Announcements Archive
29 November 2018
CRJM extinde termenul de aplicare pentru concursul privind contractarea serviciilor unei companii de logistică și organizare a evenimentelor pe motivul faptului că toate ofertele recepționate depășesc bugetul disponibil. Limita maximă disponibilă pentru activitățile planificate este 9100 EUR.Termen nou de aplicare: 1 ianuarie 2019.***CRJM implementează proiectul „Promovarea statului de drept și consolidarea integrității în Republica Moldova”, sprijinit financiar de Ambasada Regatului Țărilor de Jos în România. Proiectul are drept scop sporirea interesului persoanelor active și ale organizațiilor societății civile (OSC) locale privind încălcarea drepturilor omului, a democrației și a statului de drept în Moldova cu accept pe sectorul justiției și anticorupție. Activitățile proiectului prevăd, printre altele, 10 ecranizări ale seriei de filme documentare de origine olandeză, „Privind în suflet – despre profesia de judecător”, urmate de dezbateri, în perioada octombrie 2018 – decembrie 2019 pe teritoriul Republicii Moldova.În acest sens, CRJM solicită oferte de la companii de logistică și organizare a evenimentelor pentru promovarea și organizarea a 10 proiecții de film (6 proiecții pentru studenți și jurnaliști, și 4 pentru reprezentanții profesiilor juridice) în perioada ianuarie – decembrie 2019, precum și elaborarea/distribuția materialelor de vizibilitate aferente proiecțiilor. Calendarul de implementare a activităților cu date concrete va fi stabilit din timp de CRJM și va fi anunțat Prestatorului cu 2 săptămâni în avans fiecărei proiecții.Sarcinile față de Prestator:Compania selectată va presta serviciile solicitate conform condițiilor indicate de CRJM în prezenta solicitare de oferte și în baza contractului de prestare a serviciilor semnat între părți (compania selectată și CRJM).Compania selectată va asigura promovarea, organizarea și logistica proiecției filmelor, în perioada ianuarie – decembrie 2019, după cum urmează:Închirierea sălilor pentru ecranizarea filmelor în următoarele locații:Sală de conferință, sect. Centru, Chișinău - 1 proiecție pentru reprezentanții profesiilor juridice și 1 proiecție pentru jurnaliști, inclusiv servicii alimentație (o pauză de cafea (gustări/fructe) per proiecție);Universitatea de Stat din Moldova, sau o altă universitate din Chișinău – 1 proiecție pentru studenți, inclusiv echipament tehnic, la necesitate, și servicii alimentație (o pauză de cafea (plăcinte, ceai, cafea, apă) per proiecție);Sală de conferință, or. Cahul – 1 proiecție pentru reprezentanții profesiilor juridice, inclusiv echipament tehnic, la necesitate, și servicii alimentație (o pauză de cafea(gustări/fructe) per proiecție);Universitatea „Bogdan Petriceicu Hașdeu” din Cahul – 1 proiecție pentru studenți, inclusiv echipament tehnic, la necesitate, și servicii alimentație (o pauză de cafea (plăcinte, ceai, cafea, apă) per proiecție);Sală de conferință, or. Bălți - 1 proiecție pentru reprezentanții profesiilor juridice și 1 proiecție pentru jurnaliști, inclusiv echipament tehnic, la necesitate, și servicii alimentație (o pauză de cafea (gustări/fructe) per proiecție);Universitatea „Alecu Russo” din Bălți - 1 proiecție pentru studenți inclusiv echipament tehnic, la necesitate, și servicii alimentație (o pauză de cafea (plăcinte, ceai, cafea, apă) per proiecție);Universitatea de stat din Comrat - o proiecție pentru studenți, inclusiv echipament tehnic, la necesitate, și servicii alimentație (o pauză de cafea (plăcinte, ceai, cafea, apă) per proiecție);Sală de conferință, or. Ungheni - o proiecție pentru reprezentanții profesiilor juridice, inclusiv echipament tehnic, la necesitate, și servicii alimentație (o pauză de cafea (gustări/fructe) per proiecție).N.B. Prestatorul, de comun acord cu CRJM, va fi responsabil pentru rezervarea tuturor locațiilor pentru proiecțiile pentru reprezentanții profesiilor juridice și jurnaliști. CRJM, de unul singur, va fi responsabil pentru rezervarea sălilor din cadrul Universităților. Întrucât în cadrul proiecțiilor vor fi organizate pauze de cafea/gustări/fructe, prestatorul va fi responsabil, inclusiv, de achitarea serviciilor de alimentație pentru cca 30 persoane per proiecție. Asigurarea echipamentului tehnic pentru proiectarea filmelor – laptop, proiector, sunet și amplificatoare, microfon portabil și ecran sau alte echipamente necesare unei bune proiecții a evenimentului în caz de necesitate.N.B. Prestatorul va avea la dispoziție echipament tehnic suplimentar în cazul în care vor avea loc proiecții simultane în diferite localități. Toate sălile au o capacitate maximă de 80 persoane. Adaptarea materialelor de vizibilitate existente, elaborarea la necesitate a unor materialele noi, (bannere, postere, machete) pentru proiecțiile evenimentului. CRJM va pune la dispoziția companiei selectate toate informațiile și materialele necesare sau solicitate de Prestator.Imprimarea materialelor de vizibilitate (60 de afișe în format A3 și 30 de afișe în format A4, 150 g/m2, color 4+0, luster). Distribuirea și lipirea afișelor în locațiile universitare cu flux mare de persoane (ex: holul universității, avizierele facultăților de drept, cantina universitară, avizierele căminelor de drept).Elaborarea a unui banner electronic în limba română cu traducere în limba rusă, și adaptarea acestuia la dimensiunile solicitate de canalele de promovare.Promovarea bannerului (versiunea română și versiunea rusă) pe cel puțin 3 portaluri de noutăți juridice și de tineret (site-uri preferabile: www.diez.md, www.civic.md și www.bizlaw.md). Poziționarea bannerelor va fi realizată în zonele „HOT” sau „WORM” ale site-urilor, pe linia vizuală a vizitatorilor. Promovarea online se va realiza timp de 2 săptămâni pentru fiecare peliculă destinată studenților în parte (per total 6 pelicule), în prealabil perioadei de difuzare a peliculei și va fi, după posibilitate, targetată pe locație (Chișinău, Cahul, Bălți, Comrat, Ungheni).Adaptarea trailer-ului video existent pentru promovarea proiecțiilor (durata maximă de 30 sec).Promovarea plătită a trailer-ului video pe rețelele sociale (cel puțin Facebook). Promovarea online se va realiza timp de 2 săptămâni pentru fiecare peliculă destinată studenților în parte (per total 6 pelicule), în prealabil perioadei de difuzare a peliculei și va fi țintită, după posibilitate, pe localitate (Chișinău, Cahul, Bălți, Comrat, Ungheni), categorie de vârstă (20-35) și interese (justiție, drepturile omului, ONG-uri).Elaborarea și promovarea a 6 machete în rețeaua ziarelor API. Elaborarea și promovarea machetelor se va realiza pentru fiecare proiecție destinată studenților în parte (per total 6 proiecții), în prealabil difuzării peliculei. Fiecare machetă va apărea în cel puțin 2 ediții ale ziarului regional/raional care are cea mai mare audiență din regiune.Transportarea a cel mult 4 persoane tur-retur Bălți, Cahul, Comrat, Ungheni în zilele în care vor avea loc proiecțiile.Criteriile de selecție:Corespunderea cerințelor pentru promovarea, organizarea și logistica proiecției filmelor în conformitate cu II Sarcinile față de prestator;Experiența companiei în organizarea evenimentelor similare;Oferta financiară;Imaginea și reputația.Oferta trebuie să fie datată și semnată de compania ofertantă și expediată prin e-mail la application@old2.old.crjm.org sau direct la sediul CRJM (Chișinău, str. A. Șciusev 33) până pe 13 decembrie 2018. Oferta de participare la concurs va conţine informație concisă cu indicarea următoarelor:Date despre companie (denumirea, adresa poștală, telefonul de contact, adresa electronică, persoana responsabilă pentru organizarea evenimentelor).Copia certificatului de înregistrare/extrasul din Registrul de Stat  a companiei.Portofoliul celor mai importante evenimente organizate în ultimii 3 ani, inclusiv fișiere media (foto și/sau video) sau link-uri către pagini on-line.Oferta financiară, care include suma totală pentru serviciile prestate, precum și detalierea per poziție (conform modelului Excel anexat). Prețurile vor fi indicate în EUR și vor include toate impozitele şi taxele aferente.Compararea ofertelor financiare se va face în EUR. Ofertele prezentate în altă valută vor fi convertite la cursul oficial al BNM din data limită pentru prezentarea ofertelor.În cazul existenței unui conflict de interese, real sau potențial, cu CRJM, ofertantul se obligă să-l declare în baza unei declarații completate în formă liberă și anexate la ofertă.Prețurile indicate în ofertă vor fi fixe şi nu pot fi schimbate, cu excepția cazurilor când Beneficiarul va face o modificare în calendarul său de implementare. Pot fi prezentate una sau mai multe opțiuni de oferte financiare.Toți ofertanții care vor depune ofertele, vor fi anunțați despre decizia cu privire la compania selectată după finalizarea procesului de selectare a ofertelor.Pentru informații suplimentare, Vă rugăm să ne contactați la numărul de telefon 022 843601 ext. 110 sau la adresa de e-mail: olga.burucenco@old2.old.crjm.org.
21 November 2018
Scopul concursului:În vederea implementării obiectivelor sale, Asociația Obștească „Centrul de Resurse Juridice” din Moldova (în continuare - CRJM) preconizează să organizeze 2 evenimente în afara mun. Chișinău în perioada decembrie 2018 – ianuarie 2019, după cum urmează:un eveniment de 2 zile, în cadrul proiectului „Promovarea supremației legii prin monitorizare de către societatea civilă”, implementat cu suportul financiar al Agenției SUA pentru Dezvoltare Internațională (USAID). În acest sens, CRJM anunță concurs de oferte pentru achiziția de servicii de cazare, alimentație și închiriere a unei săli de conferințe necesare organizării evenimentului pentru cca 20 de persoane, pentru perioada 19 – 20 decembrie 2018.o școală de iarnă de 4 zile, în cadrul proiectului „Suport instituțional pentru dezvoltarea organizației”, implementat cu sprijinul financiar al Agenției Suedeze pentru Dezvoltare Internațională (SIDA). În acest sens, CRJM anunță concurs de oferte pentru achiziția de servicii de cazare, alimentație și închiriere a unei săli de conferințe (preferabil să fie disponibile 2 săli de conferință) necesare organizării evenimentului pentru 25 persoane, pentru perioada 17 – 20 ianuarie 2019.Astfel, Vă invităm să trimiteți ofertele dumneavoastră de preț conform cerințelor de mai jos:2. Rezultatele așteptate:Compania selectată va presta serviciile solicitate conform condițiilor indicate de CRJM în prezenta solicitare de oferte şi în baza contractului de prestare servicii semnat între părţi (compania selectată şi CRJM) pentru perioadele solicitate.3. Criteriile de selecție:Compania trebuie să întrunească următoarele criterii:Cerințe față de condițiile de cazare:-          cazare (camere SNGL, DBL cu paturi separate) și condiții adecvate de ședere pe timp de iarnă pentru numărul de persoane indicat în modelul de ofertă financiară atașat la ToR;-          alte comodități (TV, aer condiționat etc.) vor constitui un avantaj. Cerințe pentru desfășurarea evenimentului:-          sală de conferințe cu un spațiu adecvat numărului de participanți indicat la p.II Scopul concursului; -         echipament necesar: proiector, ecran, flipchart;-          servicii de alimentație, la cerere: mic dejun, prânz, pauze de cafea, cină;-          asigurarea cu apă plată pe toată durata evenimentului;-          conexiune la Internet- vă rugăm să indicați numărul de utilizatori activi ai conexiunii la internet, existența sau lipsa accesului Wi-Fi;-          locuri de parcare. 2. Oferta financiară3. Amplasarea locației – în raza de cca 20 – 30 km de la Chișinău4. Reputația și imaginea companiei (în cazul prezentării referințelor).  Oferta de participare la concurs va conține informație concisă cu indicarea următoarelor:Date despre companie (denumirea, adresa, telefonul de contact, adresa electronică, persoana responsabilă, datele bancare), inclusiv fișiere media (foto și/sau video) sau link-uri către pagini on-line;Autorizațiile de funcționare (copiile certificatului de înregistrare, autorizației sanitare de funcționare);Oferta financiară cu semnătura persoanei responsabile (completată după modelul atașat aici). Prețurile vor fi indicate în MDL per persoană/ cameră/sală, inclusiv TVA sau cu TVA la cota 0%, conform cerințelor indicate în modelul de ofertă financiară. În cazul livrărilor cu aplicare TVA la cota 0%, Beneficiarul va prezenta setul de documente confirmative. Prețurile indicate în oferte vor fi finale și nu vor putea fi ajustate după termenul-limită de prezentare a ofertelor. Compararea ofertelor financiare se va face în MDL. Ofertele prezentate în altă valută vor fi calculate la cursul oficial al BNM din data limită pentru prezentarea ofertelor;În cazul existenței unui conflict de interese, real sau potențial, ofertantul se obligă să-l declare în baza unei declarații completate în formă liberă, anexate la ofertă.Ofertele vor fi expediate prin e-mail la application@old2.old.crjm.org sau direct la sediul CRJM (str. A.Șciusev 33, MD-2001, mun.Chișinău, Republica Moldova) până pe 5 decembrie 2018. Ofertanții pot depune oferte pentru servicii de desfășurare a ambelor evenimente indicate la p.I Scopul concursului sau pentru un singur eveniment, în funcție de disponibilitate.Oferta/tele câștigătoare va/vor fi desemnată/e în baza celui mai bun raport calitate (cerințe pentru desfășurarea evenimentului)/preț. Pentru informații suplimentare, Vă rugăm să ne contactați la numărul de telefon 022 843601 sau la adresa de e-mail: olga.burucenco@old2.old.crjm.org.
