În hotărârea Oleksandr Volkov c. Ucrainei, din 9 ianuarie 2013, CtEDO a stabilit următoarele:1. Violarea art. 6 (1) CEDO în ceea ce privește:“tribunal independent și imparțial”, pe motiv de defecte structurale a sistemului de răspundere disciplinară a judecătorilor;“judecarea în mod echitabil”, pe motiv de lipsa termenului de prescripție pentru aplicarea sancțiunii disciplinare și abuzul sistemului electronic în Parlament la adoptarea hotărârii privind demiterea judecătorului;“tribunal stabilit de lege”, pe motivul componenței Camerei care a examinat cauza reclamantului decisă de către un judecător a cărui mandat în calitate de președinte al Camerei expirase;2. Violarea art. 8 CEDO, deoarece judecătorul a fost concediat pentru “încălcarea jurământului” în absența unei interpretări consistente a acestei infracțiuni și a garanțiilor procedurale;3. Conform art. 46 CEDO, Ucrainei i s-a cerut reformarea sistemului de răspundere disciplinară a judecătorilor, în calitate de măsuri generale. În ceea ce ține de măsurile individuale, Ucraina urmează să restabilească reclamantul în funcția de judecător a Curții Supreme cât de curând posibil.Circumstanțele cauzeiÎncepând cu anul 2003, reclamantul a fost judecător la Curtea Supremă de Justiție (CSJ) a Ucrainei și din 2007, el a fost președinte al Colegiului Militar al CSJ. În 2007, el a fost ales membru al Înaltului Consiliul al Justiției (ÎCJ), dar nu a putut exercita această funcție din cauza refuzului președintelui Comisiei Parlamentare pentru Justiție (Comisia Parlamentară) de a-i permite să depună jurământul. În 2008 și 2009, doi membri ai ÎCJ, unul dintre care a fost ales ulterior președinte al ÎCJ, au condus anchete preliminare privind posibilele abateri ale reclamantului. Ei au conchis că reclamantul a revizuit decizii adoptate de către soția fratelui său, unele dintre acestea având loc în 2003, și că el a săvârșit încălcări procedurale grave, unele dintre acestea având loc în 2006. În urma acestor anchete, președintele ÎCJ a prezentat Parlamentului două cereri privind concedierea reclamantului din funcția de judecător. În 2010, luând în considerare cererile ÎCJ și recomandarea Comisiei Parlamentare, Parlamentul a votat concedierea reclamantului pentru “încălcarea jurământului”. Potrivit reclamantului, pe durata votului electronic, majoritatea deputaților erau absenți și cei prezenți au votat folosind cardurile colegilor lor absenți. Reclamantul a contestat concedierea sa în fața Înaltei Curți Administrative, care a constatat că cererea ÎCJ de a-l concedia pe reclamant în urma anchetei președintelui ÎCJ a fost legală și întemeiată. Înalta Curte Administrativă a mai constatat că decizia ÎCJ se baza pe rezultatele altei anchete care nu era legală, deoarece reclamantul și soția frateui său nu erau considerate rude potrivit legislației în vigoare la acel moment. Totuși, instanța a refuzat să caseze actele ÎCJ în acea cauză, motivând că nu avea împuterniciri în acest sens. Înalta Curte Administrativă a notat în continuare că nu au existat vioșări procedurale nici în fața Comisiei Parlamentare, nici în Parlament.În drept1. Articolul 6 (1) CEDO(a) Independența și imparțialitatea organelor care au determinat cauza reclamantului(i) ÎCJÎn ceea ce privește procedurile diciplinare împotriva judecătorilor, necesitatea participării substanțiale a judecătorilor în cadrul organului de răspundere disciplinară a fost recunoscută în Carta Europeană a Statutului Judecătorilor. Totuși, ÎCJ consta din 20 de membri numiți de diverse instituții. Trei membri erau numiți de către Președintele Ucrainei, trei – de către Parlament și trei – de către Conferința Procurorilor. Ministrul Justiției și Procurorul General erau membri ex officio ai ÎCJ. Memebrii ÎCJ fără studii juridice care erau numiți direct de către autoritățile legislative și executive constituiau marea majuritate a ÎCJ. Ca urmare, cauza reclamantului a fost examinată de 16 membri ai ÎCJ care au asistat la ședință, dintre care doar 3 erau judecători. În plus, doar 4 membri ai ÎCJ activau în mod permanent. Ceilalți membri continuau să lucreze și să primească salariu în afara ÎCJ, ceea ce implica inevitabil dependența lor materială, ierarhică și administrativă față de angajatorii primari și ceea ce punea în pericol independența și imparțialitatea lor. Curtea s-a referit și la