În anul 2013, CEDO a înregistrat 1,356 de cereri îndreptate împotriva Moldovei, ceea ce reprezintă cel mai mare număr de cereri moldoveneşti primit vreodată de CtEDO într-un an. Aceasta este cu 45,1% mai mult decât în anul 2012. Raportat la populaţia ţării, în 2013, Moldova se afla pe locul 4 din cele 47 de ţări semnatare ale Convenției Europene pentru Drepturile Omului (CEDO). Creşterea atât de mare a numărului de cereri depuse poate fi explicată, în principal, prin neîncrederea în sistemul judecătoresc din Republica Moldova.
Din 1998 până în 2013, CEDO a înregistrat 9,700 de cereri îndreptate împotriva Moldovei. La 1 ianuarie 2014, 1,442 dintre acestea încă aşteptau să fie examinate. Spre deosebire de anii precedenţi, în ceea ce priveşte numărul cererilor pendinte, Moldova nu se mai află printre primele 10 ţări (în anul 2012, Moldova se afla pe locul 9, cu 3,256 de cereri pendinte).
Din totalul de 93,397 de cereri examinate de CEDO în anul 2013, 3,162 sunt cereri moldoveneşti. Dintre acestea, 3,143 (99,4%) au fost declarate inadmisibile sau scoase de pe rol, iar în 19 (0,6%) au fost pronunţate hotărâri. Procentajul cererilor moldoveneşti întemeiate examinate în anul 2013 (0,6%) este cu mult mai mic decât media la CEDO (3,9%), însă aceste cifre nu ar trebui interpretate în sensul că cererile îndreptate împotriva Moldovei sunt inadmisibile cu mult mai des decât media la CEDO. Numărul mare al cererilor inadmisibile în anul 2013 poate fi explicat, în principal, prin faptul că, din vara anului 2012, la grefa CEDO activează 3 jurişti moldoveni noi, sarcina principală a cărora este de a procesa cererile vădit inadmisibile. Din cele 1,442 cereri pendinte la 1 ianuarie 2014, doar 26% erau repartizate pentru examinare judecătorului unic, adică au fost considerate prima facie vădit inadmisibile. Celelalte 74% din cereri au fost considerate prima facie cu şanse sporite de succes. Aceste date sugerează că în anii următori va avea loc o scădere a ratei cererilor moldoveneşti declarate vădit inadmisibile.
Până la 31 decembrie 2013, CEDO a pronunţat 273 de hotărâri în cauzele moldoveneşti, dintre care 19 – în anul 2013. După numărul de hotărâri, Moldova devansează Germania, Spania, Olanda, sau Portugalia, ţări care au aderat la CEDO cu mult timp înaintea Moldovei şi au o populaţie cu mult mai mare decât cea a Moldovei. Dintre cele 250 de hotărâri în care a fost examinat irevocabil fondul, doar în 4 hotărâri (1,6%) CEDO a constatat că Republica Moldova nu a violat CEDO. Printre cele mai frecvente violări constatate în cele 250 de hotărâri sunt: neexecutarea hotărârilor judecătoreşti naţionale – în 59 de hotărâri (care se referă, în principal, la situaţii ce au avut loc până în anul 2007); anchetarea inadecvată a maltratărilor – în 33 de hotărâri; detenţia în condiţii proaste – în 26 de hotărâri; casarea neregulamentară a hotărârilor judecătoreşti irevocabile – în 25 de hotărâri; maltratarea sau recurgerea la forţa excesivă de către exponenţii statului – în 21 de hotărâri.
În cele 19 hotărâri pronunţate în 2013, CEDO a constatat 32 de violări ale CEDO. 15 dintre aceste violări (47%) se referă la un singur articol – art. 3 CEDO (interzicerea torturii). Urmează a fi, de asemenea, remarcat faptul că în anul 2013 CEDO a condamnat de 3 ori Moldova pentru violenţă domestică.
În temeiul celor 273 de hotărâri CEDO pronunţate până în 2013, Republica Moldova a fost obligată să plătească peste EUR 13,900,000, dintre care EUR 325,600 – în baza celor 19 hotărâri pronunţate în 2013. Alte circa EUR 3,100,000 au fost plătite în temeiul reglementărilor amiabile sau declaraţiilor unilaterale formulate de Guvern.
