Măsuri speciale privind starea de urgență în Moldova pe înțelesul tuturor
Centrul de Resurse Juridice din Moldova (CRJM) a elaborat o serie de infografice despre starea de urgență în Republica Moldova, declarată de Parlament la 17 martie 2020 din cauza pandemiei mondiale de COVID-19. Infograficele explică pe înțelesul publicului larg ce este starea de urgență, ce este restricționat și ce este permis în limitele acestei perioade. De asemenea, acestea reprezintă o sinteză a măsurilor adoptate în perioada de urgență care au impact asupra modului de efectuare a justiției în Republica Moldova.
Infograficele au fost elaborate în cadrul proiectului „Suport instituțional pentru dezvoltarea organizației”, implementat de CRJM și finanțat de Suedia.
Infograficele pot fi descărcate de aici sau vizualizate mai jos.