La 24 mai 2012, Parlamentul Republicii Moldova a adoptat Legea nr. 34, prin care a fost introdus art. 1041 al Codului penal. Aceasta a intrat în vigoare la 1 iulie 2012. Art. 1041 al Codului penal permite aplicarea, în calitate de măsură de siguranță, a castrării chimice faţă de persoanele condamnate pentru anumite infracţiuni sexuale.
Anterior, legea în cauză nu a fost promulgată de către Președintele Republicii Moldova, pe motiv de incompatibilitate cu tratatele internaţionale la care a aderat Republica Moldova. Președintele a susţinut că legea vine în contradicție directă și cu prevederile Constituției Republicii Moldova și ale Convenției Europene pentru Drepturile Omului, care prevăd că nimeni nu poate fi supus torturii, nici unor pedepse sau tratamente crude, inumane sau degradante. Legea a intrat în vigoare după depăşirea de către Parlament a veto-ului Preşedintelui.
Conceptul de castrare chimică
Castrarea chimică constă în administrarea unui medicament conceput pentru reducerea temporară a libidoului și activității sexuale, spre deosebire de castrarea chirurgicală, unde testiculele sau ovarele sunt extrase prin incizia corpului. Castrarea chimică presupune administrarea unor substanţe anti-androgene, cum ar fi cyproterone acetate sau depo-provera, care trebuie administrate sub formă de injecție la fiecare trei luni. În cazul în care este aplicat bărbaților, substanţele sus-menționate pot reduce controlul asupra nevoilor și fanteziilor sexuale, precum și capacitatea de excitare sexuală.
Efectele adverse sunt rare, dar unii utilizatori semnalizează creșteri ale țesutului adipos din organism și densitatea osoasă redusă, care cresc pe termen lung riscul de boli cardiovasculare și osteoporoza. Bărbaţii pot suferi efecte de „feminizare”, cum ar fi ginecomastia (dezvoltarea glandelor mamare la bărbați mai mari decât normale), părul redus de pe corp și pierderea masei musculare.
Reglementări de drept comparat
Germania și Republica Cehă sunt singurele state membre ale UE care încă mai practică castrarea chirurgicală a persoanelor care au săvârșit infracțiuni cu caracter sexual. În perioada 2000 – 2006, în Republica Cehă circa 300 de infractori care au comis infracțiuni cu caracter sexual au fost supuşi castrării chirurgicale.
Germania: Legislaţia Germaniei permite castrarea chirurgicală încă din anul 1969, însă nu prevede castrarea chimică. Castrarea poate fi dispusă în scopul prevenirii comiterii infracţiunilor sexuale. Ea poate fi aplicată faţă de persoanele mai mari de 25 de ani şi doar cu acordul lor. O comisie de experţi, compusă din doi medici şi un avocat, trebuie să aprobe măsura. Ea nu va fi aplicată în cazul în care poate avea efecte adverse disproporţionat de grave fizice sau psihice. Potrivit statisticilor neoficiale, în 2010, numărul de castrări a fost mai mic de cinci. Din 2001, în Berlin, mai mult de jumătate din persoanele care au solicitat aplicarea castrării (cinci din nouă) au fost refuzați de comisie.
Chiar dacă este vorba de castrarea benevolă, Comitetul European pentru Prevenirea Torturii (CPT) a criticat prevederile legislaţiei germane, pe motiv că ar avea efecte fizice ireversibile şi ar putea avea consecinţe fizice şi psihice serioase, castrarea chirurgicală nu este în conformitate cu standardele internaţionale recunoscute și alte metode de prevenţie au apărut între timp, nu există vreo garanţie că nivelul de testosteron scade ca urmare a acesteia, iar argumentul cu privire la prevenţie nu se bazează pe evaluări ştiinţifice. De asemenea, era contestabil faptul dacă acordul exprimat nu este viciat, având în vedere că unii condamnaţi ar putea percepe castrarea ca o metodă de a evita detenţia pe o perioadă nedeterminată. CPT a considerat castrarea chirurgicală drept tratament degradant şi a solicitat sistarea aplicării acesteia şi excluderea ei din legislaţie.
Cât privește castrarea chimică, următoarele practici sunt relevante:
Portugalia: În 2008, Portugalia a implementat un program experimental de castrare chimică asupra a 30 de condamnați care și-au dat acordul de a participa în program. Datorită succeselor experimentului, programul urma să fie extins asupra altor penitenciare. Programul includea și componenta de reabilitare.
