Centrul de Resurse Juridice din Moldova (CRJM) este o organizație non-guvernamentală cu sediul în Chișinău, creată în noiembrie 2010 de un grup de juriști, care contribuie la consolidarea democrației și a statului de drept în Republica Moldova, cu accent pe justiție și drepturile omului. CRJM realizează activități de cercetare și advocacy și este o organizație independentă și neafiliată politic.
Pe parcursul anului 2018, CRJM a implementat 8 proiecte cu o valoare totală a ieșirilor de fonduri de 599.000 dolari SUA. Pentru următoarele perioade 2019-2021, CRJM planifică să implementeze 5-6 proiecte cu o valoare anuală totală de 660.000 dolari SUA.
I. Scopul concursului:
CRJM anunță concurs de oferte pentru achiziția de servicii de Audit general al Asociației pentru 3 ani consecutivi 2019-2021. Compania selectată va presta serviciile solicitate conform condițiilor indicate de CRJM în prezenta solicitare de oferte şi în baza contractului de prestare servicii semnat între părţi (compania selectată şi CRJM) pentru perioada solicitată.
II. Obiectul auditului:
Compania de audit selectată va efectua Auditul anual general al Asociației în conformitate cu Standardele Internaționale de Audit (ISA 700/705) și a Situațiilor Financiare întocmite de Asociație în conformitate cu Standardele Naționale de Contabilitate (SNC), pentru 3 ani consecutivi , începând cu perioada 1 ianuarie – 31 decembrie 2019.
Pachetul de raportare final, care va conține toate livrabilele indicate la p.IV, în limbile română și engleză, precum şi versiunea electronică a acestuia (în format pdf şi word), pentru anul încheiat la 31 decembrie 2019 va fi prezentat Asociației până pe 15 iunie 2020.
III. Perioada de efectuare a auditului
Auditul anual general al Asociației pentru anul încheiat la 31 decembrie 2019 urmează să fie desfășurat în perioada 15 aprilie – 15 iunie 2020. Perioadele exacte și durata desfășurării serviciilor de audit pentru anul încheiat la 31 decembrie 2020 și 31 decembrie 2021, vor fi stabilite în contractul de audit încheiat cu compania selectată, de preferință sunt lunile aprilie – iunie 2021-2022.
IV. Livrabile în urma efectuării auditului:
- Opinia Auditorului trebuie să corespundă prevederilor Standardelor Internaționale de Audit ISA 700/705;
- Situațiile Financiare întocmite în conformitate cu Standardele Naționale de Contabilitate pentru perioada încheiată la 31 decembrie 2019, respectiv 31 decembrie 2020-2021. Situațiile Financiare vor conține note separate pentru toate proiectele implementate anual de Asociație, în care vor fi reflectate, pe scurt, alocarea şi cheltuirea resurselor financiare pe fiecare proiect în parte;
- Scrisoarea către management, în care auditorul va include concluzia de audit privind:
- Punctele slabe identificate și evaluarea riscurilor;
- Lipsa documentelor confirmative cuantificate în sume exacte, în cazul în care acestea există;
- Recomandările auditorului pentru a înlătura deficiențele identificate (recomandările vor fi prezentate în ordinea priorităților);
- Concluziile auditorului privind acțiunile CRJM în vederea implementării recomandărilor auditurilor precedente (completarea de către auditor a Registrului Rezultatelor Acțiunilor Corective ale CRJM);
- Răspunsul/comentariile conducerii la punctele slabe identificate.
4. Raport de constatări efective – la efectuarea auditului o atenție deosebită se va acorda următoarelor aspecte, care vor fi analizate separat de auditori în cadrul unui Raport de constatări efective agreate cu CRJM:
- Analiza cheltuielilor mijloacelor de grant şi verificarea existenței documentelor justificative aferente costurilor suportate, cu scopul de a determina dacă acestea sunt raționale după caracterul lor general. Auditorul va determina dacă cheltuielile sunt recunoscute și înregistrate conform legislației în vigoare și cerințele contractului de grant;
- Analiza costurilor salariale per proiecte – dacă acestea sunt înregistrate pe toată durata anului în mod sistematizat și analiza costurilor salariale în baza documentelor justificative suficiente.