opinia Comisiei de la Veneția (para. 79 al hotărârii), potrivit căreia includerea Procurorului General în calitate de membru ex officio al ÎCJ ridică anumite întrebări, deoarece aceasta ar putea să aibă un efect descurajator asupra judecătorilor și să fie perceput ca o potențială amenințare. Procurorul General este plasat în topul ierarhiei sistemului procuraturii și supraveghează toți procurorii. În lumina rolului său funcțional, procurorii participă în multe cauze în care judecătorii urmează să decidă. Prezența Procurorului General în cadrul unei instituții responsabile de numirea, aplicarea sancțiunilor disciplinare și concedierea judecătorilor a creat un risc ca judecătorii sa nu acționeze imparțial în asemenea cazuri sau ca Procurorul General să nu acționeze imparțial în privința judecătorilor ale căror decizii el le dezaprobă. Aceași regulă se aplică și altor membri ai ÎCJ numiți de către Conferința Procurorilor.Suplimentar, membrii ÎCJ care au condus anchetele preliminare în cazul reclamantului și au depus cereri pentru demiterea sa, au luat parte ulterior la luarea deciziei privind concedierea acestuia. Unul dintre acești membri a fost numit Președinte al ÎCJ și a prezidat ședința în cazul reclamantului. Rolul acestor membri în înaintarea acuzațiilor împotriva reclamantului, bazate pe rezultatele propriilor anchete, ridică dubii rezonabile privind imparțialitatea lor la adoptarea deciziei în cazul reclamantului. Prin urmare, faptele acestei cauze divulgă probleme serioase în privinșa atât a deficiențelor structurale în procedurile în fața ÎCJ, cât și aparența parțialității personale din partea unor membri ai ÎCJ în cauza reclamantului. Prin urmare, procedurile în fața ÎCJ nu au fost compatibile cu principiile de independență și imparțialitate cerute de art. 6 (1) CEDO.(ii) Comisia ParlamentarăPreședintele și unul dintre membrii Comisiei erau membri ai ÎCJ și au luat parte la adoptarea deciziei în cazul reclamantului la ambele nivele. Prin urmare, este posibil că ei nu au acționat imparțial la examinarea cererilor din partea ÎCJ. În același timp, membrii ÎCJ nu puteau să se autorecuzeze, deoarece această procedură nu era prevăzută de legislația în vigoare. Aceasta reprezinta lipsa garanțiilor necesare pentru conformarea procedurilor cu testul de imparțialitate obiectivă.(iii) Adunarea Plenară a ParlamentuluiÎn totalitatea sa, procedura la adunarea plenară nu a fost un forum potrivit pentru examinarea chestiunilor de fapt și drept, administrarea probelor și calificarea legală a faptelor. Rolul politicienilor care stau în Parlament, cărora nu li se cere să aibă experiență juridică, nu a fost clarificat suficient de către Guvern și nu a fost justificat pentru a fi compatibil cu cerința independenței și imparțialității unui tribunal.(iv) Înalta Curte AdministrativăÎnalta Curte Administrativă a avut împuterniciri de a declara deciziile ÎCJ și a Parlamentului fiind ilegale, dar nu a avut împuterniciri de a le anula. Reclamantul nu a fost restabilit în fucția sa în mod automat, datorită exclusiv deciziei cu caracter declarativ a Înaltei Curți Administrative. În plus, argumente importante ale reclamantului nu au fost examinate de către Înalta Curte Administrativă, prin urmare, controlul judiciar nu a fost suficient.Mai mult ca atât, judecătorii Înaltei Curți Administrative erau de asemenea sub jurisdicția disciplinară a ÎCJ și puteau fi subiecți ai procedurilor disciplinare în fața ÎCJ. Având în vedere atribuțiile extinse ale ÎCJ cu privire la cariera judecătorilor (selectare, disciplină și concediere) și lipsa garanțiilor de independență și imparțialitate ale ÎCJ (examinate mai sus), Curtea nu este convinsă că judecătorii Înaltei Curți Administrative care au examinat cazul reclamantului, au fost capabili să demonstreze că au fost “independenți și imparțiali”.Prin urmare, autoritățile naționale nu au asigurat determinarea independentă și imparțială a cauzei reclamantului și controlul judiciar subsecvent nu a înlăturat aceste defecte.Concluzie: violare (în unanimitate)(b) Lipsa unui termen de prescripție pentru aplicarea sancțiunii disciplinareReclamantul a fost plasat într-o situație foarte dificilă, deoarece el a trebuit să prezinte argumente în fața ÎCJ în 2010 pentru evenimente care au avut loc în 2003 și 2006. Legea națională nu a oferit niciun termen-limită