La 10 ianuarie 2013 Centrul de Resurse Juridice a expediat în adresa Consiliului Superior al Magistraturii comentarii cu privire la proiectele Regulamentelor privind organizarea activităţii Colegiului de evaluare a performanţelor judecătorilor și procedura şi criteriile de evaluare a performanţelor judecătorilor.Context generalLa 5 iulie 2012, Parlamentul Republicii Moldova a adoptat Legea nr. 154 privind selecţia, evaluarea performanţelor şi cariera judecătorilor. Această lege a intrat în vigoare la 14 decembrie 2012. Conform acestei Legi, Consiliul Superior al Magistraturii (CSM) urmează să adopte regulamentul cu privire la procedura şi criteriile de evaluare a performanţelor judecătorilor (art. 14 alin. 2).La 14 decembrie 2012, CSM a plasat pe pagina sa web proiectele de Regulament privind organizarea activităţii Colegiului de evaluare a performanţelor judecătorilor și procedura şi criteriile de evaluare a performanţelor judecătorilor. CSM a chemat toate persoanele interesate să vină cu propuneri de modificare şi completare a acestuia. Documentele de mai jos au fost elaborate în contextul acelor solicitări.Regulamentul privind organizarea activităţii Colegiului de evaluare a performanţelor judecătorilor.Comentariile și recomandările principale formulate se referă la lista documentelor necesare pentru a fi prezentate de către candidații din partea societății civile la funcția de membru al Colegiului, caracterul public al procesului de evaluare al judecătorilor, examinarea medicală a judecătorilor în contextul evaluării, modul de notare a judecătorului și luare a deciziilor de către Colegiu, Reglementarea mai detaliată a metodelor de lucru a Colegiului, etc.Propunerile detaliate la Regulamentul privind organizarea activităţii Colegiului de evaluare a performanţelor judecătorilor pot fi găsite aici.Regulamentul privind procedura şi criteriile de evaluare a performanţelor judecătorilor.Comentariile și recomandările principale formulate se referă la periodicitatea evaluării în cazul evaluării extraordinare, termenul evaluării extraordinare în cazul evaluării anterioare cu calificativul „insuficient”. În ceea ce privește criteriile de evaluare și punctajul acordat, CRJM a propus o listă îmbunătățită de criterii de evaluare și o distribuire diferită a punctajului. Au fost propuși indicatori suplimentari pentru evaluarea președinților de instanță și a integrității profesionale a judecătorilor. De asemenea a fost propusă detalierea procedurilor de evaluare care vor fi folosite de către Colegiu de evaluare.Propunerile detaliate la Regulamentul privind procedura şi criteriile de evaluare a performanţelor judecătorilor pot fi găsite aici.Producerea acestor materiale a fost posibilă datorită suportului generos din partea poporului american prin intermediul Agenției Statelor Unite pentru Dezvoltare Internațională (USAID), în cadrul  Programului de Consolidare a Instituțiilor Statului de Drept (ROLISP). Conținutul acestor materiale ține de responsabilitatea Centrului de Resurse Juridice din Moldova și nu reflectă în mod necesar viziunea USAID, a Guvernului Statelor Unite sau a ROLISP.

Republica Moldova se află printre primele ţări semnatare a Convenției Europene pentru Drepturile Omului (Convenția) după numărul cererilor depuse la Curtea Europeană a Drepturilor Omului (Curtea Europeană), cu circa 1,000 de cereri anual. Până la sfârșitul anului 2011, Curtea Europeană a pronunțat 227 hotărâri în cauzele moldovenești. În doar două hotărâri nu a fost constatată o violare a Convenţiei.În baza acestor hotărâri, Guvernul Republicii Moldova a plătit peste EUR 12.8 mil. Dintre acestea, peste EUR 9.2 mil. au fost acordate prin doar două hotărâri, în anul 2008. Suma acordată prin cele două hotărâri a fost mai mare decât întreg bugetul instanţelor judecătoreşti moldoveneşti pentru anul 2008. Pe lângă satisfacţia echitabilă, hotărârile Curţii Europene cer statelor întreprinderea măsurilor pentru a preveni situaţii similare în viitor şi, uneori, redeschiderea procedurilor naţionale pentru a remedia situaţia persoanei vizate în hotărâre. Deși Republica Moldova este una din cele mai sărace țări din Europa, în anul 2009, ea s-a situat pe locul întâi printre ţările membre ale Consiliului Europei după mărimea satisfacţiei echitabile care urma a fi plătită conform hotărârilor Curții Europene.Centrul de Resurse Juridice din Moldova (CRJM) a efectuat o cercetare pentru a stabili în ce măsură Republica Moldova şi-a onorat obligaţiile de executare a hotărârilor Curţii Europene. A fost analizată executarea tuturor hotărârilor pronunţate în cauzele moldoveneşti până la 31 decembrie 2010. Rezultatele cercetării sunt prezentate în studiul Executarea hotărârilor Curții Europene a Drepturilor Omului, 1997- 2012, lansat astăzi. Studiul analizează, inter alia, măsurile care au fost întreprinse de către Republica Moldova pentru a remedia violările constatate de Curtea Europeană şi a evita abateri similare pe viitor, precum şi mecanismul naţional de executare a hotărârilor Curţii Europene. Studiul oferă informații utile pentru actorii sistemului de justiției din Republica Moldova, cât și pentru Comitetul de Miniștri al Consiliului Europei și instituțiile donatoare cu prezență în Moldova. Aceasta este prima cercetare complexă cu privire la acest subiect efectuată în Republica Moldova.Din 1998 și până la 31 decembrie 2010, Curtea Europeană a constatat mai mult de 50 de tipuri de violări ale Convenţiei în hotărârile moldovenești. Aceste cifre sugerează că în Republica Moldova existau multe probleme în ceea ce priveşte asigurarea respectării drepturilor omului. Majoritatea situaţiilor pentru care Moldova a fost condamnată de Curtea Europeană au culminat la nivel naţional cu o hotărâre judecătorească sau o decizie a procurorilor, adică se datorează sistemului judecătoresc sau procuraturii.Guvernul Republicii Moldova este destul de eficient în ceea ce priveşte plata compensaţiilor acordate de Curtea Europeană și redeschiderea procedurilor naționale. Autorităţile moldoveneşti plătesc în termen satisfacţia echitabilă datorată. Carențele principale cu privire la plata satisfacției echitabile vizează nereglementarea clară în lege a regimului impozitării sumelor acordate de Curtea Europeană şi posibilitatea stingerii forţate a datoriilor reclamantului din aceste sume. De asemenea, nu este plătit comisionul perceput de la reclamanţi de către bancă la primirea compensaţiei în cont.Nu au fost constatate probleme majore nici la capitolul redeschiderii procedurilor naționale ca urmare a procedurilor Curţii Europene. Atât procuratura, cât şi instanţele judecătoreşti au redeschis procedurile în marea majoritate a cazurilor (peste 50) în care era justificată redeschiderea. În câteva cauze redeschiderea a fost refuzată, însă ce pare că aceste cauze se datorează practicii judiciare neuniforme şi nu reticenței per ansamblu al judecătorilor sau procurorilor de a redeschide procedurile. Mai mult chiar, în câteva cauze redeschidere a fost dispusă deşi nu era strict necesară. Totuşi, după redeschiderea procedurilor penale cu privire la maltratare, nici o persoană nu a fost sancţionată.