În perioada 24-26 martie, Centru de Resurse Juridice din Moldova a organizat un seminar de instruire avansată pentru avocați și avocați stagiari în domeniul Convenției Europene pentru Drepturile Omului (CEDO).
Programul de instruire s-a desfășurat pe parcursul a 3 zile și a avut drept scop instruirea unui grup de avocați și avocați-stagiari în domeniul noilor reguli de depunere a cererii la Curtea Europeană a Drepturilor Omului (CtEDO) și a unor aspecte ale dreptului la un proces echitabil (art. 6 CEDO) și dreptului la viața privată și de familie (art. 8 CEDO). Formatori în cadrul seminarului au fost Vladislav GRIBINCEA, Președintele CRJM, și Dragoș CUCEREANU, jurist, Grefa CtEDO.
În prima zi de seminar au avut loc prezentările teoretice, iar celelalte două zile au fost dedicate simulării procedurii în fața CtEDO în baza a trei spețe. Participanții au fost divizați în trei grupuri și în acest format au elaborat „observațiile Guvernului”, „observațiile Reclamantului”, și-au prezentat cauzele în cadrul „audierilor” în fața „CtEDO” și au elaborat „hotărâri CtEDO” în baza fiecărei spețe. Fiecare grup de participanți au avut un rol distinct în fiecare speță.
Seminarul a găzduit 12 avocați și 3 avocați-stagiari și s-a desfășurat în Agro Pensiunea „Butuceni”, la Orheiul Vechi.
Evenimentul a fost organizat cu suportul financiar al Foundation Open Society Institute, în cooperare cu Human Rights Initiative al Open Society Foundations, în cadrul proiectului Promovarea executării efective a hotărârilor Curţii Europene a Drepturilor Omului de către Republica Moldova.
Centrul de Resurse Juridice solicită oferte de la companii de logistică și organizare a evenimentelor pentru promovarea și organizarea a 7 proiecții de film în perioada 1 – 31 mai 2016, precum și elaborarea/distribuția materialelor de vizibilitate, conform cerinţelor specificate în termenii de referință anexați.
Ofertele urmează a fi expediate prin e-mail la olga.burucenco@old2.old.crjm.org sau direct la sediul CRJM (Chișinău, str. A. Șciusev 33) până pe 15 aprilie 2016, ora 16:00.
Pentru informații suplimentare, Vă rugăm să ne contactați la numărul de telefon 022 843601 ext.110 sau la adresa de e-mail: olga.burucenco@old2.old.crjm.org.
Moldtelecom și Unite refuză să ofere detalii despre costurile concertului cu vedete internaționale organizat la 6 septembrie 2015, zi în care Platforma Civică “Demnitate și Adevăr” și-a propus să organizeze un protest de amploare în centrul Capitalei. Demersuri privind resursele folosite pentru eveniment, catalogat de membrii platformei drept o diversiune a omului de afaceri Vlad Plahotniuc, au fost făcute de Centrul de Resurse Juridice din Moldova (CRJM). Organizația și-a propus să afle sursa exactă de finanțare, ce a stat la baza acestei decizii și cine nemijlocit a luat-o, dar și de ce au fost invitați interpreți de peste hotare.
Reprezentanții Moldtelecom, instituție al cărei fondator și acționar unic este statul, a invocat secretul comercial și datele cu caracter personal. Ulterior, CRJM a solicitat Curții de Conturi, singura autoritate publică din Moldova care poate efectua controale în cazul agenților economici cu capital social de stat mai mare de 50%, să verifice ce cheltuieli a suportat compania Unite pentru organizarea concertului. Potrivit răspunsului oferit de Curtea de Conturi, programul activităților de audit a fost deja aprobat pentru anul 2016, iar demersul CRJM nu poate servi drept temei pentru modificarea acestuia. “Nicio altă autoritate publică nu poate solicita sau obliga Curtea de Conturi să modifice programul activității de audit, să efectueze sau să sisteze acțiunile de audit, cu excepția solicitărilor parvenite de la Parlament sau fracțiunile parlamentare”, se arată în răspuns.
