- Scopul concursului:
În vederea implementării obiectivelor sale, Asociația Obștească „Centrul de Resurse Juridice” din Moldova (în continuare – CRJM) preconizează să organizeze 2 evenimente în afara mun. Chișinău în perioada decembrie 2018 – ianuarie 2019, după cum urmează:
- un eveniment de 2 zile, în cadrul proiectului „Promovarea supremației legii prin monitorizare de către societatea civilă”, implementat cu suportul financiar al Agenției SUA pentru Dezvoltare Internațională (USAID). În acest sens, CRJM anunță concurs de oferte pentru achiziția de servicii de cazare, alimentație și închiriere a unei săli de conferințe necesare organizării evenimentului pentru cca 20 de persoane, pentru perioada 19 – 20 decembrie 2018.
- o școală de iarnă de 4 zile, în cadrul proiectului „Suport instituțional pentru dezvoltarea organizației”, implementat cu sprijinul financiar al Agenției Suedeze pentru Dezvoltare Internațională (SIDA). În acest sens, CRJM anunță concurs de oferte pentru achiziția de servicii de cazare, alimentație și închiriere a unei săli de conferințe (preferabil să fie disponibile 2 săli de conferință) necesare organizării evenimentului pentru 25 persoane, pentru perioada 17 – 20 ianuarie 2019.
Astfel, Vă invităm să trimiteți ofertele dumneavoastră de preț conform cerințelor de mai jos:
2. Rezultatele așteptate:
Compania selectată va presta serviciile solicitate conform condițiilor indicate de CRJM în prezenta solicitare de oferte şi în baza contractului de prestare servicii semnat între părţi (compania selectată şi CRJM) pentru perioadele solicitate.
3. Criteriile de selecție:
- Compania trebuie să întrunească următoarele criterii:
- Cerințe față de condițiile de cazare:
– cazare (camere SNGL, DBL cu paturi separate) și condiții adecvate de ședere pe timp de iarnă pentru numărul de persoane indicat în modelul de ofertă financiară atașat la ToR;
– alte comodități (TV, aer condiționat etc.) vor constitui un avantaj.
- Cerințe pentru desfășurarea evenimentului:
– sală de conferințe cu un spațiu adecvat numărului de participanți indicat la p.II Scopul concursului;
– echipament necesar: proiector, ecran, flipchart;
– servicii de alimentație, la cerere: mic dejun, prânz, pauze de cafea, cină;
– asigurarea cu apă plată pe toată durata evenimentului;
– conexiune la Internet- vă rugăm să indicați numărul de utilizatori activi ai conexiunii la internet, existența sau lipsa accesului Wi-Fi;
– locuri de parcare.
2. Oferta financiară
3. Amplasarea locației – în raza de cca 20 – 30 km de la Chișinău
4. Reputația și imaginea companiei (în cazul prezentării referințelor).
Oferta de participare la concurs va conține informație concisă cu indicarea următoarelor:
- Date despre companie (denumirea, adresa, telefonul de contact, adresa electronică, persoana responsabilă, datele bancare), inclusiv fișiere media (foto și/sau video) sau link-uri către pagini on-line;
- Autorizațiile de funcționare (copiile certificatului de înregistrare, autorizației sanitare de funcționare);
- Oferta financiară cu semnătura persoanei responsabile (completată după modelul atașat aici). Prețurile vor fi indicate în MDL per persoană/ cameră/sală, inclusiv TVA sau cu TVA la cota 0%, conform cerințelor indicate în modelul de ofertă financiară. În cazul livrărilor cu aplicare TVA la cota 0%, Beneficiarul va prezenta setul de documente confirmative. Prețurile indicate în oferte vor fi finale și nu vor putea fi ajustate după termenul-limită de prezentare a ofertelor. Compararea ofertelor financiare se va face în MDL. Ofertele prezentate în altă valută vor fi calculate la cursul oficial al BNM din data limită pentru prezentarea ofertelor;
- În cazul existenței unui conflict de interese, real sau potențial, ofertantul se obligă să-l declare în baza unei declarații completate în formă liberă, anexate la ofertă.