- Examinarea rapoartelor financiare prezentate donatorului – dacă acestea includ o comparație pentru fiecare articol bugetar, între costurile/cheltuielile reale ale activităților și costurile/cheltuielile bugetate aprobate pentru perioada auditată. Verificarea respectării contractului de grant de către beneficiarul grantului (corectitudinea documentării delegărilor şi verificarea respectării altor condiții importante stipulate în contract);
- Verificarea veniturilor și pierderilor aferente variațiilor de curs valutar, în conformitate cu contractele de grant ;
- Examinarea dacă soldul de ieșire al anului precedent corespunde soldului de intrare al anului curent;
- Evaluarea sistemului de evidentă contabilă și examinarea principiului contabil utilizat de Asociație (metoda de casă sau de angajamente), cu scopul de a determina dacă administrarea grantului se efectuează adecvat, veniturile şi cheltuielile pot fi ușor identificate.
- Verificarea aplicării de către CRJM a recomandărilor către management în urma auditului situațiilor financiare pentru anul precedent (anul 2018).
- Examinarea conformității Asociației la legislația fiscală aplicabilă, referitoare la impozite în general și celor aferente asigurărilor sociale de stat.
- Verificarea acumulării și utilizării dobânzilor bancare, la mijloacele financiare acordate de donator, aflate în conturile Asociației, dacă asemenea există;
- Verificarea procedurilor de achiziții, care trebuie să fie în conformitate cu cerințele contractului de grant și/sau politicile Asociației;
- Verificarea implementării recomandărilor specificate în Planul de Acțiuni Consolidat a Matricii Managementului bazat pe Rezultate a CRJM pentru perioada de gestiune supusă auditării;
- Evaluarea capacităților de gestionare a fondurilor transmise de către CRJM beneficiarilor de sub-grant, în conformitate cu politicile donatorului și formularea recomandărilor, dacă este cazul;
- Verificarea existenței conflictelor de interese, raportarea, investigarea și soluțiile adoptate conform procedurilor interne ale CRJM;
- Verificarea calității sistemul de control intern, Auditorul va identifica orice deficiență semnificativă în funcționarea controlului intern și evaluarea riscurilor legate de aceste deficiențe;
V. Criteriile de selectare:
Examinarea ofertelor va fi efectuată de către Comisia de achiziții în baza următoarelor criterii de selectare:
Oferta tehnică:
- Imaginea și reputația companiei (criteriu valabil în cazul prezentării referințelor). Apartenența companiei la o rețea internațională va constitui un avantaj;
- Experiență în domeniu – companiile de audit interesate trebuie să aibă experiență în auditarea organizațiilor necomerciale din Republica Moldova;
- Calificarea echipei care va efectua auditul (minim 5 ani de experiență pentru audit manager și minim 2 ani pentru ceilalți membri ai echipei, calitatea de membru al ACCA va constitui un avantaj);
- Perioada propusă pentru efectuarea auditului, care va corespunde termenelor indicate la p.IV „Perioada de efectuare a auditului”;
Oferta Financiară:
- Prețul total al serviciilor pentru auditul efectuat pentru 3 ani consecutivi. Prețul oferit trebuie sa fie unul competitiv cu respectarea coraportului preț-calitatea ofertei tehnice.
VI. Sarcini tehnice:
- Pachetul de raportare va fi verificat, semnat de auditorul responsabil (în opinia de audit trebuie să fie inclus numele, prenumele și poziția auditorului calificat şi licențiat, nu doar denumirea companiei) și va fi prezentat Asociației conform termenelor indicate la p.IV „Perioada de efectuare a auditului”;
- Pachetul de raportare va fi prezentat într-un singur exemplar original, în limbile română și engleză, precum şi versiunea electronică a acestora (în format pdf și word);
- Compania selectată, în calitate de auditor precedent al CRJM va asigura comunicarea cu auditorul viitor în vederea obținerii probelor de audit, revizuirea foilor de lucru și confirmării soldurilor de deschidere;
- Conținutul pachetului de raportare va fi prezentat și discutat cu cenzorul CRJM de către un reprezentant al companiei de audit;
- Auditorii vor răspunde la întrebările CRJM referitor la evaluarea performanțelor contabilului/managerul financiar al Asociației (completarea de către auditor a formularului pentru evaluare);
- Auditorii vor avea acces la toate documentele şi actele contabile în ceea ce privește procedura de alocare, gestionare şi raportare a granturilor Asociației. CRJM va asigura sprijinul şi spațiul necesar pentru auditor în vederea facilitării procesul de audit. Activitatea CRJM este auditată anual. La solicitare, rapoartele întocmite în anii anteriori vor fi puse la dispoziția companiei selectate.
