Concurs pentru selectarea unei companii/unor companii în vederea realizării unei campanii de promovare
I. Prezentare generală:
Centrul de Resurse Juridice din Moldova (CRJM) este o organizație non-guvernamentală cu sediul în Chișinău, creată în noiembrie 2010 de un grup de juriști, care contribuie la consolidarea democrației și a statului de drept în Republica Moldova, cu accent pe justiție și drepturile omului. CRJM realizează activități de cercetare și advocacy și este o organizație independentă și neafiliată politic.
II. Scopul concursului:
CRJM solicită oferte de la companii media din Republica Moldova pentru promovarea unui spot video / audio, precum și a altor materiale promoționale, care reprezintă în manieră grafică procesul de redirecționare a 2% din impozitul pe venit de către contribuabili în folosul organizațiilor non-guvernamentale (Legea 2%). Această activitate va fi realizată în cadrul proiectului „Promovarea supremației legii prin monitorizare de către societatea civilă”, implementat cu suportul financiar al Agenției SUA pentru Dezvoltare Internațională (USAID).
Compania/ile selectată/e va/vor presta serviciile contractate în cadrul prezentului concurs în baza unui contract de prestare a serviciilor semnat între părți în perioada februarie – mai 2020.
III. Sarcina tehnică față de Prestator:
Compania/ile selectată/e va/vor asigura următoarele livrabile:
Lot 1 - Difuzarea spotului la posturi TV și radio
1. Promovarea spotului video (în română și dublat în rusă) cu durata de 46 sec., la minim 2 posturi TV (cel puțin 1 post cu acoperire națională și 1-2 posturi cu acoperire regională) - minim 60 de apariții per total, cu minim 1 difuzare în prime-time și 1 difuzare în off-time, în perioada martie-aprilie 2020.
2. Promovarea spotului audio (în română și rusă) cu durata de 30 sec., la minim 2 posturi radio (cel puțin 1 post cu acoperire națională), minim 60 de apariții per total, cu minim 1 difuzare în prime-time și 1 difuzare în off-time, în perioada martie-aprilie 2020
Lot 2 – Difuzarea spotului în mediul online
3. Promovarea spotului video (în română și dublat în rusă) pe rețeaua de socializare Facebook și alte surse media online în perioada martie-aprilie 2020 (cel puțin 200.000 vizualizări per total).
4. Plasarea unui banner electronic deja elaborat (300x250 pixels) pe civic.md și alte portaluri/platforme relevante, în perioada martie-aprilie 2020, pentru o perioadă de 2 luni.
Solicitarea de servicii de mai sus nu are caracter obligatoriu. Numărul de apariții, difuzări și numărul de surse media solicitate ar putea fi modificate în funcție de costuri / suma maximă disponibilă și necesități.
IV. Criteriile de selecție:
- Experiența de lucru în difuzarea produselor de promovare și advertising;
- Acoperirea națională sau regională a posturilor TV și/sau radio propuse;
- Media planul prezentat conform cerințelor CRJM;
- Reputația și imaginea companiei ofertante și a posturilor TV oferite pentru prestarea serviciilor de promovare a spotului;
- Oferta financiară.
Oferta trebuie să fie datată și semnată de către compania ofertantă și expediată prin e-mail la application@old2.old.crjm.org sau direct la sediul CRJM (str. A. Șciusev 33, MD-2001, Chișinău) până la 5 februarie 2020. Oferta de participare la concurs va conţine informație concisă cu indicarea următoarelor:
1. Certificatul de înregistrare/ extrasul din Registrul de Stat al companiei.
2. O scrisoare de intenție în care se va menționa:
- prezentarea generală a companiei;
- aria de acoperire geografică a postului/posturilor TV şi/sau radio propuse şi numărul tentativ de persoane care vor fi sensibilizate (audienţa) – pentru Lotul 1;
- numărul tentativ de persoane care vor fi abordate prin intermediul informaţiilor online, inclusiv platformele / sursele media online folosite – pentru Lotul 2.
3. Media plan de difuzare a spoturilor în perioada solicitată.
4. Oferta financiară completată în conformitate cu modelul Excel atașat. Prețurile vor fi indicate în USD cu aplicarea scutirii de TVA cu drept de deducere, pentru fiecare poziție separat. Compararea ofertelor financiare se va face în USD. Ofertele prezentate în altă valută vor fi convertite la cursul oficial al BNM din data limită pentru prezentarea ofertelor.
5. În cazul existenței unui conflict de interese, real sau potențial, ofertantul se obligă să-l declare în baza unei declarații completate în formă liberă și anexate la ofertă.
Companiile ofertante pot să participe în concurs pentru unul sau ambele loturi menționate mai sus.
Toate companiile ofertante, care vor depune ofertele, vor fi anunțate despre decizia cu privire la compania selectată după finalizarea procesului de selectare a ofertelor.
Pentru informații suplimentare, Vă rugăm să ne contactați la numărul de telefon 022 843601 ext.110 sau la adresa de e-mail: application@old2.old.crjm.org.
Notă: CRJM își rezervă dreptul să nu aleagă nicio companie în cazul în care ofertele primite nu vor corespunde cerințelor sale.
CRJM este o organizație care promovează incluziunea și diversitatea. Noi valorificăm diferențele, promovăm egalitatea și abordăm frontal comportamente discriminatorii, astfel consolidând capacitatea organizațională. Toate companiile calificate sunt încurajate să aplice. Noi nu discriminăm în funcție de dizabilitate, rasă, culoare, etnie, gen, religie, orientare sexuală, vârstă, stare civilă, statut parental sau orice alt criteriu protejat prin lege.