În hotărârea Morari c. Moldovei, din 8 martie 2016, reclamantul a fost condamnat pentru confecționarea și vânzarea unui act de identitate fals (pașaport românesc). CtEDO a constatat că reclamantul a fost, de fapt, provocat de agenții statului, contrar art. 6 § 1 CEDO. În această hotărâre CtEDO a detaliat modul în care judecătorii trebuie să examineze argumentele cu privire la provocarea unei infracţiuni.

În fapt

În ianuarie 2008, poliția din or. Bălți, a plasat un anunț, într-un ziar, cu textul „Ajutor în obţinerea paşaportului român-bulgar”, urmat de un număr de telefon. Anunţul urmărea scopul de a captura un grup criminal specializat în falsificarea documentelor oficiale. Reclamantul dorea să obţină un paşaport străin şi a înţeles anunţul ca pe o ofertă de asistenţă pentru aceasta. El a telefonat la numărul de telefon din anunţ, la care a răspuns E., un ofițer sub acoperire. El a înţeles de la E. că şi acesta dorea să-şi facă paşaport. Cei doi s-au înțeles să ia legătura dacă vor găsi o modalitate mai ușoară de obținere a pașaportului românesc. Ulterior, un prieten al reclamantului l-a recomandat pe Z., care putea facilita obținerea pașaportului românesc. Fiind sunat mai târziu de E., reclamantul i-a comunicat despre Z şi i-a propus lui E. să-l contacteze direct. E, însă, a refuzat pe motiv că nu are bani și i-a recomandat o altă persoană, T., un alt ofițer sub acoperire, care avea nevoie de pașaport românesc. E. i-a propus reclamantului ca acesta să fie intermediarul între Z. și T. contra unei sume de bani.

În ziua în care reclamantul a transmis pașaportul lui T., primul a fost reținut. La 17 decembrie 2008, Judecătoria Bălți, l-a găsit vinovat pe reclamant de participarea la falsificarea și vânzarea unui pașaport românesc și i-a aplicat o amendă de EUR 200. Instanțele superioare au menținut sentința și au respins argumentele reclamantului cu privire la faptul că acesta a fost provocat. Judecătorii au refuzat să audieze agenţii sub acoperire în instanţă şi şi-au rezumat poziţia prin faptul că reclamantul primul a sunat la anunţul din ziar.

În drept

Reclamantul a pretins că a fost provocat să comită infracţiunea de către agenții statului, contrar art. 6 § 1 CEDO. CtEDO a subliniat că admiterea de către instanțele de judecată unor probe (de ex. probe obținute în urma maltratării sau a provocării de către poliție) poate duce la un proces inechitabil. În acest sens contează considerentele din care s-a decis iniţierea măsurii speciale, comportamentul agenţilor statului, precum şi modul de examinare a cauzei în judecată.

CtEDO a reiterat că incitarea la comiterea unei infracțiuni are loc atunci când agenții statului nu au un comportament pasiv, ci incită la comiterea unei infracţiuni o persoană care altfel nu ar fi comis-o. Potrivit CtEDO, nu reprezintă un comportament pasiv: (1) preluarea inițiativei de a contacta reclamantul, (2) propunerea repetată în pofida refuzului inițial, (3) încurajarea insistentă, (4) promisiunea unui câștig financiar de genul măririi prețului peste media de pe piață, (5) sau apelarea la compasiunea reclamantului.

În cauza Ramanauskas c. Lituaniei, CtEDO a stabilit că, atunci când inculpatul invocă faptul că a fost provocat să comită o infracțiune, instanța de judecată este obligată să examineze minuțios proba obținută astfel, or, potrivit art. 6 § 1 CEDO, orice probă obținută ca rezultat al provocării urmează a fi exclusă din dosar. În cazul unei alegații rezonabile de provocare, sarcina probării faptului că provocarea nu a avut loc, cade pe umerii autorităţilor. Potrivit CtEDO, examinarea judiciară trebuie să includă: (1) motivele care au determinat operațiunea sub acoperire, (2) gradul de implicare al poliției în comiterea infracțiunii, (3) și natura oricărei incitări sau presiuni exercitate asupra reclamantului.

În cauza Morari, CtEDO a constatat că reclamantul a fost contactat în repetate rânduri de agentul sub acoperire. Atunci când dl. Morari a propus agentului sub acoperire să îl contacteze direct pe Z, primul a refuzat și dlui Morari i-a fost promis un câștig bănesc pentru a intermedia confecţionarea paşaportului pentru T. În același timp, din materialele dosarului nu rezulta că infracțiunea ar fi avut loc fără intervenția autorităților (acestea nu dispuneau de informații că reclamantul a fost anterior implicat în producerea sau vânzarea documentelor false). CtEDO a menționat că aceste fapte erau suficiente pentru a constata violarea art. 6 § 1 CEDO. Totuși ea a analizat şi cum instanțele de judecată au examinat argumentul dlui Morari cu privire la provocare. CtEDO a indicat că prima instanță a ignorat acest argument, iar instanțele superioare s-au limitat la constatarea faptului că reclamantul a fost primul care a sunat la telefonul din anunţ.

De asemenea, instanțele au refuzat să audieze agenții sub acoperire, deși, în opinia CtEDO, acest lucru era crucial în circumstanțele cauzei date. Spre deosebire de alte operaţiuni speciale, în acest caz reclamantul i-a văzut în faţă pe ambii agenţi sub acoperire. În caz că identitate lor nu era adevărată, ei puteau fi audiaţi sub aceeaşi identitate, fără a divulga numele lor adevărat. CtEDO a subliniat că art. 6 CEDO cere audierea agenților sub acoperire cu privire la circumstanțele provocării, iar apărarea trebuie să aibă dreptul să le pună întrebări. Ca excepţie, audierea ar putea să nu aibă loc, însă pentru aceasta urmează a fi aduse motive detaliate.

În fața CtEDO reclamantul a fost reprezentat de Vladislav GRIBINCEA și Nadejda HRIPTIEVSCHI, avocați în Chișinău.