2 November 2018
Centrul de Resurse Juridice din Moldova (CRJM) anunță organizarea Școlii de iarnă - 2019 „Democrația aplicată”. Evenimentul, cu o durată de 4 zile, se va desfășura în afara municipiului Chișinău, în perioada 17 - 20 ianuarie 2019 și este destinat studenților/telor și proaspeților/telor absolvenți/te ai facultăților de drept, jurnalism, relații internaționale, științe politice și administrative, care sunt interesați/te în promovarea democrației în Republica Moldova.Prin intermediul școlii de iarnă, CRJM își propune să transmită participanților/telor informații și abilități cu privire la principiile democrației, statului de drept și instrumentele de implicare civică, de combatere a corupției și de protecție a drepturilor omului etc. Agenda preliminară a evenimentului este disponibilă aici. Formatori în cadrul evenimentului vor fi experți naționali și internaționali, inclusiv din cadrul CRJM.Participarea la școala de iarnă este gratuită. Cheltuielile de transportare, cazare și alimentare vor fi acoperite de CRJM. Locul desfășurării va fi ulterior comunicat persoanelor selectate.Candidații/tele urmează să corespundă următoarelor cerințe:Să fie student/ă al anului III-IV sau masterand/ă la una din facultățile menționate mai sus;Să cunoască limba română;Să fie disponibil/ă să participe pe întreaga durată a școlii de iarnă;Să completeze formularul de participare (click aici pentru a accesa formularul) până la 3 decembrie 2018.Despre rezultatele preselecție, candidații vor fi notificați după data de 10 decembrie 2018.Pentru întrebări suplimentare ne puteți contacta la adresa electronică: daniel.goinic@old2.old.crjm.org.Experiența participanților/telor din ediția anterioară a școlii „Democrația aplicată” poate fi găsită aici.Acest eveniment este organizat în cadrul proiectului „Suport instituțional pentru dezvoltarea organizației” implementat cu sprijinul financiar al Agenției Suedeze pentru Dezvoltare Internațională (SIDA).
9 October 2018
În vederea implementării obiectivelor sale, CRJM solicită oferte de la companii specializate în vederea procurării echipamentului indicat mai jos, cu următoarele caracteristici minime:Echipament  I. Laptop  – 2 unităția.                      ModelPreferabil DELL XPS, iar în cazul de indisponibilitate – model HP conform caracteristicelor de mai josProcesorMinim Intel Core i5 (Generația 7) Dimensiune ecran 13" / 13.5"Memorie OperativăMinim 8GbHDSSD 128GBCuloare/CarcasaArgintiu sau Negru/Carcasa din material durabilMouse wireless, geantă / husă;  stații de andocareSistem de operare: Windows 10 II. Laptop  – 1 unitatea.ModelPreferabil DELL INSPIRON, iar în caz de indisponibilitate – model HP conform caracteristicelor de mai josProcesorIntel i5 Generația 8-a sau AMD Ryzen 2000U SeriesDimensiune ecran 15,6” IPSRezoluție ecran1920 x 1080Memorie OperativăMinim 8GbHDSSD 256GBGPUdedicatCuloareArgintiu sau NegruMouse wireless, geantă / husă;  stație de andocareSistem de operare: Windows 10Procurarea este efectuată în cadrul proiectului „Promovarea supremației legii prin monitorizare de către societatea civilă”, implementat de CRJM cu suportul financiar al Agenției SUA pentru Dezvoltare Internațională (USAID) și în cadrul proiectului „Suport instituțional pentru dezvoltarea organizației”, implementat de CRJM cu suportul financiar al Agenției Suedeze pentru Dezvoltare Internațională (SIDA).Criterii de selecție:Oferta financiară (click aici pentru a descărca modelul de ofertă);Conformitatea cu parametrii tehnici minimi solicitați de CRJM;Termeni și condiții de garanție și livrare;Oferta trebuie să fie datată și semnată de compania ofertantă și expediată prin e-mail la olga.burucenco@old2.old.crjm.org sau direct la sediul CRJM (str. A. Sciusev 33, MD-2001, mun. Chișinău) până pe  23 octombrie 2018.Oferta de participare la concurs va conţine informație concisă cu indicarea următoarelor:Date generale despre companie (denumirea ofertantului, numărul de contact, adresa electronică, pagina web);Certificatul de înregistrare al companiei;Oferta financiară (completată în conformitate cu modelul anexat), cu indicarea prețurilor în USD, inclusiv TVA și TVA la cota 0% pentru fiecare unitate separat. Compararea ofertelor financiare se va face în USD. Ofertele prezentate în altă valută vor fi convertite în USD la cursul oficial al BNM din data limită pentru prezentarea ofertelor;Termene, condiții de livrare și garanție;În cazul existenței unui conflict de interese, real sau potențial, cu CRJM, ofertantul se obligă să-l declare în baza unei declarații completate în formă liberă și anexate la ofertă.Companiile ofertante pot prezenta una sau mai multe variante de oferte.  Prețurile indicate în ofertă vor fi fixe şi nu pot fi schimbate pe durata contractului.CRJM își rezervă dreptul de a selecta lotul integral de la un singur ofertant sau pe părți de la diferiți ofertanți.Criteriul de evaluare aplicat pentru atribuirea contractului va fi: cel mai mic preţ şi corespunderea parametrilor tehnici solicitațiNicio ofertă recepționată de CRJM după termenul-limită indicat mai sus nu va fi examinată.Toate companiile ofertante vor fi anunțate despre decizie cu privire la achiziție după finalizarea procesului de selectare.Pentru informații suplimentare, Vă rugăm să ne contactați la numărul de telefon 022 843 601, ext.110 sau la adresa de e-mail: application@old2.old.crjm.org
19 September 2018
CRJM extinde termenul concursului privind angajarea Coordonatorului/toarei de comunicare până la 10 octombrie 2018. Funcția: Coordonator/toare de comunicare;Natura contractului: contract de muncă pe termen determinat, substituire pe perioada concediului de îngrijire a copilului;Perioada: 1 decembrie 2018 – 31 decembrie 2019;Locul de muncă: biroul CRJM. Atribuții:Principalele sarcini ale Coordonatorului de comunicare țin de:sporirea vizibilității Asociației;comunicarea eficientă a Asociației în exterior;monitorizarea şi stocarea informației din media despre activitățile Asociației și impactul acestora;asigurarea logistică pentru evenimentele publice ale Asociației.Fișa de post a funcției este anexată aici.Cerințe față de candidați:studii superioare, preferabil în domeniul jurnalismului şi comunicării;cunoașterea fluentă a limbii române, engleze și ruse. Cunoașterea altor limbi de circulație internațională constituie un avantaj;folosirea calculatorului în activitatea zilnică şi posedarea la nivel avansat a MS Office, Windows şi internet;cunoștințe în domeniul justiției și drepturilor omului și experiența anterioară în funcții similare constituie un avantaj.Condiții de muncă:mediu de lucru confortabil;posibilități de dezvoltare profesională;salariu motivant, care depinde de calificarea și experiența persoanei;regim de muncă flexibil.Persoanele care corespund cerințelor sunt invitate să expedieze o scrisoare de motivare și CV-ul, care să conțină datele de contact a cel puțin două persoane de referință, până la 3 octombrie 2018, la adresa de e-mail: olga.burucenco@old2.old.crjm.org.Selectarea candidatului/candidatei va fi făcută în baza analizei CV-urilor și scrisorilor de motivare depuse, urmată de o probă scrisă și interviu. Informații suplimentare pot fi obținute la aceeași adresă de email sau la tel.: 022 843 601. Doar candidații/tele preselectați/te vor fi contactați/te.Prin depunerea documentelor pentru funcția solicitată, candidatul/a consimte implicit verificarea de către CRJM a informației furnizate de candidat/ă.ATENȚIE – în cazul în care nu sunteți de acord ca CRJM să verifice informația la actualul angajator, vă rugăm să menționați expres acest fapt în scrisoarea de motivare. Explicații specifice nu sunt necesare.
29 August 2018
Funcția: consilier/ă juridic/ă;Contract: perioadă nedeterminată;Localitatea: Chişinău, Republica Moldova;Data de începere: preferabil din 1 octombrie 2018;Locul de muncă: biroul CRJM.Cerinţe studii universitare în domeniul dreptului;posedarea cunoştinţelor bune în domeniul justiţiei şi drepturilor omului;cunoașterea fluentă a limbilor română şi engleză. Cunoaşterea limbii ruse sau a altor limbi de circulaţie internaţională constituie un avantaj;folosirea calculatorului în activitatea zilnică şi posedarea la nivel avansat a MS Office, Windows şi internet;abilități bune de comunicare, prezentare, planificare, organizare.AtribuțiiPrincipalele sarcini ale juristului țin de:Cercetare și analiză; Advocacy;Activități de instruire;Reprezentare a organizației.Fișa de post a funcției este anexată aici.Condiții de muncă mediu de lucru confortabil;posibilități de dezvoltare profesională; salariu motivant, care depinde de calificarea şi experienţa persoanei;timp de muncă cu program deplin;regim de muncă flexibil.Persoanele care corespund cerințelor sunt rugate să expedieze prin email o scrisoare de motivare și CV-ul care să conțină contactele a cel puțin două persoane de referință până la 10 septembrie 2018, ora 23.59, la adresa: olga.burucenco@old2.old.crjm.org.Selectarea candidatului/tei va fi făcută în baza analizei CV-urilor și scrisorilor de motivare depuse, urmată de o probă scrisă și interviu. Informații suplimentare pot fi obţinute la aceeași adresă de email sau la tel.: 022 843 601.  Doar candidaţii/tele preselectaţi/te vor fi contactaţi/te.Prin depunerea documentelor pentru funcția solicitată, candidatul/a consimte implicit verificarea de către CRJM a informației furnizate de candidat/ă.ATENȚIE: în cazul în care nu sunteți de acord ca CRJM să verifice informația la actualul angajator, vă rugăm să menționați expres acest fapt în scrisoarea de motivare. Explicații specifice nu sunt necesare.
