La 10 iunie 2015, Centrul de Resurse Juridice din Moldova (CRJM) a lansat documentul „Organizarea ședințelor și transparența Consiliului Superior al Magistraturii – provocări și perspective”. Acesta conține o analiză a modului de organizare a ședințelor și de adoptare a hotărârilor Consiliului Superior al Magistraturii (CSM) din perspectiva transparenței, precum și recomandări pentru sporirea transparenței CSM.
Documentul a fost elaborat în urma monitorizării a 42 de ședințe a CSM (în perioada ianuarie 2014 – mai 2015) și a analizei informațiilor disponibile pe pagina web a CSM. Scopul documentului este de a analiza activitatea instituției, inclusiv a evalua felul în care au fost transpuse în viață recomandările pentru CSM din Raportul CRJM privind eficiența și transparența CSM lansat în anul 2013. Documentul vizează, în principal, publicarea informației pe pagina web a instituției și înregistrarea ședințelor, modalitatea de întocmire a agendei ședințelor CSM, desfășurarea ședințelor, precum și modul de adoptare a deciziilor și de motivare a hotărârilor de către CSM.
CRJM recomandă întocmirea unei agende mai detaliate a ședințelor, respectarea legii și publicarea pe pagina web a CSM a proiectelor de hotărâri și a materialelor care urmează a fi supuse examinării, a proceselor-verbale ale ședințelor CSM, a actelor de control ale Inspecției Judiciare, dar și a declarațiilor de interes personal ale judecătorilor. Totodată, pentru a asigura o mai mare transparență, se recomandă transmisia în direct și înregistrate audio și video a ședințelor CSM și îmbunătățirea calității motivării hotărârilor. CRJM mai recomandă CSM renunțarea la luarea deciziilor cu ușile închise. Implementarea principalelor recomandări presupune modificarea legislației, însă unele recomandări pot fi transpuse în viață de către CSM și fără modificarea cadrului legal existent.
La eveniment au participat membri ai Consiliului Superior al Magistraturii, Ministerului Justiției, Președinției, precum și reprezentanți ai societății civile. Înregistrarea video a evenimentului este disponibilă online.
Documentul a fost elaborat în cadrul proiectului „Promovarea mecanismelor eficiente de responsabilizare a judecătorilor în Moldova”, implementat de Centrul de Resurse Juridice din Moldova cu suportul financiar al Programului de Drept al Fundației Soros-Moldova.