În ceea ce priveşte prevenirea abaterilor similare pe viitor, situația este mult mai proastă. Chiar dacă legislaţia este modificată destul de repete, practica juridică s-a schimbat destul de greu. De asemenea, nu au fost alocate suficiente mijloace financiare pentru a îmbunătăţi condiţiile de detenţie.În ceea ce priveşte racordarea legislaţiei, Republica Moldova a îmbunătăţit reglementările cu privire la arestare, scutirea de la plata taxei de stat, executarea hotărârilor judecătoreşti, cultele religioase, libertatea de exprimare, organizarea întrunirilor publice accesul persoanelor cu dublă sau multiplă cetățenie la funcții publice, etc.Practicile organelor de drept în vederea asigurării respectării Convenției au generat mai multe semne de întrebare. Carențele principale în acest sens țin asigurarea garanţiilor împotriva maltratării şi investigarea maltratărilor, calitatea proastă a procedurilor de arestare şi de interceptare a convorbirilor, neexecutarea hotărârilor judecătoreşti privind acordarea spaţiului locativ, modul de examinare a cauzelor în defăimare, sau acordarea la nivel naţional a compensaţiilor insuficiente pentru violarea Convenţiei. Principalele cauze ale acestor probleme rezultă din lipsa practicilor judiciare uniforme, poziţia insuficient de fermă a Curţii Supreme de Justiţie şi a curţilor de apel în promovarea practicilor conforme Convenţiei şi sarcina excesivă de lucru şi atitudinea regretabilă a multor judecători de instrucţie şi procurori.Studiul propune mai mult de 70 de recomandări pentru redresarea carențelor constatate. Acțiunile prioritare propuse se referă la consolidarea mecanismului naţional de supraveghere a executării hotărârilor Curții Europene, sporirea eforturilor Curții Supreme de Justiție în vederea asigurării aplicării adecvate a Convenției de către judecători, îmbunătățirea calităţii hotărârilor judecătorești, mai ales a celor emise de către judecătorii de instrucţie și sporirea calităţii actelor procurorilor în ceea ce priveşte investigarea maltratărilor, arestarea şi măsurile speciale de investigaţie.Varianta în limba română a studiului „Executarea hotărârilor Curţii Europene a Drepturilor Omului de către Republica Moldova, 1997-2012″ poate fi accesată aici. * * *În cadrul studiului au fost evaluate măsurile luate pentru executarea hotărârilor pronunţate de Curtea Europeană în cauzele moldoveneşti până la 31 decembrie 2010. Studiul a fost elaborat în perioada iunie 2011 – noiembrie 2012, iar informaţia conţinută în acesta reflectă situaţia din toamna anului 2012. Studiul s-a referit şi la modificările codurilor de procedură care au intrat în vigoare în a doua jumătate a anului 2012.Studiul a fost finanţat din granturi oferite de Programul pentru Drepturile Omului şi Bună Guvernare al Fundaţiei pentru o Societate Deschisă şi Departamentul de Stat al Statelor Unite.

Proiectul urmărește să contribuie la creșterea transparenței și responsabilității sistemului judiciar din Republica Moldova 

Contribuirea la implementarea eficientă a Strategiei de reformă a sectorului justiției (SRSJ) în Moldova  

Curţii Constituţionale a Republicii Moldovastr. A. Lăpuşneanu 28, mun. MD 2004 ChişinăuChişinău, 5 octombrie 2012Sesizarea nr. 22aOPINIE JURIDICĂpe marginea sesizării privind neconstituţionalitatea unor prevederi aleLegii cu privire la libertatea de exprimare Prin prezenta, semnatarii prezintă opinia lor pe marginea sesizării deputatului în Parlament Serghei SÎRBU privind neconstituţionalitatea art. 15 alin. 2, art. 17, art. 18 alin. 2 g) şi art. 18 alin. 4 c) ale Legii cu privire la libertatea de exprimare. Autorul sesizării susţine că procedura prealabilă pentru iniţierea unei acţiuni în defăimare şi termenul redus de adresare în instanţa de judecată pentru defăimare sunt contrare art. 20 al Constituţiei. În special, autorul sesizării susţine că acestea nu sunt conforme Convenţiei Europene a Drepturilor Omului (CEDO), prin prisma căreia urmează să fie interpretate prevederile constituţionale cu privire la drepturile omului.a)       Chestiuni generale de drept1. Articolului 4 al Constituţiei prevede că dispoziţiile constituţionale privind drepturile şi libertăţile fundamentale ale omului sunt interpretate în concordanţă cu tratatele internaţionale la care Republica Moldova este parte. Republica Moldova este parte la CEDO începând cu anul 1997. Interpretarea CEDO este făcută de către Curtea Europeană a Drepturilor Omului (CtEDO). În hotărârea sa nr. 10, din 16 aprilie 2010, (p. 2) Curtea Constituţională a notat că practica CtEDO este obligatorie pentru Republica Moldova.2. Interpretând art. 20 al Constituţiei, în hotărârea nr. 16, din 28 mai 1998, Curtea Constituţională a menţionat că dreptul de acces la justiţie garantat de Constituţie nu este unul nelimitat şi poate fi restrâns prin lege (p. 3). Această hotărâre a Curţii Constituţionale a fost modificată în parte prin hotărârea nr. 10, din 16 aprilie 2010. Totuşi, chiar şi în ultima hotărâre Curtea Constituţională a menţionat că art. 20 al Constituţiei nu se aplică relaţiilor ce ţin de alegerea, numirea şi destituirea din funcţiile publice a persoanelor oficiale exponente ale unui interes politic deosebit, adică a confirmat faptul că dreptul garantat de art. 20 al Constituţiei nu este absolut. Aceeaşi concluzie reiese şi din hotărârea nr. 46, din 21 noiembrie 2002, prin care Curtea Constituţională a