15 August 2018
Centrul de Resurse Juridice din Moldova (CRJM) invită reprezentanții organizațiilor societății civile din proximitatea raioanelor Căușeni și Cahul să participe la un seminar de instruire pentru facilitarea aplicării mecanismului de desemnare procentuală (Legea 2%). Scopul atelierelor este de a capacita organizațiile societății civile (OSC) pentru valorificarea beneficiilor Legii 2%. Atelierele vor avea loc  la 13 septembrie 2018 în or. Cahul și la  14 septembrie 2018 în or. Căușeni. Beneficiarii instruirilor pot fi reprezentanți ai OSC-urilor: asociații obștești, fundații, instituții private, culte religioase și părțile lor componente, care nu au mai participat anterior la instruirile CRJM privind mecanismul 2%.Ce subiecte va conține seminarul: Ce este mecanismul 2%?;Înregistrarea în Lista beneficiarilor 2%;Cum se fac desemnările procentuale? Procedură, etape, termeni și instituții implicate;Utilizarea și raportarea utilizării desemnărilor procentuale;Răspundere și sancțiuni;Accesul la informație;Campania de informare 2%, canale și instrumente practice de promovare pentru atragerea contribuabililor.Pentru înregistrarea la seminar, Vă rugăm să luați legătura cu coordonatoarele locale, datele de contact ale cărora sunt indicate mai jos.Vă rugăm să comunicați coordonatoarelor locale următoarele aspecte:numele și prenumele Dvs. (datele de contact: e-mail și număr de telefon etc.);denumirea organizației pe care o reprezentați;localitatea în care activează organizația;funcția pe care o dețineți în cadrul organizației;dacă ați participat anterior la instruirile organizate de CRJM pe tema mecanismului 2%.Numărul maxim de participanți per training este de 25 de persoane. Se admit cel mult câte 2 persoane de la aceeași organizație.Participarea la seminar este gratuită. Instruirea va avea loc în limba română.Organizatorii vor acoperi cheltuielile de transport suportate de către participanții din afara or. Cahul și Căușeni.Data-limită de înregistrare la seminare este  5 septembrie 2018.Persoanele care vor fi înregistrate vor fi informate despre adresele la care se vor desfășura seminarele și  vor primi agenda seminarelor.Persoanele de contact:coordonatorul local pentru raionul Cahul: Cristina MOCAN, telefon de contact 299 84 84 2 sau 0 796 14 145, e-mail: contact_cahul@yahoo.com;coordonatorul local pentru raionul Căușeni: Ludmila AFTENI, telefon de contact 0 794 36 300, email: ludmila.afteni@gmail.com;persoana de contact din cadrul CRJM: Natalia ȘEREMET, telefon de contact 022 843 601 (extensia 107), e-mail: nataliaseremet@old2.old.crjm.org.Sesiunile de instruire sunt organizate în cadrul proiectului „Promovarea supremației legii prin monitorizarea de către societatea civilă”, implementat de Centrul de Resurse Juridice din Moldova cu suportul financiar al Agenției Statelor Unite pentru Dezvoltare Internațională (USAID).
2 August 2018
În vederea implementării obiectivelor sale, CRJM organizează diverse evenimente (aproximativ 20 evenimente pe an), inclusiv seminare, conferințe, ateliere sau ședințe de lucru. Astfel, CRJM și-a propus încheierea unui contract pe termen de doi ani (septembrie 2018 – septembrie 2020) cu prestatorii de servicii de catering, închiriere săli de conferințe și servicii de cazare, perioadă în care, la necesitate, se va apela la serviciile acestora la prețurile indicate în oferta expediată.Criteriile de selecție:Cerințe pentru sala prevăzute pentru desfășurarea evenimentelor:amplasarea sălii de conferință în zona centrală a Chișinăuluisală de conferințe cu condiții adecvate și un spațiu corespunzător numărului indicat de participanți (cca 25-35 de persoane);echipament necesar: echipament pentru traducerea sincronă, proiector, ecran, boxe, microfoane;servicii de alimentație, la cerere: prânz,  pauze de cafea, fourchette;conexiune la Internet (vă rugăm să indicați numărul de utilizatori activi ai conexiunii la internet în cadrul complexului hotelier; viteza de acces (download/upload), existența sau lipsa accesului Wi-Fi, tehnologie de conexiune la internet: fibră optică, ADSL, SHDSL etc.);locuri de parcare (locuri de parcare gratuite pentru organizatori va constitui un avantaj).2. Cerinţe faţă de condiţiile de cazare:amplasarea hotelului în zona centrală a Chișinăuluicazare pe noapte (camere single și duble cu paturi separate) pentru cel mult 10 persoane per eveniment;condiții adecvate în camere: aer condiționat cu posibilitatea de a regla temperatura în cameră în funcție de timpul de afară (cald sau rece), grup sanitar în cameră (apă caldă şi rece), TV, frigider etc.oferirea serviciilor de taxi și întâlnirea oaspeților la aeroport3. Cerințe pentru serviciile de cateringMeniu divers (coffe break, fourchette, business lunch etc.);Servicii logistice complete (veselă și tacâmuri, pahare, produse și preparare);Transportarea bucatelor în condiții corepunzătoare (ambalaj, temperatură etc.).             4. Oferta financiară (completată după modelul atașat aici)5. Condiții de acces pentru persoane cu nevoi speciale6. Oferirea produselor, bunuri și serviciilor cu impact negativ redus asupra mediului7. Experiența ofertantului (minim 3 ani), cu indicarea portofoliului de clienți 8. Reputația și imaginea companiei.Oferta trebuie să fie datată, semnată şi ștampilată de compania ofertantă și expediată prin e-mail la olga.burucenco@old2.old.crjm.org sau direct la sediul CRJM (Chișinău, str. A. Șciusev 33) până la 16 august  2018.Oferta de participare la concurs va conține informație concisă cu indicarea următoarelor:Date despre companie (denumirea, adresa, telefonul de contact, adresa electronică, persoana responsabilă, rechizitele bancare);Autorizațiile de funcționare (copiile certificatului de înregistrare, autorizației sanitare de funcționare);Oferta financiară completată după modelul atașat la prezenta solicitare. Prețurile vor fi indicate în dolari SUA și vor include toate impozitele şi taxele aferente. Compararea ofertelor financiare se va face în dolari SUA. Ofertele prezentate în altă valută vor fi convertite la cursul oficial al BNM din data limită pentru prezentarea ofertelor. De asemenea, în  oferta financiară se va specifica dacă compania efectuează livrări cu TVA la cota zero, în cazul prezentării documentației necesare.Experiența ofertantului în ultimii 3 ani și portofoliul de clienți (referințele vor fi înalt apreciate);În cazul existenței unui conflict de interese, real sau potențial, ofertantul se obligă să-l declare în baza unei declarații completate în formă liberă, anexate la ofertă.Ofertanții pot depune oferta pentru toate serviciile solicitate sau doar pentru anumite servicii.Toți ofertanții care vor depune ofertele vor fi anunțați despre decizia cu privire la compania selectată după finalizarea procesului de selectare a ofertelor.Pentru informații suplimentare, Vă rugăm să ne contactați la numărul de telefon 022 843601 ext.110 sau la adresa de e-mail: mihaela.cibotaru@old2.old.crjm.org. 
2 August 2018
CRJM solicită oferte de la persoane fizice și juridice din Republica Moldova pentru prestarea serviciilor IT și deservire echipament. În rezultat, CRJM va selecta și contracta ofertantul care va propune cel mai bun raport calitate/preț. Ulterior serviciile vor fi prestate conform solicitărilor periodice ale CRJM, în baza unui contract de prestare a serviciilor pentru perioada septembrie 2018 – septembrie 2020.Sarcina tehnică:Persoana juridică / fizică selectată va presta următoarele servicii IT (mentenanță de calculatoare): Optimizarea funcționării sistemelor de operare, notebook, desktop;Mentenanța, configurarea rețelei LAN, configurare routere, gateway, VPN;Mentenanța NAS, imprimante, copiatoare multifuncționale, proiector și alte echipamente;Administrarea conturilor de mail ale organizației, Microsoft Office365;Mentenanța pentru sincronizare și backup de date OneDrive;Instalare și configurare software necesar organizației (office, antivirus, arhivator etc.), configurare client de mail Outlook 2007-2016;Asistență tehnică în ceea ce privește utilizarea de software;Suport IT HELP- DESK on-line, remote și telefonic;Optimizarea fiecărui sistem informatic, instalarea de update-uri;Eliminarea și corectarea problemelor constatate, recomandări de upgrade pentru eficientizarea modului de lucru, dacă este cazul.Criteriile de selecție:Experiența relevantă a ofertantului și portofoliul de clieți (referințele vor fi înalt apreciate);Termene optime de executare a lucrărilor si depanarea imediată a erorilor (disponibilitatea de a lucra în termeni restrânși și în regim de urgentă va constitui un avantaj);Oferta financiară;Reputația și imaginea companiei/persoanei (criteriu valabil în cazul prezentării referințelor).Oferta trebuie să fie datată, semnată şi ștampilată de ofertant și expediată prin e-mail la olga.burucenco@old2.old.crjm.org sau direct la sediul CRJM (Chișinău, str. A. Șciusev 33) până pe 16 august 2018.Oferta de participare la concurs va conține informație concisă cu indicarea următoarelor:Copia certificatului de înregistrare/ extrasul din registrul de stat a candidatului pentru persoană juridică (indicați persoana responsabilă de executarea lucrărilor, cu anexarea CV-ului acesteia), și CV-ul actualizat al candidatului pentru persoană fizică.Oferta financiară, care include două prețuri pentru serviciile de asistență IT și deservire echipament per oră, indicate în MDL. Pentru persoanele juridice, prețurile vor include toate impozitele şi taxele aferente. Persoanele fizice vor indica prețul NET per oră. Compararea ofertelor financiare se va face în MDL. Ofertele prezentate în altă valută vor fi convertite la cursul oficial al BNM din data limită pentru prezentarea ofertelor. Ofertantul va indica, de asemenea, disponibilitatea livrărilor cu aplicarea TVA la cota zero, la prezentarea documentelor confirmative de către Beneficiar. Prețurile indicate în ofertă vor fi fixe şi nu pot fi schimbate pe durata contractului.Experiența anterioară relevantă din ultimii 3 ani și portofoliul de clienți.Termenele de executare a lucrărilor si termeni pentru depanare erorilor urgente, inclusiv disponibilitatea de a se deplasa în biroul Beneficiarului;În cazul existenței unui conflict de interese, real sau potențial, ofertantul se obligă să-l declare în baza unei declarații completate în formă liberă, anexate la ofertă.Referinţele vor fi înalt apreciate. În cazul în care nu sunteți de acord ca CRJM să verifice informația, vă rugăm să menționați expres acest fapt.Toți ofertanții care vor depune dosarele vor fi anunțați despre decizia cu privire la compania selectată după finalizarea procesului de selectare a ofertelor.Pentru informații suplimentare, Vă rugăm să ne contactați la numărul de telefon 022 843601 ext.110 sau la adresa de e-mail: mihaela.cibotaru@old2.old.crjm.org. Notă: Dosarele incomplete nu vor fi evaluate. CRJM își rezervă dreptul să nu aleagă niciun candidat/ă în cazul în care ofertele primite nu vor corespunde cerințelor sale. 
