Organizațiile societății civile cer Parlamentului transparență decizională reală în procesul de definitivare a noii legi ONC
44 de organizații ale societății civile (OSC) salută intenția Parlamentului de a definitiva proiectul de lege cu privire la organizațiile necomerciale (Legea ONC) și solicită desfășurarea consultațiilor într-un mod transparent și cu implicarea tuturor organizațiilor relevante ale societății civile. Printr-un apel adresat Parlamentului la 30 aprilie 2020, OSC-urile își exprimă speranța că, în special, în condițiile actualei pandemii COVID-19, autoritățile vor demonstra o abordare proactivă și incluzivă, astfel încât opiniile tuturor OSC-urilor relevante din perspectiva expertizei și a domeniului de activitate să poată fi transmise autorităților în termenii stabiliți.
OSC-urile solicită Parlamentului publicarea în timp real a versiunii actualizate a proiectului legii, a amendamentelor înregistrate, precum și a tuturor opiniilor, comentariilor sau obiecțiilor depuse pe pagina Parlamentului dedicată proiectului; consultarea transparentă și incluzivă a OSC-urilor relevante și care s-au implicat și până acum în procesul de elaborare a acestei legi, cu privire la orice propunere de modificare a proiectului (inclusiv membrii Platformei consultative a reprezentanților societății civile pe lângă Parlamentul Republicii Moldova, membrii Platformei Naționale a Forumului Societății civile din Parteneriatul Estic); facilitarea participării în regim online a OSC-urilor și cu precădere a tuturor membrilor grupului de lucru care a contribuit la elaborarea proiectului de lege, la ședința Comisiei juridice, numiri și imunități la care va fi discutat proiectul de lege; și adoptarea neîntârziată în lectură finală a proiectului Legii cu privire la organizațiile necomercialepăstrând toate prevederile care țin de libertatea de exprimare, posibilitatea de a promova politici publice sau de a accesa fonduri externe de către organizațiile necomerciale.
Adoptat în prima lectură în urmă cu aproape doi ani, la 3 mai 2018, Proiectul legii ONC vine să îmbunătățească considerabil cadrul de funcționare a OSC-urilor în ceea ce ține de crearea, organizarea și funcționarea OSC-urilor. Acesta simplifică înregistrarea organizațiilor necomerciale și înlătură structura rigidă de organizare internă a organizațiilor necomerciale impusă de legislația actuală. Proiectul limitează posibilitățile de a exercita presiuni abuzive asupra organizațiilor necomerciale și exclude limitările nejustificate pentru fondarea organizaților necomerciale de către anumite categorii de persoane. În ceea ce privește activitatea politică, acesta instituie interdicția absolută pentru organizațiile necomerciale de a susține candidații în alegeri și instituie limite clare privind relațiile dintre organizațiile necomerciale și partidele politice. Proiectul, de asemenea, instituie legislația cadru privind finanțarea sau susținerea de către stat a organizațiilor necomerciale, un domeniu reglementat insuficient de către legislația actuală. Acesta nu impune reînregistrarea organizațiilor necomerciale și nu limitează finanțarea externă a acestora.
La 3 martie 2020 peste 20 de OSC-uri au adresat un demers similar Parlamentului, în care au cerut votarea proiectului în lectură finală, fără admiterea amendamentelor care ar îngreuna activitatea organizațiilor necomerciale, precum și să consulte organizațiile societății civile cu privire la orice propunere de modificare a proiectului într-o manieră transparentă și incluzivă.
La 15 aprilie curent, Comisia Juridică, numiri și imunități din cadrul Parlamentului Republicii Moldova a expediat o scrisoare unor organizații ale societății civile, prin care solicită opinia acestora în vederea definitivării proiectului de lege cu privire la organizațiile necomerciale.
Adoptarea legii ONC face parte din Planul Național de Acțiuni privind implementarea Acordului de Asociere cu Uniunea Europeană 2017-2019. Proiectul a fost elaborat de un grup de lucru creat de Ministerul Justiției în martie 2016, din care au făcut parte și reprezentanți ai societății civile.
Apelul public în limba română este disponibil AICI.
Apelul public în limba engleză este disponibil AICI.