recunoscut constituţionale unele prevederi ale Legii contenciosului administrativ care au exclus controlul judecătoresc al unor acte administrative.Posibilitatea restrângerii dreptului de acces la justiţie reiese chiar şi din textul articolului 20 al Constituţiei. Astfel, alin. 2 al articolului menţionează că legea nu poate „îngrădi” accesul la justiţie. El nu foloseşte cuvântul „a limita”.3. Articolul 6 CEDO garantează accesul la justiţie. El devine aplicabil sub aspect civil doar dacă este vorba de „încălcarea” unui drept. Acest termen acoperă doar ingerinţele serioase (a se vedea Sporrong şi Lonnroth c. Suediei, 23 septembrie 1982, § 81). Astfel, în cauza Skorobogatykh c. Rusiei (decizia din 8 iunie 2006) CtEDO a constatat că contestarea unor proceduri care nu erau decisive pentru asigurarea drepturilor nu a constituit o ingerinţă serioasă.4. În hotărârea Jesina c. Cehiei, din 26 iulie 2007, § 25, CEDO a reiterat că dreptul de acces la o instanţă, garantat de art. 6 CEDO, nu este absolut. El poate fi limitat, în special prin instituirea condiţiilor de admisibilitate, domeniu în care statul se bucură de o anumită marjă de apreciere. Aceste limitări trebuie să urmărească un scop legitim şi să fie asigurată o proporţionalitate între interesul persoanei şi scopul legitim urmărit (a se vedea hotărârea Guérin c. Granţei, 29 iulie 1998, § 37). Totuşi, limitările nu trebuie să reducă la zero esenţa acestui drept.5. CEDO menţionează constant că regulile de procedură şi termenele procedurale au scopul de a asigura o bună administrare a justiţiei şi, în special, securitatea raporturilor juridice, iar cei implicaţi în proceduri trebuie să se aştepte ca aceste reguli să fie aplicate (a se vedea hotărârea Miragall Escolano ş.a. c Spaniei, 25 ianuarie 2000, § 33). Cei care doresc să se adreseze la CtEDO trebuie să se conformeze regulilor de procedură prevăzute de legislaţia naţională. Nerespectarea acestei cerinţe, chiar şi din greşeală, duce la respingerea cererilor pe motiv de neepuizare a căilor de recurs interne (hotărârea Gafgen c. Germaniei, 1 iunie 2010, § 143). În recenta hotărâre Plotnicova c. Moldovei (15 mai 2012) CtEDO a declarat inadmisibilă, pentru neepuizarea căilor de recurs interne, pretenţia privind maltratarea reclamantului, deoarece acesta nu s-a plâns procurorului ierarhic superior (§ 28).6. La 5 septembrie 2001, Comitetul de Miniştri al Consiliului Europei (CM al CoE) a adoptat Recomandarea nr. (2001)9 privind căile alternative de soluţionare a litigiilor dintre autorităţile administrative şi persoanele private. Ea recomandă statelor să promoveze utilizarea căilor alternative de soluţionare a litigiilor. Punctul II i. al anexei la această Recomandare menţionează că căile alternative (recursul administrativ, concilierea, medierea sau tranzacţia) pot fi obligatorii şi constitui astfel o condiţie prealabilă pentru declanşarea procedurilor legale.La 18 septembrie 2002, CM al CoE a adoptat Recomandarea nr. (2002)10 privind medierea în materie civilă. P. 4 al anexei la aceasta menţionează că această mediere poate avea loc atât în cadrul procedurilor judiciare cât şi în afara acestora, iar p. 11 lasă la discreţia statelor decizia cu privire la restrângerea dreptului de a apela la justiţie prin clauze de mediere.P. 3 al Recomandării CM nr. (81)7 cere statelor să întreprindă măsuri pentru facilitarea sau încurajarea concilierii părţilor sau a reglementării amiabile înainte de demararea procedurilor judiciare. Aceiaşi recomandare este conţinută şi în p. I al Recomandării CM nr. (86)12.b)       Dacă procedura prejudiciară obligatorie este conformă Constituţiei?7. Autorul sesizării nu susţine că procedura prealabilă durează prea mult sau duce la imposibilitatea sesizării instanţei de judecată. El nu susţine nici că regulile cu privire la această procedură nu sunt suficient de clare. Ele doar susţine că procedura prealabilă nu ar trebui să fie obligatorie.8. Contrar celor sugerate de către autorul sesizării, art. 20 al Constituţie nu se referă la un drept absolut (a se vedea p. 2 de mai sus). Organizarea justiţiei inevitabil creează incomodităţi pentru justiţiabil, însă cel mai important este de a asigura un echilibru între interesul persoanei şi interesul comun al societăţii. Ceea ce sugerează autorul sesizării mai degrabă înrăutăţeşte accesul la justiţie decât îl facilitează, or persoana se adresează în justiţie pentru soluţionarea problemei sale. Fără proceduri prealabile instanţele judecătoreşti, cel mai probabil, vor fi supraîncărcate iar soluţia per care o aşteaptă persoana va veni foarte târziu – mult mai târziu decât prin folosirea procedurii prealabile. În acelaşi timp, aceasta va îngreuna examinarea şi a altor cauze, unele dintre care ar putea fi urgente.9. Procedura prejudiciară obligatorie, într-o formă sau alta, este prevăzută de toate sistemele de drept. În Republica Moldova ea a existat mereu. Astfel, până în 2003 ea era obligatorie în litigiile economice. Din anul 2000, Legea contenciosului administrativ obligă persoanele să ceară mai întâi autorităţii publice anularea actului administrativ cu care nu sunt de acord. Această obligaţie exista în ceea ce priveşte anularea actelor administrative şi până în anul 2000 (a se vedea art. 2384 al vechiului Cod de procedură civilă). În urma modificării în anul 2006 a Codului de procedură penală, acţiunile organului de urmărire penală, până a fi contestate la judecătorul de instrucţie, urmează a fi  deplânse la procuror sau procurorul ierarhic superior. La fel, Legea privind reabilitarea victimelor represiunilor politice obligă persoanele, până a se adresa în judecată, să solicite de la comisii administrative special create compensarea prejudiciului material cauzat prin confiscarea averii.10. Depunerea cererii prealabile conform Legii cu privire la libertatea de exprimare (Legea) nu necesită cunoştinţe speciale, iar art. 15 alin. 4 Legii îi indică persoanei afectate ce trebuie să conţină cererea prealabilă. Termenul prevăzut de Lege pentru examinarea cererii prealabile este de doar 5 zile (art. 16 alin. 1). Legea nu obligă obţinerea unui răspuns la cererea prealabilă. În cazul în care persoana afectată nu primeşte, în termenul prevăzut de lege, un răspuns la cererea prealabilă ea se poate adresa în instanţa