21 June 2018
CRJM solicită oferte de la companii media din Republica Moldova pentru producerea unui spot video și audio în cadrul proiectului „Promovarea mecanismului 2% în Republica Moldova”, implementat de CRJM cu suportul financiar al Centrul European pentru Drept Necomercial (ECNL), prin intermediul Agenției SUA pentru Dezvoltare Internațională (USAID), în cadrul Programului Parteneriate pentru o Societate Civilă Durabilă în Moldova implementat de FHI 360.Spotul video/ audio va reprezenta în manieră grafică avantajele desemnării procentuale și procesul de redirecționare a 2% din impozitul pe venit, de către contribuabili, în folosul organizațiilor necomerciale.Persoana juridică selectată va presta serviciile contractate în cadrul prezentului concurs în baza unui contract de prestare a serviciilor semnat între părți. Spoturile urmează a fi predate beneficiarului în variantă finală pe data de 30 august 2018.   Sarcinile față de Prestator:Compania media selectată va asigura:Elaborarea scenariului, în colaborare cu echipa CRJM. Ofertantul va prezenta cel puțin 2 concepte diferite pentru scenariul spotului.Testarea prealabilă a scenariului selectat de CRJM (e.g. 1 focus-grup cu participarea persoanelor care nu cunosc  mecanismul 2%) și, în cazul în care rezultatele focus-grupului vor sugera necesitatea unor modificări, efectuarea acestor modificări.Elaborarea spotului video cu elemente de grafică creativă (e.g. Animație 3D), în limba română (+ subtitrare în rusă) și versiunea sonorizată a spotului în limba rusă cu durata de până la 45 secunde. Pentru elaborarea spotului urmează a fi utilizate tehnologii avansate și actuale de producție care vor fi descrise de ofertant în propunerea sa.Elaborarea spotului audio pentru difuzarea la radio (în limba română + versiunea sonorizată în limba rusă) pe baza spotului video final, cu durata de până la 30 secunde.Pregătirea a 5 fotografii-cover cu secvențele cheie din spot care urmează a fi utilizate ca instrumente de promovare a spotului.Adaptarea spotului pentru cele mai uzuale formate solicitate de TV și radio.Predarea tuturor surselor aferente spotului.Criteriile de selecție:Experiența de realizare a spoturilor video (va constitui un avantaj experiența de realizare a spoturilor cu conținut social)Oferta financiarăTermenele de execuție (disponibilitatea de a lucra în termeni restrânși va constitui un avantaj);Portofoliul companiei și profesionalismul lucrărilor prezentate/ utilizarea tehnologiilor avansate și actuale de producție;Reputația și imaginea companiei.Oferta de participare la concurs va conţine informație concisă cu indicarea următoarelor:Date despre companie (denumirea, adresa poștală, datele bancare, telefonul de contact, adresa electronică, persoana responsabilă );Copia certificatului de înregistrare a companiei/extrasul din registrul de stat al persoanelor juridice;Conceptul general de realizare a produsului;Oferta financiară (completată în conformitate cu modelul atașat), care va include 2 prețuri:  prețul pentru realizarea unui spot audio de 30 secunde și un prețul pentru realizarea unui spot video de 45 secunde. Prețurile vor fi indicate în USD cu aplicarea TVA la cota 0%. Ofertantul va indica, de asemenea, disponibilitatea livrărilor cu aplicarea TVA la cota zero, la prezentarea documentelor confirmative de către Beneficiar. Compararea ofertelor financiare se va face în USD. Ofertele prezentate în altă valută vor fi convertite la cursul oficial al BNM din data limită pentru prezentarea ofertelor;Portofoliul lucrărilor relevante elaborate în ultimii 3 ani si portofoliul de clieți, cu specificarea experienței de producere a spoturilor cu  mesaje sociale (referințele vor fi înalt apreciate);Termenele de execuție, cu respectarea perioadei indicate mai sus;În cazul existenței unui conflict de interese, real sau potențial, ofertantul se obligă să-l declare în baza unei declarații completate în formă liberă și anexate la ofertă.Oferta trebuie să fie datată, semnată şi ștampilată de compania ofertantă și expediată prin e-mail la olga.burucenco@old2.old.crjm.org sau direct la sediul CRJM (str. A. Șciusev 33, MD-2001, Chișinău) până pe 5 iulie 2018.Prețurile indicate în ofertă vor fi fixe şi nu pot fi schimbate, cu excepția cazurilor când Beneficiarul va face o modificare în calendarul său de implementare.Pentru informații suplimentare, Vă rugăm să ne contactați la numărul de telefon 022 843601 ext.110 sau la adresa de e-mail: olga.burucenco@old2.old.crjm.org. 
7 June 2018
Funcția: Consilier juridic;Contract: pe perioadă nedeterminată;Localitatea: Chişinău, Republica Moldova;Data de începere: preferabil din 1 august 2018.Cerinţe: studii universitare în domeniul dreptului;posedarea cunoştinţelor bune în domeniul justiţiei şi drepturilor omului;cunoașterea fluentă a limbilor română şi engleză. Cunoaşterea limbii ruse sau a altor limbi de circulaţie internaţională constituie un avantaj;folosirea calculatorului în activitatea zilnică şi posedarea la nivel avansat a MS Office, Windows şi internet;abilități bune de comunicare, prezentare, planificare, organizare.Atribuții:Principalele sarcini ale juristului țin de:Cercetare și analiză; Advocacy;Activități de instruire;Reprezentare a organizației.Fișa de post a funcției este anexată aici.Condiții de muncă: mediu de lucru confortabil;posibilități de dezvoltare profesională; salariu motivant, care depinde de calificarea şi experienţa persoanei;timp de muncă cu program deplin;regim de muncă flexibil.Persoanele care corespund cerințelor sunt rugate să expedieze prin email o scrisoare de motivare și CV-ul care să conțină contactele a cel puțin două persoane de referință până la 8 iulie 2018, la adresa: olga.burucenco@old2.old.crjm.org.Selectarea candidatului va fi făcută în baza analizei CV-urilor și scrisorilor de motivare depuse, urmată de o probă scrisă și interviu. Informații suplimentare pot fi obţinute la aceeași adresă de email sau la tel.: 022 843 601. Doar candidaţii preselectaţi vor fi invitați pentru testare și interviu.Prin depunerea documentelor pentru funcția solicitată, candidatul consimte implicit verificarea de către CRJM a informației furnizate de candidat.ATENȚIE – în cazul în care nu sunteți de acord ca CRJM să verifice informația la actualul angajator, vă rugăm să menționați expres acest fapt în scrisoarea de motivare. Explicații specifice nu sunt necesare.
8 May 2018
Centrul de Resurse Juridice din Moldova (CRJM) este o organizație non-guvernamentală cu sediul în Chișinău, creată în noiembrie 2010 de un grup de juriști, care contribuie la consolidarea democrației și a statului de drept în Republica Moldova, cu accent pe justiție și drepturile omului. CRJM realizează activități de cercetare și advocacy și este o organizație independentă și neafiliată politic.Anual CRJM pregătește pentru înstrăinare lista echipamentului tehnic uzat. Valoarea echipamentului uzat este stabilită de un specialist/evaluator extern, în funcție de valoarea de piață a acestuia la momentul evaluării.Echipamentul tehnic uzat este prezentat pentru înstrăinare persoanelor fizice și juridice din Republica Moldova. Conform procedurilor interne ale CRJM prioritatea va fi acordata ONG-urilor din RM, după principiul primul venit – primul servit. Urmare acestei proceduri, propunem spre vânzare:Echipamentul Cisco Small Business NSS3000: https://goo.gl/bHgg1wDenumirea BunuluiBrand/ ModelNumăr de inventarSerial NoDonator/nr. contractului de grantData procurăriiPretul de vânzare pentru ONG-uri / MDLPretul de vânzare pentru alte persoane/ MDLStareaEchipament CiscoSmall Business NSS300004/OSI4T602J40001AFoundations Open Society Institute / OSI -ZUG G225304.11.20111440,001800,00FuncționalăToate solicitările de procurare urmează a fi transmise prin email, la adresa: olga.burucenco@old2.old.crjm.org până la data de 22 mai 2018.Transferul pentru procurarea echipamentului va fi efectuat în baza facturii eliberate de CRJM.După achitare, echipamentul va fi ridicat de la sediul CRJM (str. A.Sciusev 33).   
5 March 2018
În vederea implementării obiectivelor sale, Asociația solicită achiziționarea de bilete de avion pe rute externe pentru deplasările membrilor echipei și experților contractați de CRJM. Astfel, prestatorii vor asigura servicii de transport aerian internațional de pasageri - clasa economic, inclusiv servicii de transfer, servicii hoteliere şi/sau servicii de asigurare medicală pentru membrii şi experții contractați de Asociație. Rezultatele așteptate:Asigurarea serviciilor menționate mai sus se va face prin încheierea de contracte de prestări servicii pe o perioadă de 2 ani (martie 2018 – martie 2020), cu minim 3 – maxim 5 prestatori, care vor fi contractați subsecvent prin reluarea competiției, ori de câte ori va apărea necesitatea organizării unor deplasări internaționale.Cerinţe minime obligatorii:1.1. Prestatorul se angajează să soluționeze toate solicitările de călătorie/deplasare cu avionul în străinătate (clasa, categoria, ruta), precum și de cazare în străinătate (hoteluri de 3 sau 4 stele, mic dejun inclus, alte facilități acordate) în funcție de necesitățile Asociaţiei. Asociația poate preciza în invitația de participare (care se va transmite tuturor ofertanților selectați) pentru încheierea contractului subsecvent, categoria și/sau denumirea unității hoteliere și/sau cursa aeriană, precum și dacă zborul va fi cu sau fără escala.1.2. Prestatorul va pune la dispoziția reprezentanților Asociaţiei, care efectuează deplasările, asigurările medicale aferente perioadei deplasării, la solicitarea Asociației. 1.3. Prestatorul trebuie să asigure deplasarea prin curse aeriene directe, fără escala pentru acele destinații unde companiile aeriene operează direct la/de la Chișinău. Asociația va utiliza, după caz, curse directe cu escala sau curse indirecte, în cazul în care nu există curse directe,  fără escala, sau acestea sunt anulate, sau orarul curselor nu corespunde necesitaților Asociației. Pentru destinațiile unde nu există curse directe, fără escala se acceptă curse directe cu escala sau indirecte, escala nedepășind un interval de 4 ore între zboruri. Soluţiile oferite de prestator trebuie sặ reprezinte cea mai convenabilă şi rapidă modalitate de deplasare.1.4. Cazarea trebuie să fie într-un perimetru rezonabil faţă de destinaţia finală a persoanelor care efectuează deplasarea (pe o rază de maxim 5 km faţă de adresa de destinatie, în interiorul localităţii).1.5. La solicitarea Asociaţiei, prestatorul trebuie să asigure și/sau sa acorde asistenţă şi informaţii pentru identificarea opţiunilor de transfer de la/la aeroport la locul de cazare/destinaţie. Nu se acceptă efectuarea deplasărilor pentru cazul unui grup cu aceeaşi destinaţie cu avioane/pe rute diferite, nici cazarea în locaţii diferite.1.6. Prestatorul va furniza numere de telefon pentru asistenţa de urgenţă. Asistenţa pentru situaţiile neprevăzute, urgenţe va fi acordată 24 ore din 24, 7 zile din 7.1.7. În cazul anulării unor curse sau altor situaţii neprevăzute, prestatorul se obligă să găsească variante alternative de transport, în cel mai scurt timp posibil, astfel încât reprezentanţii Asociației să ajungă/revină la/de la locul şi data solicitate în comandă. De asemenea, dacă în situaţiile de mai sus, este imposibilă respectarea datei de începere a cazării, prestatorul se obligă să anunţe unitatea de cazare la care a făcut rezervare, astfel încât Asociație să nu fie supusă la plata de penalităţi. Orice costuri suplimentare cauzate de neîndeplinirea de către Prestator a obligaţiilor menţionate mai sus vor fi suportate de către acesta din urmă.1.8. Tarifele extrasezon, ofertele speciale/promoţionale primite de către prestatorii de servicii vor fi aplicate corespunzător Asociației în etapa de reofertare.1.9. Ofertanţii vor preciza numele, datele de contact (telefon, fax, telefon mobil, adresa de e-mail, etc.) pentru persoanele care vor răspunde prioritar la solicitările Asociației pentru informaţii și oferte.Metodologie de lucruAsociația va transmite prestatorilor selectați o solicitare de participare la reofertare, prin e-mail, cu toate detaliile despre deplasarea ce urmează a fi efectuată, cu minim 3 zile lucrătoare înainte de data deplasării. Pentru deplasări neprevăzute, impuse de desfăşurarea evenimentelor pe plan internaţional, solicitarea se va transmite cu minim 48 ore înainte de data deplasării, sau, în situaţii de urgentă, în aceeaşi zi.Pentru a realiza transmiterea concomitentă a cererilor de reofertare către toţi prestatorii selectați, Asociația va utiliza ca modalitate de comunicare e-mail-ul.Prestatorii vor transmite oferta, în termenul stabilit în invitația la reofertare, prin e-mail, în care se va menţiona preţul oferit. În ofertă se va preciza preţul total al serviciilor, pentru varianta de deplasare care corespunde cerinţelor specificate în invitaţia de participare la reofertare.