- Conținutul pachetului de raportare sau extrase din acesta pot fi făcute publice de către CRJM fără vreo limitare, cu condiția că nu este denaturat sensul constatărilor.
VII. Oferta de participare la concurs
Oferta de participare la concurs va conține informație concisă cu prezentarea următoarelor:
- Licența pentru activitatea de audit (copia);
- Descrierea companiei ofertante și datele de contact (denumirea companiei ofertantului, date și persoana de contact, adresa electronică);
- Experiența în domeniu (auditarea organizațiilor necomerciale) din ultimii 3 ani, care sa includă portofoliu de clienți, perioada, tipul auditului efectuat, numele şi datele de contact ale persoanelor de referință;
- CV-ul actualizat al persoanelor care vor fi implicate nemijlocit în auditarea Asociației și copia certificatului de calificare a Auditorului responsabil în auditarea Asociației;
- Oferta financiară cu indicarea prețurilor serviciilor de audit în dolari SUA, completată după modelul atașat, în format EXCEL. Oferta financiară va include prețul per an auditat separat, pentru toate livrabilele solicitate la p.IV. Compararea ofertelor financiare se va face în dolari SUA. Ofertele prezentate în altă valută vor fi convertite la cursul oficial al BNM din data limită pentru prezentarea ofertelor;
- Perioada propusă de efectuare a auditului;
- În cazul existenței unui conflict de interese, real sau potențial cu membrii sau angajații CRJM, candidatul / candidata se obligă să-l declare printr-o declarație scrisa în formă liberă anexată la ofertă.
VIII. Prezentarea ofertelor:
Oferta trebuie să fie datată și semnată de către compania ofertantă și expediată prin e-mail la application@old2.old.crjm.org sau depusă direct la sediul CRJM, str. A. Șciusev nr. 33, Chișinău, MD-2001, până pe 24 decembrie 2019.
Pentru informații suplimentare, Vă rugăm să ne contactați la numărul de telefon (022) 843-601, extensia 101 sau la adresa de e-mail: aurelia.celac@old2.old.crjm.org
CRJM își rezervă dreptul să nu aleagă nicio companie de audit în cazul în care ofertele primite nu vor corespunde cerințelor sau bugetului disponibil.
Toate companiile ofertante, care vor depune ofertele, vor fi anunțate despre decizia cu privire la compania selectată după finalizarea procesului de selectare a ofertelor, însă nu mai târziu de 31 decembrie 2019.
CRJM este o organizație care promovează incluziunea și diversitatea. Noi valorificăm diferențele, promovăm egalitatea și abordăm frontal comportamente discriminatorii, astfel consolidând capacitatea organizațională. Toate companiile calificate sunt încurajate să aplice. Noi nu discriminăm în funcție de dizabilitate, rasă, culoare, etnie, gen, religie, orientare sexuală, vârstă, stare civilă, statut parental sau orice alt criteriu protejat prin lege.
Centrul de Resurse Juridice din Moldova (CRJM) este o organizație non-guvernamentală cu sediul în Chișinău, creată în noiembrie 2010 de un grup de juriști, care contribuie la consolidarea democrației și a statului de drept în Republica Moldova, cu accent pe justiție și drepturile omului. CRJM realizează activități de cercetare și advocacy și este o organizație independentă și neafiliată politic.