de judecată. Persoana se poate adresa în instanţa de judecată şi dacă cererea prealabilă a fost admisă doar în parte (art. 16 alin. 5 al Legii). În astfel de circumstanţe, nu se poate spune că impedimente create pentru sesizarea instanţei de judecată în cauzele în defăimare sunt suficient de „serioase” pentru a determina o ingerinţă în dreptul garantat de art. 6 CEDO (a se vedea p. 3 de mai sus) şi de art. 20 al Constituţiei.11. Pe de altă parte, introducerea procedurii prealabile urmăreşte mai multe scopuri legitime într-o societate democratică. Ea creează premize pentru soluţionarea mai rapidă a problemei persoanei afectate sau concilierea părţilor. De asemenea, ea reduce din sarcina judecătorilor, contribuind astfel la ridicarea calităţii actului de justiţie şi scurtarea duratei de examinare a cauzelor în judecată. Ultimul scop este deosebit de important în zilele actuale, când numărul cauzelor examinate de judecători este în creştere. Astfel de măsuri sunt acceptate de CtEDO (a se vedea pp. 4 şi 5 de mai sus) şi chiar încurajate de către Consiliul Europei (a se vedea p. 6 de mai sus).12. Mai mult, în cazul acestei Legii, procedura prejudiciară obligatorie se pare că a fost introdusă pentru încă un scop legitim – prevenirea hărţuirii jurnaliştilor. Republica Moldova a fost condamnată de CtEDO în 11 cazuri pentru încălcarea libertăţii de exprimare a jurnaliştilor ca urmare a admiterii acţiunilor în defăimare. În multe din aceste cauze, persoana care pretindea că este defăimată depunea cererea în instanţa de judecată şi solicita examinarea cauzei în lipsa sa, aparent, pentru a determina jurnaliştii să nu mai scrie despre ea (a se vedea hotărârile Flux, Flux nr. 2, Flux nr. 4, Ţara şi Poiată sau Flux nr. 7).  În acelaşi timp, Codul deontologic al jurnalistului din Republica Moldova (p. 2.11 ) prevede datoria jurnalistului să-şi corecteze erorile în cel mai scurt timp.13. Procedura prealabilă este deosebit de utilă în cazurile în defăimare. În nod normal, în aceste cauze persoana afectată urmăreşte restabilirea bunului nume. Cel mai bun mijloc pentru acesta este infirmarea cât mai rapidă a informaţiilor care nu corespund adevărului. Procedura prealabilă facilitează acest proces, iar o infirmarea ar putea loc în majoritatea cazurilor în cel mult 20 de zile de la depunerea cererii prealabile (5 zile pentru examinarea cererii şi 15 zile pentru rectificarea sau dezminţirea informaţiei). O hotărâre judecătorească prin care se dispune dezminţirea informaţiei ar putea deveni executorie, în cel mai bun caz, peste câteva luni. Mai mult, în cadrul procedurii prealabile, persoana afectată poate solicita compensaţii materiale şi morale (a se vedea art. 16 alin. 2 al Legii), iar Legea prevede, ca regulă generală, un termen de doar 15 zile pentru plata acestora (art. 16 alin. 4).14. Din motivele de mai sus, considerăm că instituirea procedurii prealabile obligatorii în cauzele în defăimare nu reprezintă o „îngrădire” a accesului la justiţie, în sensul art. 20 alin. 2 al Constituţiei.c)        Dacă termenul redus de adresare în instanţa de judecată este conform Constituţiei? 15. După cum a fost menţionat mai sus, termenele procedurale au scopul de a asigura o bună administrare a justiţiei, iar administrarea justiţiei reprezintă incontestabil un scop legitim într-o societate democratică(a se vedea p. 5). Autorul sesizării contestă introducerea prin articolului 17 al Legii a unui termen redus pentru depunerea cererii prealabile (20 de zile) şi de adresare în instanţă (de 30 de zile) însă el nu a adus argumente în sesizare în susţinerea poziţiei sale.16. Termenul de 20 de zile pentru depunerea cererii prealabile (art. 15 alin. 2) nu pare să fie prea scurt. El începe să curgă din ziua în care persoana a aflat sau trebuia să afle despre informaţia defăimătoare şi nu din ziua răspândirii informaţiei. În acest termen, persoanei i se cere să depună doar cererea prealabilă, care ar putea nu să fie sofisticată din punct de vedere juridic. Ea poate fi depusă personal. Prin urmare, persoana nu are nevoie de timp pentru a angaja un avocat. Chiar dacă este vorba de o situaţie extremă, persoana poate fi repusă în termen de către judecător (a se vedea art. 16 alin. 5 al Legii). Mai mult, legislaţia moldovenească actuală conţine termene procedurale mult mai scurte. Astfel, Codul de procedură civilă (art. 425) prevede că încheierile judecătoreşti se contestă în termen de 15 zile, iar Codul de procedură penală (art. 313) prevede că plângerile se depun la judecătorul de instrucţie în termen de 10 zile. CtEDO a luat în calcul constant ultimele termene şi nu a criticat vreodată Republica Moldova că acestea sunt prea scurte.17. Art. 15 alin. 2 al Legii prevede că, la împlinirea termenului de un an din ziua defăimării, persoana nu mai poate solicita repunerea în termenul pentru depunerea cererii prealabile. Se pare că această normă a fost introdusă având în vedere că în cauzele în defăimare o parte considerabilă din sarcina probaţiunii îi revine pârâtului şi nu reclamantului. Odată cu trecerea timpului, pârâtul va întâmpina dificultăţi să-şi apere poziţia, din cauza caracterului perisabil al informaţiei şi imposibilităţii de a păstra perioade lungi de timp informaţiile care stau la baza materialelor jurnalistice. Acest termen soluţionează o problemă legislativă mai veche, imprescriptibilitatea acţiunilor în defăimare (a se vedea art. 267 alin. 2 Cod civil). În hotărârea Flux c. Moldovei (12 februarie 2008), CtEDO a constatat o violare a art. 10 CEDO inclusiv din considerentul că acţiunea în defăimare a fost depusă peste un an de zile de la publicarea articolului (§ 31). Se pare că termenul de un an a fost introdus în urma acestei jurisprudenţe a CtEDO.18. Termenul de 30 de zile pentru sesizarea instanţei de judecată (art. 17 alin. 1), de asemenea, nu pare să fie prea scurt. Astfel, a fost epuizată deja faza prejudiciară, iar persoana care pretinde că a fost afectată prin defăimare urma să se fi informat într-o anumită măsură despre aspectele juridice ale situaţiei sale până la depunerea cererii prealabile fie pe durate examinării acesteia. 