Curtea de Conturi a transmis însă reclamația CRJM pentru examinare la Inspecția Financiară, instituție subordonată Ministerului Finanțelor. La 17 martie 2016, Inspecția Financiară a oferit un răspuns prin care a invocat imposibilitatea de a da curs petiției CRJM întrucât a fost stabilit “moratoriu asupra controlului de stat la persoanele care desfășoară activitatea de întreprinzător, inclusiv antreprenori speciali, în al căror capital social statul deține acțiuni, prin analogia legii, ca societățile pe acțiuni în al căror capital social statul deține cotă-parte”.
Și deputatul socialist Bogdan Țîrdea a făcut anterior un demers similar la Moldtelecom, încercând să afle cât a costat organizarea evenimentului. “Costurile exacte de realizare a evenimentului și, respectiv, documentația aferentă reprezintă secretul comercial al companiei, dar și conține date confidențiale, care constituie obiectul protejării în baza normelor legale din domeniul protecției datelor cu caracter personal”, se arată în răspuns.
Reprezentanții Moldtelecom au precizat însă că organizarea concertului a costat de câteva ori mai puțin decât s-a vehiculat în presă. Totodată, șefii companiei au subliniat că evenimentul a fost parte a unui plan bine determinat și nu a fost pus la punct spontan.
Anunțul despre concertul organizat la Centrul de expoziții “Moldexpo” a fost făcut cu doar două zile înainte, iar membrii Platformei Civice “Demnitate și Adevăr” au calificat evenimentul drept o diversiune a controversatului om de afaceri Vladimir Plahotniuc. Unite își propunea să sărbătorească lansarea unor abonamente noi și a promis că în scenă vor apărea Dan Balan, Ştefan Banică Junior, Alexandra Stan, Vera Brejneva, Dima Bilan, Filip Kirkorov. Ulterior, în urma mai multor mesaje lansate de internauți, majoritatea vedetelor au anunțat că refuză să cânte. În scurt timp, organizatorii au întocmit o altă listă, iar în scenă a urcat Natalia Gordienko, Naguale, Alex Velea, Antonia, Narcotic Sound, Marcel Pavel, Kaira, Delia, Nicolai Baskov, Morandi, Alexandra Stan, Filip Kirkorov etc.
Mai multe organizaţii neguvernamentale au lansat un apel public prin care solicită judecarea cauzei penale împotriva ex-premierului Vlad Filat în şedinţe publice. Semnatarii afirmă că examinarea acestei cauze în mod public este deosebit de importantă pentru a spori încrederea societăţii în justiţie. Potrivit lor, caracterul public a acestor şedinţe ar clarifica situaţia cu privire la furtul miliardului şi a asigura dreptul la un proces echitabil al persoanelor acuzate în acest dosar, transmite IPN.
În opinia semnatarilor, caracterul public al şedinţelor de judecată este o garanţie procesuală esenţială a dreptului la un proces echitabil al inculpatului. Acest fapt ar proteja părţile aflate în litigiu de înfăptuirea justiţiei în secret, fără un control din partea publicului şi, respectiv, de exerciţiul abuziv al puterii de stat. Totodată, dreptul la audiere publică este un instrument de asigurare a încrederii publicului în actul de justiţie şi reprezintă un important mijloc de menţinere a încrederii în instanţele judecătoreşti. La fel, caracterul public al şedinţelor de judecată asigură controlul public asupra puterii judiciare şi previne eventualele abuzuri, precum şi asigură accesul la informaţii de interes public celor interesaţi.
De asemenea, organizaţiile semnatare menţionează că unele capete de acuzare pe numele ex-premierului Vlad Filat, învinuit de acte de corupţie de proporţii şi fraudele în sistemul bancar, au fost expediate în instanţa de judecată la sfârşitul lunii decembrie 2015. ONG-urile consideră că dosarul include informaţii cu privire la una din cele mai mari fraude din istoria Republicii Moldova. În pofida acestui fapt, şedinţele de judecată în această cauza au fost declarate închise.