Mai multe informaţii despre cauzele moldoveneşti la CEDO le puteţi găsi în sinteza activităţii CEDO pentru anul 2013, elaborat de Centrul de Resurse Juridice din Moldova. Acest document a fost elaborat cu scopul de a spori nivelul de informare al societăţii in general și al juriştilor în special despre activitatea CEDO. Documente similare au fost elaborate și pentru anii 2010, 2011 şi 2012.
***
Analiza activităţii CEDO în anul 2013 a fost întocmită cu suportul financiar al Human Rights Initiative, în cadrul proiectului Promovarea executării efective a hotărârilor Curţii Europene a Drepturilor Omului de către Republica Moldova, implementat de Centrul de Resurse Juridice din Moldova. Opiniile exprimate în el nu reprezintă în mod necesar opiniile Human Rights Initiative, iar acesta nu poartă răspundere pentru informaţiile prezentate în el.
Evenimentul este realizat de Centrul de Resurse Juridice din Moldova cu suportul Fundaţiei Est-Europene, din resursele acordate de Guvernul Suediei prin intermediul Agenţiei Suedeze pentru Dezvoltare şi Cooperare Internaţională (Sida) și Ministerul Afacerilor Externe al Danemarcei/DANIDA.
Persoană de contact: Pavel Grecu, consilier juridic, tel: 022-843-601, ext. 106, email: pavel.grecu@old2.old.crjm.org
O organizație neguvernamentală care îi ajută pe cetățenii moldoveni să-și caute dreptatea la Curtea Europeană a Drepturile Omului spune că numărul cererilor trimise anul trecut de moldoveni la CEDO a atins un record absolut. Nu se știe câte a fost acceptate spre examinare. Cu toate acestea, Centrul de Resurse Juridice care a făcut bilanțul vede în înmulțirea plângerilor un nou semnal că oamenii sunt nemulțumiți de justiția moldoveană, în pofida retoricii despre reforma sistemului judecătoresc. Detalii de la Lilian Barbăroșie.
Anul trecut, CEDO a primit cam 1.400 de cereri de la cetateni moldoveni, un numar record ce surclaseaza pana si recolta din anii cei mai „defectuosi” din istoria justiţiei moldovenesti, cand numărul plângerilor nu depăşea cota de 1000.
Nu s-au trimis atâtea cereri nici chiar în 2008, anul în care la CEDO ajunseseră cele mai răsunătoare dosare economice din perioada comunistă şi Moldova a cheltuit o sumă record, de 12 milioane de euro, pe despăgubiri, suma fiind echivalentă cu bugetul anual al justiţiei moldoveneşti.
Câte dintre plângerile anului 2013 vor fi puse pe rol de CEDO nu se ştie deocamdată, dar autorităţile ar trebui de pe acum să-şi pună nişte întrebări, este de părere Vladislav Gribincea, directorul Centrului de Resurse Juridice:
„Noi înţelegem că această cifră se datorează faptului că persoanele, obţinând decizia CSJ, nu sunt satisfăcute cu această decizie şi depun cerere la CEDO, indiferent dacă au sau nu şanse. Creşterea s-ar putea datora şi faptului că din 2013 nu se mai fac şedinţe la CSJ, ci se decide în funcţie de materialele din dosar. Probabil CSJ nu este prea explicită în motivaţiile sale, prin urmare, chiar dacă se dă o decizie bună, persoanele care pierd dosarele, nu înţeleg de ce le pierd.”
Bilanţul dedus din statistica CEDO aruncă de fapt o piatră în grădina autorităţilor de la Chişinău care, în cadrul unei reforme mai ample a justiţiei, au reconsiderat rolul Curţii Supreme de Justiţie.
Acum această ultimă verigă din lanţul de instanţe judiciare nu mai rejudecă dosarele după instanţele de fond, cum o făcea anterior, ci funcţionează ca un fel de tutore abilitat să uniformizeze practicile judecătoreşti.