30 de zile este un termen îndelungat pentru întocmirea cererii de chemare în judecată. Chiar dacă este vorba de o situaţie extremă, persoana poate fi repusă în termen de către judecător (art. 17 alin. 3 al Legii). Mai mult, un termen similar de adresare în instanţa de judecată este prevăzut în Legea contenciosului administrativ iar în 12 ani de aplicare a acestei legi nu au fost auzite plângeri că acest termen este prea scurt.19. În final, considerăm că chestiunea cu privire la durata termenelor nu este ceva care urmează să fie decis de către Curtea Constituţională, decât dacă acestea sunt atât de scurte încât  fac imposibil accesul la justiţie. Autorul sesizării nu a menţionat vreodată că termenele prevăzute de Legea cu privire la libertatea de exprimare fac imposibilă sesizarea instanţei de judecată. Din contra, potrivit datelor oficiale, în anul 2011, au fost depuse 187 de cerere de chemare în judecată în defăimare, 50 au fost admise iar 96 erau încă pendinte la sfârşitul anului. Numărul acţiunilor în defăimare depus în anul 2011 este chiar mai mare decât în anul 2009 (până la adoptarea Legii), când au fost depuse 165 de cerere de chemare în judecată în defăimare şi au fost admise 45. 20. Din motivele de mai sus, considerăm că termenele prevăzute de Legea cu privire la libertatea de exprimare pentru depunerea cererii prealabile şi sesizarea instanţei de judecată în cauzele în defăimare nu îngrădesc accesului la justiţie.d)       ConcluzieConsiderăm că art. 15 alin. 2, art. 17, art. 18 alin. 2 g) şi art. 18 alin. 4 c) ale Legii cu privire la libertatea de exprimare nu sunt contrare art. 20 al Constituţiei.Semnatari:Centrul pentru Jurnalism IndependentCentrul de Resurse Juridice din MoldovaCentrul „Acces-Info”Asociaţia Presei IndependenteCentrul de Investigații Jurnalistice

Înregistrarea Cabinetului Avocatului și a Biroului Asociat de Avocați. Îndrumar pentru avocați  (2012)

La 24 mai 2012, Parlamentul Republicii Moldova a adoptat Legea nr. 34, prin care a fost introdus art. 1041 al Codului penal. Aceasta a intrat în vigoare la 1 iulie 2012. Art. 1041 al Codului penal permite aplicarea, în calitate de măsură de siguranță, a castrării chimice faţă de persoanele condamnate pentru anumite infracţiuni sexuale.Anterior, legea în cauză nu a fost promulgată de către Președintele Republicii Moldova, pe motiv de incompatibilitate cu tratatele internaţionale la care a aderat Republica Moldova. Președintele a susţinut că legea vine în contradicție directă și cu prevederile Constituției Republicii Moldova și ale Convenției Europene pentru Drepturile Omului, care prevăd că nimeni nu poate fi supus torturii, nici unor pedepse sau tratamente crude, inumane sau degradante. Legea a intrat în vigoare după depăşirea de către Parlament a veto-ului Preşedintelui.Conceptul de castrare chimicăCastrarea chimică constă în administrarea unui medicament conceput pentru reducerea temporară a libidoului și activității sexuale, spre deosebire de castrarea chirurgicală, unde testiculele sau ovarele sunt extrase prin incizia corpului. Castrarea chimică presupune administrarea unor substanţe anti-androgene, cum ar fi cyproterone acetate sau depo-provera, care trebuie administrate sub formă de injecție la fiecare trei luni. În cazul în care este aplicat bărbaților, substanţele sus-menționate pot reduce controlul asupra nevoilor și fanteziilor sexuale, precum și capacitatea de excitare sexuală.Efectele adverse sunt rare, dar unii utilizatori semnalizează creșteri ale țesutului adipos din organism și densitatea osoasă redusă, care cresc pe termen lung riscul de boli cardiovasculare și osteoporoza. Bărbaţii pot suferi efecte de „feminizare”, cum ar fi ginecomastia (dezvoltarea glandelor mamare la bărbați mai mari decât normale), părul redus de pe corp și pierderea masei musculare.Reglementări de drept comparatGermania și Republica Cehă sunt singurele state membre ale UE care încă mai practică castrarea chirurgicală a persoanelor care au săvârșit infracțiuni cu caracter sexual. În perioada 2000 – 2006, în Republica Cehă circa 300 de infractori care au comis infracțiuni cu caracter sexual au fost supuşi castrării chirurgicale.Germania: Legislaţia Germaniei permite castrarea chirurgicală încă din anul 1969, însă nu prevede castrarea chimică. Castrarea poate fi dispusă în scopul prevenirii comiterii infracţiunilor sexuale. Ea poate fi aplicată faţă de persoanele mai mari de 25 de ani şi doar cu acordul lor. O comisie de experţi, compusă din doi medici şi un avocat, trebuie să aprobe măsura. Ea nu va fi aplicată în cazul în care poate avea efecte adverse disproporţionat de grave fizice sau psihice. Potrivit statisticilor neoficiale, în 2010, numărul de castrări a fost mai mic de cinci. Din 2001, în Berlin, mai mult de jumătate din persoanele care au solicitat aplicarea castrării (cinci din nouă) au fost refuzați de comisie.Chiar dacă este vorba de castrarea benevolă, Comitetul European pentru Prevenirea Torturii (CPT) a criticat prevederile legislaţiei germane, pe motiv că ar avea efecte fizice ireversibile şi ar putea avea consecinţe fizice şi psihice serioase, castrarea chirurgicală nu este în conformitate cu standardele internaţionale recunoscute și alte metode de prevenţie au apărut între timp, nu există vreo garanţie că nivelul de testosteron scade ca urmare a acesteia, iar argumentul cu privire la prevenţie nu se bazează pe evaluări ştiinţifice. De asemenea, era contestabil faptul dacă acordul exprimat nu este viciat, având în vedere că unii condamnaţi ar putea percepe castrarea ca o metodă de a evita detenţia pe o perioadă nedeterminată. CPT a considerat castrarea chirurgicală drept tratament degradant şi a solicitat sistarea aplicării acesteia şi excluderea ei din legislaţie.Cât privește castrarea chimică, următoarele practici sunt relevante:Portugalia: În 2008, Portugalia a implementat un program experimental de castrare chimică asupra a 30 de condamnați care și-au dat acordul de a participa în program. Datorită succeselor experimentului, programul urma să fie extins asupra altor penitenciare. Programul includea și componenta de reabilitare.Polonia: La 5 noiembrie 2009, Seimul Polonez a adoptat o lege care permitea aplicarea castrării chimice pentru infractorii care au comis infracţiuni sexuale. Aceasta a intrat în vigoare la 8 iunie 2010. Potrivit acestei legi, oricine este găsit vinovat de violarea unui minor sub vârsta de 15 ani