La 18 septembrie 2019, Centrul de Resurse Juridice din Moldova (CRJM) a organizat la Chișinău un atelier de instruire privind aplicarea mecanismului de desemnare procentuală (Legea 2%). Atelierul a avut ca scop capacitarea organizațiilor societății civile (OSC) pentru valorificarea beneficiilor Legii 2%: acumularea de fonduri suplimentare pentru organizație, comunicarea cu comunitatea, sporirea filantropiei și stimularea activismului civic.
15 reprezentanți ai OSC-urilor din Chișinău și alte regiuni ale Moldovei au aflat cum să se înregistreze în Lista beneficiarilor 2%, care sunt etapele, termenele și instituțiile implicate în mecanismul de desemnare procentuală, precum și cum să utilizeze și să raporteze utilizarea sumelor primite în cadrul mecanismului. De asemenea, sesiunea de instruire a abordat răspunderea și sancțiunile aplicate de organele responsabile, în cazul în care OSC-urile nu respectă reglementările legii, dar și accesul OSC-urilor și contribuabililor la informații.
De menționat că mecanismul 2% este procesul în care persoanele fizice plătitoare de impozite direcţionează 2% din suma impozitului pe venit obţinut în anul precedent, către organizaţiile neguvernamentale care acţionează în interes public şi către entitățile religioase.
Prezentarea formatorilor disponibilă aici.
Reamintim că în perioada 1-30 septembrie 2019, OSC-urile se pot înregistra în Lista beneficiarilor 2%, prin depunerea unei cereri în acest sens, la Agenția Servicii Publice.
Mai multe detalii despre procedura de înregistrare găsiți aici.
Sesiunea de instruire a fost organizată în cadrul proiectului „Promovarea supremației legii prin monitorizarea de către societatea civilă”, implementat de Centrul de Resurse Juridice din Moldova cu suportul financiar al Agenției Statelor Unite pentru Dezvoltare Internațională (USAID).
CRJM solicită oferte de la persoane fizice și juridice din Republica Moldova, pentru contractarea serviciilor de machetare și/sau design grafic (inclusiv gif-uri, gifografice etc.) pentru produsele realizate de CRJM. Persoana fizică/juridică selectată va presta serviciile solicitate conform condițiilor indicate de CRJM în prezenta solicitare de oferte și în baza contractului de prestare servicii semnat între părți (persoana fizică/juridică selectată și CRJM) pentru perioada octombrie 2019 – octombrie 2021.
Serviciile contractate vor fi prestate la cererea beneficiarului în număr de aproximativ cel puțin 30 produse per an.
- Criteriile de selecție:
– Experiența candidatului (minimum 2 ani de experiență profesională în domeniu);
– Portofoliu ofertantului (creativitatea și originalitatea în crearea conceptelor de design);
– Termeni și condiții de realizare (disponibilitatea de a lucra în termeni restrânși și în regim de urgență va constitui un avantaj);
– Reputația ofertantului (criteriu valabil în cazul prezentării referințelor);
– Oferta financiară (prețul oferit trebuie sa fie unul competitiv cu respectarea raportului preț-calitate)
- Oferta de participare la concurs
Oferta semnată va fi expediată prin e-mail la application@old2.old.crjm.org sau depusă direct la sediul CRJM, str. A. Șciusev 33, Chișinău, MD-2001, până la 27 septembrie 2019.
Oferta va include:
- Copia certificatului de înregistrare/extrasului din Registrul de Stat – pentru persoană juridică (cu indicarea persoanei responsabile de executarea lucrărilor de machetare/design, cu anexarea CV-ului acesteia), și CV-ul actualizat al candidatului – pentru persoană fizică.
- Oferta financiară trebuie completată după modelul atașat, în format EXCEL. Prețul serviciilor va fi indicat pentru fiecare poziție în parte, cu includerea termenului executării. Prețurile serviciilor pentru machetare/design vor fi indicate în valută națională (MDL). Persoanele fizice vor indicat prețul NET. Persoanele juridice vor indica prețul, inclusiv toate impozitele şi taxele aferente. De asemenea, persoanele juridice vor indica disponibilitatea livrărilor cu aplicarea scutirii TVA cu drept de deducere, la prezentarea documentelor confirmative de către Beneficiar.
Compararea ofertelor financiare se va face în lei moldovenești (MDL). Ofertele prezentate în altă valută vor fi calculate la cursul oficial al BNM din data limită pentru prezentarea ofertelor.
3. Portofoliul cu prezentarea exemplelor de lucrări relevante și indicarea beneficiarilor produselor executate, cu indicarea link-urilor sau anexarea lucrărilor;
4. Referințele vor fi înalt apreciate, cu indicarea numelui şi datelor de contact ale persoanelor de referință. În cazul în care nu sunteți de acord ca CRJM să verifice informația, vă rugăm să menționați expres acest fapt.
5. În cazul existenței unui conflict de interese, real sau potențial, cu CRJM, ofertantul se obligă să-l declare în baza unei declarații completate în formă liberă și anexate la ofertă.