În vederea implementării obiectivelor sale, CRJM solicită oferte de la companii specializate, având ca scop scopul de a procurarea patru unități de laptop de model DELL XPS, cu următoarele caracteristici:
Model și specificații | |
Laptop (4 unități) | DELL XPS 13 Aluminium/Carbon Ultrabook (9360), 13.3″ FullHD (Intel® Core™ i5-8250U up to 3.40GHz , 8GB DDR3 RAM, 256GB SSD, Intel® UHD 620 Graphics, CardReader, WiFi-AC/BT, TB3, 4cell, HD720p Webcam, Backlit KB, RU, W10Pro |
Dimensiune ecran | 13″ / 13.5″ |
Culoare | Argintiu sau Negru |
Sistem de operare | Windows 10 PRO |
Adapter (4 unități) | Dell USB Type-C Dock WD15 with 130W Adapter – 1*HDMI, 1*miniDP, 1*VGA, 1*RJ-45, 2*USB 2.0, 3*USB 3.0 |
Procurarea este efectuată în cadrul proiectului „Suport instituțional pentru dezvoltarea organizației”, implementat cu sprijinul financiar al Suediei.
- Criterii de selecție:
- Conformitatea cu modelul și parametri tehnici solicitați de CRJM;
- Oferta financiară;
- Termen de garanție și livrare.
Oferta va include:
- Date generale ale companiei (denumirea companiei, persoana și telefonul de contact, adresa electronică, pagina web);
- Certificatul de înregistrare/ extrasul din Registrul de Stat al companiei;
- Oferta financiară trebuie completată după modelul atașat aici, în format EXCEL cu indicarea prețului în USD, cu aplicarea scutirii de TVA cu drept de deducere. Compararea ofertelor financiare se va face în USD. Ofertele prezentate în altă valută vor fi convertite la cursul oficial al BNM din data limită pentru prezentarea ofertelor;
- Termene de garanție și condițiile de livrare;
- În cazul existenței unui conflict de interese, real sau potențial, cu CRJM, ofertantul se obligă să-l declare în baza unei declarații completate în formă liberă și anexate la ofertă.
Oferta trebuie să fie datată și semnată de compania ofertantă și expediată prin e-mail la application@old2.old.crjm.org sau depusă direct la sediul CRJM (str. A. Șciusev 33, MD-2001, mun. Chișinău) până pe 16 decembrie 2019.
Prețurile indicate în ofertă vor fi fixe şi nu pot fi schimbate pe durata contractului. Nicio ofertă recepționată de CRJM după termenul-limită indicat mai sus nu va fi examinată. Toate companiile ofertante vor fi anunțate despre decizie cu privire la achiziție după finalizarea procesului de selectare.
Pentru informații suplimentare, Vă rugăm să ne contactați la numărul de telefon 022 843 601, ext.110 sau la adresa de e-mail: application@old2.old.crjm.org.
Notă: CRJM își rezervă dreptul de a selecta lotul solicitat de la una sau mai multe companii ofertante (în funcție de disponibilitatea în stoc a laptop-urilor), ori să nu aleagă nici o ofertă în cazul în care ofertele primite nu vor corespunde cerințelor sale.
CRJM este o organizație care promovează incluziunea și diversitatea. Noi valorificăm diferențele, promovăm egalitatea și abordăm frontal comportamente discriminatorii, astfel consolidând capacitatea organizațională. Toate companiile calificate sunt încurajate să aplice. Noi nu discriminăm în funcție de dizabilitate, rasă, culoare, etnie, gen, religie, orientare sexuală, vârstă, stare civilă, statut parental sau orice alt criteriu protejat prin lege.
La 6 decembrie 2019, în cadrul Adunării Generale a Forumului Societății Civile al Parteneriatului Estic la Bruxelles, a fost adoptată declarația Platformei Naționale a Republicii Moldova a Forumului Societății Civile din Parteneriatul Estic cu privire la programul de activitate a Guvernului Republicii Moldova.
În această declarație, organizațiile semnatare, membre ale platformei sus-menționate, își exprimă îngrijorarea cu privire la faptul că programul de activitate a Guvernului Republicii Moldova, investit în noiembrie 2019 și condus de Ion CHICU, nu include o serie de reforme din agenda Guvernului precedent, condus de Maia SANDU. În opinia organizațiilor semnatare, acest fapt pune în pericol implementarea reformelor veritabile în domeniul dezvoltării durabile, justiției, combaterii corupției, consolidării independenței instituțiilor de drept, îmbunătățirea situației mass-media și protecției mediului înconjurător. În același timp, prioritatea din programul de activitate al Guvernului CHICU îndreptată spre limitarea participării organizațiilor societății civile (OSC) în procesul decizional este contrară principiilor care stau la baza unei democrații funcționale.
