În perioada 1 octombrie 2013 – 31 august 2014, Centrul de Resurse Juridice din Moldova implementează un nou proiect: „Analiza fenomenului discriminării în câmpul muncii în Republica Moldova”. Acest proiect este implementat cu sprijinul financiar al Fundației Soros-Moldova, prin intermediul Programului Egalitate și Participare Civică.
Proiectul are drept scop dezvoltarea și consolidarea politicilor publice în domeniul combaterii discriminării în câmpul muncii. Scopul proiectului urmează a fi atins prin intermediul a trei obiective specifice: (i) analiza compatibilității legislației naționale în domeniul muncii cu standardele Consiliului Europei și Uniunii Europene în domeniul nediscriminării și promovarea amendamentelor necesare spre îmbunătățirea cadrului legal național; (ii) reprezentarea în instanța de judecată și în fața altor instituții competente a cauzelor de discriminare în câmpul muncii pe diferite criterii protejate, în special: limbă, starea sănătății, gen, orientare sexuală, vârstă; (iii) promovarea practicilor nediscriminatorii în domeniul muncii prin elaborarea, publicarea și diseminarea unor instrumente de sensibilizare practice și utile atât actorilor interesați, cât și celor afectați de fenomenul discriminării în câmpul muncii.
Pentru mai multe detalii referitor la proiect, Vă rugăm să contactați:
Directorul de proiect – Valentina Purcel
Tel: (022) 84 36 01
E-mail: valentina.purcel@old2.old.crjm.org