CRJM, alături de alte 17 organizații non-guvernamentale, au publicat astăzi, 20 martie 2019, un document în care sunt documentate și analizate încercările de deteriorare a mediului de activitate al organizațiilor societății civile (OSC) din Moldova pe parcursul anului 2018. Documentul a fost denumit generic „Radiografia atacurilor asupra organizațiilor neguvernamentale”.
Documentul a fost elaborat în contextul în care un număr din ce în ce mai mare de OSC-uri independente devin ținta numeroaselor acțiuni de discreditare și denigrare. O publicație similară a fost elaborată și în 2017 și viza perioada septembrie 2016 – decembrie 2017.
Scopul principal al documentului este de a atrage atenția la pericolul atacurilor orchestrate asupra funcționării OSC-urilor și a determina autoritățile publice, instituțiile private și persoanele care susțin respectivele atacuri să se oprească și să permită OSC-urilor să activeze liber. De asemenea, acest document are scopul de a permite OSC-urilor să formuleze o reacție promptă la atacurile lansate împotriva lor. Atacurile în contextul prezentului document reprezintă în special declarații și acțiuni ale politicienilor, îndeosebi a celor aflați la guvernare, articolele și reportaje mass-media sau intervențiile publice care prezintă sectorul non-profit într-o manieră vădit negativă cu scopul discreditării imaginii acestora.
Informația inclusă în document a fost obținută din resursele mass-media disponibile online și de pe rețelele de socializare, precum și din analiza cantitativă și calitativă a acestora.
Versiunea română a documentului este disponibilă aici
Conferința de presă privind lansarea documentului „Radiografia atacurilor asupra organizațiilor neguvernamentale din Republica Moldova în 2018” poate fi vizualizată mai jos:
CRJM extinde termenul de aplicare la concurs până la 17 aprilie 2019.
Scopul concursului:
În vederea fortificării capacităților instituționale ale organizației și dezvoltării abilităților de comunicare publică ale membrilor organizației, CRJM solicită oferte de preț pentru selectarea unui consultant/unei consultante sau echipe de consultanți care să livreze: (i) un training de public speaking și dicție pentru echipa CRJM și (ii) servicii de mentorat individual în domeniul public speaking și dicție. Această activitate va fi realizată în cadrul proiectului „Promovarea supremației legii prin monitorizare de către societatea civilă”, implementat cu suportul financiar al Agenției SUA pentru Dezvoltare Internațională (USAID).
(i) un training de public speaking și dicție pentru echipa CRJM
Training-ul de public speaking și dicție cu o durată maximă de 16 ore urmează să se desfășoare în perioada aprilie – mai 2019 (în prealabil 17-18 aprilie 2019 sau 8-9 mai 2019). Perioada exactă urmează a fi stabilită de comun acord cu echipa CRJM și consultantul/consultanta/echipa de consultanți selectată. Trainingul va fi unul practic, implicând simulări de conferințe de presă, interviuri, discursuri la microfon etc, care să dezvolte abilitățile de comunicare publică ale echipei.
În cadrul cursului de instruire este necesar să fie abordate în principal următoarele subiecte/ aspecte:
- tehnici de elaborare și livrare a unui discurs public convingător și memorabil;
- managementul emoțiilor
- exerciții practice pentru îmbunătățirea dicției;
- tehnici și strategii pentru îmbunătățirea limbajului non-verbal;
- managementul audienței;
- strategii de comunicare externă și comunicarea eficientă cu jurnaliștii.
N.B. Consultantul/consultanta sau echipa de consultanți poate propune și alte subiecte considerate relevante scopului instruirii.
(ii) servicii de mentorat individual în domeniul public speaking și dicție.
Consultantul / consultanta va livra servicii mentorat și improvizație în baza analizei prestațiilor publice ale membrilor echipei CRJM. Consultațiile personale vor avea o durată maximă de 4 ore per angajat/ă, pentru un număr total maxim de 10 persoane.
Cheltuielile pentru organizarea sesiunilor vor fi acoperite de CRJM, consultantul / consultanta urmează să indice în oferta financiară doar costurile pentru pregătirea și livrarea trainingului și a orelor de mentorat, precum și cerințele specifice pentru logistica evenimentului (spre exemplu, cerințe specifice pentru sala de lucru, rechizitele necesare etc.).