Organizațiile semnatare își exprimă îngrijorarea în legătură cu faptul că Programul de activitate al Guvernului CHICU, susținut de PSRM și PDM, nu asigură continuitate cu privire la angajamentele asumate de Guvernul SANDU și susținute de societatea civilă și principalii parteneri de dezvoltare ai Republicii Moldova, care au permis obținerea suportului financiar al Uniunii Europene. În speță, Programul de activitate al Guvernului CHICU nu conține politici cruciale pentru domeniul justiției, combaterii corupției, pentru consolidarea independenței instituțiilor de drept, a mass-media, pentru protecția mediului înconjurător și libera funcționare a organizațiilor societății civile, reflectate în Planul de acțiune pentru 2019-2020 al Guvernului SANDU. Aceste politici au fost, de asemenea, agreate cu societatea civilă și confirmate prin înțelegerea politică privind obiectivele tranzitorii ale Guvernului, Președinției și Parlamentului, inclusiv ale fracțiunilor PSRM, Partidul Acțiune și Solidaritate (PAS) și Partidul Platforma Demnitate și Adevăr (PPDA) la 16 septembrie 2019.
În domeniul justiției, Programul Guvernului nu conține referințe privind necesitatea elaborării unei noi Strategii în domeniul justiției. Programul nu prevede măsuri veritabile privind consolidarea independenței judecătorești. Programul de asemenea nu prevede abrogarea art. 307 din Codul penal al Republicii Moldova, în baza căruia numeroși judecători au fost urmăriți penal în mod selectiv. Programul nu include nici obiective menite să asigure continuarea implementării Legii nr. 76 din 21 aprilie 2016 cu privire la reorganizarea instanțelor judecătorești. Lipsesc, de asemenea, referințe privind îmbunătățirea proceselor de selecție și promovare a judecătorilor în mod transparent și pe bază de merit.
Însă Programul Guvernului include unele măsuri de politici mai puțin clare și potențial periculoase pentru consolidarea unei justiții independente, eficiente și credibile. Spre exemplu, se propune reorganizarea Consiliului Superior al Magistraturii și a organelor din subordinea acestuia în „vederea selectării de noi membri care să dispună de suficientă credibilitate și legitimitate pentru implicarea în procesul de reformare a justiției”. La prima vedere, această măsură ar trebui să sugereze continuarea obiectivului de evaluare și selecție a judecătorilor în calitate de măsură primordială pentru reforma justiției, însă nu este clar care va fi impactul scontat și cum reorganizările în forma sugerată pot afecta mandatul persoanelor alese în aceste organe.
În domeniul anti-corupției, Programul Guvernului nu conține niciun obiectiv care ar viza cadrul legal și practica verificării averii și intereselor funcționarilor publici, cu accente pe funcționarii de rang înalt și eficientizarea mecanismelor de luptă cu corupția de nivel înalt și a cauzelor de rezonanță. Lipsesc referințe cu privire la îmbunătățirea cadrului legal în domeniul spălării banilor și finanțării terorismului și modul de aplicare a sancțiunilor.
În ceea ce privește cooperarea cu societatea civilă, Programul Guvernului prevede doar o acțiune: „Consolidarea rolului de watch-dog al organizațiilor societății civile și neadmiterea implicării lor în activități politice”. Restricția inclusă în Programul de Guvernare de neadmitere a implicării OSC-urilor în activități politice contravine standardelor internaționale și neagă dreptul OSC-urilor de implicare în activități de politici publice și de participare la dezbaterile pe subiecte de interes public.