Polonia: La 5 noiembrie 2009, Seimul Polonez a adoptat o lege care permitea aplicarea castrării chimice pentru infractorii care au comis infracţiuni sexuale. Aceasta a intrat în vigoare la 8 iunie 2010. Potrivit acestei legi, oricine este găsit vinovat de violarea unui minor sub vârsta de 15 ani poate fi forțat de a urma terapia chimică și psihologică. Tratamentul medical nu este automat. El poate fi dispus de judecător în baza opiniilor a doi medici şi a unui expert sexolog. Aparent, condamnatul nu poate solicita o expertiză independentă. Tratamentul medical este administrat indiferent de voinţa condamnatului.
CPT a criticat aceste prevederi în raportul său din anul 2011. El a recomandat aplicarea castrării chimice doar dacă: condamnatul consimte acest fapt şi doar după ce lui îi sunt explicate consecinţele tratamentului; sunt elaborate condiţii în care tratamentul nu poate fi aplicat; are loc examinarea medicală înainte, pe durata tratamentului şi după aplicarea tratamentului; există posibilitatea pentru condamnat de a fi consultat de un expert independent; există o evaluare regulată a tratamentului de către o autoritate medicală independentă; şi dacă tratamentul este combinat cu psihoterapia şi alte forme de consultanţă pentru a preveni recidiva. De asemenea, CPT a menţionat că castrarea chimică nu ar trebui să fie o condiţie pentru eliberarea condamnaţilor pentru infracţiuni sexuale.
Slovacia: În Slovacia castrarea chimică nu este reglementată prin lege. Totuşi, începând cu 2008, ea a fost aplicată cu acordul condamnaţilor. Regulile cu privire la aplicarea tratamentului nu sunt bine codificate. CPT a făcut Slovaciei recomandări similare celor făcute Poloniei.
Danemarca: În Danemarca castrarea chimică era aplicată cu acordul condamnatului încă în anul 1996. Administrarea tratamentului este autorizată de o comisie, care în 2008 a refuzat aproape jumătate din cereri. CPT a recomandat îmbunătățirea modului de informare a condamnaţilor despre efectele adverse ale tratamentului, asigurarea faptului că acordul este mereu exprimat liber şi combinarea acestui tratament cu psihoterapia şi alte forme de consultanţă pentru a preveni recidiva.
În iulie 2011, în Coreea de Sud a fost promulgată o lege care permitea judecătorilor aplicarea castrării chimice pentru persoanele care au comis infracțiuni cu caracter sexual împotriva copiilor sub vârsta de 16 ani. În octombrie 2011, Federaţia Rusă a adoptat o lege prin care permitea castrarea chimică pentru persoanele care au săvârșit infracțiuni cu caracter sexual împotriva copiilor sub 14 ani, în baza unei expertize psihiatrice medico-legale. La 5 iunie 2012, Estonia a adoptat o lege care permite castrarea chimică obligatorie pentru comiterea infracțiunilor cu caracter sexual. Detalii despre aceste legi nu cunoaştem.
Standardele CPT
CPT a constatat în raportul său în privinţa Germaniei menţionat mai sus că castrarea chirurgicală a condamnaţilor pentru comiterea infracţiunilor sexuale reprezintă tratament degradant şi a solicitat sistarea aplicării acesteia şi modificarea legislaţiei în sensul excluderii ei.
CPT a constatat în rapoartele sale în privinţa Poloniei, Danemarcei și Slovaciei menţionate mai sus că, în principiu, castrarea chimică a condamnaţilor pentru comiterea infracţiunilor sexuale nu este contrară Convenţiei Europene pentru prevenirea torturii si pedepselor sau tratamentelor inumane sau degradante. Totuşi, acest tratament trebuie să respecte următoarele condiţii (a se vedea Rapoartele CPT în privinţa Poloniei şi Slovaciei):
- legislaţia trebuie să prevadă condiţiile în care tratamentul poate fi aplicat şi cele în care tratamentul nu poate fi aplicat. Aplicarea automată a castrării chimice în privinţa unor categorii de infracţiuni este inacceptabilă. Decizia cu privire la aplicarea tratamentului urmează a fi luată în baza unei examinări individuale;
- tratamentul urmează a fi aplicat doar cu acordul condamnatului, iar acordul să nu fie viciat. Până la exprimarea acordului, persoana trebuie informată despre efectele adverse ale tratamentului. Ea trebuie să poată să-și retragă consimțământul în orice timp;
- chiar dacă condamnatul este de acord, administrarea tratamentului urmează a fi decisă, în urma unei examinări individuale, de o comisie din care să facă parte şi medici
- condamnatul urmează a fi examinat medical prealabil, în timpul și după tratamentul administrat. De asemenea, el trebuie să aibă acces la o consultaţie medicală independentă. Evaluarea tratamentului urmează a să fie făcută de către o autoritate medicală independentă;
- pentru a preveni recidiva, tratamentul trebuie să fie însoţit de psihoterapie şi alte forme de consultanţă. Consultanţa psihoterapeutică şi de altă natură trebuie să continue şi după finalizarea tratamentului medical;
- castrarea chimică nu trebuie să fie o condiţie pentru eliberarea condamnaţilor.