Ofertele vor fi expediate prin e-mail la application@old2.old.crjm.org sau direct la sediul CRJM (str. A.Șciusev 33, MD-2001, mun.Chișinău, Republica Moldova) până pe 5 decembrie 2018.
Ofertanții pot depune oferte pentru servicii de desfășurare a ambelor evenimente indicate la p.I Scopul concursului sau pentru un singur eveniment, în funcție de disponibilitate.
Oferta/tele câștigătoare va/vor fi desemnată/e în baza celui mai bun raport calitate (cerințe pentru desfășurarea evenimentului)/preț.
Pentru informații suplimentare, Vă rugăm să ne contactați la numărul de telefon 022 843601 sau la adresa de e-mail: olga.burucenco@old2.old.crjm.org.
CRJM a prezentat, joi, 15 noiembrie 2018, proiectul unui nou document analitic: „Cauzele cu privire la integritate – este oare uniformă practica instanțelor judecătorești?”. Analiza stabilește în baza datelor empirice, în ce măsură este uniformă practica instanțelor judecătorești în cauzele care vizează încălcarea regimului de declarare al averilor, intereselor personale și incompatibilităților funcționarilor publici.
În cadrul cercetării, au fost analizate toate hotărârile Curții Supreme de Justiție (CSJ) adoptate timp de 54 de luni (din 1 ianuarie 2014 până în 30 iunie 2018), precum și soluțiile date de instanțele de apel și fond în aceste dosare. „Analiza nu își propune să constate care ar fi trebuit să fie soluția corectă în hotărârile analizate. A fost analizat doar în ce măsură soluțiile instanțelor judecătorești sunt uniforme între ele prin prisma motivării hotărârilor judecătorești adoptate în aceste cauze.” – a declarat președintele CRJM, Vladislav Gribincea.
Analiza constată că soluțiile din unele hotărâri judecătorești cu privire la declararea averilor nu sunt pe deplin consecvente. Inconsecvențele țin de modul de declarare al conturilor bancare fără rulaje, justificarea averii nedeclarate și de modul cum a fost tratat argumentul funcționarului că nu a declarat adecvat averea, deoarece nu a înțeles cum aceasta urmează a fi declarată. Analiza nu a constatat divergențe serioase în cauzele cu privire la conflictele de interese. Cu toate acestea, unele dosare cu privire la încălcarea regimului de incompatibilitate au fost soluționate într-un mod divergent.
Una din concluziile preliminare ale autorilor este inclusiv că actele fostei Comisii Naționale de Integritate (CNI) au fost anulate cu precădere în cazul demnitarilor de rang înalt. În cazul acestora au fost admise 10 din cele 16 acțiuni (62.5%) față de demnitarii de rang mediu în care au fost admise doar 3 din 17 acțiuni (17%). Acest fapt ar putea sugera că funcționarii de rang înalt au avut avocați mai buni, fie că abaterile comise de CNI în privința acestora erau mai evidente, fie că judecătorii sunt mai indulgenți în privința acestora.
În urma prezentării constatărilor, CRJM a invitat participanții la eveniment și instituțiile vizate (CSJ și ANI) să vină cu recomandări și comentarii asupra documentului, care urmează a definitivat în urma acestor intervenții.
Documentul analitic este disponibil aici.
Anexa care descrie cauzele cu privire la integritate disponibilă aici.
Evenimentul a fost desfășurat în cadrul proiectului „Promovarea supremației legii prin monitorizare de către societatea civilă”, implementat de CRJM cu suportul Agenției SUA pentru Dezvoltare Internațională (USAID).
CRJM invită studenții și tinerii profesioniști să participe la lecția publică cu tema „Importanța independenței justiției într-un stat de drept” care va avea loc la 20 noiembrie 2018, între orele 13.00-14.30, în incinta Universității Libere Internaționale din Moldova, în sala Mediateca (bloc 1, etaj 4), str. Vlaicu Pârcălab 52.
În cadrul lecției vor fi puse în discuție următoarele subiecte:
✔️ Cum poate fi asigurată independența justiției? Exemple de bune practici.
✔️ Cum poate fi combătută corupția?