pentru procedurile de concediere a unui judecător pentru “încălcarea jurământului”. În timp ce Curtea nu consideră adecvat să indice care trebuie să fie acest termen-limită, o astfel de abordare nelimitată în timp a cazurilor de răspundere disciplinară constituie o amenințare serioasă a principiului de securitate juridică.Concluzie: violare (în unanimitate)(c) Votarea procedurii în cadrul Adunării Plenare a ParlamentuluiDecizia de demitere a reclamantului a fost votată în absența majorității membrilor Parlamentului. Deputații prezenți au folosit în mod deliberat voturile colegilor lor ansenți. Prin urmare, decizia a fost adoptată cu încălcarea Constituției, Statutului Deputaților și Regulamentului Parlamentului. Prin urmare, votul a încălcat principiul securității juridice. Înalta Curte Administrativă nu a examinat acest aspect în mod adecvat.Concluzie: violare (în unanimitate)(d) Compoziția Colegiului Înaltei Curți AdministrativePotrivit legislației naționale, componența Colegiului care urma să examineze cauza reclamantului urma să fie definită de către Președintele Înaltei Curți Administrative, dar mandatul său de Președinte de 5 ani expirase atunci când aceasta a fost numită. Prevederile legii care reglementa alegerea președinților curților au fost declarate neconstituționale, iar noi prevederi nu au fost adoptate. Între timp, alegerea președinților curților a fost un subiect de discuții aprinse între autoritățile ucrainești. Curtea nu a putut constata că colegiul care a decis cauza reclamantului a fost compusă într-un mod compatibil cu cerința “tribunalului stabilit de lege”Concluzie: violare (în unanimitate)2. Articolul 8 CEDOConcedierea reclamantului a constituit o ingerință în dreptul său la viața privată și de familie. Constatarea Curții precum că votul parlamentar privind decizia sa de concediere nu a fost legal, este suficient pentru a constata că ingerința nu a fost justificată și constituie violarea art. 8 CEDO. În momentul în care cauza reclamantului a fost decisă, nu existau recomandări sau practică privind interpretarea noțiunii de “încălcarea jurământului” și nu existau garanții procedurale adecvate pentru prevenirea arbitrară a acestei prevederi. În special, legislația națională nu a aplicat un termen-limită pentru procedurile împotriva unui judecător pentru “încălcarea jurământului”, care a dus la o discreție nelimitată a autorităților de răspundere disciplinară și au subminat principiul de certitudine juridică. În plus, legea națională nu a stabilit o scară a sancțiunilor pentru abaterile disciplinare și nu a stabilit reguli pentru asigurarea aplicării acestora în conformitate cu principiul proporționalității. În final, nu a existat un cadru potrivit pentru revizuirea independentă și imparțială a demiterii pentru “încălcarea jurământului”.Concluzie: violare (în unanimitate)3. Articolul 41 CEDOReclamantului i s-au acordat EUR 2,000 cu titlu de prejudiciu moral. Chestiunea privind compensarea prejudiciului material a fost rezervată pentru o hotărâre separată.4. Articolul 46 CEDO(a) Măsuri generaleCauza a dezvăluit probleme sistemice grave privind funcționarea justiției în Ucraina. În special, sistemul de răspundere disciplinară judecătorească nu a asigurat separarea suficientă a justiției de alte puteri în stat. În plus, acesta nu a asigurat garanții potrivite împotriva abuzului și aplicării greșite a măsurilor disciplinare în detrimentul independenței judecătorești. Statul pârât urmează, prin urmare, să adopte anumite măsuri generale având ca scop reformarea sistemului de răspundere disciplinară a judecătorilor. Aceste măsuri trebuie să includă reforme legislative implicând restructurarea bazei instituționale a sistemului. Măsurile trebuie să implice dezvoltarea formelor și principiilor potrivite de aplicare coerentă a legii naționale în acest domeniu.(b) Măsuri individualeAvând în vedere necesitatea reformării sistemului de răspundere disciplinară a judecătorilor, redeschiderea procedurilor disciplinare nu ar constitui o formă potrivită de redresare pentru violările constatate. Nu există temeiuri de a crede că cauza reclamantului ar fi rejudecată în conformitate cu principiile CEDO în viitorul apropiat. Curtea nu a văzut niciun motiv pentru indicarea acestei măsuri. Având în vedere circumstanțele excepționale ale cauzei și necesitatea urgentă de a pune capăt violărilor articolelor 6 și 8, Curtea a decis că statul părât urmează să asigure restabilirea reclamantului în funcția de judecător al CSJ cât de curând posibil.Hotărârea CtEDO în cauza Oleksandr Volkov c. Ucrainei în limba engleză