În ofertă se va preciza şi termenul limită de efectuare a rezervărilor, respectiv de emitere a biletului de avion, voucher-ului de cazare, asigurărilor medicale, după caz.După expirarea termenului stabilit în invitația de reofertare, pentru depunerea ofertelor, Asociația va înştiinţa în termen de maxim 24 ore prestatorii cu privire la rezultatul reofertării şi va selectaprestatorul, care a prezentat cea mai bună ofertă, pe baza criteriului preţul cel mai scăzut.Criteriile de selectare:Prestatorii trebuie să întrunească următoarele criterii:Experiență în domeniu (minim 3 ani) și clienții companiei;Timpul de reacție la cererile de reofertare;Termenul pentru menținerea rezervărilor biletelor de avion;Asistență turistică 24/7 și în caz de urgență;Discount la prețul biletului de avion. Dacă da, valoarea acestuia.Disponibilitatea companiei de a face procurarea serviciilor fără plata în avans;Livrare documente la sediu (constituie un avantaj);Reputația și imaginea agenției.Oferta de participare la concurs va conține informație concisă (conform Anexei atașate) cu indicarea următoarelor:Date despre companie (denumirea, adresa poștală, telefonul de contact, adresa electronică, persoana responsabilă, rechizitele bancare, semnătura persoanei responsabile);Certificatul de înregistrare al companiei;Experiență / portofoliul de clienți (referințele vor fi înalt apreciate);Serviciile oferite (rezervare bilete de avion, rezervare hoteluri, organizare transferuri, asigurare medicală de călătorie, asistență de urgență,  livrare de documente la sediu, procurare servicii fără plată în avans, oferire discount etc.)În cazul existenței unui conflict de interese, real sau potențial, ofertantul se obligă să-l declare în baza unei declarații completate în formă liberă și anexate la ofertăOfertele vor fi expediate prin e-mail la olga.burucenco@old2.old.crjm.org sau direct la sediul CRJM (str. A.Șciusev 33, MD-2001, mun. Chișinău, Republica Moldova) până pe 19 martie 2018. Pentru informații suplimentare, Vă rugăm să ne contactați la numărul de telefon 022 843601 sau la adresa de e-mail: olga.burucenco@old2.old.crjm.org. Notă: CRJM își rezervă dreptul să nu aleagă niciun candidat în cazul în care ofertele primite nu vor corespunde cerințelor sale.Anexă:Date despre companie (denumirea, adresa poștală, telefonul de contact, adresa electronică, persoana responsabilă, rechizitele bancare, semnătura persoanei responsabile)  Experiență în domeniu (minim 3 ani) și clienții companiei   Serviciile oferite  DaNuComentariiRezervare bilete de avion    Rezervare hoteluri    Organizare transferuri    Asigurare medicală de călătorie    Asistență turistică 24/7 și în caz de urgență    Discount la prețul biletului de avion. Dacă da, valoarea acestuia    Disponibilitatea companiei de a face procurarea serviciilor fără plata în avans    Livrare documente la sediu (constituie un avantaj)    Existența unui conflict de interese     Minim / oreMaxim / oreComentariiTimpul de reacție la cererile de reofertare    Termenul pentru menținerea rezervărilor biletelor de avion        
28 February 2018
Scopul concursului:Scopul acestui concurs este de a identifica, iar ulterior de a contracta o companie specializată în comercializarea și livrarea materialelor de vizibilitate identificate conform condițiilor indicate de CRJM în prezenta solicitare de oferte şi în baza contractului de prestare servicii semnat între părţi (compania selectată şi CRJM) pentru perioada martie 2018 – martie 2020.   Sarcina tehnică:.tftable {font-size:12px;color:#333333;width:100%;border-width: 1px;border-color: #729ea5;border-collapse: collapse;}.tftable th {font-size:12px;background-color:#acc8cc;border-width: 1px;padding: 8px;border-style: solid;border-color: #729ea5;text-align:left;}.tftable tr {background-color:#d4e3e5;}.tftable td {font-size:12px;border-width: 1px;padding: 8px;border-style: solid;border-color: #729ea5;}.tftable tr:hover {background-color:#ffffff;}ItemSpecificațiiCantitatePreț unitar MDL, cu TVA la cota 0%Preț total MDL, cu TVA la cota 0%Agendă nedatată personalizatăDimensiune: 8.5 x 15.5Tip material: coperta imitație de pieleSemn de carteCuloare: albastru închisTipar logo: 1 culoare30  Agendă nedatată personalizatăFormat A5Tip material: coperta imitație de pieleSemn de carteCuloare: albastru închisTipar logo: 1 culoare50  Carnete / bloc noteFormat A5Tip material: copertă din carton, 50 file de matematică, spirală pe partea scurtăCuloare: albăTipar logo: 3 culori150  Calendar de masăDimensiune: bază cu două fețe 10,5 x 11,5 cm  Material: carton matCuloare: albăTipar: colorat150  Mape de hârtieTip material: carton matDimensiune: A42 buzunareCuloare: albăTipar: colorat1000  Bloc de foi pentru notițeFormat: A4Culoare: albăTipar logo: 1 culoare500 file  PixuriTip material: plasticCuloare: albTipar logo: 1 culoare  1000  Sacoșă / torbăMaterial: bumbacDimensiuni: 41 x 37,5 cm, mânere lungiCurea ajustabilaTipar logo: 1 culoare100  Sacoșă / torbăMaterial: bumbacDimensiuni: 41 x 37,5 cm, mânere lungiCurea ajustabilaTipar logo: 1 culoare100  UmbrelăMaterial: poliester + husaCuloare: negru / albastruTipar logo: 1 culoare3 secțiuniButon pentru deschiderea, închiderea automată20  Tricouri unisexMaterial: bumbacMărime: S-XLTipar logo: 1 culoare50  HanoracMaterial: bumbac/poliesterMărime: S-XLTipar logo: 1 culoare15  Vestă fără mâneciMaterial: poliesterMărime: S-XLTipar logo: 1 culoare15   Pe toate materialele de vizibilitate va fi imprimat logo-ul CRJM sau un alt element de vizibilitate prezentat de către Beneficiar.Prezenta listă nu este plasare de comandă și nu are caracter obligatoriu. Cantitatea și tipul de produse ar putea fi modificată în funcție de costuri / suma maximă disponibilă și necesități.Criteriile de selecție:Experiența ofertantului: prezența pe piață, clienți fideli/referințe;Preț competitiv, inclusiv cu respectarea raportului preț-calitate;Prezentarea mostrelor/portofoliu;Termeni optimi de executare;Posibilitatea de livrare a produselor la sediul AsociațieiOferta  trebuie să fie datată, semnată şi ștampilată de compania ofertantă și expediată prin e-mail la olga.burucenco@old2.old.crjm.org sau direct la sediul CRJM (str. A. Șciusev nr.33, MD-2001, mun. Chișinău), până pe 14 martie 2018. Oferta de participare la concurs va conţine informație concisă cu indicarea următoarelor:Certificatul de înregistrare al companiei;Datele de contact ale ofertantului, numele persoanei de contact, date bancare, semnătura persoanei autorizate și amprenta ștampilei ofertantului;Oferta financiară (completată după modelul atașat aici) cu indicarea prețului în MDL, cu TVA la cota 0%, pentru fiecare produs, per unitate și total. Preţul oferit trebuie să includă costul imprimării logo-ului CRJM. Compararea ofertelor financiare se va face în MDL. Ofertele prezentate în altă valută vor fi convertite la cursul oficial al BNM din data limită pentru prezentarea ofertelor;Mostre/portofoliul materiale de vizibilitate similare realizate anterior;Termeni și condiții de realizare și livrare a produselor (inclusiv posibilitatea livrării produselor la sediul Asociației);În cazul existenței unui conflict de interese, real sau potențial, ofertantul se obligă să-l declare în baza unei declarații completate în formă liberă și anexate la ofertă.Companiile pot depune oferta pentru toată gama de produse solicitată sau doar pentru anumite produse.Toți ofertanții care vor depune dosarele vor fi anunțați despre decizia cu privire la compania selectată după finalizarea procesului de selectare a ofertelor.Pentru informații suplimentare, Vă rugăm să ne contactați la numărul de telefon 022 843601 ext.110 sau la adresa de e-mail: olga.burucenco@old2.old.crjm.org. Notă: CRJM își rezervă dreptul să nu aleagă niciun candidat în cazul în care ofertele primite nu vor corespunde cerințelor sale. Doar companiile selectate vor fi contactate. Dosarele incomplete nu vor fi evaluate. 
15 January 2018
CRJM solicită oferte de la persoane fizice și juridice din Republica Moldova pentru prestarea serviciilor de mentenanță tehnică și a serviciilor de design pentru pagina web: www.old2.old.crjm.org (construită pe platforma WordPress).Persoana fizică/juridică selectată va presta serviciile conform solicitărilor periodice ale CRJM, în baza unui contract de prestare a serviciilor semnat între părți pentru perioada februarie 2018 – februarie 2020.Sarcina tehnică:Persoana juridică/fizică selectată va asigura: Mentenanța tehnică a site-ului old2.old.crjm.org (construit pe platforma WordPress):Oferirea consultanței privind administrarea site-ului;Dezvoltarea și implementarea de noi funcționalități pentru site-ul existent;Oferirea propunerilor de optimizare a site-ului pentru motoarele de căutare;Oferirea propunerilor de optimizare a funcționalităților site-ului conform tendințelor digitale;Dezvoltarea și implementarea metodelor de stimulare a conversiei;Optimizarea interfeței pentru dispozitive mobile (telefoane și tablete);Verificarea periodică și actualizarea site-ului pentru eliminarea  breșelor de securitate;Depanarea imediata a erorilor de funcționare ale site-ului, în maxim 72 de ore de la semnalarea disfuncționalității/ erorii, în scris, prin email sau fax;Alte servicii tehnice cu privire la site. Servicii de WEB Design:Oferirea serviciilor de design pentru noile pagini și re-design pentru cele existente;Elaborarea web bannerelor;Alte responsabilități specifice activității de web design. Criteriile de selecție:Experiența persoanei fizice/juridice care aplică (portofoliul);Oferta financiară;Termeni optimi de executare a lucrărilor.Oferta trebuie să fie datată, semnată şi ștampilată de compania ofertantă și expediată prin e-mail la olga.burucenco@old2.old.crjm.org sau direct la sediul CRJM (Chișinău, str. A. Șciusev 33) până pe 29 ianuarie 2018. Oferta de participare la concurs va conţine informație concisă cu indicarea următoarelor:Copia certificatului de înregistrare a candidatului pentru persoană juridică (indicați persoana responsabilă de executarea lucrărilor, cu anexarea CV-ului acesteia), și CV-ul actualizat al candidatului pentru persoană fizică. Oferta financiară, cu includerea prețului pentru serviciile de asistență tehnică (per oră), de web design (per oră), și indicarea termenilor de executare. Prețurile vor fi indicate în USD, inclusiv TVA. Ofertantul va indica, de asemenea, disponibilitatea livrărilor cu aplicarea TVA la cota zero, la prezentarea documentelor confirmative de către Beneficiar. Compararea ofertelor financiare se va face în USD. Ofertele prezentate în altă valută vor fi convertite la cursul oficial al BNM din data limită pentru prezentarea ofertelor. Prețurile indicate în ofertă vor fi fixe şi nu pot fi schimbate pe durata contractului.Portofoliul celor mai importante lucrări.În cazul existenței unui conflict de interese, real sau potențial, ofertantul se obligă să-l declare în baza unei declarații completate în formă liberă și anexate la ofertă.Toți ofertanții, care vor depune ofertele, vor fi anunțați despre decizia cu privire la compania selectată după finalizarea procesului de selectare a ofertelor.Pentru informații suplimentare, Vă rugăm să ne contactați la numărul de telefon 022 843601 ext.110 sau la adresa de e-mail: olga.burucenco@old2.old.crjm.org. 