Se pare, însă, că reforma nu şi-a atins ţinta scontată. Ar fi şi o problemă ce-l vizează în mod direct pe cel ce stă în fruntea CSJ, Mihai Poalelungi, magistratul direct implicat în reformă după ce a judecat vreme îndelungată în calitate de trimis al Moldovei la CEDO. Din nou Vladislav Gribincea:
„Nivelul de cunoaştere al jurisprudenţei CEDO la nivelul judecătorilor a crescut, fireşte, dar atunci când e vorba de soluţii vădit defavorabile statului, ei dau soluţii mai degrabă favorabile statului, adică dau compensaţii foarte mici sau încearcă să interpreteze Convenţia Europeană într-un mod denaturat. Şi asta s-a întâmplat în special după ce la CSJ a venit domnul Poalelungi.”
O altă componentă a raportului vizează specificul cauzelor în care guvernul şi-a atras condamnările CEDO în 2013.
Cele mai multe se referă la cea mai gravă încălcare a drepturilor umane în viziunea CEDO – tortura şi investigarea ineficientă a ei.
La fel, constată raportul, 2013 este şi anul în care CEDO a condamnat pentru prima dată Moldova pentru felul cum judecă cazurile de violenţă domestică.
În acest prim an în care acest gen de dosare au fost în atenţia instanţei europene, tocmai patru victime ale violenţei domestice au şi fost despăgubite în urma hotărârilor CEDO.
Numărul cererilor depuse la Curtea Europeană a Drepturilor Omului (CEDO) în anul 2013 împotriva Republicii Moldova a crescut cu 45,1%, comparativ cu anul 2012, ajungând la 1356 de cereri. Este cel mai mare număr primit vreodată de către CEDO într-un an din partea cetăţenilor moldoveni.
Preşedintele Centrului de Resurse Juridice din Moldova (CRJM), Vladislav Gribincea, a spus, ntr-o conferinţă de presă, că numărului mare de
cereri depuse la CEDO se explică prin gradul sporit de neîcredere a populaţiei în sistemul judecătoresc din Moldova. Din anul 1998 până în anul 2013, la CEDO au fost depuse 9700 de cereri împotriva Moldovei, la 1 ianuarie, anul curent, 1442 de cereri încă aşteptau să fie examinate.
Din totalul de cereri examinate de către CEDO în 2013, adică peste 93 de mii, 3162 de au fost depuse de cetăţeni ai Republicii Moldova. Dintre acestea, 99,4% au fost declarate inadmisibile sau au fost scoase de pe rol. Astfel, procentajul cererilor moldoveneşti întemeiate, examinate de CEDO, este de 0,6%. Această cifră este sub media Curţii, de 3,9%.
Examinând cererile moldoveneşti rămase la CEDO, mai mult de 70% dintre ele au şanse de succes. Putem aştepta ca anii următori numărul cererilor respinse şi vădit nefondate se va reduce şi va creşte numărul cererilor ce vizează încălcări grave ale drepturilor omului, a spus preşedintele CRJM.
Vladislav Gribincea a subliniat că până la 31 decembrie 2013, CEDO a pronunţat 273 de hotărâri în cauze moldoveneşti. Printre cele mai frecvente violări ale Convenţiei europene pentru drepturile omului se numără: neexecutarea hotărârilor judecătoreşti naţionale, anchetarea neadecvată a maltratărilor, detenţia în condiţii inumane etc.
Cererile care vizează neexecutarea hotărârilor judecătoreşti au fost înaintate pe cauze comise în 2007. În anii 2012-2013, violări de acest gen nu au fost constatate decătre CEDO.
Republica Moldova a fost obligată să achite în cazurile pierdute la CEDO despăgubiri de peste 13,9 milioane de euro, inclusiv 325 de mii de euro pentru 19 hotărâri pronunţate în anul 2013. 3,1 milioane de euro au fost achitaţi în temeiul reglementărilor amiabile sau declaraţiilor unilaterale formulate de Guvern.