Convenția Europeană pentru Drepturile Omului
Deşi CPT a constat că castrarea chirurgicală a infractorilor reprezintă tratament degradant, Curtea Europeană a Drepturilor Omului (CtEDO) încă nu a examinat această chestiune. Prin hotărârea V.C. c. Slovaciei, din 8 noiembrie 2011, CtEDO a constatat o violare a art. 3 şi 8 CEDO în ceea ce priveşte sterilizarea chirurgicală a unei femei de etnie romă din motive de politică socială. În această hotărâre, CtEDO a subliniat principiile cu privire la sterilizarea chirurgicală. CtEDO nu s-a expus încă asupra castrării chimice.
Modificările introduse în Codul penal
Art. 1041 al Codului penal prevede că castrarea chimică se va aplica obligatoriu în cazurile prevăzute în alin. 2 şi la discreţia instanţei în cazul alin. 3. În ambele cazuri tratamentul este aplicat forţat, adică fără consimţământul condamnatului. De asemenea, Codul penal nu menţionează că castrarea chimică în temeiul alin. 3 este dispusă de judecător după consultarea medicilor şi doar dacă aceştia recomanda măsura. Din aceste motive, castrarea prevăzută de art. 1041 alin. 2 şi 3 al Codului penal nu este conformă standardelor CPT.
Alin. 4 al art. 1041 al Codului penal se referă la modul de aplicare a tratamentului. Potrivit acestuia, tratamentul se aplică în ultimele 3 luni de ispăşire a pedepsei. CPT recomandă ca tratamentul să dureze atât pe perioada ispăşirii pedepsei principale, cât şi după ispăşirea acesteia. Chiar dacă castrarea chimică ar fi aplicată cu acordul condamnatului şi doar la recomandarea medicilor, având în vedere că prevederile legii penale nu pot fi interpretate prea extensiv, alin. 4 al art. 1041 al Codului penal ar putea crea dificultăţi în implementarea adecvată a măsurii.
Plecată din septembrie 2019
Natalia a deținut funcția de web-editor și social media manager din februarie 2016 și a fost responsabilă de sporirea vizibilităţii asociației, coordonarea proceselor de comunicare externă, promovarea și diseminarea materialelor din cadrul proiectelor și organizarea evenimentelor publice.
Natalia dispune de o experiență vastă în domeniul marketingului și relațiilor publice acumulată pe parcursul a peste 7 ani de activitate în cadrul băncilor comerciale BC „VictoriaBank” S.A. și BC „Moldindconbank” S.A.
În 2005, a absolvit „Universitatea Dunărea de Jos” din Galați, fiind licențiată în Științe Administrative, iar în 2009 a obținut titlul de masterand în domeniul Managementului Financiar-Bancar, în cadrul aceleași universități.
Natalia vorbeşte fluent româna (maternă) și rusa, cunoaște bine engleza și franceza.
Capitol „Independența Justiției în Republica Moldova” în revista Independența Justiției în Tranziție (2012), autori: Nadejda Hriptievschi, Sorin Hanganu
Subsemnaţii la acest apel atenţionează Preşedintele Republicii Moldova asupra deficienţelor în procesul de examinare şi adoptare a recentelor amendamente legislative, și anume modificarea procedurii de motivare a hotărîrilor judecătoreşti în procesele civile în prima instanţă; stabilirea noilor reguli cu privire la eliberarea din funcţie a judecătorilor şi stabilirea numărului de asistenţi judiciari pentru judecătorii Curţii Supreme de Justiţie.
În particular, suntem îngrijoraţi de câteva prevederi ce au fost introduse ad-hoc, nemotivat şi fără consultare publică pentru examinare în lectura a doua a proiectului de lege pentru modificarea Codului de Procedură Civilă (CPC) (înregistrat în Parlament cu nr. 2829) şi a proiectului de lege pentru modificarea şi completarea unor acte legislative (înregistrat în Parlament cu nr. 392), ambele fiind votate în a doua lectură de Parlament la 5 iulie 2012, fără dezbateri adecvate:
1. Amendamentele la art. 236 din CPC (proiectul nr. 2829) exclud motivarea obligatorie a hotărârilor judecătoreşti de prima instanţă, cu excepţia a trei cazuri: dacă părţile cer expres motivarea hotărârii, dacă hotărârea este contestată sau dacă hotărârea urmează a fi recunoscută şi executată pe teritoriul altui stat. În apelurile din 26 iunie şi cel din 4 iulie anul curent, subsemnaţii au exprimat dezacordul cu propunerea respectivă şi au expus consecinţele pe care le-ar putea avea acceptarea acesteia asupra justiţiabililor şi a sistemului judecătoresc (ambele apeluri sunt anexate, precum şi apelul Consiliului Uniunii Avocaţilor la subiect). Spre regret, la 27 iunie 2012, Comisia juridică, numiri şi imunităţi a examinat proiectul nr. 2829 şi a acceptat propunerile promovate ad-hoc fără consultare publică, iar la 5 iulie Parlamentul a votat proiectul în a doua lectură. Societatea civilă şi reprezentanţii grupurilor profesioniste nu au fost consultate cu privire la această modificare, deşi este de ordin conceptual şi schimbă radical regimul propus în proiectul de lege aprobat de Guvern. În varianta iniţială, aprobată de Guvern, era prevăzut un alt regim al motivării hotărîrilor judecătoreşti şi acel regim era suficient argumentat în nota informativă la proiectul de lege.
