Platforma Națională a Republicii Moldova a Forumului Societății Civile din Parteneriatul Estic (PN FSCP) cere Parlamentului adoptarea neîntârziată a proiectului Legii cu privire la organizațiile necomerciale în lectură finală, în varianta aprobată de Comisia Juridică, Numiri și Imunități la 28 mai curent și cu intrarea în vigoare neîntârziată a legii. Un apel în acest sens, semnat de organizațiile membre ale PN FSCP a fost transmis astăzi, 3 iunie 2020, Parlamentului Republicii Moldova.
Organizațiile membre ale PN FSCP salută avizul pozitiv al Comisiei Juridice, Numiri și Imunități a Parlamentului pentru votarea proiectului nr. 109 în lectură finală și faptul că în acesta nu au fost introduse prevederi care ar îngreuna activitatea OSC-urilor. Astfel, proiectul de lege poate fi votat în lectură finală și pentru că nu impune măsuri suplimentare pentru asigurarea aplicării ei, poate intra în vigoare potrivit regulii generale, peste o lună de la publicarea în Monitorul Oficial.
Proiectul de lege nr. 109 cu privire la organizațiile necomerciale (ONC) a fost înregistrat la Parlament la 3 aprilie 2018. Acesta a fost elaborat de un grup de lucru creat de Ministerul Justiției în 2016, din care au făcut parte și reprezentanți ai societății civile. El a fost supus repetat consultărilor publice de către Ministerul Justiției și a fost îmbunătățit în urma acestora, având și toate avizele necesare. În varianta actuală, documentul transpune cele mai bune practici și standarde cu privire la libertatea de asociere recomandate de către Comisia de la Veneția și OSCE/ODIHR. Proiectul a fost și adoptat în prima lectură la 3 mai 2018, iar la 28 mai 2020, Comisia Juridică, Numiri și Imunități a Parlamentului a propus adoptarea proiectului în lectură finală.
Proiectul de lege simplifică înregistrarea ONC, inclusiv prevede înregistrarea gratuită a acestora, înlătură structura rigidă de organizare internă impusă de legislația actuală. Proiectul limitează posibilitățile autorităților de a exercita presiuni asupra ONC și exclude limitările nejustificate pentru fondarea ONC de către anumite categorii de persoane. La fel, documentul instituie interdicția absolută pentru ONC de a susține candidații în alegeri și stabilește limite clare privind relațiile dintre acestea și partidele politice. Proiectul, de asemenea, instituie legislația cadru privind finanțarea sau susținerea de către stat a ONC, un domeniu reglementat insuficient de legislația actuală. În același timp, proiectul remediează lacunele legislative privind constituirea ONC create prin modificarea în 2019 a Codului Civil. Acesta nu impune reînregistrarea organizațiilor necomerciale și nu limitează finanțarea externă a acestora.
Anterior, mai multe organizații ale societății civile (OSC) au solicitat Parlamentului adoptarea în lectură finală a proiectului de lege nr. 109 (apelul public din 3 martie 2020 semnat de peste 20 de OSC-uri și apelul public din 30 aprilie 2020 semnat de peste 40 de OSC-uri).
Platforma Națională a Forumului Societății Civile din Partneriatul Estic a fost creată în anul 2011 și în acest moment are 84 de membri, 6 din acești membri constituind organizații-umbrelă pentru alte 255 de organizații. Misiunea Platformei este consolidarea procesului de integrare europeană și de dezvoltare democratică a Republicii Moldova, de a contribui la procesul de advocacy și monitorizare pentru implementarea Acordului de Asociere dintre RM-UE și alte documente relevante ce se referă la Parteneriatul Estic și relația RM-UE.
Apelul public în limba română este disponibil AICI.
Apelul public în limba engleză este disponibil AICI.