- Criteriile de selecție:
- studii superioare în psihologie, comunicare, relații cu publicul, sau alte domenii relevante;
- experienţa anterioară de elaborare și livrare a training-urilor și/sau orelor de curs pe comunicare publică (minim 3 ani);
- metodologia de lucru propusă;
- reputație și integritate personală/ corporativă;
- oferta financiară.
Prezentarea ofertelor:
Ofertele pot fi prezentate de persoane fizice și/sau juridice. Oferta trebuie să fie datată și semnată de către ofertant/ă și expediată prin e-mail la application@old2.old.crjm.org sau direct la sediul CRJM, str. A.Șciusev 33, Chișinău, MD-2001, până pe 2 aprilie 2019.
Oferta va include:
– Copia certificatului de înregistrare / extrasului pentru persoană juridică și CV-ul actualizat al candidatului / candidatei pentru persoană fizică, de rând cu scrisoarea de intenție, care va conţine în mod obligatoriu: (1) Lista training-urilor și/sau orelor de curs livrate în domeniul public speaking și dicție; (2) Numele şi datele de contact ale două persoane de referinţă;
– Un proiect al planului de curs și mentorat (metodologia) – max. 1 pagină;
– Oferta financiară cu indicarea prețului per zi pentru training/pregătire, prețului per oră pentru servicii de mentorat, precum și costul total al serviciilor în dolari SUA. În cazul persoanelor fizice va fi indicat prețul net, iar persoanele juridice vor indica prețul cu aplicarea scutirii de TVA cu drept de deducere. Beneficiarul va prezenta ofertantului câștigător documentele confirmative pentru livrări cu aplicarea scutirii de TVA cu drept de deducere. Ofertele prezentate în altă valută vor fi convertite la cursul oficial al BNM din data limită pentru prezentarea ofertelor.
– În cazul existenței unui conflict de interese, real sau potențial cu membrii sau angajații CRJM, candidatul / candidata se obligă să-l declare în baza unei declarații completate în formă liberă și anexate la ofertă.
Pentru informații suplimentare, Vă rugăm să ne contactați la numărul de telefon 022 843601 ext.108 sau la adresa de e-mail: olga.burucenco@old2.old.crjm.org
Notă: CRJM își rezervă dreptul să nu aleagă niciun/nicio candidat/ă în cazul în care ofertele primite nu vor corespunde cerințelor sale.
P.S. Doar candidatul/a, persoană fizică, selectat/ă urmează să justifice onorariul solicitat prin completarea unui formular cu indicarea onorariilor solicitate pentru servicii similare de la alți trei contractori, cu anexarea documentelor justificative.
În fiecare an, în perioada 1 ianuarie – 30 aprilie, persoanele fizice plătitoare de impozite pot direcționa 2% odată cu depunerea declarației cu privire la impozitul pe venit, cunoscută anterior și sub numele de Formularul CET15.
Ca urmare a reformei fiscale din toamna anului 2018 și modificării pragurilor de impozitare salariale, Formularul CET15 a fost înlocuit cu Formularul CET18.
Ca rezultat, în 2019, persoanele fizice plătitoare de impozite urmează să prezinte la Serviciul Fiscal de Stat două declarații cu privire la impozitul pe venit:
- Formularul CET15 sau Declarația persoanei fizice cu privire la impozitul pe venit pentru venituri obținute în perioada 01.01.2018 – 30.09.2018 (Instrucțiunea de completare disponibilă aici).
- Formularul CET18 sau Declarația persoanei fizice cu privire la impozitul pe venit pentru venituri obținute în perioada 01.10.2018 – 31.12.2018 (Instrucțiunea de completare disponibilă aici).
Prin urmare, și persoanele fizice plătitoare de impozite care doresc să direcționeze 2% către o organizație non-guvernamentală sau cult religios din țară, vor trebui să indice codul fiscal al organizației pe care doresc să o susțină (cele 13 cifre) în ambele declarații: atât în Formularul CET15, cât și în Formularul CET18.