Organizațiile semnatare, membre ale Platformei Naționale a Republicii Moldova a Forumului Societății Civile din Parteneriatul Estic, solicită Guvernului Republicii Moldova:
- Respectarea principiilor europene de administrare publică, a legislației cu privire la actele normative și a transparenței decizionale în procesul de elaborare și aprobare a Planului de Acțiuni al Guvernului, având în vedere obiectivele Acordului de Asociere UE-Republica Moldova și Agendei Globale 2030, în special acțiuni prioritare care ar viza dezvoltarea durabilă a Republicii Moldova, buna guvernare, domeniul justiției, anticorupție, prevenirea și combaterea spălării banilor, asigurarea drepturilor omului și funcționarea organizațiilor societății civile, precum și îmbunătățirea situației mass-media potrivit solicitării anterioare a OSC-urilor de media și protecția mediului înconjurător și adaptarea la schimbările climatice potrivit solicitării anterioare a OSC-urilor de mediu;
- Continuarea reformelor sistemice orientate spre consolidarea instituțiilor democratice, a democrației și statului de drept în Republica Moldova;
- Cooperarea transparentă cu societatea civilă și garantarea unui spațiu favorabil de activitate, dezvoltare și implicare a acesteia în activități de monitorizare și promovare a politicilor publice.
Membrii Platformei Naționale din Republica Moldova a Forumului Societății Civile a Parteneriatului Estic își exprimă disponibilitatea de a contribui la atingerea acestor obiective și dorința de a se implica la toate etapele de consultare pentru a oferi propuneri de politici publice tuturor actorilor implicați în procesul de luare a deciziilor în Republica Moldova.
Versiunea integrală a declarației în limba română este
Versiunea integrală a declarației în limba engleză este
Centrul de Resurse Juridice din Moldova (CRJM) este o organizație non-guvernamentală cu sediul în Chișinău, creată în noiembrie 2010 de un grup de juriști, care contribuie la consolidarea democrației și a statului de drept în Republica Moldova, cu accent pe justiție și drepturile omului. CRJM realizează activități de cercetare și advocacy și este o organizație independentă și neafiliată politic.
- Scopul concursului:
CRJM anunță concurs de oferte pentru selectarea unei companii care oferă servicii de pasageri pe teritoriul Republicii Moldova. Persoana juridică selectată va presta serviciile solicitate conform condițiilor indicate de CRJM în prezenta solicitare de oferte, în baza contractului de prestare servicii semnat între părți în perioada decembrie 2019 – decembrie 2021.
În acest sens, companiile de transport pasageri interesate, urmează să prezinte oferte de preț, care vor conține informația prezentată în Anexa nr.1.
- Criteriile de selecție:
- Experiența profesională a companiei ofertante (inclusiv prezența pe piață);
- Experiența șoferilor (minim 5 ani de experiență, cunoașterea regiunilor Moldovei constituie un avantaj);
- Condiția și echiparea mijloacelor de transport (se va da preferință mijloacelor de transport hibride sau electrice);
- Reputația profesională (criteriu valabil la prezentarea referințelor);
- Oferta financiară;
- Condițiile de rezervare a mijlocului de transport (timpul de notificare necesar prealabil prestării serviciilor) și condițiile de achitare.
Oferta va include:
- Date generale ale companiei (denumirea companiei, persoana și telefonul de contact, adresa electronică, pagina web);
- Certificatul de înregistrare/ extrasul din Registrul de Stat al companiei și un CV succint al șoferilor disponibili, cu indicarea experienței profesionale;
- Portofoliul (poze ale mijloacelor de transport propuse pentru prestarea serviciilor);
- Oferta financiară trebuie completată după modelul atașat, în format EXCEL cu indicarea prețului în MDL per oră, pentru fiecare poziție separat, termenele de prestare și condițiile de achitare. Compararea ofertelor financiare se va face în MDL. Ofertele prezentate în altă valută vor fi convertite la cursul oficial al BNM din data limită pentru prezentarea ofertelor;
- Referințele vor fi înalt apreciate, cu indicarea datelor de contact ale persoanelor de referință.
- În cazul existenței unui conflict de interese, real sau potențial, cu CRJM, ofertantul se obligă să-l declare în baza unei declarații completate în formă liberă și anexate la ofertă.
Oferta trebuie să fie datată și semnată de compania ofertantă și expediată prin e-mail la application@old2.old.crjm.org sau depusă direct la sediul CRJM (str. A. Șciusev nr.33, MD-2001, mun. Chișinău), până la 16 decembrie 2019.
Notă: CRJM își rezervă dreptul să nu aleagă niciun candidat în cazul în care ofertele primite nu vor corespunde cerințelor sale. Toate companiile ofertante vor fi anunțate despre decizia cu privire la compania selectată după finalizarea procesului de selectare a ofertelor.