Persoanele pot participa la concurs pentru unul sau ambele tipuri de servicii indicate mai sus (machetare și/sau design grafic).
Pentru informații suplimentare, Vă rugăm să ne contactați la numărul de telefon 022 843601 ext.110 sau la adresa de e-mail: angela.caranfil@old2.old.crjm.org.
Notă: CRJM își rezervă dreptul să nu aleagă niciun/nicio candidat/ă în cazul în care ofertele primite nu vor corespunde cerințelor sale.
Cu 22 de ani în urmă, la 12 septembrie 1997, Republica Moldova a devenit parte la Convenţia Europeană pentru Drepturile Omului (CEDO). Republica Moldova s-a angajat să respecte drepturile garantate de aceasta şi a recunoscut jurisdicţia Curţii Europene a Drepturilor Omului (CtEDO).
Din 1997 până la 31 decembrie 2018, CtEDO a înregistrat peste 14,200 de cereri îndreptate împotriva Moldovei. Dintre acestea 1,204 încă aşteptau să fie examinate. În ceea ce priveşte numărul cererilor pendinte, Moldova este pe locul 11 din cele 47 de ţări membre ale CEDO.
Până în prezent, CtEDO a pronunţat 420 hotărâri în cauzele moldovenești, dintre care 33 în primele 9 luni ale anului 2019. Cele mai frecvente tipuri de violări constatate de CtEDO în cauzele moldoveneşti sunt neexecutarea hotărârilor judecătoreşti, maltratarea, anchetarea inadecvată a maltratărilor şi deceselor, detenţia în condiţii proaste, casarea neregulamentară a hotărârilor judecătoreşti irevocabile.
În baza hotărârilor şi deciziilor CtEDO pronunţate până la 31 decembrie 2018, Republica Moldova a fost obligată să achite compensații de peste EUR 16,600,000.
În scopul sporirii nivelului de informare a societății, Centrul de Resurse Juridice din Moldova (CRJM) anterior a efectuat analize pe fiecare an separat (perioada 2010 – 2018) despre activitatea CtEDO în cauzele moldovenești.
Pentru facilitarea aplicării standardelor CtEDO la nivel național și a evitării abaterile similare pe viitor, CRJM a sintetizat toate violările constatate de CtEDO în privința Republicii Moldova până la 31 decembrie 2017.
La fel, în vederea analizării măsurilor întreprinse la nivel național pentru executarea hotărârilor CtEDO și dacă acestea au fost suficiente pentru a înlătura cauzele care au dus la violarea CEDO, CRJM a elaborat rapoarte pentru anii 1997-2012 și 2013-2014.
Pentru ca societatea să se bucure de toate beneficiile oferite de CEDO, standardele ei trebuie aplicate fără rezerve de către autoritățile naționale.
Toată jurisprudența CtEDO este disponibilă pe pagina web a CtEDO.
Centrul de Resurse Juridice din Moldova (CRJM) a elaborat un raport în care a analizat rezultatele celui de-al doilea an de implementare a mecanismului 2%. Anul 2018 a fost cel de-al doilea an în care persoanele fizice plătitoare de impozite din Republica Moldova au avut dreptul de a redirecționa 2% din impozitul lor pe venit către o organizație necomercială sau o entitate religioasă.
În 2018, 594 de organizații necomerciale (511 asociații, fundații și instituții private și 83 de culte religioase și părți componente) s-au înregistrat în Lista beneficiarilor 2%. Numărul de organizații participante la mecanismul 2% a crescut cu 19% față de 2017. Din numărul total de organizații înregistrate în Lista beneficiarilor 2%, 393 (circa 66%) au primit desemnări procentuale, 85% (335) fiind organizații neguvernamentale (ONG-uri), iar circa 15% (58) – entități religioase, înregistrând un rezultat similar cu 2017. Numărul total al organizațiilor înregistrate la mecanism în 2018 reprezintă puțin peste 5% din numărul total al celor înregistrate în Republica Moldova.
În al doilea an de implementare al Legii 2%, 28,388 de contribuabili au redirecționat MDL 6,493,612.03 (USD 367,494 / EUR 327,960[1]) către organizațiile beneficiare. Ei reprezintă aproximativ 13% din numărul total al contribuabililor care au depus declarațiile cu privire la impozitul pe venit în termen în 2018. Numărul de desemnări a crescut cu 34% față de 2017. În medie, în 2018, fiecare contribuabil a desemnat circa MDL 229.
Suma desemnărilor validate a crescut aproape de două ori în comparație cu anul 2017, 90% din suma desemnată de către contribuabili ajungând la organizațiile beneficiare (MDL 5,631,042.36 / USD 318,678 / EUR 284,396). Circa 10% din numărul de desemnări și 13% din suma desemnată (MDL 862,569.67) nu au fost validate, motivul principal fiind, ca și în 2017, prezența datoriilor la impozitul pe venit, neachitate de contribuabili pentru anul curent sau anii precedenți. Numărul de desemnări nevalidate pe motiv de prezență a datoriilor la impozitul pe venit arată că sunt necesare măsuri de verificare anticipată a datoriilor și modalități de achitare al acestor sume la buget, dar și de informare post-factum a contribuabililor despre validarea sau nevalidarea desemnărilor de către autoritatea fiscală.