În Formularul CET15, codul fiscal al organizației beneficiare va fi trecut în secțiunea a șasea (facultativă), în câmpul M2. Câmpul M1 nu va fi completat, va rămâne gol. În Formularul CET18, codul fiscal al organizației beneficiare va fi introdus în secțiunea a cincea (facultativă), în câmpul M1.
Formularele CET15 și CET18 pot fi obținute:
- de la orice direcție de deservire a Serviciului Fiscal de Stat;
- de pe pagina web https://servicii.fisc.md/formulare.aspx, cu posibilitatea descărcării și completării lor;
- de pe pagina web https://servicii.fisc.md/: opțiune valabilă pentru deținătorii semnăturii electronice sau mobile. În acest caz, la accesare, formularul va fi deja pre-completat cu informațiile de care dispune Serviciul Fiscal de Stat.
Formularele pot fi depuse:
- personal: la orice odirecție de deservire a Serviciului Fiscal de Stat, indiferent unde are viza de domiciliu persoana fizică plătitoare de impozite;
- prin poștă: caz în care formularele pot fi expediate către oricare oficiu teritorial al Serviciului Fiscal de Stat;
- online: cu aplicarea semnăturii electronice sau mobile.
Reamintim că orice persoană care dorește să redirecționeze 2% trebuie să depună declarația cu privire la impozitul pe venit, chiar dacă este angajată într-un singur loc de muncă și nu are obligația, potrivit Codului fiscal, de a depune declarația cu privire la impozitul pe venit.
Lista beneficiarilor mecanismului 2% pentru anul 2019 poate fi consultată aici.
Mai multe detalii despre mecanismul 2% vedeți aici.
Scopul concursului:
În vederea implementării obiectivelor sale, CRJM preconizează să organizeze 2 evenimente în afara mun. Chișinău în perioada iunie – iulie 2019, după cum urmează:
- un eveniment de planificare de 2 zile, în cadrul proiectului „Promovarea supremației legii prin monitorizare de către societatea civilă”, implementat cu suportul financiar al Agenției SUA pentru Dezvoltare Internațională (USAID). În acest sens, CRJM anunță concurs de oferte pentru achiziția de servicii de cazare, alimentație și închiriere a unei săli de conferințe necesare organizării evenimentului pentru cca 10 persoane, pentru perioada 8 – 9 iulie 2019.
- o școală de vară de 6 zile, în cadrul proiectului „Suport instituțional pentru dezvoltarea organizației”, implementat cu sprijinul financiar al Suediei. În acest sens, CRJM anunță concurs de oferte pentru achiziția de servicii de cazare, alimentație și închiriere a unei săli de conferințe (preferabil să fie disponibile 2 săli de conferință) necesare organizării evenimentului pentru 25 de persoane, pentru perioada 1 – 6 iulie 2019.
Astfel, Vă invităm să trimiteți ofertele dumneavoastră de preț conform cerințelor de mai jos:
Rezultatele așteptate:
Compania selectată va presta serviciile solicitate conform condițiilor indicate de CRJM în prezenta solicitare de oferte şi în baza contractului de prestare servicii semnat între părţi (compania selectată şi CRJM) pentru perioadele solicitate.
Criteriile de selecție:
Compania trebuie să întrunească următoarele criterii:
- Cerințe față de condițiile de cazare:
– cazare (camere SNGL, DBL cu paturi separate) și condiții adecvate de ședere pe timp de vară pentru numărul de persoane indicat în modelul de ofertă financiară atașat la ToR;
– alte comodități (TV, aer condiționat etc.) vor constitui un avantaj.
- Cerințe pentru desfășurarea evenimentului:
– sală de conferințe cu un spațiu adecvat numărului de participanți indicat la p.II Scopul concursului;
– echipament necesar: proiector, ecran, flipchart;
– servicii de alimentație, la cerere: mic dejun, prânz, pauze de cafea, cină;
– asigurarea cu apă plată pe toată durata evenimentului;
– conexiune la Internet- vă rugăm să indicați numărul de utilizatori activi ai conexiunii la internet, existența sau lipsa accesului Wi-Fi;
– locuri de parcare.