Pentru informații suplimentare, Vă rugăm să ne contactați la numărul de telefon 022 843601 ext.110 sau la adresa de e-mail: application@old2.old.crjm.org.
CRJM este o organizație care promovează incluziunea și diversitatea. Noi valorificăm diferențele, promovăm egalitatea și abordăm frontal comportamente discriminatorii, astfel consolidând capacitatea organizațională. Toate companiile calificate sunt încurajate să aplice. Noi nu discriminăm în funcție de dizabilitate, rasă, culoare, etnie, gen, religie, orientare sexuală, vârstă, stare civilă, statut parental sau orice alt criteriu protejat prin lege.
Ești student/ă sau proaspăt/ă absolvent/ă al/a unei din următoarele facultăți: drept, jurnalism, relații internaționale, științe politice, administrație publică, asistență socială, istorie, filosofie, psihologie, economie, pedagogie?
Ești interesat/ă în promovarea democrației în Republica Moldova?
Vino la Școala de Iarnă 2020 „Democrația Aplicată” pentru a afla:
- Care sunt principiile democrației și ale statului de drept?
- Care sunt instrumentele de combatere a corupției și de protecție a drepturilor omului?
- Cum te poți proteja de propagandă și știri false?
- Ce înseamnă activism civic?
Vei avea parte de simulări de situații și exerciții interactive, iar la finalul școlii vei primi și un certificat de participare!
Cei mai activi participanți vor fi premiați!
Completează formularul de participare disponibil AICI până la 16 decembrie 2019.
Ce este Școala de Iarnă 2020 „Democrația Aplicată”?
Este un eveniment organizat în cea de-a a patra ediție de Centrul de Resurse Juridice din Moldova (CRJM) în parteneriat cu Expert-Forum din România. Are ca scop să sporească gradul de conștientizare și înțelegere a problemelor pe care le înfruntă Moldova în drumul său spre democrație și să încurajeze promovarea drepturilor omului, gândirea critică și activismul civic în rândul studenților și tinerilor profesioniști.
Formatori în cadrul școlii de iarnă vor fi experți naționali și internaționali, inclusiv din CRJM.
Unde și când va avea loc ?
Școala de Iarnă 2020 „Democrația Aplicată” va dura patru zile și se va desfășura în perioada 30 ianuarie-2 februarie 2020, în afara Chișinăului. Locația și agenda atelierului vor fi comunicate ulterior participanților care vor fi selectați.
Participarea costă?
Participarea la școala de iarnă este gratuită! În plus, CRJM va acoperi cheltuielile de transportare, cazare și alimentare ale participanților.
Care sunt condițiile de participare?
- Să fii student/ă a/al anului III-IV, masterand/ă sau proaspăt/ă absolvent/ă al/a facultății de drept, jurnalism, relații internaționale, științe politice, administrație publică, asistență socială, istorie, filosofie, psihologie, economie, pedagogie;
- Să cunoști limba română;
- Să fii disponibil/ă să participi la școala de iarnă în afara municipiului Chișinău pe întreaga durată a acesteia (patru zile);
- Sunt eligibile și persoanele care au participat anterior în cadrul școlii de iarnă/vară „Democrația Aplicată”. Însă prioritate au cei care nu au participat anterior.
Selecția participanților se va desfășura în două etape:
Etapa I
- Preselecția candidaților în baza analizei formularelor și CV-urilor (în format .pdf) depuse până la 16 decembrie 2019 (formularul este disponibil aici)
Etapa II
- Un scurt interviu telefonic cu candidații preselectați (ora și ziua desfășurării interviului vor fi comunicate candidaților prin email)
Doar persoanele preselectate vor fi contactate pentru interviu!
Pentru întrebări ne poți contacta la următoarea adresă electronică: ecaterina.popsoi@old2.old.crjm.org
Experiența participanților/telor din edițiile anterioare ale Școlii „Democrația aplicată” poate fi vizualizată aici: Școala de Vară 2019, Școala de iarnă 2019, Școala de vară 2017
Acest eveniment este organizat în cadrul proiectului „Suport instituțional pentru dezvoltarea organizației” implementat de Centrul de Resurse Juridice din Moldova și finanțat de Suedia.