✔️ Care e situația justiției în Republica Moldova și care sunt priorotățile reformării justiției?
INTRARE LIBERĂ!
Mai multe organizații ale societății civile își exprimă îngrijorarea privind promovarea în mare grabă a proiectului Codului de reguli și proceduri parlamentare, cu ignorarea consultărilor publice și a dezbaterilor privind conținutul celui mai important document, care reglementează activitatea Parlamentului.
Proiectul Codului de reguli și proceduri parlamentare a fost înregistrat ca inițiativă legislativă a trei deputați la 2 noiembrie 2018. Până la 2 noiembrie 2018, proiectul nu a fost publicat pe internet pentru consultări. La 14 noiembrie 2018, proiectul a fost examinat de Comisia Juridică, Numiri și Imunități, care a recomandat adoptarea proiectului în prima lectură și care nu a menționat nimic despre rezultatele consultărilor publice. La 22 noiembrie 2018, adică peste circa trei săptămâni de la înregistrare, proiectul a fost adoptat în prima lectură.
Pe pagina web a Parlamentului lipsește expertiza anticorupție a proiectului, precum și avizul Guvernului, ambele obligatorii conform prevederilor legale. De asemenea, termenul pentru consultări publice urma să expire abia la 23 noiembrie 2018 (peste 15 zile lucrătoare de la publicarea proiectului), adică peste o zi după adoptarea proiectului în primă lectură. Având în vedere faptul că comisia responsabilă de proiect și de organizarea consultărilor publice a aprobat proiectul deja la 14 noiembrie 2018, înainte de expirarea termenului-limită de depunere a comentariilor, consultările publice nici nu puteau avea loc.
Proiectul Codului de reguli și proceduri parlamentare reglementează aspecte deosebit de importante ale activității parlamentare și urmează să înlocuiască Regulamentul Parlamentului actualmente în vigoare. O analiză a conținutului documentului scoate în evidență existența unor prevederi foarte vagi privind accesul la informații, reflectarea activității Parlamentului de către mass-media, transparența în procesul decizional și cooperarea cu societatea civilă.
Proiectul Codului de reguli și proceduri parlamentare conține reglementări privind consultările publice care sunt și mai vagi decât cele în vigoare, iar unele prevederi pozitive au fost excluse. Sunt reglementate confuz și sporadic formele, etapele și termenele procesului de consultări publice, precum și obligațiile instituțiilor responsabile.Proiectul sus-menționat nu conține nici prevederi suficiente pentru asigurarea accesului la informație ca parte a transparenței procesului decizional, el nu prevede publicarea informațiilor despre toate etapele de adoptare a actului legislativ și toate versiunile proiectului de act normativ. De asemenea, nu este prevăzută nici publicarea amendamentelor propuse de deputați.
De asemenea, proiectul Codului de reguli și proceduri parlamentare nu reglementează situațiile când proiectele pot fi adoptate în regim de urgență, cu excepția cazului când este cerut de Guvernpotrivit Constituției. În ultimii ani, mai multe proiecte de acte normative au fost adoptate în regim de urgență, fără respectarea tuturor etapelor de legiferare și consultare publică prevăzute de legislația în vigoare. Este nevoie de reglementat criteriile după care Parlamentul va decide asupra aplicării acestei proceduri.
Luând în considerație importanța Codului parlamentar pentru buna funcționare a Parlamentului și activitatea acestuia într-un mod transparent și previzibil pentru public și părțile interesate, organizațiile semnatare consideră nepotrivită adoptarea unui astfel de proiect în grabă și fără organizarea unor discuții mai largi, inclusiv cu ONG-urile și reprezentanții mass-media.
Organizațiile semnatare solicită Parlamentului Republicii Moldova organizarea unor consultări publice veritabile a proiectului Codului de reguli și proceduri parlamentare, inclusiv organizarea dezbaterilor publice cu participarea organizațiilor societății civile, cu alocarea unui timp suficient, și evitarea adoptării în grabă a acestui document important.
Textul integral al apelului disponibil aici.
SEMNATARI:
Lista semnatarilor rămâne deschisă