poate fi forțat de a urma terapia chimică și psihologică. Tratamentul medical nu este automat. El poate fi dispus de judecător în baza opiniilor a doi medici şi a unui expert sexolog. Aparent, condamnatul nu poate solicita o expertiză independentă. Tratamentul medical este administrat indiferent de voinţa condamnatului.CPT a criticat aceste prevederi în raportul său din anul 2011. El a recomandat aplicarea castrării chimice doar dacă: condamnatul consimte acest fapt şi doar după ce lui îi sunt explicate consecinţele tratamentului; sunt elaborate condiţii în care tratamentul nu poate fi aplicat; are loc examinarea medicală înainte, pe durata tratamentului şi după aplicarea tratamentului; există posibilitatea pentru condamnat de a fi consultat de un expert independent; există o evaluare regulată a tratamentului de către o autoritate medicală independentă; şi dacă tratamentul este combinat cu psihoterapia şi alte forme de consultanţă pentru a preveni recidiva. De asemenea, CPT a menţionat că castrarea chimică nu ar trebui să fie o condiţie pentru eliberarea condamnaţilor pentru infracţiuni sexuale.Slovacia: În Slovacia castrarea chimică nu este reglementată prin lege. Totuşi, începând cu 2008, ea a fost aplicată cu acordul condamnaţilor. Regulile cu privire la aplicarea tratamentului nu sunt bine codificate. CPT a făcut Slovaciei recomandări similare celor făcute Poloniei.Danemarca: În Danemarca castrarea chimică era aplicată cu acordul condamnatului încă în anul 1996. Administrarea tratamentului este autorizată de o comisie, care în 2008 a refuzat aproape jumătate din cereri. CPT a recomandat îmbunătățirea modului de informare a condamnaţilor despre efectele adverse ale tratamentului, asigurarea faptului că acordul este mereu exprimat liber şi combinarea acestui tratament cu psihoterapia şi alte forme de consultanţă pentru a preveni recidiva.În iulie 2011, în Coreea de Sud a fost promulgată o lege care permitea judecătorilor aplicarea castrării chimice pentru persoanele care au comis infracțiuni cu caracter sexual împotriva copiilor sub vârsta de 16 ani. În octombrie 2011, Federaţia Rusă a adoptat o lege prin care permitea castrarea chimică pentru persoanele care au săvârșit infracțiuni cu caracter sexual împotriva copiilor sub 14 ani, în baza unei expertize psihiatrice medico-legale. La 5 iunie 2012, Estonia a adoptat o lege care permite castrarea chimică obligatorie pentru comiterea infracțiunilor cu caracter sexual. Detalii despre aceste legi nu cunoaştem.Standardele CPTCPT a constatat în raportul său în privinţa Germaniei menţionat mai sus că castrarea chirurgicală a condamnaţilor pentru comiterea infracţiunilor sexuale reprezintă tratament degradant şi a solicitat sistarea aplicării acesteia şi modificarea legislaţiei în sensul excluderii ei.CPT a constatat în rapoartele sale în privinţa Poloniei, Danemarcei și Slovaciei menţionate mai sus că, în principiu, castrarea chimică a condamnaţilor pentru comiterea infracţiunilor sexuale nu este contrară Convenţiei Europene pentru prevenirea torturii si pedepselor sau tratamentelor inumane sau degradante. Totuşi, acest tratament trebuie să respecte următoarele condiţii (a se vedea Rapoartele CPT în privinţa Poloniei şi Slovaciei):legislaţia trebuie să prevadă condiţiile în care tratamentul poate fi aplicat şi cele în care tratamentul nu poate fi aplicat. Aplicarea automată a castrării chimice în privinţa unor categorii de infracţiuni este inacceptabilă. Decizia cu privire la aplicarea tratamentului urmează a fi luată în baza unei examinări individuale;tratamentul urmează a fi aplicat doar cu acordul condamnatului, iar acordul să nu fie viciat. Până la exprimarea acordului, persoana trebuie informată despre efectele adverse ale tratamentului. Ea trebuie să poată să-și retragă consimțământul în orice timp;chiar dacă condamnatul este de acord, administrarea tratamentului urmează a fi decisă, în urma unei examinări individuale, de o comisie din care să facă parte şi medicicondamnatul urmează a fi examinat medical prealabil, în timpul și după tratamentul administrat. De asemenea, el trebuie să aibă acces la o consultaţie medicală independentă. Evaluarea tratamentului urmează a să fie făcută de către o autoritate medicală independentă;pentru a preveni recidiva, tratamentul trebuie să fie însoţit de psihoterapie şi alte forme de consultanţă. Consultanţa psihoterapeutică şi de altă natură trebuie să continue şi după finalizarea tratamentului medical;castrarea chimică nu trebuie să fie o condiţie pentru eliberarea condamnaţilor.Convenția Europeană pentru Drepturile OmuluiDeşi CPT a constat că castrarea chirurgicală a infractorilor reprezintă tratament degradant, Curtea Europeană a Drepturilor Omului (CtEDO) încă nu a examinat această chestiune. Prin hotărârea V.C. c. Slovaciei, din 8 noiembrie 2011, CtEDO a constatat o violare a art. 3 şi 8 CEDO în ceea ce priveşte sterilizarea chirurgicală a unei femei de etnie romă din motive de politică socială. În această hotărâre, CtEDO a subliniat principiile cu privire la sterilizarea chirurgicală. CtEDO nu s-a expus încă asupra castrării chimice.Modificările introduse în Codul penalArt. 1041 al Codului penal prevede că castrarea chimică se va aplica obligatoriu în cazurile prevăzute în alin. 2 şi la discreţia instanţei în cazul alin. 3. În ambele cazuri tratamentul este aplicat forţat, adică fără consimţământul condamnatului. De asemenea, Codul penal nu menţionează că castrarea chimică în temeiul alin. 3 este dispusă de judecător după consultarea medicilor şi doar dacă aceştia recomanda măsura. Din aceste motive, castrarea prevăzută de art. 1041 alin. 2 şi 3 al Codului penal nu este conformă standardelor CPT.Alin. 4 al art. 1041 al Codului penal se referă la modul de aplicare a tratamentului. Potrivit acestuia, tratamentul se aplică în ultimele 3 luni de ispăşire a pedepsei. CPT recomandă ca tratamentul să dureze atât pe perioada ispăşirii pedepsei principale, cât şi după ispăşirea acesteia. Chiar dacă castrarea chimică ar fi aplicată cu acordul condamnatului şi doar la recomandarea medicilor, având în vedere că prevederile legii penale nu pot fi interpretate prea extensiv, alin. 4 al art. 1041 al Codului penal ar putea crea dificultăţi în implementarea adecvată a măsurii.