Numărul cererilor depuse de moldoveni la Curtea Europeană a Drepturilor Omului (CEDO) a crescut considerabil în ultimul an. În 2013, au fost înregistrate peste o mie de cereri, mai mult cu peste 45 la sută în comparație cu anul 2012 și reprezintă cel mai mare număr de cereri moldovenești primite vreodată de CEDO într-un an.
„Raportat la populația țării, R. Moldova se află pe locul patru din cele 47 de țări semnatare ale Convenției Europene pentru Drepturile Omului. Creșterea atât de mare a numărului de cereri depuse poate fi explicată, în principal, prin neîncrederea în sistemul judecătoresc din R. Moldova”, a menționat directorul Centrului de Resurse juridice din R. Moldova, Vlad Gribincea.
Potrivit sursei, din 1998 până în 2013, CEDO a înregistrat circa zece mii de cereri îndreptate împotriva R. Moldova. La 1 ianuarie curent, circa o mie și jumătate dintre acestea încă așteptau să fie examinate. Până la finele anului 2013, CEDO a pronunțat 273 de hotărâri în cauzele moldovenești. După numărul de hotărâri, R. Moldova devansează Germania, Spania, Olanda sau Portugalia, țări care au aderat la CEDO cu mult înaintea R. Moldova și au o populație mult mai mare decât cea a țării noastre. „Aproape jumătate dintre dosarele pierdute la CEDO vizează tortura, neexecutarea hotărârilor judecătorești, anchetarea inadecvată a maltratărilor, detenția în condiți inumane, casarea neregulamentară a hotărârilor judecătorești irevocabile.
Până acum, R. Moldova a fost obligată să plătească despăgubiri morale și materiale în sumă de peste 13 milioane de euro, dintre care doar 325 de mii de euro pentru cauzele pierdute în 2013. „Nu sunt înregistrate restanțe la acest capitol. De regulă, statul plătește în termenii indicați de Curte acești bani”, a mai spus Gribincea.
English version of the document can be downloaded here.
Textul Apelului poate fi descărcat aici.
Organizațiile semnatare solicită Președintelui Republicii Moldova să nu promulge Legea cu privire la Avocatul poporului și să o restituie Parlamentului pentru a fi modificată și supusă din nou votului, cu respectarea cerințelor cu privire la transparența procesului decizional.
La 24 decembrie 2013, 17 organizații neguvernamentale au adresat Președintelui Republicii Moldova un apel public prin care au solicitat să nu promulge Legea Avocatului poporului, adoptată în lectura a doua în ședința Plenului din 23 decembrie 2013 şi să o restituie Parlamentului. Semnatarii apelului respectiv au invocat cerinţa exagerată de eligibilitate pentru candidaţii la funcţia de Avocat al poporului de a avea minim 20 de ani de experiență. Până la 23 ianuarie 2014 Parlamentul nu a făcut publică versiunea oficială a Legii Avocatului poporului, care a fost adoptată în lectura a doua la 23 decembrie 2013. Președinția nu a reacțional la apelul respectiv.
Semnatarii au analizat proiectul de lege trimis pentru promulgare în detaliu și vin, în mod repetat, cu solicitarea de nu-l promulga. În afară de cerința nejustificată și discriminatorie cu privire la experiența de muncă a candidaților la funcția Avocatul poporului, proiectul de lege conține un șir de alte neajunsuri, care constituie un regres considerabil față de proiectul de lege votat în prima lectură. În lectura a doua, legea a suferit următoarele modificări majore:
1. Mandatul Avocatului poporului a fost redus, nejustificat, la apărarea intereselor doar a persoanelor fizice (prevederi relevante, spre exemplu, sunt preambulul legii și prevederile cu privire la subiecții care pot sesiza Avocatul poporului).
2. S-a instituit încă o funcție de Avocat al poporului, care este specializat în protecția drepturilor copilului. În cadrul activității grupului de lucru, creat de Ministerul Justiției pentru elaborarea proiectului de lege, în perioada 2011 – 2013 și ulterior, până la adoptarea proiectului de lege în lectura întâia de către Parlament, a fost examinat public proiectul ce vizează activitatea doar a unui Avocat al poporului asistat de mai mulți adjuncți, unul dintre care urma să fie specializat în protecția drepturilor copilului. Crearea a două funcții de Avocați ai poporului creează confuzii și neclarități cu privire la statutul și activitatea acestora, repetând parțial probleme identificate în cadrul activității actualilor Avocați parlamentari.
3. A fost exclus criteriul conform căruia experiența anterioară a Avocatului poporului trebuie să fie una notorie în domeniul apărării și promovării drepturilor omului, prevăzându-se doar „vechime în muncă de cel puțin 20 ani de activitate”. În acest context, nu este clar cine va putea candida și cerința cu privire la 20 de ani de activitate este una nejustificată și discriminatorie.
4. Procesul de selectare a Avocatului poporului a fost denaturat radical. Inițial era prevăzută selectarea Avocatului poporului în urma unui concurs public. Proiectul de lege adoptat în prima lectură conținea următoarele principii: a) competiție deschisă, prin asigurarea accesului liber de participare la concurs a oricărei persoane care întruneşte condiţiile stabilite de lege; b) asigurarea transparenţei, prin punerea la dispoziţia tuturor celor interesaţi a informaţiilor referitoare la modul de desfăşurare a concursului; c) tratamentul egal, prin aplicarea în mod nediscriminatoriu a criteriilor de selectare şi a condiţiilor de desfăşurare a concursului în raport cu toţi candidaţii. Proiectul votat în lectura a doua nu mai conține principiile enumerate mai sus și prevede propunerea candidaților la funcția de Avocat al poporului doar de către fracțiunile parlamentare sau/și de către 20 de deputați. De asemenea, proiectul prevede instituirea unei Comisii parlamentare speciale pentru examinarea propunerilor privind candidații. Astfel, proiectul de fapt a limitat considerabil cercul potențialilor candidați, condiționând prezentarea acestora de susținerea din partea deputaților.
5. S-a redus de la 20 la 5 zile termenul în care publicul urmează să facă cunoștință cu candidații și informația referitoare la organizarea dezbaterilor publice. Parlamentul a considerat inutilă publicarea acestor informații în mass-media.
6. S-a impus Avocatului poporului obligația de a nu informa publicul despre problemele statului. Acest text confuz a fost introdus chiar în textul jurământului, fapt care este inacceptabil și este în conflict cu mandatul Avocatului poporului. De asemenea, nu este prevăzută o versiune alternativă jurământului, pentru a acomoda persoanele care nu pot să depună jurământ din convingeri proprii.
7. S-a limitat nejustificat cercul de persoane care ar urma să sesizeze Avocatul poporului. Conform proiectului legii trimis spre promulgare, organizațiile neguvernamentale sau alte entități juridice nu mai pot sesiza în mod direct Avocatul poporului despre încălcarea drepturilor omului, permițându-le sesizarea Avocatului poporului doar dacă reprezintă o potențială victimă.
8. A exclus posibilitatea persoanei, care se simte lezată în drepturi printr-o hotărâre judecătorească, să sesizeze Avocatul poporului. Faptul adoptării unei hotărâri judecătorești nu exclude efecte care ar încălca drepturile fundamentale ale omului.
9. S-a exclus, nejustificat, posibilitatea „persoanelor puse sub interdicție de instanța judecătorească (incapabile)” să sesizeze Avocatul poporului.
10. Mecanismul național de prevenire a torturii a fost asimilat cu Avocatul poporului. Astfel, Avocatului poporului i s-au atribuit competențe care, de fapt, contravin protocolului Opțional la Convenția ONU împotriva torturii și a altor pedepse ori tratamente cu cruzime, inumane sau degradante. A fost exclus un capitol dedicat activității Consiliului Consultativ pentru prevenirea torturii în calitate de mecanism național de prevenire a torturii și a altor pedepse ori tratamente cu cruzime, inumane sau degradante. Prevederile exclud posibilitatea societății civile de a realiza atribuțiile de mecanism național de prevenire a torturii – vizitele de monitorizare a locurilor de detenție. Legea nu prevede dacă rapoartele în urma vizitelor de monitorizare a locurilor de detenție vor fi făcute publice. Avocatul poporului nu este în sine un mecanism național de prevenire a torturii. Această poziție, criticată de fostul raportor ONU împotriva torturii în urma vizitei sale din 2008, a fost adresată Guvernului Republicii Moldova în cadrul raportului de țară asupra implementării Convenției ONU împotriva torturii și a altor pedepse ori tratamente cu cruzime, inumane sau degradante (noiembrie 2009) și Revizuirii Universale Periodice (martie 2012).
Astfel, constatăm cu regret că Proiectul de lege cu privire la Avocatul poporului trimis Președintelui spre promulgare reprezintă un regres față de proiectul de lege trimis Parlamentului de către Guvern și ignoră, în aspectele specificate mai sus, recomandărilor grupului de lucru și a experților implicați în procesul de elaborare a proiectului de lege. De asemenea, condiționarea candidaților la funcția de Avocat al poporului de susținerea factorului politic implicit exclude posibilitatea publicului de a nominaliza persoane notorii și cu experiență în domeniul apărării și promovării drepturilor omului și discreditează, de fapt, statutul instituției Avocatului poporului.
Semnatarii solicită:
1. Preşedintelui Republicii Moldova să nu promulge Legea Avocatului poporului şi să o restituie Parlamentului pentru a fi modificată și supusă din nou votului, cu respectarea cerințelor cu privire la transparența procesului decizional;
2. Parlamentului Republicii Moldova – să modifice legea prin excluderea neclarităților și respectarea recomandărilor instituțiilor internaționale relevante în domeniul activității instituțiilor naționale de protecție a drepturilor omului, precum și a experților locali, după o consultare publică cu persoanele și organizațiile interesate.
Organizaţiile semnatare:
1. Alianța Organizațiilor pentru Persoane cu Dizabilități din Republica Moldova,
2. Ambasada Drepturilor Omului,
3. Amnesty International Moldova,
4. Asociația Femeilor pentru Protecția Mediului și Dezvoltarea Durabilă,
5. Asociația Obștească „Certitudine”,
6. Asociația Presei Independente (API),
7. Asociația pentru Guvernare Eficientă și Responsabilă (AGER),
8. Centrul de Investigații Jurnalistice (CIJ),
9. Asociaţia Promo-LEX,
10. Centrul de Asistență Juridică pentru Persoane cu Dizabilități (CAJPD),
11. Centrul „Acces-info”,
12. Centrul de Informare şi Documentare a Drepturilor Copilului (CIDDC),
13. Centrul de Informație GENDERDOC-M,
14. Centrul de Politici şi Analize în Sănătate (PAS),
15. Centrul de Resurse Juridice din Moldova (CRJM),
16. Centrul de Resurse pentru Drepturile Omului (CReDO)
17. Centrul International „La Strada”,
18. Centrul pentru Jurnalism Independent (CJI),
19. Coaliţia Nediscriminare,
20. Consiliul Naţional al Tineretului din Moldova (CNTM),
21. Doina-Ioana Străisteanu, membru al Consiliului pentru prevenirea și eliminarea discriminării și asigurarea egalității,
22. Fundaţia Est-Europeană,
23. Gender-Centru,
24. Institutul de Politici Publice (IPP),
25. Institutul de Reforme Penale (IRP),
26. Institutul pentru Drepturile Omului din Moldova (IDOM),
27. Platforma Națională a Forului Societăţii Civile a Parteneriatului Estic,
28. Programul Buna Guvernare, Fundația Soros-Moldova,
29. Terra-1530,
30. Transparency International Moldova.
Persoană de contact:
Ion GUZUN, Consilier juridic, Centrul de Resurse Juridice din Moldova, tel: (+373) 22 843 601, email: ion.guzun@old2.old.crjm.org
Despre condamnările Republicii Moldova la Curtea Europeană a Drepturilor Omului discută Pavel Grecu, consilier juridic la CRJM, Vitalie Zamă, avocat și Igor Stoica, jurist la Amnesty International Moldova. Emisiunea „Publika report” (Publika).
[jwplayer mediaid=”4127″]