La 7 septembrie 2012, Curtea Supremă de Justiţie a solicitat Curţii Constituţionale să declare neconstituţionale unele prevederi ale Legii nr. 153, din 5 iulie 2012. Prin aceste prevederi a fost exclusă necesitatea obţinerii acordului Consiliului Superior al Magistraturii pentru pornirea urmăririi penale împotriva judecătorilor, sau reţinerea, arestarea, aducerea forţată sau percheziţionarea acestora în privinţa suspiciunilor de comitere a infracţiunilor prevăzute de articolele 324 (corupere pasivă) şi 326 (trafic de influenţă) Cod penal. În contextul examinării de către Curtea Constituţională a acestei sesizări, Centrul de Resurse Juridice din Moldova a efectuat o analiză a prevederilor legislative din 18 ţări europene în ceea ce priveşte procedura de investigare penală a judecătorilor.
În urma analizei, a fost constatat că, până la intrarea în vigoare până la Legea nr. 153, garanţiile procesuale împotriva urmăririlor penale acordate judecătorilor din Republica Moldova erau mult mai largi decât în oricare din cele 18 ţări studiate. În general, garanţiile acordate judecătorilor împotriva urmăririlor penale nu reprezintă o cutumă la nivel european. Acestea existau în 14 din cele 18 sisteme de drept examinate. În cele 14 ţări în care judecătorii beneficiază de garanţii suplimentare, nivelul garanţiilor acordate prin lege a depins, în cea mai mare măsură, de discreţia legiuitorului. Prin urmare, acordarea imunităţii judecătorilor împotriva urmăririlor penale şi întinderea acestei imunităţi sunt chestiuni ce ţin de discreţia legiuitorului şi nu reprezintă un imperativ de drept constituţional.
Garanţiile acordate judecătorilor împotriva urmăririlor penale nu au rezultat în mod necesar într-o mai bună independenţă a sistemului judiciar. Astfel, din ţările examinate, cele mai largi garanţii împotriva abuzurilor le au judecătorii de Belarus, Estonia şi Georgia. Independenţa precară a judecătorilor din Belarus şi Georgia este notorie. Pe de altă parte, imunitatea prea largă a judecătorilor din unele ţări a reprezentat o piedică serioase în lupta cu corupţia din sistemul judecătoresc.
Opinia Centru de Resurse Juridice din Moldova a fost expediată Curţii Constituţionale. Aceasta poate fi consultată aici.