Plecată din septembrie 2019Natalia a deținut funcția de web-editor și social media manager din februarie 2016 și a fost responsabilă de sporirea vizibilităţii asociației, coordonarea proceselor de comunicare externă, promovarea și diseminarea materialelor din cadrul proiectelor și organizarea evenimentelor publice.Natalia dispune de o experiență vastă în domeniul marketingului și relațiilor publice acumulată pe parcursul a peste 7 ani de activitate în cadrul băncilor comerciale BC „VictoriaBank” S.A. și BC „Moldindconbank” S.A.În 2005, a absolvit „Universitatea Dunărea de Jos” din Galați, fiind licențiată în Științe Administrative, iar în 2009 a obținut titlul de masterand în domeniul Managementului Financiar-Bancar, în cadrul aceleași universități.Natalia vorbeşte fluent româna (maternă) și rusa, cunoaște bine engleza și franceza. 

Capitol „Independența Justiției în Republica Moldova” în revista Independența Justiției în Tranziție (2012), autori: Nadejda Hriptievschi, Sorin Hanganu

Subsemnaţii la acest apel atenţionează Preşedintele Republicii Moldova asupra deficienţelor în procesul de examinare şi adoptare a recentelor amendamente legislative, și anume modificarea procedurii de motivare a hotărîrilor judecătoreşti în procesele civile în prima instanţă; stabilirea noilor reguli cu privire la eliberarea din funcţie a judecătorilor şi stabilirea numărului de asistenţi judiciari pentru judecătorii Curţii Supreme de Justiţie.În particular, suntem îngrijoraţi de câteva prevederi ce au fost introduse ad-hoc, nemotivat şi fără consultare publică pentru examinare în lectura a doua a proiectului de lege pentru modificarea Codului de Procedură Civilă (CPC) (înregistrat în Parlament cu nr. 2829) şi a proiectului de lege pentru modificarea şi completarea unor acte legislative (înregistrat în Parlament cu nr. 392), ambele fiind votate în a doua lectură de Parlament la 5 iulie 2012, fără dezbateri adecvate:1. Amendamentele la art. 236 din CPC (proiectul nr. 2829) exclud motivarea obligatorie a hotărârilor judecătoreşti de prima instanţă, cu excepţia a trei cazuri: dacă părţile cer expres motivarea hotărârii, dacă hotărârea este contestată sau dacă hotărârea urmează a fi recunoscută şi executată pe teritoriul altui stat. În apelurile din 26 iunie şi cel din 4 iulie anul curent, subsemnaţii au exprimat dezacordul cu propunerea respectivă şi au expus consecinţele pe care le-ar putea avea acceptarea acesteia asupra justiţiabililor şi a sistemului judecătoresc (ambele apeluri sunt anexate, precum şi apelul Consiliului Uniunii Avocaţilor la subiect). Spre regret, la 27 iunie 2012, Comisia juridică, numiri şi imunităţi a examinat proiectul nr. 2829 şi a acceptat propunerile promovate ad-hoc fără consultare publică, iar la 5 iulie Parlamentul a votat proiectul în a doua lectură. Societatea civilă şi reprezentanţii grupurilor profesioniste nu au fost consultate cu privire la această modificare, deşi este de ordin conceptual şi schimbă radical regimul propus în proiectul de lege aprobat de Guvern. În varianta iniţială, aprobată de Guvern, era prevăzut un alt regim al motivării hotărîrilor judecătoreşti şi acel regim era suficient argumentat în nota informativă la proiectul de lege.2. Amendamentele la proiectul de Lege nr. 392, în privinţa art. 25 al Legii nr. 544-ХШ din 20.07.1995 cu privire la statutul judecătorului, care stabilesc excluderea dreptului judecătorilor de a beneficia de indemnizaţia unică de concediere şi de pensia stabilită în condiţii privilegiate în cazul în care aceştia vor fi eliberaţi din funcţia de judecător în baza următoarelor temeiuri: incompetenţei profesionale stabilite în rezultatul evaluării performanţelor; comiterii unei abateri disciplinare specificate la art. 22 alin. (1) al Legii nr. 544; sau pronunţării hotărîrii definitive de condamnare şi nerespectării prevederilor art. 8 al Legii nr. 544-XIII. Nu contestăm oportunitatea modificărilor propuse per se, dar considerăm că aceste aspecte sunt sensibile şi de o importanţă majoră pentru asigurarea independenţei judecătorilor, ceea ce impune discutarea şi argumentarea oricăror propuneri ce afectează statutul lor social. Spre exemplu, nu pare a fi proporţională privarea de dreptul de a beneficia de indemnizaţia unică de concediere şi pensia stabilită în condiţii privilegiate pentru eliberararea din funcţie pentru orice abatere disciplinară prevăzută de art. 22 al Legii. Privarea de dreptul respectiv ar putea fi prevăzută ca sancţiune complimentară, la discreţia organului care aplică sancţiunea disciplinară, decât prevederea obligatorie pentru toate cazurile de eliberare din funcţie.3. Amendamentele la proiectul de Lege nr. 392, art. III, privind includerea în art. 4 al Legii nr. 789-XII din 26.03.1996 cu privire la Curtea Supremă de Justiţie a textului: „Fiecare judecător al Curţii Supreme de Justiţie este asistat de 3 asistenţi judiciari”. Această prevedere de asemenea nu a fost inclusă în proiectul iniţial şi nu este clară argumentarea necesităţii existenţei a câte 3 asistenţi judiciari pentru fiecare judecător, în condiţiile în care competenţa Curţii Supreme de Justiţie urmează a fost limitată iar numărul de judecători nu a fost redus substanțial. În condiţiile actuale, cînd judecătorii de primă instanţă şi ai Curţilor de Apel, care înfăptuiesc cel mai mare şi cel mai complicat volum de lucru, dar nu au nici măcar un singur asistent judiciar, ar fi mai corect şi mai eficient de asigurat mai întâi aceşti judecători cu cel puţin cîte un asistent judiciar şi de efectuat un studiu complex cu privire la necesitatea creşterii numărului asistenţilor judiciari la Curtea Supremă de Justiţie, reieşind din experienţa şi volumul de activitate a acesteia, conform noilor modificări legislative.Pornind de la cele expuse, solicităm Preşedintelui Republicii Moldova să susţină obiecţiile şi propunerile organizaţiilor societăţii civile şi să remită spre reexaminare Parlamentului cele două legi adoptate la 5 iulie 2012.Semnatari:Centrul de Resurse Juridice din Moldova, Vladislav GRIBINCEAAsociaţia pentru Democraţie Participativă ADEPT, Igor BOŢANInstitutul pentru Politici Publice, Arcadie BARBĂROSIECentrul Analitic Independent EXPERT-GRUP, Valeriu PROHNIŢCHIVictor MUNTEANU, Director al Programului de Drept al Fundaţiei Soros-MoldovaAsociaţia Promo-LEX, Ion MANOLEInstitutul pentru Apărarea Drepturilor şi Libertăţilor Fundamentale ale Omului, Ana UNGUREANCentrul de Resurse pentru Drepturile Omului, Sergiu OSTAF

