La 29 octombrie 2014 Centrul de Resurse Juridice din Moldova (CRJM) a prezentat pentru consultări proiectul documentului de politici publice „Selectarea și cariera judecătorilor – dublări de responsabilități sau garanții suplimentare?”. La eveniment au participat reprezentanții Consiliului Superior al Magistraturii (CSM), colegiilor CSM, Consiliului Superior al Procurorilor, Ministerului Justiției, comunității donatorilor și societății civile.
CRJM a analizat și prezentat practica numirii în funcția de judecător, promovării, transferului la o instanță de același nivel sau inferioară și numirile în funcția de președinte sau vicepreședinte de instanță în perioada ianuarie 2013 – septembrie 2014. Aspectele majore scoase în evidență se referă la: dublarea de competențe între Colegiul pentru selecția și cariera judecătorilor și CSM; organizarea frecventă a concursurilor și pentru fiecare post separat; modalitatea de întocmire a registrului participanților la concursul pentru suplinirea funcțiilor vacante de judecător, de președinte sau vicepreședinte al instanței judecătorești; criteriile de selecție, numire în funcția de președinte și vicepreședinte de instanță și cele de promovare și transfer a judecătorilor.
Ședința de consultări a fost organizată în cadrul proiectului „Monitorizarea și contribuirea la progresul sistemului judiciar din Republica Moldova”, implementat de Centrul de Resurse Juridice din Moldova cu suportul Agenției Statelor Unite pentru Dezvoltare Internațională (USAID), în cadrul Programului de Consolidare a Instituțiilor Statului de Drept (ROLISP).
Documentul de politici publice „Selectarea și cariera judecătorilor – dublări de responsabilități sau garanții suplimentare?” poate fi descărcat aici.