12 January 2018
Scopul concursului:CRJM solicită oferte de la companii media din Republica Moldova pentru promovarea unui spot video / audio, precum și crearea și promovarea altor produse promoționale în cadrul proiectului „Promovarea mecanismului 2% în Republica Moldova”, implementat de CRJM cu suportul financiar al Centrul European pentru Dreptul Necomercial (ECNL), prin intermediul Agenției SUA pentru Dezvoltare Internațională (USAID), în cadrul Programului Parteneriate pentru o Societate Civilă Durabilă în Moldova (MPSCS), implementat de FHI 360.Spotul video / audio, care este deja disponibil și urmează a fi promovat, reprezintă în manieră grafică procesul de redirecționare a 2% din impozitul pe venit de către contribuabili în folosul organizațiilor non-guvernamentale. Materialele promoționale care urmează a fi elaborare și promovate se referă la mecanismul 2% și procedura de redirecționare.Persoana juridică selectată va presta serviciile contractate în cadrul prezentului concurs în baza unui contract de prestare a serviciilor semnat între părți în perioada februarie – mai 2018.    Sarcinile față de Prestator:Compania selectată va asigura:Promovarea spotului video (în română și rusă - cu durata de 30 secunde fiecare) la minim 2 posturi TV (cel puțin 1 post cu acoperire națională), minim 60 apariții per total, cu minim 1 difuzare în prime-time și 1 difuzare în off-time, în perioada februarie-aprilie 2018.Promovarea spotului audio (în română și rusă - cu durata de 30 secunde fiecare) la minim 2 posturi radio cu acoperire națională (cel puțin 1 post cu acoperire națională), minim 60 apariții per total, în perioada februarie-aprilie 2018, cu minim 1 difuzare în prime-time și 1 difuzare în off-time, în perioada februarie-aprilie 2018.Promovarea spotului video (în română și rusă) pe rețele de socializare (Facebook și Odnokalssniki) pentru perioada februarie-aprilie (cel puțin 200,000 vizualizări per total).Elaborarea machetei (în română și rusă) pentru un poster format A2 și imprimarea a 300 de exemplare (200 română și 100 rusă) până la 28 februarie 2018 și expedierea poștală a acestora la oficiile teritoriale ale Serviciului Fiscal de Stat (42 locații).Elaborarea designului pentru un pliant informativ trifold (în română și rusă) (format 297x210 mm) și imprimarea a 1,000 de exemplare până la 28 februarie 2018.Elaborarea unui banner electronic (300x250 pixels) și plasarea acestuia pe www.civic.md până la 15 februarie 2018, pentru o perioadă de 6 luni.Machetarea interactivă a unui ghid (în română și rusă) cu volumul de până la 15 pagini și imprimarea a 200 de exemplare (130 în română și 70 în rusă), format B5, interior 12p, 4+4, până la 28 februarie 2018.Elaborarea designului pentru un infografic de 1 pagină (în română și rusă), până la 28 februarie 2018.Toate materialele promoționale vor fi elaborate în strânsă colaborare cu echipa CRJM.Criteriile de selecție:Experienţa de producere a materialelor print cu tematică socială;Experiența de promovare a mesajelor sociale;Termene de execuție (disponibilitatea de a lucra în termeni restrânși);Reputația și imaginea companiei;Oferta financiară.Oferta trebuie să fie datată, semnată şi ștampilată de compania ofertantă și expediată prin e-mail la olga.burucenco@old2.old.crjm.org sau direct la sediul CRJM (str. A. Șciusev 33, MD-2001, Chișinău) până pe 26 ianuarie 2018. Oferta de participare la concurs va conţine informație concisă cu indicarea următoarelor:Date despre companie (denumirea, adresa poștală, telefonul de contact, adresa electronică, persoana responsabilă, rechizitele bancare).Copia certificatului de înregistrare a companiei.Conceptul general de realizare a produselor.Oferta financiară, completată în conformitate cu modelul atașat (click aici pentru a descărca modelul de ofertă). Prețurile vor fi indicate în USD cu aplicarea TVA la cota 0%, cu indicarea termenelor pentru realizarea fiecărui produs. Compararea ofertelor financiare se va face în USD. Ofertele prezentate în altă valută vor fi convertite la cursul oficial al BNM din data limită pentru prezentarea ofertelor.Portofoliul lucrărilor relevante, cu specificarea experienței de producere și promovare a mesajelor sociale.În cazul existenței unui conflict de interese, real sau potențial, ofertantul se obligă să-l declare în baza unei declarații completate în formă liberă și anexate la ofertă.Prețurile indicate în ofertă vor fi fixe şi nu pot fi schimbate, cu excepția cazurilor când Beneficiarul va face o modificare în calendarul său de implementare.Toți ofertanții, care vor depune ofertele, vor fi anunțați despre decizia cu privire la compania selectată după finalizarea procesului de selectare a ofertelor.Pentru informații suplimentare, Vă rugăm să ne contactați la numărul de telefon 022 843601 ext.110 sau la adresa de e-mail: olga.burucenco@old2.old.crjm.org.  
8 December 2017
CRJM anunță concurs de oferte pentru achiziția de servicii de audit al Organizației pentru doi ani consecutivi 2017- 2018.Compania selectată va presta serviciile solicitate conform condițiilor indicate de CRJM în prezenta solicitare de oferte şi în baza contractului de prestare servicii semnat între părţi (compania selectată şi CRJM) pentru perioada solicitată.Obiectul auditului:Compania de audit selectată va efectua auditul general al Organizației pe parcursul perioadelor de activitate 1 ianuarie – 31 decembrie 2017 și 1 ianuarie – 31 decembrie 2018.Auditul pentru anul încheiat la 31 decembrie 2017 urmează să fie desfășurat în perioada 23 aprilie – 31 mai 2018. Perioada exactă de audit pentru anul încheiat la 31 decembrie 2018 va fi stabilită în contractul de audit încheiat cu compania selectată, de preferință sunt lunile aprilie – mai 2019.Raportul de audit general al Organizației în limbile română și engleză, precum şi versiunea electronică a acestora (în format pdf şi word), pentru anul încheiat la 31 decembrie 2017 vor fi prezentate până pe 31 mai 2018.Raportul de audit (opinia auditorului) trebuie să corespundă prevederilor Standardelor Internaționale de Audit (ISA 700/705). În cadrul auditului general se vor examina situațiile financiare întocmite în conformitate cu Standardele Naționale de Contabilitate pentru perioada încheiată la 31 decembrie 2017, respectiv 31 decembrie 2018.De asemenea, în cadrul auditului se va verifica sistemul de control intern şi respectarea legislației fiscale în vigoare în cadrul activităților Organizației. Auditorul va identifica orice deficiență semnificativă în funcționarea controlului intern.Raportul de  audit va conține note separate la toate proiectele implementate de Organizație, în care vor fi reflectate, pe scurt, alocarea şi cheltuirea resurselor financiare pe fiecare proiect în parte. La efectuarea auditului pe proiecte o atenție deosebită se va acorda următoarelor aspecte:Analiza cheltuielilor mijloacelor de grant şi a documentelor corespunzătoare prezentate donatorului, cu scopul de a determina dacă acestea sunt raționale după caracterul lor general. Auditorul va determina dacă cheltuielile sunt recunoscute și înregistrate conform legislației în vigoare și cerințele contractului de grant;Evaluarea sistemului de evidentă contabilă a Organizației, cu scopul de a determina dacă administrarea grantului se efectuează adecvat, veniturile şi cheltuielile pot fi ușor identificate. Documentele contabile trebuie să reflecte separat operațiunile de primire şi cheltuire a mijloacelor grantului;Verificarea acumulării și utilizării dobânzilor bancare, la mijloacele financiare acordate de donator, aflate în conturile Organizaţiei, dacă asemenea există;Verificarea respectării contractului de grant de către beneficiarul grantului. Verificarea rapoartelor prezentate donatorului, verificarea procedurilor de achiziții, care trebuie să fie în conformitate cu cerințele contractului de grant și/sau politicile Organizației, respectarea bugetului aprobat, corectitudinea documentării delegărilor, atât locale cât și internaționale şi verificarea respectării altor condiții importante stipulate în contract.Criteriile de selectare:Examinarea ofertelor va fi efectuată de către Comisia de concurs în baza următoarelor criterii:Experiență în domeniu - companiile de audit interesate trebuie să aibă experiență în auditarea organizațiilor necomerciale din Republica Moldova;Calificarea echipei care va efectua auditul (minim 5 ani de experiență pentru audit manager și minim 2 pentru ceilalți membri ai echipei, calitatea de membru al ACCA va constitui un avantaj);Prețul total al serviciilor pentru auditul efectuat doi ani consecutivi si perioada propusă pentru efectuarea a auditului;Imaginea și reputația companiei. Apartenența companiei la o rețea internațională va constitui un avantaj.Sarcini tehnice:Opinia de audit trebuie sa fie în conformitate cu ISA 700/705. Raportul de audit trebuie să conțină situațiile financiare, inclusiv notele per proiecte și scrisoarea către management;Raportul de audit, verificat şi semnat de auditorul responsabil (trebuie să fie inclus numele, prenumele și poziția auditorului calificat şi licențiat, nu doar denumirea companiei) va fi prezentat Organizației conform termenelor indicate la compartimentul „Obiectul auditului”;Raportul de audit va fi prezentat în două exemplare în limbile română și engleză, precum şi versiunea electronică a acestora (în format pdf și word);Compania selectată, în calitate de auditor precedent al CRJM va asigura comunicarea cu auditorul viitor în vederea obținerii probelor de audit, prin revizuirea foilor de lucru și confirmării soldurilor de deschidere;Raportul de audit general al Organizației și scrisoarea către management vor fi discutate cu cenzorul CRJM şi vor fi prezentate în ședința Consiliului de administrare al CRJM de către un reprezentant al companiei de audit;Auditorii vor răspunde la întrebările CRJM referitor la evaluarea performanțelor contabilului/managerul financiar al Organizației (completarea de către auditor a formularului pentru evaluare);Auditorii vor avea acces la toate documentele şi actele contabile în ceea ce privește procedura de alocare, gestionare şi raportare a granturilor Organizației. CRJM va asigura sprijinul şi spațiul necesar pentru auditor în vederea facilitării procesul de audit. Activitatea CRJM este auditată anual. La solicitare, rapoartele întocmite în anii anteriori vor fi puse la dispoziția companiei selectate.Scrisoarea către management:Pe lângă raportul de audit, auditorul va pregăti o scrisoare în care va include concluzia de audit privind:Punctele slabe identificate și evaluarea riscurilor;Calitatea controlului intern al Asociației (identificarea deficiențelor și evaluarea riscurilor);Lipsa documentelor confirmative cuantificate în sume exacte, în cazul în care acestea există;Recomandările auditorului pentru a înlătura deficiențele identificate (recomandările vor fi prezentate în ordinea priorităților);Concluziile auditorului privind acțiunile CRJM în vederea implementării recomandărilor auditurilor precedente (completarea de către auditor a Registrului Rezultatelor Acțiunilor Corective ale CRJM);Scrisoarea către management include secțiunea pentru răspunsul/comentariile conducerii la punctele slabe identificate;Raportul de audit sau extrase din acesta pot fi făcute publice de către CRJM fără vreo limitare, cu condiția că nu este denaturat sensul constatărilor.Oferta de participare la concurs va conține informație concisă cu indicarea următoarelor:Date de contact ale companiei (denumirea ofertantului, numărul de contact, adresa electronică);Descrierea companiei ofertante, a experienței în domeniu şi argumentarea oportunității selectării acesteia;CV persoanelor care vor fi implicate nemijlocit în auditarea Organizației;Licența pentru activitatea de audit (copia);Oferta financiară, cu indicarea prețului serviciilor de audit în dolari SUA, cu aplicarea TVA la cota zero pentru fiecare an separat şi perioada exactă de efectuare a auditului, cu respectarea termenelor indicate mai sus.Compararea ofertelor financiare se va face în dolari SUA. Ofertele prezentate în altă valută vor fi convertite la cursul oficial al BNM din data limită pentru prezentarea ofertelor.Oferta trebuie să fie datată și semnată de către ofertant și expediată prin e-mail la olga.burucenco@old2.old.crjm.org sau depusă direct la sediul CRJM, str. A. Șciusev nr. 33, mun. Chișinău, MD-2001, în plic sigilat, cu indicarea denumirii ofertantului și data depunerii, până pe  22 decembrie 2017.  Pentru informații suplimentare, Vă rugăm să ne contactați la numărul de telefon (022) 843-601, extensia 101 sau la adresa de e-mail: aurelia.celac@old2.old.crjm.orgToți ofertanții, care vor depune ofertele, vor fi anunțați despre decizia cu privire la compania selectată după finalizarea procesului de selectare a ofertelor, însă nu mai târziu de 26 decembrie 2017.
20 November 2017
În vederea implementării obiectivelor sale, CRJM preconizează să organizeze un eveniment în afara mun. Chișinău în perioada 14 – 15 decembrie 2017, în cadrul proiectului „Promovarea supremației legii prin monitorizare de către societatea civilă”, implementat cu suportul financiar al Agenției SUA pentru Dezvoltare Internațională (USAID).În acest sens, CRJM anunță concurs de oferte pentru achiziția de servicii de cazare, alimentație și închiriere a unei săli de conferințe necesare organizării activității de team-building pentru 10 persoane.Astfel, Vă invităm să trimiteți ofertele dumneavoastră de preț conform cerințelor de mai jos: Rezultatele așteptate:Compania selectată va presta serviciile solicitate conform condițiilor indicate de CRJM în prezenta solicitare de oferte şi în baza contractului de prestare servicii semnat între părţi (compania selectată şi CRJM) pentru perioadele solicitate.Criteriile de selectare:Compania trebuie să întrunească următoarele criterii:Cerințe față de condițiile de cazare:-          cazare (camere SNGL, DBL cu paturi separate) și condiții adecvate de ședere pentru numărul indicat de persoane per eveniment;-          alte comodități (TV, aer condiționat etc.) vor constitui un avantaj.2. Cerințe pentru desfășurarea evenimentului: -          sală de conferințe cu un spațiu adecvat numărului indicat de participanți;-          echipament necesar: proiector, ecran, flipchart;-          servicii de alimentație, la cerere: mic dejun, prânz, pauze de cafea, cină;-          asigurarea cu apă plată pe toată durata evenimentului;-          conexiune la Internet;-          locuri de parcare. 3. Oferta financiară Oferta de participare la concurs va conține informație concisă cu indicarea următoarelor:Date despre companie (denumirea, adresa poștală, telefonul de contact, adresa electronică, persoana responsabilă, rechizitele bancare, semnătura persoanei responsabile și amprenta ștampilei);Oferta financiară în care se indică prețurile în MDL, cu aplicare TVA la cota zero, completată conform cerințelor indicate în modelul de ofertă financiară anexat aici. Beneficiarul va prezenta Prestatorului câștigător setul de documente confirmative pentru livrările cu aplicarea TVA la cota zero. Prețurile indicate în oferte vor fi finale și nu vor putea fi ajustate după termenul-limită de prezentare a ofertelor. Compararea ofertelor financiare se va face în MDL. Ofertele prezentate în altă valută vor fi calculate la cursul oficial al BNM din data limită pentru prezentarea ofertelor.În cazul existenței unui conflict de interese, real sau potențial, ofertantul se obligă să-l declare în baza unei declarații completate în formă liberă și anexate la ofertă.4. Amplasarea locației – preferabil în raza de cca 20 – 25 km de la ChișinăuOfertele vor fi expediate prin e-mail la olga.burucenco@old2.old.crjm.org sau direct la sediul CRJM (str. A.Șciusev 33, MD-2001, mun. Chișinău, Republica Moldova) până pe 3 decembrie 2017.Pentru informații suplimentare, Vă rugăm să ne contactați la numărul de telefon 022 843601 sau la adresa de e-mail: olga.burucenco@old2.old.crjm.org. Notă: CRJM își rezervă dreptul să nu aleagă niciun candidat în cazul în care ofertele primite nu vor corespunde cerințelor sale.  