La 7 septembrie 2012, Curtea Supremă de Justiţie a solicitat Curţii Constituţionale să declare neconstituţionale unele prevederi ale Legii nr. 153, din 5 iulie 2012. Prin aceste prevederi a fost exclusă necesitatea obţinerii acordului Consiliului Superior al Magistraturii pentru pornirea urmăririi penale împotriva judecătorilor, sau reţinerea, arestarea, aducerea forţată sau percheziţionarea acestora în privinţa suspiciunilor de comitere a infracţiunilor prevăzute de articolele 324 (corupere pasivă) şi 326 (trafic de influenţă) Cod penal. În contextul examinării de către Curtea Constituţională a acestei sesizări, Centrul de Resurse Juridice din Moldova a efectuat o analiză a prevederilor legislative din  18 ţări europene în ceea ce priveşte procedura de investigare penală a judecătorilor.În urma analizei, a fost constatat că, până la intrarea în vigoare până la Legea nr. 153, garanţiile procesuale împotriva urmăririlor penale acordate judecătorilor din Republica Moldova erau mult mai largi decât în oricare din cele 18 ţări studiate. În general, garanţiile acordate judecătorilor împotriva urmăririlor penale nu reprezintă o cutumă la nivel european. Acestea existau în 14 din cele 18 sisteme de drept examinate. În cele 14 ţări în care judecătorii beneficiază de garanţii suplimentare, nivelul garanţiilor acordate prin lege a depins, în cea mai mare măsură, de discreţia legiuitorului. Prin urmare, acordarea imunităţii judecătorilor împotriva urmăririlor penale şi întinderea acestei imunităţi sunt chestiuni ce ţin de discreţia legiuitorului şi nu reprezintă un imperativ de drept constituţional.Garanţiile acordate judecătorilor împotriva urmăririlor penale nu au rezultat în mod necesar într-o mai bună independenţă a sistemului judiciar. Astfel, din ţările examinate, cele mai largi garanţii împotriva abuzurilor le au judecătorii de Belarus, Estonia şi Georgia. Independenţa precară a judecătorilor din Belarus şi Georgia este notorie. Pe de altă parte, imunitatea prea largă a judecătorilor din unele ţări a reprezentat o piedică serioase în lupta cu corupţia din sistemul judecătoresc.Opinia Centru de Resurse Juridice din Moldova a fost expediată Curţii Constituţionale. Aceasta poate fi consultată aici.

Depășirea provocărilor sistemului de asistență juridică garantată de stat de urgență în Republica Moldova, în „Criminal Justice Matters” (2013, vol. 92, 1)

Succesele și insuccesele în reformarea justiției din Republica Moldova 2012 – iulie 2014

În anul 2012, Centrul de Resurse Juridice din Moldova (CRJM) a monitorizat activitatea Consiliului Superior al Magistraturii din Republica Moldova (CSM) şi a examinat practicile CSM din anii 2010-2012. În urma monitorizării, a fost scris Raportul „Transparența și eficiența Consiliului Superior al Magistraturii din Republica Moldova: 2010-2012”, care a fost lansat astăzi.CRJM a constatat că transparenţa CSM s-a îmbunătăţit, însă mai multe acte ale CSM nu au fost publicate, deşi legea cere publicarea acestora. Eficienţa CSM ar putea fi îmbunătăţită simţitor prin perfecţionarea practicilor interne ale CSM şi prin implementarea adecvată a modificărilor legislative cu privire la sistemul judecătoresc adoptate în vara anului 2012. În pofida modificărilor legislative recente, alte modificări legislative sunt necesare pentru a fortifica rolul CSM de organ de autoadministrare judecătorească.În actualul CSM, doar 6 din 12 membri sunt judecători. Modificările legislative din anul 2012 vor crea un CSM în care 7 membri vor fi judecători. Prezenţa Ministrului Justiţiei în cadrul CSM ar putea fi folosită pentru transmiterea doleanţelor CSM către subiecţii cu drept de iniţiativă legislativă. Pe de altă parte, prezența Procurorului General poate fi justificată cu greu, cel puțin atât timp cât avocatura nu este reprezentată. Mai mult, procedurile disciplinare împotriva judecătorilor intentate de Procurorul General vizau cauze în care judecătorii au pronunţat hotărâri inconvenabile procuraturii.Legea acordă numeroase competenţe CSM. Totuşi aceasta nu prevede că CSM trebuie să asigure calitatea