După validarea desemnărilor, 92% din sume au revenit ONG-urilor (MDL 5,168,081.41), iar 8% – entităților religioase (MDL 462,960.00). Cea mai mare sumă primită de o organizație în 2018 a fost de MDL 1,691,298.75, ceea ce reprezintă 30% din suma totală validată. Beneficiarul acestei sume este Asociația Obștească a Veteranilor și Pensionarilor Ministerului Afacerilor Interne din Republica Moldova.
Rezultatele celui de-al doilea an de implementare a mecanismului 2% arată că potențialul mecanismului 2% în Republica Moldova este destul de mare. În 2018, doar 2.3% dintre contribuabilii care aveau dreptul de a desemna au ajuns să-şi exercite acest drept și doar 7.7% din suma totală posibilă de a fi redirecționată procentual a fost desemnată.
Totalurile anului 2018 arată că există încă mult loc de creștere pentru acest instrument de finanțare indirectă a organizațiilor necomerciale și entităților religioase de către stat, iar mecanismul 2% nu este suficient pentru a asigura sustenabilitatea financiară a sectorului non-profit. Sumele finale primite de beneficiari sunt modeste. Experiența altor state în care mecanismul funcționează de mai mulți ani ne arată că beneficiile majore ale Legii 2%, cel puțin în primii ani de implementare, sunt mai mult de natură non-financiară, întrucât sporesc comunicarea organizației cu publicul său țintă, oferă experiență de desfășurare a campaniilor de informare și recunoaștere organizațiilor non-guvernamentale.
Pentru dezvoltarea mecanismului sunt necesare măsuri constante de informare și promovare a mecanismului 2 %, atât din partea organizațiilor beneficiare, cât și din partea autorităților. Este nevoie să fie publicată mai multă informație accesibilă pe paginile web ale autorităților implicate în implementarea mecanismului 2%. De asemenea, este necesară organizarea campaniilor de informare și promovare a mecanismului 2% atât la nivel național, cât și local de către organizațiile beneficiare și de către autorități.
Raportul a fost elaborat în cadrul proiectului „Promovarea supremației legii prin monitorizare de către societatea civilă”, implementat de către CRJM cu suportul financiar al Agenţiei SUA pentru Dezvoltare Internaţională (USAID).
Citește integral raportul privind doi ani de implementare a mecanismului 2% aici
[1] Conform ratei de schimb a Băncii Naţionale la data de 9 august 2019, USD 1 = MDL 17.67 şi EUR 1 = MDL 19.80, http://bnm.md/.
CRJM este ținta unor noi atacuri bazate pe fals și pe dezinformare, menite să discrediteze organizația și pozițiile sale cu privire la reforma sistemului judiciar din Republica Moldova.
Ultimul atac a fost lansat pe 1 octombrie 2019 pe un portal de știri cu o reputație dubioasă, printr-un articol nesemnat, plin de falsuri și de insinuări, care viza CRJM și care a fost publicat fără ca noi să fim contactați. Atacul a apărut după ce experții CRJM au criticat modul de organizare a Adunării Generale a Judecătorilor care a avut loc la 27 septembrie 2019. Același text a fost distribuit și între judecători, până la publicarea de către portalul în cauză. Acest articol are ca scop să distragă atenția de la problemele grave din justiție și să compromită atât CRJM, ca organizație, cât și pozițiile publice ale experților săi.
Articolul nu respectă nicio regulă deontologică a jurnalismului, însă urmărește fidel regulile dezinformării: nu are autor, prezintă speculații fanteziste și alegații denigratoare fără fundament real, nu prezintă opinia persoanei vizate, etc. Ulterior, aceste informații sunt reproduse de alte pagini cu reputație dubioasă și care promovează mesaje angajate politic. Acest mod de dezinformare a fost documentat pe larg în Radiografia atacurilor asupra organizațiilor neguvernamentale în Republica Moldova.
Având în vedere falsurile promovate cu insistență de canalele de propagandă și dezinformare, CRJM precizează:
CRJM a fost și anterior ținta atacurilor, care se intensifică în anumite perioade, în special atunci când noi exprimăm public atitudini critice.
CRJM va susține în continuare promovarea valorilor democratice și a bunei guvernări, pentru consolidarea democrației și a statului de drept în Republica Moldova. Noi îndemnăm pe oricine să ne contacteze pentru a obține informații de interes public despre CRJM înainte de publicarea materialelor despre CRJM. De asemenea, îndemnăm publicul să trateze cu suspiciune materialele care nu au autor, sau provin din surse de informare necunoscute sau suspecte.