În apel se mai spune că apărarea a făcut mai multe declaraţii publice, în care s-a plâns de lipsa motivelor pentru examinarea cauzei cu uşile închise. Totodată, din informaţiile transmise în public nu este clară motivaţia şi insistenţa procuraturii pe examinarea cauzei în şedinţe închise. Acestea au făcut referire şi la mesajele transmise de către Vlad Filat care denotă dorinţa acestuia de a beneficia de dreptul la judecarea în mod public a cauzei sale.
ONG-urile semnatare consideră că examinarea publică a cauzei este crucială, având în vedere finalizarea urmăririi penale, rezonanţa cauzei, gravitatea acuzaţiilor, precum şi speculaţiile cu privire la caracterul orchestrat al procedurilor. În opinia semnatarilor, examinarea în continuare a cauzei în şedinţe închise doar va alimenta suspiciunea cu privire la inechitatea procedurilor şi politizarea soluţiei. În apel se mai spune că protecţia martorilor nu poate servi drept justificare suficientă pentru examinarea aceste cauze penale cu uşile închise.
În acest context, organizaţiile cheamă judecătorii care examinează cauza să reevalueze argumentele ce ţin de examinarea cauzei în şedinţă închisă şi, eventual, să revadă decizia luată. În cazul în care argumentele pentru examinarea cauzei în şedinţe închise sunt convingătoare, cer explicarea lor publică şi analizarea posibilităţii examinării publice a cel puţin unei părţi a procesului de judecată.
Apelul public a fost semnat de către: ADEPT, Amnesty International Moldova, Asociaţia Micului Business, Asociaţia Presei Independente, Asociaţia Femeilor pentru Protecţia Mediului şi Dezvoltare Durabilă, Asociaţia Femeilor Profesioniste şi de Afaceri, BIOS,Business Consulting Institute, IDIS Viitorul, Institutul Politici Publice, Centru Aarhus EcoContact, Centrul de Asistenţă Juridică pentru Persoane cu Dizabilităţi, Centrul de Investigaţii Jurnalistice, Centrului Naţional al Romilor, Centrul pentru Analiză şi Prevenire a Corupţiei, Centrul pentru Jurnalism Independent, Centrul Pentru Politici şi Analize în Sănătate, Centrul de Resurse DIALOG-Pro, Centrul de Resurse Juridice din Moldova, Clubul Politic al femeilor 50/50, Institutul de Rezolvare a Conflictelor „InReCo”, Eco-TIRAS, Fundaţia Est Europeană, HABITAT, Promo-LEX, REC Moldova, Terra 1530, Mişcarea Ecologistă din Moldova, Transparency International – Moldova, Uniunea organizaţiilor invalizilor din Republica Moldova, Fundaţia Soros-Moldova, Institutul pentru Drepturile Omului din Moldova.
Organizațiile societății civile solicită, într-un apel public, judecarea cauzei penale împotriva ex-premierului Vlad Filat în ședințe publice.
Examinarea acestei cauze în mod public este deosebit de importantă pentru a spori încrederea societăţii în justiţie, de a clarifica situaţia cu privire la furtul miliardului şi de a asigura dreptul la un proces echitabil al persoanelor acuzate în acest dosar.
Organizațiile argumentează că ședințele de judecată desfășurate în mod public sunt o garanție procesuală esențială a dreptului la un proces echitabil al inculpatului, iar dreptul la audiere publică este un instrument de asigurare a încrederii publicului în actul de justiție și reprezintă un important mijloc de menținere a încrederii în instanțele judecătorești. Astfel, se asigură controlul public asupra puterii judiciare și previne eventualele abuzuri, precum și asigură accesul la informații de interes public celor interesați.
Societatea civilă semnalează că fostul premier Vlad Filat a fost învinuit de acte de corupție de proporţii și fraude în sistemul bancar, iar dosarul conține informații cu privire la una din cele mai mari fraude din istoria Republicii Moldova. Cu toate acestea, ședințele de judecată în această cauză au fost declarate închise chiar dacă apărarea a făcut mai multe declarații publice, în care s-a plâns de lipsa motivelor pentru examinarea cauzei cu uşile închise.