- Oferta financiară
- Amplasarea locației (preferabil) – în raza de până la:
- 60 km de la Chișinău pentru evenimentul din 1 – 6 iulie 2019, și
- 30 km de la Chișinău pentru evenimentul din 8 – 9 iulie 2019
- Reputația și imaginea companiei (în cazul prezentării referințelor)
Oferta de participare la concurs va conține informație concisă cu indicarea următoarelor:
- Date despre companie (denumirea, adresa, telefonul de contact, adresa electronică, persoana responsabilă, datele bancare), inclusiv fișiere media (foto și/sau video) sau link-uri către pagini on-line;
- Autorizațiile de funcționare (copiile certificatului de înregistrare, autorizației sanitare de funcționare);
- Oferta financiară cu semnătura persoanei responsabile (completată după modelul atașat la prezenta solicitare). Prețurile vor fi indicate în MDL per persoană/ cameră/sală, inclusiv TVA sau cu aplicarea scutirii de TVA cu drept de deducere, conform cerințelor indicate în modelul de ofertă financiară. În cazul livrărilor cu aplicarea scutirii de TVA cu drept de deducere, Beneficiarul va prezenta setul de documente confirmative. Prețurile indicate în oferte vor fi finale și nu vor putea fi ajustate după termenul-limită de prezentare a ofertelor. Compararea ofertelor financiare se va face în MDL. Ofertele prezentate în altă valută vor fi convertite la cursul oficial al BNM din data limită pentru prezentarea ofertelor;
- În cazul existenței unui conflict de interese, real sau potențial, ofertantul se obligă să-l declare în baza unei declarații completate în formă liberă, anexate la ofertă.
Ofertele vor fi expediate prin e-mail la application@old2.old.crjm.org sau direct la sediul CRJM (str. A.Șciusev 33, MD-2001, mun.Chișinău, Republica Moldova) până pe 1 aprilie 2019.
Ofertanții pot depune oferte pentru servicii de desfășurare a ambelor evenimente indicate la p.II Scopul concursului sau pentru un singur eveniment, în funcție de disponibilitate.
Oferta/tele câștigătoare va/vor fi desemnată/e în baza celui mai bun raport calitate (cerințe pentru desfășurarea evenimentului)/preț.
Pentru informații suplimentare, Vă rugăm să ne contactați la numărul de telefon 022 843601 sau la adresa de e-mail: olga.burucenco@old2.old.crjm.org.
CRJM, alături de alte 17 organizații non-guvernamentale, au publicat astăzi, 20 martie 2019, un document în care sunt documentate și analizate încercările de deteriorare a mediului de activitate al organizațiilor societății civile (OSC) din Moldova pe parcursul anului 2018. Documentul a fost denumit generic „Radiografia atacurilor asupra organizațiilor neguvernamentale”.
Documentul a fost elaborat în contextul în care un număr din ce în ce mai mare de OSC-uri independente devin ținta numeroaselor acțiuni de discreditare și denigrare. O publicație similară a fost elaborată și în 2017 și viza perioada septembrie 2016 – decembrie 2017.
Scopul principal al documentului este de a atrage atenția la pericolul atacurilor orchestrate asupra funcționării OSC-urilor și a determina autoritățile publice, instituțiile private și persoanele care susțin respectivele atacuri să se oprească și să permită OSC-urilor să activeze liber. De asemenea, acest document are scopul de a permite OSC-urilor să formuleze o reacție promptă la atacurile lansate împotriva lor. Atacurile în contextul prezentului document reprezintă în special declarații și acțiuni ale politicienilor, îndeosebi a celor aflați la guvernare, articolele și reportaje mass-media sau intervențiile publice care prezintă sectorul non-profit într-o manieră vădit negativă cu scopul discreditării imaginii acestora.
Informația inclusă în document a fost obținută din resursele mass-media disponibile online și de pe rețelele de socializare, precum și din analiza cantitativă și calitativă a acestora.
Conferința de presă privind lansarea documentului „Radiografia atacurilor asupra organizațiilor neguvernamentale din Republica Moldova în 2018” poate fi vizualizată mai jos: