La 1 august 2016, a intrat în vigoare pachetul de legi cu privire la integritate adoptat de Parlament la 17 iunie 2016. Modificările legislative prevăd crearea Autorității Naționale de Integritate (ANI). Președintele și vicepreședintele ANI vor fi numiți de președintele țării la propunerea unui Consiliu de integritate. Acest Consiliu va fi format din 7 membri, dintre care 2 reprezentanți ai societății civile. Legea prevede că Ministerul Justiției va selecta prin concurs cei 2 membrii ai Consiliului reprezentanți ai societății civile.
La 3 august 2016, Ministerul Justiției a scos la consultări publice un Regulament privind selectarea reprezentanților societății civile în Consiliul de Integritate. Centrul de Resurse Juridice din Moldova (CRJM) și Asociația pentru Democrație Participativă (ADEPT) au identificat mai multe probleme în procesul de selectare și a transmis Ministerului Justiției mai multe recomandări, care se referă, în principal, la componența comisiei de selectare, regulile de organizare a ședințelor, regulile de adoptare a hotărârilor, termenul de depunere a dosarelor de participare la concurs, reguli pentru fiecare etapă a concursului ș.a.
CRJM și ADEPT consideră că Comisia de selecție a reprezentanților societății civile în Consiliul de Integritate, creată de Ministerul Justiției, ar trebui să includă, pe lângă angajați ai Ministerului Justiției, doi membri desemnați de Consiliul de Presă și un membru desemnat de Consiliul ONG. Introducerea reprezentanților societății civile în această comisie va asigura o componență echilibrată a Comisiei de selecție, dar și va crește încrederea într-un concurs corect și echidistant.
Altă propunere se referă la numărul membrilor prezenți la ședințe pentru a fi considerate deliberative. Ministerul Justiției propune ca activitatea Comisiei să fie desfășurată în prezența a cel puțin 3 membri. Având în vedere faptul că această Comisie va avea o activitate suficient de restrânsă, credem că la ședințele Comisiei trebuie să participe toți membrii. Hotărârile urmează să fie adoptate cu votul a cel puțin 3 membri ai Comisiei. În cazul în care se păstrează versiunea actuală a Regulamentului, care prevede ședința deliberativă a Comisiei în prezența doar a 3 membri, atunci hotărârea Comisiei ar putea fi adoptată cu votul doar a 2 membri ai Comisiei. O asemenea prevedere nu este acceptabilă, deoarece reduce însăși esența creării unei Comisii din 5 persoane, acordându-se dreptul de decizie la 2 persoane. De aceea propunem includerea votului a minim 3 persoane. Considerăm că, la adoptarea hotărârilor Comisiei, nu trebuie să existe secretul deliberărilor, iar adoptarea hotărârilor urmează să aibă loc prin vot deschis.
Una din recomandări se referă la termenul de depunere a dosarelor de participare la concurs care ar trebui să fie de cel puțin 25 zile de la data publicării anunțului cu privire la concurs. De asemenea, Regulamentul de selectare ar trebui să prevadă mai clar etapele concursului, ceea ce va asigura transparența concursului. De ademenea, comentariile cuprind recomandări concrete pentru fiecare etapă a concursului.
Comentariile CRJM și ADEPT sunt disponibile AICI