Subsemnaţii la acest apel atenţionăm Parlamentul Republicii Moldova asupra necesităţii discuţiilor publice, calificate şi complexe privind recentele modificări legislative promovate ad-hoc în privinţa modificării procedurii de motivare a hotărîrilor judecătoreşti în procesele civile în prima instanță; stabilirea noilor reguli cu privire la eliberarea din funcţie a judecătorilor şi stabilirea numărului de asistenţi judiciari pentru judecătorii Curţii Supreme de Justiţie.În particular, suntem îngrijoraţi de următoarele prevederi ce au fost introduse pentru examinare în lectura a doua a proiectelor de lege pentru modificarea Codului de Procedură Civilă (CPC) (înregistrat în Parlament cu nr. 2829) şi proiectul de lege pentru modificarea şi completarea unor acte legislative (înregistrat în parlament cu nr. 392):1. Propunerile de modificare a art.236 din CPC (proiectul nr. 2829, art. 236) exclud motivarea obligatorie a hotărârilor judecătoreşti de prima instanţă, cu excepţia cazurilor în care părţile ar cere în mod expres motivarea hotărârii; dacă hotărârea este contestată sau hotărârea urmează a fi recunoscută şi executată pe teritoriul altui stat. În apelul din 26 iunie 2012 ne-am exprimat dezacordul cu propunerea respectivă, precum şi consecinţele pe care le-ar putea avea acceptarea acesteia asupra justiţiabililor şi sistemului judecătoresc. Spre regret, la 27 iunie 2012, Comisia juridică, numiri şi imunităţi a examinat proiectul nr. 2829 şi a acceptat propunerile promovate ad-hoc fără consultare publică şi calificată. Societatea civilă şi reprezentanţii grupurilor profesioniste nu au fost consultate cu privire la această modificare, deşi este de ordin conceptual şi schimbă radical regimul propus în proiectul de lege aprobat de Guvern. În varianta iniţială, aprobată de Guvern, era prevăzut un alt regim al motivării hotărîrilor judecătoreşti şi acel regim era suficient argumentat în nota informativă la proiectul de lege.2. Propunerile la proiectul de lege nr. 392 art. II, prevăd ca din art. 25 alLegii nr 544-ХШ din 20 iulie 1995 cu privire la statutul judecătorului, prevede în art. 25 excluderea dreptului judecătorilor de a beneficia de indemnizaţia unică de concediere şi pensia stabilită în condiţii privilegiate în cazul în care aceştia vor fi eliberaţi din funcţia de judecător în baza următoarelor temeiuri: incompetenţei profesionale stabilite în rezultatul evaluării performanţelor; comiterii unei abateri disciplinare specificate la art. 22 alin.(1) al Legii nr. 544; pronunţării hotărîrii definitive de condamnare şi nerespectării prevederilor art. 8 al Legii nr. 544. Nu contestăm oportunitatea modificărilor propuse per se, dar considerăm că aceste aspecte sunt sensibile şi de o importanţă majoră pentru asigurarea independenţei judecătorilor, ceea ce impune discutarea şi argumentarea oricăror propuneri ce afectează statutul lor social. Spre exemplu, nu pare a fi proporţională privarea de dreptul de a beneficia de indemnizaţia unică de concediere şi pensia stabilită în condiţii privilegiate pentru eliberararea din funcţie pentru orice abatere disciplinară prevăzută de art. 22 al Legii. Privarea de dreptul respectiv ar putea fi prevăzută ca sancţiune complimentară, la discreţia organului care aplică sancţiunea disciplinară, decât prevederea obligatorie pentru toate cazurile de eliberare din funcţie.3. Propunerea de la proiectul de lege nr. 392, art. III, prevede includerea în art. 4 al Legii nr. 789-XII din 26 martie 1996 cu privire la Curtea Supremă de Justiţie a textului: „Fiecare judecător al Curţii Supreme de Justiţie este asistat de 3 asistenţi judiciari”. Această prevedere de asemenea nu a fost inclusă în proiectul iniţial şi nu este clară argumentarea necesităţii existenţei a câte 3 asistenţi judiciari pentru fiecare judecător în condiţiile în care competenţa Curţii Supreme de Justiţie urmează a fost limitată. În condiţiile actuale, cînd judecătorii de primă instanţă şi ai Curţilor de Apel, care înfăptuiesc cel mai mare şi cel mai complicat volum de lucru, dar nu au nici măcar un singur asistent judiciar, ar fi mai corect şi mai eficient de asigurat mai întâi aceşti judecători cu cel puţin cîte un asistent judiciar şi de efectuat un studiu complex cu privire la necesitatea creşterii numărului asistenţilor judiciari la Curtea Supremă de Justiţie, reieşind din experienţa şi volumul de activitate a acesteia, conform noilor modificări legislative.Pornind de la cele expuse, subsemnaţii solicită:Parlamentului Republicii Moldova şi fiecărui parlamentar în parte:Să nu susţină modificarea prin care se exclude obligaţia judecătorilor de primă instanţă de a-şi motiva hotărârile şi de a adopta versiunea modificărilor la Codul de procedură civilă aprobate de Guvern, care a fost supusă consultărilor publice şi este argumentată în nota informativă la proiectul de lege de modificare a CPC (nr. 2829);Să nu susţină modificările incluse în proiectul de lege nr. 392 cu privire la privarea judecătorilor eliberaţi din funcţie de dreptul la indemnizaţia unică de concediere şi pensia stabilită în condiţii privilegiateSă excludă propunerea de stabilire expresă în lege a obligaţiei de a angaja câte 3 asistenţi judiciar pentru fiecare judecător al Curţii Supreme de Justiţie fără consultări publice şi argumentarea modificărilor respective.Semnatari:Centrul de Resurse Juridice din Moldova, Sorina MACRINICIAsociaţia pentru Democraţie Participativă ADEPT, Igor BOŢANInstitutul pentru Politici Publice, Arcadie BARBĂROSIECentrul Analitic Independent EXPERT-GRUP, Valeriu PROHNIŢCHIVictor MUNTEANU, Director al Programului de Drept al Fundației Soros-MoldovaAsociaţia Promo-LEX, Ion MANOLEAmnesty International Moldova, Cristina PERETEATCUInstitutul pentru Apărarea Drepturilor și Libertăţilor Fundamentale ale Omului, Ana UNGUREAN