2. Amendamentele la proiectul de Lege nr. 392, în privinţa art. 25 al Legii nr. 544-ХШ din 20.07.1995 cu privire la statutul judecătorului, care stabilesc excluderea dreptului judecătorilor de a beneficia de indemnizaţia unică de concediere şi de pensia stabilită în condiţii privilegiate în cazul în care aceştia vor fi eliberaţi din funcţia de judecător în baza următoarelor temeiuri: incompetenţei profesionale stabilite în rezultatul evaluării performanţelor; comiterii unei abateri disciplinare specificate la art. 22 alin. (1) al Legii nr. 544; sau pronunţării hotărîrii definitive de condamnare şi nerespectării prevederilor art. 8 al Legii nr. 544-XIII. Nu contestăm oportunitatea modificărilor propuse per se, dar considerăm că aceste aspecte sunt sensibile şi de o importanţă majoră pentru asigurarea independenţei judecătorilor, ceea ce impune discutarea şi argumentarea oricăror propuneri ce afectează statutul lor social. Spre exemplu, nu pare a fi proporţională privarea de dreptul de a beneficia de indemnizaţia unică de concediere şi pensia stabilită în condiţii privilegiate pentru eliberararea din funcţie pentru orice abatere disciplinară prevăzută de art. 22 al Legii. Privarea de dreptul respectiv ar putea fi prevăzută ca sancţiune complimentară, la discreţia organului care aplică sancţiunea disciplinară, decât prevederea obligatorie pentru toate cazurile de eliberare din funcţie.
3. Amendamentele la proiectul de Lege nr. 392, art. III, privind includerea în art. 4 al Legii nr. 789-XII din 26.03.1996 cu privire la Curtea Supremă de Justiţie a textului: „Fiecare judecător al Curţii Supreme de Justiţie este asistat de 3 asistenţi judiciari”. Această prevedere de asemenea nu a fost inclusă în proiectul iniţial şi nu este clară argumentarea necesităţii existenţei a câte 3 asistenţi judiciari pentru fiecare judecător, în condiţiile în care competenţa Curţii Supreme de Justiţie urmează a fost limitată iar numărul de judecători nu a fost redus substanțial. În condiţiile actuale, cînd judecătorii de primă instanţă şi ai Curţilor de Apel, care înfăptuiesc cel mai mare şi cel mai complicat volum de lucru, dar nu au nici măcar un singur asistent judiciar, ar fi mai corect şi mai eficient de asigurat mai întâi aceşti judecători cu cel puţin cîte un asistent judiciar şi de efectuat un studiu complex cu privire la necesitatea creşterii numărului asistenţilor judiciari la Curtea Supremă de Justiţie, reieşind din experienţa şi volumul de activitate a acesteia, conform noilor modificări legislative.
Pornind de la cele expuse, solicităm Preşedintelui Republicii Moldova să susţină obiecţiile şi propunerile organizaţiilor societăţii civile şi să remită spre reexaminare Parlamentului cele două legi adoptate la 5 iulie 2012.
Semnatari:
- Centrul de Resurse Juridice din Moldova, Vladislav GRIBINCEA
- Asociaţia pentru Democraţie Participativă ADEPT, Igor BOŢAN
- Institutul pentru Politici Publice, Arcadie BARBĂROSIE
- Centrul Analitic Independent EXPERT-GRUP, Valeriu PROHNIŢCHI
- Victor MUNTEANU, Director al Programului de Drept al Fundaţiei Soros-Moldova
- Asociaţia Promo-LEX, Ion MANOLE
- Institutul pentru Apărarea Drepturilor şi Libertăţilor Fundamentale ale Omului, Ana UNGUREAN
- Centrul de Resurse pentru Drepturile Omului, Sergiu OSTAF
Înregistrarea Cabinetului Avocatului și a Biroului Asociat de Avocați. Îndrumar pentru avocați (2012)