Având în vedere finalizarea urmăririi penale, rezonanţa cauzei, gravitatea acuzaţiilor, precum şi speculaţiile cu privire la caracterul orchestrat al procedurilor, societatea civilă consideră că examinarea publică a cauzei este crucială, iar informațiile de acest gen sunt de interes public și nu trebuie ascunse. Mai mult decât atât, examinarea, în continuare, a cauzei în ședințe închise doar va alimenta suspiciunea cu privire la inechitatea procedurilor şi politizarea soluţiei.
În acest context, organizațiile semnatare cheamă judecătorii care examinează cauza să reevalueze argumentele ce țin de examinarea cauzei în ședință închisă şi, eventual, să revadă decizia luată. În plus, în cazul în care argumentele pentru examinarea cauzei în ședințe închise sunt convingătoare, acestea urmează a fi explicate public şi analizată posibilitatea examinării publice a cel puţin unei părţi a procesului de judecată.
Textul integral al apelului este disponibil aici.
Organizațiile semnatare:
- Amnesty International Moldova
- Asociația Femeilor pentru Protecția Mediului și Dezvoltare Durabilă
- Asociația Femeilor Profesioniste și de Afaceri
- Asociația Micului Business
- Asociația pentru Democrație Participativă (ADEPT)
- Asociaţia Presei Independente
- Business Consulting Institute
- Centru Aarhus
- EcoContact
- Terra 1530
- Centrul de Asistență Juridică pentru Persoane cu Dizabilități
- Centrul de Investigații Jurnalistice
- Centrul de Resurse DIALOG-PRO
- Centrul de Resurse Juridice din Moldova
- Centrul pentru Analiză și Prevenire a Corupției
- Centrul pentru Jurnalism Independent
- Centrul Pentru Politici și Analize în Sănătate
- Centrului Național al Romilor
- Clubul Politic al Femeilor 50/50
- Eco-TIRAS
- BIOS
- Fundația Est Europeană
- HABITAT
- IDIS Viitorul
- Institutul de Rezolvare a Conflictelor „InReCo”
- Institutul Politici Publice REC Moldova
- Mișcarea Ecologistă din Moldova
- Promo-Lex
- Transparency International – Moldova
- Uniunea organizaţiilor invalizilor din Republica Moldova
Organizațiile civile își exprimă îngrijorarea, într-un apel public, față de lipsa de răspuns a Guvernului la decizia Comisiei pentru selectarea candidaților la funcția de judecător la Curtea Constituțională, prin care s-a propus candidatura dlui Veaceslav ZAPOROJAN, pentru numire în funcția de judecător la Curtea Constituțională. Semnatarii consideră o asemenea tergiversare ca fiind nejustificată și susceptibilă de a crede că amânarea este făcută intenționat.
În octombrie 2015, Guvernul Republicii Moldova a adoptat un Regulament privind modul de organizare și desfășurare a concursului pentru suplinirea funcției de judecător la Curtea Constituțională și a numit o Comisie pentru selectarea candidaților la funcția de judecător.
Astfel, la concursul lansat pentru funcția vacantă de judecător la Curtea Constituțională s-au înregistrat 7 persoane, care au fost admise la proba scrisă. În urma probei scrise, dl Veaceslav ZAPOROJAN a fost singurul candidat care a cumulat numărul de puncte necesar (54 puncte din minim 45) pentru a fi promovat la următoarea probă. În urma interviului public, Comisia a constatat că dl ZAPOROJAN a promovat cu succes concursul și l-a propus Guvernului pentru a fi numit în funcția de judecător la Curtea Constituțională.
Organizațiile semnatare accentuează faptul că o astfel de procedură de selectare a unui judecător la Curtea Constituțională a avut loc pentru prima dată în istoria Republicii Moldova. Selectarea a avut loc potrivit unor reguli și criterii transparente și publice. Atât proba scrisă, cât și interviul public au fost transmise în direct de mass-media.
Însă, după finalizarea concursului, informația privind regulile concursului și etapele desfășurării acestuia au fost plasate și menținute pe pagina web a Cancelariei de Stat o perioadă scurtă de timp. După renovarea paginii web a Cancelariei de Stat, aceste informații au fost șterse de pe pagina web și nu mai sunt disponibile publicului.
În această ordine de idee, organizațiile semnatare solicită:
Textul integral al apelului este disponibil aici.
Organizații semnatare: