenimentul este organizat în cadrul proiectului „Promovarea supremației legii prin monitorizare de către societatea civilă”, implementat de CRJM cu suportul Agenţiei SUA pentru Dezvoltare Internaţională (USAID).