8 November 2017
Scopul concursului:În vederea implementării obiectivelor sale, CRJM solicită oferte pentru servicii de transport de pasageri pe teritoriul Republicii Moldova în perioada noiembrie 2017 – noiembrie 2019.În acest sens, companiile de transport pasageri interesate urmează să prezinte oferte de preț, care vor conține informația prezentată în Anexa nr.1 (pe care o puteți descărca aici).Criteriile de selecție:Experienţa ofertantului: prezenţa pe piaţă, clienţi fideli/referinţe;Condiția mijloacelor de transport;Oferta financiară;Termenele de prestare a serviciilor și condițiile de achitare.Oferta  trebuie să fie datată, semnată şi ștampilată de compania ofertantă și expediată prin e-mail la olga.burucenco@old2.old.crjm.org sau direct la sediul CRJM (str. A.Șciusev 33, MD-2001, mun. Chișinău), până pe 8 decembrie 2017.Oferta va include: Datele generale ale companiei (denumirea, persoana și telefonul de contact, adresa electronică, pagina web, semnătura persoanei autorizate; amprenta ștampilei companiei);Certificatul de înregistrare al companiei;Portofoliul (poze ale mijloacelor de transport propuse pentru prestarea serviciilor);Oferta financiară (se completează formularul Anexa nr. 1) cu indicarea prețului în MDL, pentru fiecare poziție separat. Compararea ofertelor financiare se va face în MDL. Ofertele prezentate în altă valută vor fi convertite la cursul oficial al BNM din data limită pentru prezentarea ofertelor;În cazul existenței unui conflict de interese, real sau potențial, cu CRJM, ofertantul se obligă să-l declare în baza unei declarații completate în formă liberă și anexate la ofertă.Pentru informații suplimentare, Vă rugăm să ne contactați la numărul de telefon 022 843601 ext.110 sau la adresa de e-mail: olga.burucenco@old2.old.crjm.org.Notă: CRJM își rezervă dreptul să nu aleagă niciun candidat în cazul în care ofertele primite nu vor corespunde cerințelor sale.Toți ofertanții vor fi anunțați despre decizia cu privire la compania selectată după finalizarea procesului de selectare a ofertelor.
30 October 2017
CRJM extinde termenul de aplicare pentru concursul de oferte privind selectarea redactorilor (persoane fizice) care vor presta servicii de redactare și/sau corectură a materialelor elaborate / traduse de CRJM cu specific juridic în limbile:română;engleză;rusă.Volumul estimativ al materialelor de redactat / corectat este de:română - 300 de pagini pe an;engleză - 200 de pagini pe an;rusă - 150 de pagini pe an.Criteriile de selecție: Experiența în domeniu a redactorului;Calitatea redactării fragmentelor propuse în cadrul prezentului concurs;Termenul de executare;Reputația și imaginea redactorilor (criteriu valabil în cazul prezentării referințelor);Oferta financiară.Oferta trebuie să fie datată, semnată de către ofertant și expediată prin e-mail la olga.burucenco@old2.old.crjm.org sau direct la sediul CRJM, str. A.Șciusev 33, Chișinău, MD-2001, până pe 12 noiembrie 2017. Oferta va include:CV-ul actualizat care va indica expertiza și experiența relevantă;Proba de redactare/corectură a fragmentelor propuse de CRJM (Vă rugăm să redactați în track changes (TRK));Oferta financiară în MDL, care să indice prețul NET per pagină redactată (1800 de caractere fără spații) și termenul-limită pentru executarea lucrărilor (pagini per zi). Compararea ofertelor financiare se va face în lei moldovenești (MDL). Ofertele prezentate în altă valută vor fi calculate la cursul oficial al BNM din data limită pentru prezentarea ofertelor;În cazul existenței unui conflict de interese, real sau potențial, cu CRJM, ofertantul se obligă să-l declare în baza unei declarații completate în formă liberă și anexate la ofertă;Referinţele vor fi înalt apreciate. În cazul în care nu sunteți de acord ca CRJM să verifice informația, vă rugăm să menționați expres acest fapt.La concurs sunt invitate să participe doar persoane fizice. O persoană poate participa pentru unul, două sau toate trei tipuri de servicii de redactare / corectură indicate mai sus.Termenii de referință pentru concurs pot fi consultați aici.Pentru informații suplimentare, Vă rugăm să ne contactați la numărul de telefon 022 843601 ext.110 sau la adresa de e-mail: olga.burucenco@old2.old.crjm.org. 
7 September 2017
CRJM anunță un concurs pentru: Funcția: Consilier juridic;Contract: pe perioadă nedeterminată;Localitatea: Chişinău, Republica Moldova.Data de începere: preferabil din 1 noiembrie 2017Cerinţe: studii universitare în domeniul dreptului;posedarea cunoştinţelor bune în domeniul justiţiei şi drepturilor omului;posedarea fluentă a limbilor română şi engleză. Cunoaşterea limbii ruse sau a altor limbi de circulaţie internaţională constituie un avantaj;folosirea calculatorului în activitatea zilnică şi posedarea la nivel avansat a MS Office, Windows şi internet;abilități bune de comunicare, prezentare, planificare, organizare.Atribuții:Principalele sarcini ale juristului țin de:Cercetare și analiză;Advocacy;Activități de instruire;Fișa de post a funcției este anexată aici.Condiții de muncă: mediu de lucru confortabil;posibilități de dezvoltare profesională;salariu motivant, care depinde de calificarea şi experienţa persoanei;timp de muncă cu program deplin;regim de muncă flexibil.Persoanele care corespund cerințelor sunt rugate să expedieze prin email CV-ul care să conțină contactele a cel puțin două persoane de referință și o scrisoare de motivare până la 8 octombrie 2017, ora 23.59, la adresa: olga.burucenco@old2.old.crjm.org.Selectarea candidatului va fi făcută în baza analizei CV-urilor și scrisorilor depuse, urmată de o probă scrisă și interviu. Informații suplimentare pot fi obţinute la aceeași adresă email sau la telefon: 022 843 601.Doar candidaţii preselectaţi vor fi invitați pentru testare și interviu.Prin depunerea documentelor pentru funcția solicitată, candidatul consimte implicit verificarea de către CRJM a informației furnizate de candidat.ATENȚIE – în cazul în care nu sunteți de acord ca CRJM să verifice informația la actualul angajator, vă rugăm să menționați expres  acest fapt în scrisoarea de motivare. Explicații specifice nu sunt necesare.
25 August 2017
În vederea implementării obiectivelor sale, CRJM solicită oferte de la companii specializate în vederea procurării echipamentului indicat mai jos sau analog, cu următoarele caracteristici minime:Echipament  I. Laptop  – 4 unităția.                      ModelMicrosoft Surface Laptop, HP Spectre, Asus Zenbook(este preferabil de a propune calculatoare de acelaşi model)b.                      ProcesorMinim Intel Core i5 (7th Generation) c. Dimensiune ecran 13" / 13.5"d.                      Memorie OperativăMinim 8Gbe.                      HDSSD 128GBf.  CuloareArgintiu sau Negrug.                      Quiet Keyboard & Mouse, geantă h.                      Windows 10i.   Office Home and Bus (eng), dacă nu este instalat pe calculatoarele propuseProcurarea este efectuată în cadrul proiectului „Promovarea supremației legii prin monitorizare de către societatea civilă”, implementat cu suportul financiar al Agenției SUA pentru Dezvoltare Internațională (USAID).Criterii de selecție: Oferta financiară; Conformitatea cu parametrii tehnici minimi solicitați de CRJM; Termen de garanție și livrare.Oferta trebuie să fie datată, semnată şi ștampilată de compania ofertantă și expediată prin e-mail la olga.burucenco@old2.old.crjm.org sau direct la sediul CRJM (str. A. Sciusev 33, MD-2001, mun. Chișinău) până pe                  10 septembrie 2017. Oferta de participare la concurs va conţine informație concisă cu indicarea următoarelor: Date generale despre companie (denumirea ofertantului, numărul de contact, adresa electronică, pagina web); Oferta financiară (completată în conformitate cu modelul anexat), cu indicarea prețurilor în USD, cu TVA la cota zero, pentru fiecare unitate separat și per total. Compararea ofertelor financiare se va face în USD. Ofertele prezentate în altă valută vor fi convertite în USD la cursul oficial al BNM din data limită pentru prezentarea ofertelor; Termene, condiții de livrare și garanție; În cazul existenței unui conflict de interese, real sau potențial, cu CRJM, ofertantul se obligă să-l declare în baza unei declarații completate în formă liberă și anexate la ofertă.Companiile ofertante pot prezenta una sau mai multe variante de oferte.Prețurile indicate în ofertă vor fi fixe şi nu pot fi schimbate pe durata contractului.CRJM își rezervă dreptul de a selecta lotul integral sau pe părți de la diferiți ofertanți.Nicio ofertă recepționată de CRJM după termenul-limită indicat mai sus nu va fi examinată.Toate companiile ofertante vor fi anunțate despre decizie cu privire la achiziție după finalizarea procesului de selectare.Pentru informații suplimentare, Vă rugăm să ne contactați la numărul de telefon 022 843 601, ext.110 sau la adresa de e-mail: olga.burucenco@old2.old.crjm.org.