şi eficienţa sistemului judecătoresc. Pe de altă parte, unele competenţe acordate prin legea actuală sunt atât de tehnice încât ar putea fi exercitate şi instituţiile afiliate CSM. Totuşi legea nu defineşte suficient de clar statutul entităților afiliate CSM și divizarea responsabilităților între acestea, iar Inspecția Judiciară nu se bucură de independență funcțională. În acelaşi timp, personalul CSM este redus. CSM ar trebui să ia o decizie strategică dacă ar vrea să continue activitatea de micro-management sau se concentrează pe administrarea la nivel macro a sistemului judecătoresc, delegând mai multe competenţe entităților afiliate. În acelaşi timp, CSM nu trebuie să acţioneze ca un „sindicat” al judecătorilor.Prin modificările legislative din anul 2012, a fost clarificată procedura de selectare şi promovare a judecătorilor. Institutul Naţional al Justiţiei (INJ) a fost gândit ca principala sursă de profesioniști pentru sistemul judecătoresc. Până la modificările legislative din anul 2012, 80% din judecători urmau a fi selectaţi din rândul absolvenţilor INJ, iar 20%  din rândul practicienilor cu experienţă. Se pare că acest coraport nu a fost respectat niciodată de CSM. Pe de lată parte, numărul audienţilor INJ este mult mai mic decât numărul funcţiilor vacante de judecător sau care vor deveni vacante în scurt timp. CSM ar trebui să prognozeze numărului de judecători noi de care va acea nevoie în anii următori sistemul judecătoresc şi să crească numărului audienţilor INJ.Începând cu anul 2010, activitatea Colegiului Disciplinar al CSM s-a îmbunătăţit. Hotărârile acestuia sunt publicate şi sunt motivate mult mai bine decât anterior. Carenţe legislative în ceea ce priveşte procedurile disciplinare ale judecătorilor, ar putea fi înlăturate prin proiectul de Lege cu privire la răspunderea disciplinară a judecătorului elaborat de Ministerul Justiţiei. Pe de altă parte, în câteva cauze examinate în 2012, CSM nu a pornit proceduri disciplinare dar a atenţionat judecătorii asupra respectării legislaţiei, iar în alte câteva cauze procedurile disciplinare au fost sistate de către CSM din cauza că judecătorul a depus cerere de demisie. Astfel de practici au permis unora să conchidă că CSM nu a acţionat suficient de ferm pentru a îmbunătăţi disciplina în rândul judecătorilor şi că încurajează părăsirea onorabilă a sistemului de către judecători în detrimentul procedurilor disciplinare.Înregistrarea audio a şedinţelor de judecată şi distribuirea aleatorie a şedinţelor de judecată sunt obligatorii. Totuşi, în anul 2012, mai puţin de 15% din instanţele judecătoreşti din ţară înregistrau audio toate şedinţele de judecată. Deşi din 2010 încoace CSM a constatat situaţii evidente care sugerau că distribuirea dosarelor în instanţă nu avea loc aleatoriu, în opinia autorilor raportului de monitorizare, CSM nu a reacţionat suficient de ferm.Ședințele CSM sunt publice iar ordinea de zi a ședințelor și majoritatea hotărârilor sunt publicate pe pagina sa web. Cu toate acestea, transparența încă nu a devenit o regulă pentru toate domeniile de activitate ale CSM, ale colegiilor și Inspecției Judiciare. Modalitatea de organizare a ședințelor CSM, în cadrul cărora discutarea chestiunilor din ordinea de zi au loc, în mare parte, în cadrul „deliberărilor”. Deliberarea ar trebui exclusă și stabilite ședințe publice ca regulă, cu excepția unor categorii de chestiuni care necesită a fi examinate în ședință închisă.Raportul „Transparența și eficiența Consiliului Superior al Magistraturii din Republica Moldova: 2010-2012” conține peste 40 de recomandări. Acesta a fost elaborat cu susţinerea financiară a Programului de Drept al Fundaţiei Soros-Moldova în cadrul Proiectului „Contribuţia la sporirea transparenţei şi eficienţei activităţii CSM din RM”.Raportul este disponibil aici.Raportul în limba engleză este disponibil aici.

Transparența și eficiența Consiliului Superior al Magistraturii din Republica Moldova. 2010-2012 (2013) (în engleză)

Transparența și eficiența Consiliului Superior al Magistraturii din Republica Moldova. 2010-2012 (2013) (în engleză)

Transparența și eficiența Consiliului Superior al Magistraturii din Republica Moldova. 2010-2012 (2013) (în engleză)

Transparența și eficiența Consiliului Superior al Magistraturii din Republica Moldova. 2010-2012 (2013) (în engleză)