Centrul de Resurse Juridice din Moldova (CRJM) este o organizație non-guvernamentală cu sediul în Chișinău, creată în noiembrie 2010 de un grup de juriști, care contribuie la consolidarea democrației și a statului de drept în Republica Moldova, cu accent pe justiție și drepturile omului. CRJM realizează activități de cercetare și advocacy și este o organizație independentă și neafiliată politic.
I. Scopul concursului:
În vederea implementării obiectivelor sale, CRJM preconizează să organizeze un eveniment de 4 zile – școala de iarnă „Democrația aplicată”, în afara mun. Chișinău, în perioada 30 ianuarie-2 februarie 2020, în cadrul proiectului „Suport instituțional pentru dezvoltarea organizației”, implementat cu sprijinul financiar al Suediei.
În acest sens, CRJM anunță concurs de oferte pentru achiziția de servicii de cazare, alimentație și închiriere a unei săli de conferințe necesare organizării evenimentului pentru 25 de persoane, pentru perioada 30 ianuarie- 2 februarie 2020.
Astfel, Vă invităm să trimiteți ofertele dumneavoastră de preț conform cerințelor de mai jos:
II. Rezultatele așteptate:
Compania selectată va presta serviciile solicitate conform condițiilor indicate de CRJM în prezenta solicitare de oferte şi în baza contractului de prestare servicii semnat între părţi (compania selectată şi CRJM) pentru perioadele solicitate.
III. Criteriile de selecție:
Compania trebuie să întrunească următoarele criterii:
1.Cerințe față de condițiile de cazare:
– cazare (camere SNGL, DBL cu paturi separate) și condiții adecvate de ședere pe timp de iarnă pentru numărul de persoane indicat în modelul de ofertă financiară atașat la ToR;
– alte comodități: sistem de încălzire, TV.
2. Cerințe pentru desfășurarea evenimentului:
– sală de conferințe cu un spațiu adecvat numărului de participanți indicat la p. II Scopul concursului;
– echipament necesar: proiector, ecran, flipchart;
– servicii de alimentație, la cerere: mic dejun, prânz, pauze de cafea, cină; se va exclude utilizarea paharelor de unică folosință, lingurițelor sau agitatoarelor din plastic. Pentru alimentație se va tine cont de utilizarea produselor alimentare în stare proaspătă, de producere locală și de sezon;
– asigurarea pe toată durata evenimentului cu apă plată îmbuteliată în recipient de sticlă;
– conexiune la Internet – vă rugăm să indicați numărul de utilizatori activi ai conexiunii la internet, existența sau lipsa accesului Wi-Fi;
– spațiu în exterior amenajat pentru diverse activități, plimbări și petrecerea timpului în aer liber.
– locuri de parcare.
3. Oferta financiară
4. Amplasarea locației
– în raza de până la 30-50 km de la Chișinău
5. Reputația și imaginea companiei (în cazul prezentării referințelor)
Oferta de participare la concurs va conține informație concisă cu indicarea următoarelor:
Ofertele vor fi expediate prin e-mail la application@old2.old.crjm.org sau direct la sediul CRJM (str. A. Șciusev 33, MD-2001, mun. Chișinău, Republica Moldova) până pe 24 decembrie 2019.
Oferta câștigătoare va fi desemnată în baza celui mai bun raport calitate (cerințe pentru desfășurarea evenimentului)/preț.
Pentru informații suplimentare, Vă rugăm să ne contactați la numărul de telefon 022 843601 sau la adresa de e-mail: application@old2.old.crjm.org.
Notă: CRJM își rezervă dreptul să nu aleagă nicio companie în cazul în care ofertele primite nu vor corespunde cerințelor sale.
CRJM este o organizație care promovează incluziunea și diversitatea. Noi valorificăm diferențele, promovăm egalitatea și abordăm frontal comportamente discriminatorii, astfel consolidând capacitatea organizațională. Toate companiile calificate sunt încurajate să aplice. Noi nu discriminăm în funcție de dizabilitate, rasă, culoare, etnie, gen, religie, orientare sexuală, vârstă, stare civilă, statut parental sau orice alt criteriu protejat prin lege.