25 August 2017
CRJM implementează proiectul “Ethical dilemmas in the judiciary of Moldova”, sprijinit financiar de Ambasada Olandei în cadrul Programului MATRA. Proiectul are drept scop dezvoltarea gradului de conștientizare în rândul judecătorilor, studenților de drept și a tinerilor profesioniști din domeniul juridic în ceea ce privește dilemele și standardele etice în sistemul judiciar și, astfel, ridicarea nivelului standardelor și a valorilor etice ale profesioniștilor din sistemul judiciar. Activitățile proiectului prevăd, inclusiv, 11 ecranizări ale seriei de filme documentare de origine olandeză, „Privind în suflet – despre profesia de judecător” în perioada octombrie 2017 – aprilie 2018.În acest sens, CRJM solicită oferte de la companii de logistică și organizare a evenimentelor pentru promovarea și organizarea a 11 proiecții de film (4 proiecții pentru studenți și 7 pentru judecători) în perioada octombrie 2017 – aprilie 2018, precum și elaborarea/distribuția materialelor de vizibilitate. Prima proiecție va avea loc pe 29 septembrie 2017 la Chișinău. Calendarul ulterior de implementare a activităților cu date concrete va fi stabilit din timp de CRJM și va fi anunțat Prestatorului cu 3 săptămâni în avans fiecărei proiecții. Calendarul orientativ al proiecțiilor poate fi consultat aici. Sarcinile față de Prestator:Compania selectată va presta serviciile solicitate conform condițiilor indicate de CRJM în prezenta solicitare de oferte și în baza contractului de prestare a serviciilor semnat între părți (compania selectată și CRJM).Compania selectată va asigura promovarea, organizarea și logistica proiecției filmelor, după cum urmează: Închirierea sălilor pentru ecranizarea filmelor: Sală de conferință, sect. Centru, Chișinău (1 proiecție pentru judecători și 1 proiecție pentru studenți, și câte 1 pauză de cafea/gustări/fructe per proiecție); Sală de conferință, or. Bălți (1 proiecție pentru judecători și pauză de cafea/gustări/fructe); Sală de conferință, or. Cahul (1 proiecție pentru judecători și pauză de cafea/gustări/fructe); Sală de conferință, or. Comrat (1 proiecție pentru judecători și pauză de cafea/gustări/fructe); Sală de conferință, or. Edineț (1 proiecție pentru judecători și pauză de cafea/gustări/fructe); Sală de conferință, or. Anenii Noi (1 proiecție pentru judecători și pauză de cafea/gustări/fructe); Sala CSM, or. Chișinău (1 proiecție pentru judecători și pauză de cafea/gustări/fructe); Universitatea de Stat din Moldova, Facultatea de Drept (1 proiecție pentru studenți și pauză de cafea); Universitatea „Bogdan Petriceicu Hașdeu” din Cahul (1 proiecție pentru studenți și pauză de cafea); Universitatea „Alecu Russo” din Bălți (1 proiecție pentru studenți și pauză de cafea).N.B. Prestatorul, de comun acord cu CRJM, va fi responsabil pentru rezervarea tuturor locațiilor pentru proiecțiile pentru judecători. CRJM, de unul singur, va fi responsabil pentru rezervarea sălilor din cadrul Universităților și CSM. În cazul indisponibilității sălii CSM, Prestatorul va fi responsabil pentru achitarea serviciilor de închiriere a sălii de conferințe pentru acest eveniment. Întrucât în cadrul proiecțiilor vor fi organizate pauze de cafea/gustări/fructe, prestatorul va fi responsabil, inclusiv, de achitarea serviciilor de alimentație pentru cca 40 persoane per proiecție. Asigurarea echipamentului tehnic pentru proiectarea filmelor – laptop, proiector, sunet și amplificatoare, microfon portabil și ecran, în caz de necesitate, alte echipamente necesare unei bune proiecții a evenimentului.N.B. Disponibilitatea echipamentului tehnic în cazul în care vor avea loc proiecții simultane. Toate sălile au o capacitate maximă de 80 persoane. Elaborarea design-ului pentru materialele de vizibilitate (bannere, postere) ale evenimentului. CRJM va pune la dispoziția companiei selectate toate informațiile și materialele necesare sau solicitate de Prestator. Imprimarea materialelor de vizibilitate (1 banner format 1,2x2 m, 70 de postere per total în format A4 și A3, 150 g/m2, color 4+0, luster). Distribuirea și afișarea posterelor în locațiile universitare cu flux mare de persoane (ex: holul universității, avizierele facultăților de drept, cantina universitară, avizierele căminelor de drept). Elaborarea a 4 bannere electronice (în limba română și rusă) și adaptarea lor la dimensiunile solicitate de canalele de promovare. Promovarea bannerelor pe cel puțin 3 portaluri de noutăți juridice și pentru tineret (site-uri recomandate: www.diez.md, www.civic.md și www.bizlaw.md). Poziționarea bannerelor va fi realizată în zonele „HOT” sau „WORM” ale site-urilor, pe linia vizuală a vizitatorilor. Promovarea online se va realiza timp de 2 săptămâni pentru fiecare peliculă destinată studenților în parte (per total 4 pelicule), în prealabil perioadei de difuzare a peliculei și va fi targetată pe locație (Chișinău, Cahul, Bălți, Comrat). Elaborarea unui trailer video pentru promovarea proiecțiilor (durata maximă de 30 sec). Promovarea plătită a trailer-ului video pe rețele sociale (cel puțin Facebook). Promovarea online se va realiza timp de 2 săptămâni pentru fiecare peliculă destinată studenților în parte (per total 4 pelicule), în prealabil perioadei de difuzare a peliculei și va fi țintită pe localitate (Chișinău, Cahul, Bălți, Comrat), categorie de vârstă (20-35) și interese (justiție, drepturile omului, ONG-uri). Promovarea a 4 postere în rețeaua ziarelor API. Promovarea posterelor se va realiza pentru fiecare peliculă destinată studenților în parte (per total 4 pelicule), în prealabil difuzării peliculei. Fiecare poster va apărea în cel puțin 2 ediții ale ziarului regional/raional care are cea mai mare audiență din regiune. Traducerea și subtitrarea în limbă rusă a 6 filme din seria de filme documentare de origine olandeză, „Privind în suflet – despre profesia de judecător” (40 min fiecare). Transportarea a 4 persoane tur-retur Bălți, Cahul, Comrat, Edineț și Anenii Noi în zilele în care vor avea loc proiecțiile. Criteriile de selecție: Experiența companiei în organizarea evenimentelor similare, în elaborarea de trailere și promovare a mesajelor sociale; Termene de executare; Imaginea și reputația; Oferta financiară.Oferta trebuie să fie datată, semnată şi ștampilată de compania ofertantă și expediată prin e-mail la burucenco@old2.old.crjm.org sau direct la sediul CRJM (Chișinău, str. A. Șciusev 33) până pe 10 septembrie 2017. Oferta de participare la concurs va conţine informație concisă cu indicarea următoarelor: Date despre companie (denumirea, adresa poștală, telefonul de contact, adresa electronică, persoana responsabilă pentru organizarea evenimentelor). Copia certificatului de înregistrare a companiei. Portofoliul celor mai importante evenimente organizate în ultimii 3 ani. Oferta financiară, care include suma totală pentru serviciile prestate, precum și detalierea per poziție și termene de executare (conform modelului Excel anexat).Prețurile vor fi indicate în EUR și vor include toate impozitele şi taxele aferente.Compararea ofertelor financiare se va face în EUR. Ofertele prezentate în altă valută vor fi convertite la cursul oficial al BNM din data limită pentru prezentarea ofertelor. În cazul existenței unui conflict de interese, real sau potențial, cu CRJM, ofertantul se obligă să-l declare în baza unei declarații completate în formă liberă și anexate la ofertă.Prețurile indicate în ofertă vor fi fixe şi nu pot fi schimbate, cu excepția cazurilor când Beneficiarul va face o modificare în calendarul său de implementare.Pot fi prezentate una sau mai multe opțiuni de oferte financiare.CRJM va efectua plata în termen de 5 zile bancare de la livrarea tuturor serviciilor, expedierii și confirmării serviciilor indicate la pct. II din Termenii de referință şi semnarea actului de predare-primire. În caz de necesitate, CRJM va transmite o scrisoare de garanție sau poate accepta achitarea serviciilor în tranșe.Toți ofertanții care vor depune ofertele, vor fi anunțați despre decizia cu privire la compania selectată după finalizarea procesului de selectare a ofertelor.Pentru informații suplimentare, Vă rugăm să ne contactați la numărul de telefon 022 843601 ext. 110 sau la adresa de e-mail: olga.burucenco@old2.old.crjm.org.
24 August 2017
Scopul concursului:CRJM solicită oferte de la persoane fizice/juridice din Republica Moldova, pentru contractarea serviciilor de traducere scrisă a textelor cu specific juridic din: română – engleză; română – rusă; engleză – română.Persoana fizică/juridică selectată va presta serviciile solicitate conform condițiilor indicate de CRJM în prezenta solicitare de oferte și în baza contractului de prestare servicii semnat între părți (persoana fizică selectată și CRJM) pentru perioada septembrie 2017 – septembrie 2019. Volumul estimativ al traducerilor este de aproximativ de: 400 de pagini pe an pentru traducerile din română în engleză; 150 de pagini pe an pentru traducerile din română în rusă; 200 de pagini pe an pentru traducerile din engleză în română.Calculul pentru o pagină se face pentru 1800 de caractere fără spații. Criteriile de selecție: Experiența în domeniu a translatorului (studii superioare de specialitate, constituie un avantaj); Calitatea traducerii fragmentelor propuse în cadrul prezentului concurs; Termenul de executare a traducerii; Reputația și imaginea traducătorului (criteriu valabil în cazul prezentării referințelor); Oferta financiară.Oferta trebuie să fie datată, semnată şi ștampilată de către ofertant și expediată prin e-mail la olga.burucenco@old2.old.crjm.org sau direct la sediul CRJM, str. A.Șciusev 33, Chișinău, MD-2001, până pe 8 septembrie 2017. Oferta va include: Copia certificatului de înregistrare pentru persoană juridică (cu indicarea persoanei responsabile de executarea traducerii, cu anexarea CV-ului acesteia) și CV-ul actualizat al candidatului pentru persoană fizică, care să confirme experiența de traducere a textelor cu specific juridic. Mostrele de traduceri pot fi anexate sau prezentate linkurile lucrărilor relevante; Traducerea fragmentelor propuse de CRJM (a se vedea anexele pentru traducerile română – engleză și română – rusă (același text) și pentru traducerea engleză - română); Oferta financiară în lei moldovenești, care să indice prețul NET per pagină (1800 de caractere fără spații) și termenul de realizare a traducerii; Referinţele vor fi înalt apreciate. În cazul în care nu sunteți de acord ca CRJM să verifice informația, vă rugăm să menționați expres acest fapt; În cazul existenței unui conflict de interese, real sau potențial, cu CRJM, ofertantul se obligă să-l declare în baza unei declarații completate în formă liberă și anexate la ofertă.O persoană poate participa la concurs pentru unul, două sau toate trei tipuri de servicii de traducere indicate mai sus. Pentru informații suplimentare, Vă rugăm să ne contactați la numărul de telefon 022 843601 ext.110 sau la adresa de e-mail: olga.burucenco@old2.old.crjm.org.   Notă: CRJM își rezervă dreptul să nu aleagă niciun candidat în cazul în care ofertele primite nu vor corespunde cerințelor sale.  
24 August 2017
CRJM solicită oferte de la persoane fizice și juridice din Republica Moldova, pentru contractarea serviciilor de machetare și/sau design grafic (inclusiv gif-uri, gifografice etc.) pentru produsele realizate de CRJM. Persoana fizică/juridică selectată va presta serviciile solicitate conform condițiilor indicate de CRJM în prezenta solicitare de oferte și în baza contractului de prestare servicii semnat între părți (persoana fizică/juridică selectată și CRJM) pentru perioada septembrie 2017 – septembrie 2019. Volumul estimativ al produselor de elaborat este de cel puțin 12 lucrări per an. Criteriile de selecție: Experiența candidatului; Portofoliu; Termene și condiții de realizare; Reputația și imaginea machetatorului (criteriu valabil în cazul prezentării referințelor); Oferta financiară.Oferta trebuie să fie datată, semnată şi ștampilată de către ofertant și expediată prin e-mail la olga.burucenco@old2.old.crjm.org sau direct la sediul CRJM, str. A.Șciusev 33, Chișinău, MD-2001, până pe 8 septembrie 2017. Oferta va include: Copia certificatului de înregistrare - pentru persoană juridică (cu indicarea persoanei responsabile de executarea lucrărilor de machetare/design, cu anexarea CV-ului acesteia), și CV-ul actualizat al candidatului - pentru persoană fizică. Oferta financiară (completată după modelul atașat aici: machetarea per pagină text simplu (A4), machetarea per pagină cu tabele (A4), una pagină design grafic, un poster (A5), o imagine gif, o pagină gifografic, cu includerea termenului executării. Prețurile serviciilor pentru machetare/design vor fi indicate în valută națională (MDL). În cazul persoanelor fizice va fi indicat prețul NET.Persoanele juridice vor indica prețul, inclusiv toate impozitele şi taxele aferente. De asemenea, persoanele juridice vor indica disponibilitatea livrărilor cu aplicarea TVA la cota zero, la prezentarea documentelor confirmative de către Beneficiar.Compararea ofertelor financiare se va face în lei moldovenești (MDL). Ofertele prezentate în altă valută vor fi calculate la cursul oficial al BNM din data limită pentru prezentarea ofertelor. Portofoliul: prezentarea exemplelor de produse similare și indicarea beneficiarilor produselor executate. Referințele vor fi înalt apreciate. În cazul în care nu sunteți de acord ca CRJM să verifice informația, vă rugăm să menționați expres acest fapt. În cazul existenței unui conflict de interese, real sau potențial, cu CRJM, ofertantul se obligă să-l declare în baza unei declarații completate în formă liberă și anexate la ofertă.Persoanele pot participa la concurs pentru unul sau ambele tipuri de servicii indicate mai sus.Pentru informații suplimentare, Vă rugăm să ne contactați la numărul de telefon 022 843601 ext.110 sau la adresa de e-mail: olga.burucenco@old2.old.crjm.org. Notă: CRJM își rezervă dreptul să nu aleagă niciun candidat în cazul în care ofertele primite nu vor corespunde cerințelor sale.
«« 3 4 5 »»